Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Lumea cervantină de Tudora Şandru-Mehedinţi

Prin recenta carte, eminentul hispanist Sorin Mărculescu, poet, traducător, eseist, face un dar nepreţuit cititorilor români, întrucât, cu romanul Galateea, încheie cercul magic al tălmăcirilor operei narative a genialului scriitor, cărora le-a consacrat, cu talent, măiestrie şi dăruire, mai bine de jumătate din viaţa sa de creaţie. Acest demers de excepţie, care îl îndreptăţeşte neîndoios să fie considerat cel mai reputat cervantist român, s-a iniţiat cu aproape trei decenii în urmă, cu Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei (Univers, 1980), ultimul roman al lui Cervantes şi cel mai îndrăgit de părintele său. Au urmat volumul Nuvele exemplare (Cartea Românească, 1981) şi celebrul roman Don Quijote de La Mancha (I-II, Paralela 45, 2004). Virtuţile de necontestat ale transpunerii în limba română a acestor capodopere se împletesc armonios cu ponderea şi rigoarea impresionantă a aparatului critic al fiecăreia, căci toate beneficiază de un amplu şi pertinent studiu introductiv, de numeroase note şi comentarii ce oferă o informaţie extrem de bogată şi variată, dar şi interesante păreri critice, rod al unei investigaţii multidisciplinare întreprinse cu acribie, creând fericita impresie a unor adevărate ediţii model, care răspund celor mai exigente cerinţe actuale în domeniu.

În lumina acestor fapte, se cuvine să salutăm iniţiativa meritorie a editurii Paralela 45 care inaugurează cu Galateea o serie de autor ce va cuprinde opera narativă completă a lui Cervantes, urmând ca celelalte trei volume să fie constituite de reeditări atent revizuite şi pe cât posibil aduse la zi ale capodoperelor Don Quijote (I şi II), Nuvele exemplare şi, în sfârşit, Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei. Referindu-se la sensul major al acestui proiect de anvergură, Sorin Mărculescu afirmă, pe deplin întemeiat: "Sper ca cititorii români să poată percepe nemijlocit caracterul cosmotic al creaţiei cervantine şi încadrarea cu necesitate într-o serie cronologică parcă predestinat semnificativă a tuturor pieselor, mai mult sau mai puţin vizibile, ce alcătuiesc un întreg cum cred că puţine mai există în literaturile lumii" (Nota liminară).

Cu tălmăcirea romanului pastoral Galateea, "carte îndelung şi nostalgic meditată", care a văzut lumina tiparului în 1585, ne aflăm în faţa primei versiuni în limba română a operei de debut a lui Cervantes, care în 1580 se întorsese în sfârşit în Spania, lăsând în urmă cei cinci ani nesfârşiţi de captivitate în Alger ( este îndeobşte cunoscut că episodul cel mai glorios din biografia cervantină - participarea la faimoasa bătălie navală de la Lepanto, în 1571, când şi-a câştigat o aureolă de erou prin neasemuite fapte de vitejie, precum şi supranumele purtat cu mândrie el manco de Lepanto "ciungul de la Lepanto" - a fost urmat de un eveniment dramatic: în drum spre patrie corabia este jefuită de corsari, iar Cervantes luat prizonier şi întemniţat ). În Spania însă, scriitorului îi este hărăzit un nesfîrşit şir de dezamăgiri şi amărăciuni: în locul recunoştinţei oficiale, primeşte doar funcţii mărunte, prost retribuite, ajungând şi la închisoare în urma unor nereguli privitoare la banii pe care îi strângea ca perceptor pentru aprovizionarea renumitei Invencible Armada. Activitatea sa literară cunoaşte un tardiv dar strălucit debut, la 38 de ani (în tinereţe scrisese doar câteva sonete): romanul pastoral Galateea, care se bucură de succes, nu numai în Spania (în secolul al XVI-lea cunoaşte două ediţii), ci şi în Franţa, căzând însă în uitare, în veacurile următoare, până când este redescoperit şi preţuit de romanticii germani, la începutul secolului al XIX-lea, dar abia din a doua jumătate a acestuia este înţeles şi apreciat la adevărata-i valoare.

Galateea este o operă valoroasă considerată atât în sine, cât şi în ansamblul creaţiei lui Cervantes, "prin capacitatea de a anticipa liniile de forţă ale tuturor cărţilor care-i vor urma", cum relevă, avizat, tălmăcitorul, în excelenta sa prefaţă, intitulată inspirat ŤGalateea ca prolog şi epilog cervantinť.

Ca gen literar, este un roman pastoral, reprezentând însă punctul de convergenţă a trei specii narative distincte - romanul cavaleresc, cel pastoral şi cel picaresc -, ilustrate în întreaga producţie narativă a scriitorului şi care ating apogeul în nemuritorul Don Quijote. Îmbinarea prozei cu poezia - cele 5.176 de versuri pe care le cuprinde alcătuiesc cea mai bogată şi diversă arhivă a creaţiei poetice cervantine - "nu semnifică nicidecum opoziţia dintre un discurs umil (în proză) şi altul înalt ( în versuri), proza glisează perfect, după criterii interne, în versuri, şi invers, amândouă reprezentând un registru stilistic unic ce foloseşte alternativ şi perfect motivat două instrumente, amândouă egal de flexibile", remarcă subtil Sorin Mărculescu.

Subapreciată în raport cu proza, poezia lui Cervantes, plăsmuită prin nobila exaltare a spiritului renascentist, are însă un farmec tainic ce ne este dezvăluit cu netăgăduită intuiţie şi rafinament de tălmăcitor, care îi defineşte esenţa: " Mi s-a părut (poezia lui Cervantes) atrăgătoare, frapantă adeseori, situată la jumătate de drum între limpidul garcilacism atât de preţuit de el... şi viitoarea şi tot mai accentuata tensionare barocă ce plutea în aer".

Iubirea este conceptul fundamental care structurează romanul pastoral în genere, şi Galateea în special. Acţiunea se desfăşoară pe malurile fluviului Tajo, în apropiere de imperialul oraş Toledo. Firul narativ principal este simplu, linear, înfăţişând dragostea celor doi păstori, Elicio şi Erastro, pentru neasemuit de frumoasa păstoriţă Galateea, dar structura epică este complexă, cu o derulare arborescentă, prin cele patru nuvele intercalate ( procedeu reluat cu virtuozitate în Don Quijote şi Persiles), care intensifică şi dinamizează naraţiunea centrală, dându-i relief, culoare, varietate. Elicio îşi cântă dragostea ideală, copleşitoare şi statornică, cu accente vibrante, pătrunse de sinceritate mişcătoare, şi suferă din pricina nepăsării fiinţei iubite. Erastro, într-un registru mai puţin diafan, îl însoţeşte în această adoraţie nesfârşită. Intriga curge lin, între exaltarea iubirii ideale şi chinurile sentimentului neîmpărtăşit, apele învolburându-se abia către final, când tatăl Galateei, Aureliano, hotărăşte s-o mărite cu un bogat păstor portughez. Disperată, fata se lasă înduplecată de tăria sentimentelor curate ale lui Elicio, pe care i le împărtăşeşte pesemne, nemărturisit, iar fericitul tânăr, cu elan sporit, îi făgăduieşte că va strânge toţi păstorii din văile din jur spre a-i veni în ajutor şi a face să triumfe iubirea adevărată. Galateea este, aşadar, un delicat cânt de slavă închinat iubirii, iubirii pure, de factură platonică, sentiment inefabil care fiinţează prin contemplarea fiinţei adorate.

Natura încântătoare - s-ar putea spune o eternă primăvară - îi însoţeşte constant pe protagonişti, alcătuind un cadru feeric şi participând nemijlocit la trăirile lor. Peisajele pot părea stereotipe - păduri, crânguri, livezi, ape curgătoare -, dar sunt înzestrate, prin suflul geniul creator cervantin, cu o putere obiectivă deosebit de pregnantă, cadrul pastoral ilustrând "obiectivarea lumii ideale a aspiraţiilor sentimentale" ( Mario Casella).

La izbânda Galateei pe tărâm românesc meritul traducătorului este cardinal. Fără să mă tem că greşesc, şi fără să mă tem de superlative, pot remarca pe bună dreptate că opera lui Cervantes, în general, şi acum romanul său de debut, şi-au aflat în Sorin Mărculescu traducătorul ideal pentru spaţiul nostru cultural. Galateea în veşmânt românesc este un model de tălmăcire inspirată, care îmbină fără cusur fidelitatea faţă de original cu capacitatea rară a recreerii discursului narativ şi poetic, potenţată fecund de harul şi sensiblitatea poetică a traducătorului.

Poate că cea mai de preţ dintre nenumăratele calităţi ale tălmăcirii de faţă - ca de altfel şi a celorlalte capodopere ale marelui scriitor - este adânca înţelegere şi transpunerea în limba română a spiritului creaţiei cervantine. Sorin Mărculescu întreprinde o complexă şi avizată cercetare a universului marelui scriitor spaniol, dovedindu-se constant un remarcabil cunoscător al vieţii, al operei nemijlocite, şi, în mare măsură, al vastei bibliografii cervantine. Cuprinderea lecturilor sale pentru a putea pătrunde în misterele laboratorului de creaţie al lui Cervantes, altoită pe o cultură hispanică prodigioasă, este impresionantă. Mărturie stă aparatul critic al recentei cărţi, pe care l-aş caracteriza cu un cuvânt spaniol, inmejorable ("cum nu se poate mai bun") : prefaţa densă, foarte clară, împleteşte viziunea enciclopedică asupra fenomenului pastoralităţii, mai întâi în literatura universală, apoi în cea spaniolă, cu explicarea genezei Galateei, şi cu analiza pertinentă a structurii şi a trăsăturilor sale caracteristice, insistând, în chip de sinteză, asupra dublei semnificaţii a acestui roman, de "prolog entuziast" şi de "epilog nostalgic", pentru întreaga creaţie a marelui Cervantes. Aceeaşi acurateţe se reflectă şi în alegerea ediţiei spaniole ( López Estrada - M.Teresa López-Berdoy), ca şi în notele de subsol, bogate, erudite, care contribuie efectiv la înţelegerea frumuseţii textului, la desluşirea unor sensuri absconse.

Aceste virtuţi ale versiunii româneşti a Galateei derivă din însăşi concepţia traducătorului exprimată, sugestiv, prin sintagma literalitate expresivă care, după propria-i mărturie, l-a călăuzit în întreaga sa strădanie de tălmăci în limba română ( nu numai opera lui Cervantes, ci şi minunatele romances spaniole, sau versurile unor străluciţi poeţi ai Secolului de Aur etc.), şi pe care a fructificat-o mulându-se cât mai strâns cu putinţă pe textul original, prin respectarea cu stricteţe a mişcării ritmice a frazei şi a versului, urmărind în ultimă instanţă să realizeze astfel o tălmăcire muzicală.

Nenumărate sunt dificultăţile de ordin lingvistic întâmpinate în versiunea de faţă - adevărată piatră de încercare a traducătorului de astăzi -, regăsindu-se la toate nivelurile limbii, sintactic, semantic, lexical, frazeologic, prozodic, căci romanul abundă în arhaisme, neologisme, latinisme şi italienisme, precum şi în hiperbate, metafore, tautologii. Soluţiile de echivalare sunt mereu sugestive, lăsând mult râvnita impresie de curgere lină, de naturaleţe. În tălmăcirea celor peste cinci mii de versuri, care reprezintă o căutare deliberată la vremea aceea a modernismului formal, măiestria poetului şi traducătorului Sorin Mărculescu se face simţită cu strălucire, servind magistral finalitatea propusă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara