Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
luminile din iarba neagră de Irina Petraş

Kari Fredrikke Brænne, Sub umbrele adânci, roman. Traducere din limba norvegiană şi note de Cosmina Tomi, Colecţia Nordica, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2017, 308 pag.

prozatoarea norvegiană Kari Fredrikke Brænne a fost la Cluj în noiembrie 2013, când romanul ei Under de dype skyggene av løvtunge trær (Sub umbra grea şi adâncă, aproximativ) s-a aflat în centrul dezbaterilor la „Seminarul internaţional de traduceri literare norvegiene“ organizat de Departamentul de limbi şi literaturi scandinave al Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (înfiinţat şi condus de Sanda Tomescu-Baciu) în colaborare cu Norwegian Literature Abroad (NORLA) din Norvegia. Tot atunci s-a pus la cale Colecţia Nordica (la Casa Cărţii de Ştiinţă), deja prefigurată, de altfel, în 2005, odată cu volumul de Nuvele norvegiene traduse în limba română de Sanda Tomescu-Baciu. Cartea reunea doisprezece scriitori, de la Knut Hamsun la Unni Lindell, ilustrând un secol de literatură la un secol de independenţă a Norvegiei (1905). Constatam, atunci, destule asemănări între cele două lumi: un popor mic, o întârziere a Istoriei (Ibsen număra „patru secole de întuneric“), o doză de „exotism“, o ieşire târzie de sub stăpâniri străine. De aici încolo, însă, fireştile diferenţe. Graţie acestui Departament, cititorul român are privilegiul unor traduceri direct din originalul norvegian, nu prin filieră franceză ori engleză.

La prima ei vizită, Kari Brænne a vorbit despre felul în care s-a ivit ideea cărţii şi a descris locul care a somat-o să-i născocească povestea. O căsuţă părăsită din pădure. Era vorba din nou, pentru mine (îi citisem cartea în franceză pentru această întâlnire), despre un anume dramatism al naturii norvegiene, despre povestea pe care orice colţ de pădure o poate găzdui sau inspira. Prezenţa naturii în toate întâmplările existenţiale e inevitabilă, crede, de pildă, Per Petterson (La furat de cai), care spune într-un interviu: „But of course, I write about it because it is there, especially here in Norway. If you go 15 minutes out of any town, you are in the woods, looking out on the sea, or up in the mountains. Not writing about it would seem strange“. Pădurea şi marea, ambele metafore cu vechime în imaginarul uman, se încarcă în proza norvegiană cu o stranie forţă ritmică. Prezente mereu, ele îşi potenţează simbolistica, sunt deopotrivă familiare şi străinagresive. Semne ale unui acasă ameninţat permanent, ele cer atenţie şi ocrotire pentru a le oferi la rândul lor. Locuirea fragmentată e încărcată simbolic până la atingerea coerenţei fundamentale.

Şi la Kari Brænne, aceleaşi detalii fine, cu psihologii în filigran exaltate de aceeaşi privire scandinavă (privire despre care am vorbit şi cu alte prilejuri). Proza taie până la os evenimentul mărunt, cu o scriitură dezvrăjită şi încântătoare, sub privirea norvegiană, amănunţită: un ochi atent, aţintit şi lacom, căci lumina e avară în tărâmurile nordice, măreşte detaliile cotidianului şi izbuteşte să acorde din nou importanţă vieţii pure şi simple. O mare receptivitate la semnele prejmei şi o ştiinţă aparte a înscenării sunt trăsăturile forte ale prozei nordice contemporane. Ea vorbeşte despre Istorie, pe de-o parte, exterioară, supra-pusă, teritoriu al faptelor şi al imperativelor social-politice, şi despre existenţa individuală, pe de altă parte, interioară, sub-pusă, zonă a negocierilor cotidiene ale eului cu sine şi cu ceilalţi, în viaţa sa limitată şi foşnitoare.

Planurile romanului lui Kari Brænne se imbrică neobosit până când fragmentele de puzzle existenţial compun un desen. Dar e doar unul dintre desenele posibile. Proza norvegiană posedă şi această artă a mesajelor deschise. Personajele au o mişcare fantomatică, în joc de lumini şi umbre, adevărurile şi minciuna se întretaie, sunt în mişcare, adevărul nu e niciodată definitiv. Tainele ascunse în căsuţa din pădure nu se vor descifra niciodată până la capăt. În fiecare poveste de viaţă rămân umbre adânci, ca adâncurile de pădure, şi mişcătoare, ca valurile mării. Istoria cu majusculă este fundal inevitabil şi incontrolabil. Pe sumbra ei desfăşurare se joacă textura complexă a vieţii indivizilor. Cele patru generaţii convocate în roman îşi negociază abulic ori încrâncenat adevărurile. Măcinaţi de singurătate, oamenii sunt bântuiţi de sentimentul vinovăţiei, de remuşcare, de spaima de neîmplinire şi moarte zadarnică. Războiul a avut şi aici rolul său, dar el e doar hârtia de turnesol care pune în evidenţă cele mai adânci resorturi ale fiinţei. Cu remarcabilă ştiinţă a detaliului semnificativ în ordine umană, istoria personală devine hologramă a unei întregi Istorii.

Vocea lui Kari Brænne are un ambitus de mare prozator, ea se mlădiază firesc pe fiecare nouă perspectivă, poate introduce, personalizat şi convingător, glasul unui copil, al unui bărbat, al unei bătrâne. Cartea curge accidentat şi armonios deopotrivă, detaliile se alătură cu ezitări şi paşi înapoi pentru a reconstitui înaintarea omului în propria existenţă mereu relativă, depinzând de dezvăluiri ori ascunderi de taine, de interpretări şi remanieri ale înţelesurilor ei. Proza norvegiană nu ocoleşte poezia. Metafora e la mare preţ, iar ritmurile foarte atent controlate. Drumul, cărarea au personalitate şi forţă de sugestie: „soarele bate din lateral, creându-şi propriul drum printre iarbaneagră deasă. Intră în nişte chei, de care nu ştia că există, sunt adânci şi aventuroase. Coboară, merge mai departe încet şi cu grijă. Granitul e gri, iar în unele locuri străluceşte. E mai întunecat aici jos, doar câteva dungi de soare care bat pe muşchiul de pe sol, care e de un verde luminos. În mijloc se scurge un lichid maro, iar atunci când razele de soare ajung până aici, acesta străluceşte precum cuprul şi aurul. Ceva foşneşte printre copaci. Se opreşte, se uită. O pasăre îşi ia zborul, încă una. Deasupra coroanelor copacilor e cerul albastru, cu nori albi şi plutitori“; „un câmp deschis acoperit cu iarbă- neagră, până când ajung la o pantă cu molizi înalţi. Printre arbori, în jos, se întrezăreşte o suprafaţă întinsă. Cerul care se oglindeşte“; „în rest e linişte. Inspiră aerul rece al pădurii şi îşi spune că trebuie să se bucure de el, aşa cum e, rece şi parfumat. Iarbă-neagră şi muşchi, pini şi iarba-ciumei. Tot felul de plante aici. Care trăiesc şi cresc [...] E atât de întuneric, încât nu poate privi dincolo de siluetele negre ale copacilor spre un cer mai puţin negru. Un cer înstelat, luna în spatele unui nor. Dar ochii se pot adapta la întuneric. Dacă se obişnuieşte cu asta, nu-i va fi frică“; „Deschide ochii şi observă că e întins în iarba-neagră. Copacii stau în jurul lui ca nişte personaje impunătoare, întoarse spre el. Cerul deasupra începe să fie albastru, cu nori împrăştiaţi“...

Sub umbrele adânci, iarba-neagră e detaliu de peisaj şi metaforă obsesivă, cu zeci de apariţii în text până la final: Muşchiul adânc, iarba-neagră înmiresmată. Totul va fi acoperit de iarba-neagră. Întuneric, întunecat, noapte, putred, frică au şi ele alte zeci de apariţii în text, sugerând perfect sondarea celor mai secrete cotloane ale existenţei, dar întreţinând şi suspansul. Însă la Kari Brænne, ca, de altminteri, în mai toată proza scandinavă de azi, suspansul nu e simplu ingredient minor şi ultim; el, dimpotrivă, dă şi mai multă pregnanţă detaliilor psihologice şi are la îndemână situaţii de criză în care se revelează complicate relaţii sociale şi veritabile filosofii de viaţă. Investigaţia psihologică nu e incomodată de reînvierea ingredientelor gen policier (vezi seria de scriitori nordici apărută la Editura Trei) şi a cărţilor populare, căci poveştile despre oameni au nevoie de suspans şi magie. Povestirea acceptă oricând alături poezia, căci lapidaritatea şi ambiguitatea înaltă şi încăpătoare a enunţurilor sale e instrument adecvat sondării de sine a fiinţei. Iar drumul spre dezlegarea unui mister întunecat e un excelent potenţator al datelor existenţiale aflate de-a lungul acestuia şi conturate pregnant graţie atenţiei în alertă pe care o pretinde cititorului tenta detectivistă a radiografiei. Excelenta investigaţie romanescă a lui Kari Brænne străbate abil straturi întunecate pentru a ajunge la fărâma ultimă de lumină a oricărei existenţe umane.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara