Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Literatura pentru copii de ---

„Le Monde des Livres” a trimis o echipă de reporteri în Africa de Sud ca să vadă ce se întâmplă cu literatura, două decenii după încetarea politicii de apartheid. A apărut o nouă generaţie de scriitori. Majoritatea, negri. Puţini traduş i deocamdată în Franţa. Unii, se pare, foarte interesanţi. Romanele lor sunt mărturii ale copilăriei şi adolescenţei celor mai mulţi. Dar şi ale prezentului. Reporterii francezi au descoperit că, deşi politic, lucrurile s-au schimbat radical, economic şi social, ele stau ca înainte. De exemplu, 78% din şcoli n-au biblioteci şi 40% n-au nici măcar clădiri. Cursurile se ţin, în aceste cazuri, sub copaci. Când plouă, fericirea elevilor! O altă observaţie interesantă este că, din toate genurile literare, literatura pentru copii cunoaşte cel mai mare succes. Explicaţia constă în faptul că, în copilărie, scriitorii de azi au ascultat numeroase poveşti, dar n-au putut citi nici una. Ei le oferă acum copiilor lor ceea ce le-a lipsit lor înşişi când erau ca ei. Nevoia de poveste şi de lectură e una fundamental umană. Aceasta e concluzia reporterilor francezi după vizita lor în Africa de Sud.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara