Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Locuri care ne iubesc de Dan Hăulică

I-am desluşit demult o valoare de epigraf – definitivă, în candoarea ei aparentă –, unei mărturisiri neaşteptate, aparţinîndu- i lui Ştefan Luchian. Se ivea amical, într-o scrisoare trimisă de la Moineşti, unde pictorul, la zenitul acuităţii sale, nu-şi cruţa puterile, se aşternea într-un umblet epuizant pe cît de rodnic. Smulgea acolo suferinţei şi bolii, condiţiei lui precare, cununi de strălucire intactă, de ferice izbîndă. „Ai să rîzi, dar simt că locurile astea mă iubesc.”
Nu numai pictorul, aşa dar, coincide cu peisajul într-un tropism irepresibil, – însuşi obiectul afecţiunii sale a devenit subiect activ, rîurind de un har tainic. Se împletesc, în putinţa acestei reciprocităţi, mai mult decît hazarduri binecuvîntate, se mişcă, în răsplata ei inefabilă, mocnite, îndelungi aşteptări, vestiri meritîndu-şi din plin emergenţa. Reiterîndu-le cumva biografic, căci i-a fost dat să hălăduiască prin aceleaşi prielnice ţinuturi moldovene, Ilie Boca străbate cu paşi mari, neobosit, întinderi care-l cheamă parcă la un pariu urieşesc –, în perimetrul îndrăgit unde te îndeamnă să-l acompaniezi Moineştii, pătrunşi în istoria artistică modernă, de la Luchian la Tzara, Berzunţi, chinovie căzută în ruină, căreia i s-a devotat cu vrednicie de gospodar, Taslău, zidirea prob restaurată, din lanţul semeţ al relictelor pomenindu-l pe Ştefan cel Sfînt, ori, mai departe, către Bistriţa şi Piatra Neamţ, alte ctitorii, firesc vitale, apte să legitimeze viteaz durata românească, dăinuirea ei prin secole. Nu ne era totdeauna uşor să-i ţinem hangul prietenului nostru, cînd o pornea, fără zăbavă, într-un soi de forfotă nedomolită, deşi ne plăcea să-i fim alături. Explorarea noastră spaţială, pictori şi cărturari gravitînd de obicei în jurul Tescanilor, punea la unison temeiuri multiple de curiozitate şi recunoaştere cordială. Vibram de elan şi tonice imagini, pictura lui Horia Bernea, care-şi găsise acolo un adevărat pol magnetic, ne rostuia în adînc exigenţe sufleteşti deloc întîmplătoare. Îmi amintesc o expediţie de el gîndită, urcînd pînă la Tarcău, schitul care te arunca oarecum în coasta Ceahlăului, şi unde vederii i se năzăreau bătrîni sihaştri, zidiţi în muţenie; iar drumul, biciuiţi de o straşnică furtună, ne purta prin asprimi de piatră, unde maşina sărea ca o iadă speriată, pe lunecoase lespezi cenuşii. Lui Horia, în această dezlănţuire, îi fulgerau analogii cu sălbatice privelişti din capătul stîncos al tărîmurilor scoţiene. „Locuri tari ”, îmi venea mie să murmur atunci, – o sintagmă pe care părintele său, Ernest Bernea, distinsul cercetător al categoriilor fundamentale din percepţia spaţială a Românilor, ştiuse s-o releve, cu un înţeles de invulnerabilă spiritualitate, de protecţie majoră, împotriva demoniacului.

De aceea simţim că asemenea locuri ne pot sta pavăză, franc şi destoinic, pentru că frumuseţea lor nu izvorăşte doar dintr-o logodnă anume a stihiilor; intră în ea, inseparabil, materia sufletească a unei istorii care înseamnă destin asumat laolaltă, convergenţă morală. Fecior al unor pămînturi rezemate în soclul aceluiaşi podiş moldav, nu prea departe de urbea lui Ilie Boca, onorat de admiratori inimoşi printr- un muzeu ad hoc, George Apostu se împărtăşeşte, deopotrivă, din plămada gingaşă, statornică totuşi, a unei atare sinteze, îngemănînd fără emfază natură şi istorie. Un proiect de monument, care să nemurească fapta marilor viteji şi cugetul cuprinzător, îndrăznind pînă la jertfă, Apostu îl concepuse pentru Mihai Viteazul şi cîmpul de la Şelimbăr. Dacă am fi în stare să-i dăm viaţă, dincolo de pitorescul recuzitei, am ilustra plenar logica acestei ecuaţii, pe care o întrezăream cîndva, descriind la prezent propunerea regretatului sculptor. …

Pe rotundul unei mici coline, în vîrf accentul vertical al biruinţei, spre poale, massa trupurilor de războinici care se reazemă grav pe sol, chemat parcă să dăruie putere pînă în clipa supremei despărţiri. Apostu, care ştie să asculte inima ascunsă în materia oricît de taciturnă, care deşteaptă în trunchiuri zînele lemnului şi ale pădurii, dă aici pietrei o fecundă ezitare, regimul ei fără timp se converteşte la evenimenţial, la istorie, neuitînd totodată să fie natură. Oamenii cresc din pămînt, care-i susţine parcă şi-i adăposteşte, îşi cufundă drama în liniştea rotundă a acestei tipsii de verde. Astfel, în evidenţa pregnantă a unei atare consimţiri, istoria eroică îşi vădeşte o dimensiune profundă, connaturală cu peisajul: nu doar proiecţie orgolioasă a omului, ci vis al pietrei însăşi, ca ea inuzabilă…

Triunghiul trăit, în organica pulsaţie a unor talente complementare – George Apostu, Horia Bernea, Ilie Boca – , e mult deasupra sterpelor scheme, aliind silnic entităţi care se refuză. Prietenie pătrunsă în intimitatea creaţiei, simpatetic iluminînd-o, efluvii ale unei comprehensiuni ce nu invadează nediscriminat, căci se voieşte în slujba unor ţeluri ziditoare, – solidaritatea pe care am ghicit-o operînd misterios, de-a lungul acestor rînduri, semnifică virtuţi larg eficiente, nicicînd reductive. De la Tescanii, înscriind un capitol bine definit al ideaţiei plastice româneşti, în ultimele decenii, pînă la peregrinarea lui Ilie Boca printr-o Italie de Quattrocento, se întinde arcul unui exorcism benefic, de care artistul e capabil. Savoarea etnografică a unora din inspiraţiile lui, atrase de un altunde şi de un altcum, îşi revelează noi valenţe, urcînd într-o mitologie fără de livresc, surprinzător deschisă depăşirii de sine.
Şi peste toate, încheiere la acest elogiu al locurilor care ne confortează faţă de noi înşine, care ne confirmă şi ne împacă superior, să pomenesc o formulă pusă recent în fruntea unui text miezos despre Pierro della Francesca: „Loc clar”, sînt vorbele găsite de un pictor şi exeget sagace, Jean-Paul Marcheschi, pentru a rezuma sintetic imensa forţă intelectuală pe care o atinge acest contemplator neîntrecut, cînd înaintează, majestuos şi lent, prin vuietul veacurilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara