Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Literatura tânără în Japonia - Între comerţ şi artă de George Şipoş


În 2003, premiul literar Akutagawa, cel mai prestigios din Japonia, a fost acordat celor mai tinere laureate din istoria concursului: Wataya Risa, de 19 ani, şi Kanehara Hitomi, de 20. Ele au reuşit atunci să îi devanseze în vârstă chiar şi pe cei mai tineri laureaţi bărbaţi de până atunci, nimeni alţii decât Ishihara Shintaro, astăzi guvernator al municipalităţii tokyoite, sau viitorul laureat la Premiului Nobel pentru literatură din 1994, Oe Kenzaburo. A urmat un val de premii literare acordate unor autori din ce în ce mai tineri, ultimele fiind, în septembrie, Premiul Kono misuterii ga sugoi (Misterul ăsta e marfă!), al revistei ,Takarajima", care i-a revenit lui Mizuta Miko, de 13 ani, din Osaka şi cel de-al 42-lea Premiu al Editurii Kawade Shobo Shinsha, care i-a fost acordat lui Natsu Minami, de 15 ani, din Shizuoka. În ianuarie, un alt premiu literar, sponsorizat de Editura Shogakukan, a fost decernat unei alte tinere de numai 15 ani, Kawasaki Manami, din Aomori, pentru romanul Anata e (}ie). Şi lista poate continua...

Într-o încercare de a înţelege de unde vine fascinaţia pentru autori din ce în ce mai tineri în Japonia, am luat la citit volumele care au făcut vâlva cea mai mare. După primirea Premiului Akutagawa, atât Wataya, cât şi Kanehara au devenit nu numai renumite peste noapte, dar şi autoare de bestsellere. Keritai senaka (Spatele căruia i-aş trage-un şut), romanul laureat al lui Wataya, depăşise deja un milion de volume vândute până în martie 2004, în timp ce Hebi ni piasu (Şerpi şi cercei), cel al lui Kanehara, trecuse de 500.000 de exemplare. Diferenţa de vânzări între cele două cărţi a fost atribuită nu neapărat valorii literare a primei faţă de cea de a doua, ci faptului că Wataya s-a făcut imediat plăcută publicului nipon prin atitudinea ei rezervată, modestă şi foarte ,tradiţional" japoneză, Kanehara preferând să adopte o imagine publică de ,enfant terrible".

Wataya Risa, studentă la Universitatea Waseda din Tokyo, a fost recunoscută pe scena literară japoneză încă din 2001, cînd a primit premiul revistei literare ,Bungei" pentru primul său roman Instoru (Install), în care personajele principale sunt doi adolescenţi, Asako şi Kazuyoshi. Cei doi se întâlnesc la lada de gunoi a complexului de apartamente în care locuiesc. Asako, o elevă exemplară până la acel moment, decisese că trebuie să afle care îi este rostul în viaţă şi, în consecinţă, încetează a se mai duce la şcoală, îşi aruncă toate obiectele din cameră la gunoi şi purcede să îşi întoarcă viaţa la 180 de grade. Kazuyoshi, însă, o ajută să îşi repare computerul pe care ea îl aruncase, şi, precum aplicaţiile software pe care tânărul i le instalează pe computer, se ,instalează" (citiţi: reinventează) pe ea însăşi (titlul romanului devine clar acum, nu?) şi porneşte o mică afacere pe Internet, în care atât ea, cât şi Kazuyoshi intră pe chat şi fac bani cu clienţi dornici de cybersex. În esenţă, romanul se vrea un tablou veridic al vieţii acestor adolescenţi japonezi, care încearcă să se elibereze din capcanele societăţii de consum (episodul aruncării obiectelor din cameră) şi să se regăsească pe ei înşişi, numai ca să sfârşească într-o realitate virtuală, care cel puţin le dă impresia că sunt liberi (în mod ironic, computerul pe care cei doi îşi desfăşoară ,afacerea" pe Internet este aşezat într-o debara, spaţiu fizic închis, dar cu infinite posibilităţi în cyberspace). Install a devenit material pentru un film, care a apărut pe ecrane anul acesta în Japonia, în regia lui Kataoka K. şi având-o pe actriţa Ueto Aya în rolul principal.

Keritai senaka (Spatele căruia i-aş trage-un şut) are tot doi liceeni ca personaje principale, dar este mai profund şi, într-o oarecare măsură, mai înduioşător, prin mesajul său. Hatsu, eroina romanului, se împrieteneşte cu Ninagawa, un băiat din clasa ei, şi îi promite acestuia că o să îl ducă la magazinul la care face cumpărături super-modelul de care tânărul pare îndrăgostit irevocabil. După acest incident, cei doi încep să petreacă mult mai mult timp împreună, dar Hatsu nu pare deloc satisfăcută de relaţie. Ninagawa este un tip slab, care intră în tot felul de situaţii neplăcute, din care iese cu mîndria terfelită, motiv pentru care stă întotdeauna aplecat de spate. Acesta este spatele pe care Hatsu ar vrea să îl lovească, parcă într-o încercare de a-l trezi pe Ninagawa la realitate şi a-l scoate din letargia în care se complace. Deşi nu e amoroasă, şi nici măcar de prietenie, relaţia dintre cei doi pare una de iniţiere reciprocă în jungla realităţii în mijlocul căreia trăiesc.

Hebi ni piasu (Şerpi şi cercei), romanul (deşi poate nuvelă ar fi mai potrivit) lui Kanehara e plin de violenţă, durere şi superficialitate. Personajul ei principal este Rui (o abreviere a numelui firmei Louis Vuitton, faimoasă în Japonia şi simbol al consumerismului fără limite), o păpuşă Barbie perfectă, crescută cu bani şi căreia viaţa i-a oferit totul pe tavă. Poate că şi din cauza asta, Rui este atrasă de partea întunecată a societăţii japoneze şi îşi îndreaptă interesul către grupuri de drogaţi, practicanţi de piercing şi tatuaje etc. ,Tot ce îmi doresc este să fiu parte dintr-o lume de underground, unde soarele nu străluceşte niciodată, unde nu sunt serenade, şi unde nu se aude niciodată râsul copiilor", ne declară tânăra Rui. Eroina se îndrăgosteşte (deşi termenul e impropriu, pentru că principala ei caracteristică este că nu poate avea sentimente atât de profunde precum dragostea) de Ama, un punker la care o fascinează limba despicată, ca de şarpe, şi pe care se decide să îl imite. Rui începe îndelungatul şi durerosul proces de despicare a limbii, timp în care face bani participând la petreceri ca hostess pentru oameni de afaceri, îmbrăcată în kimono, ca o gheisha modernă. Cei doi trăiesc împreună şi viaţa lor pare să fie mai simplă decât s-ar aştepta cititorul din partea unor personaje ca ei, dar asta până când Ama dispare, ucis într-o confruntare, iar Rui nu poate decât să exclame: ,De ce? De ce m-a lăsat singură?", orbită, încă o dată, de egoism şi egotism. Conflictul personajelor lui Kanehara, aflate în evidentă derivă, nu are o rezolvare în finalul romanului. Criza identitară se prelungeşte sine die, durerea provocată de tatuaje şi de modificări corporale fiind singurul mod (superficial) care li se pare că le oferă identitate. ,Mi se spune că am scris despre emoţiile tinerilor, dar eu am vrut să scriu, de fapt, despre emoţii universale. Cum ar fi sentimentul că ai probleme sau că îţi e greu să treci prin viaţă - astea sunt experienţe pe care le avem cu toţii, la orice vârstă", declara Kanehara într-un interviu recent acordat agenţiei de ştiri Kyodo.

O privire scurtă asupra altor scrieri ale autorilor tineri premiaţi recent în Japonia, precum Anata e (}ie) al lui Kawasaki Manami, o poveste de dragoste a unei fete de şcoală gimnazială, sau Shogakusei nikki (Jurnalul unei eleve de şcoală primară, 2003) al lui Hanae, o altă autoare premiată în 2003, relevă aceeaşi temă, comună cu scrierile prezentate mai sus: viaţa tinerilor din Japonia, încercările prin care trec, căutarea identităţii, provocările pe care li le oferă societatea şi, în fine, găsirea (sau ne-) unui drum propriu. Ceea ce aduc toţi aceşti scriitori e o privire proaspătă, un stil care le aparţine şi în care limbajul abreviat al chat-room-urilor, al sms-urilor şi al cyberspace-ului îşi găseşte locul cuvenit.

Sunt, oare, însă, toţi aceşti scriitori o stratagemă a pieţei de carte din Japonia, aflată în scădere dramatică de cititori? Mulţi dintre cei care au oferit premii tinerilor scriitori spun că nu. Ei chiar merită să fie acolo unde au fost proiectaţi de faima lor de peste noapte. Editor şef al Editurii Shogakukan, Inagaki Shinji a spus, pentru ,The Daily Yomiuri" din 10 octombrie: ,Tinerii care au acum între 10 şi 20 de ani, şi despre care s-a spus că sunt aliteraţi, sunt, de fapt, foarte buni cititori şi scriitori de sms-uri pe telefoane. Dorinţa lor de creativitate e foarte mare". La rândul său, Murakami Ryu, membru al juriului care a hotărât decernarea Premiului Akutagawa lui Watasa şi Kanehara în 2003, şi-a justificat alegerea spunând că cele două scriitoare sunt realmente foarte valoroase şi descriu ,foarte dur" sentimentele tineretului din ziua de azi.

În ciuda laudelor venite din partea criticilor mai tineri şi a succesului de piaţă pe care îl au cărţile lor, scriitorii adolescenţi ai Japoniei au de înfruntat încruntarea numelor de marcă ale scenei literare. O dovadă a tensiunii create de valul de premii acordate în exclusivitate unor scriitori foarte tineri este recenta măsură luată de Editura Kodansha de a-i înlocui pe unii dintre membrii juriului său pentru Premiul Noma Bungei Shinjisho, considerat o veritabilă rampă de lansare pentru tinerii scriitori, dar care are un juriu alcătuit numai din scriitori în vârstă. Din motive comerciale, scriitori cu mare priză la public îi vor înlocui în juriu pe aceia care nu par foarte tentaţi de operele autorilor foarte tineri. În compensaţie, aceeaşi Kodansha a anunţat instituirea Premiului Oe Kenzaburo, al cărui unic selecţioner va fi renumitul scriitor. Îngrijorat că scena literară japoneză se află în declin şi că e nevoie ca scriitorii în vârstă să promoveze literatura de calitate, Oe întreba retoric (preluat de ,The Daily Yomiuri"), la conferinţa de presă care anunţa instituirea noului premiu: ,... mai sunt, oare, alţi scriitori care să fi făcut parte din atâtea comisii de selecţie ca mine?".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara