Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Literatura după era Gutenberg de Dana Diaconu

Care este soarta literaturii acum cînd începutul de secol se vede ca o punte între epoca tiparului şi aceea a digitalului, cînd asistăm la „asfinţitul constelaţiei Gutenberg” şi la „iminenta instalare a unei ere digitale”? – este întrebarea care declanşează reflecţia şi aventura din romanul Dublinesca al scriitorului spaniol Enrique Vila-Matas (n. 1948), apărut în 2010 la editura barceloneză Seix Barral. Protagonistul, un alterego al autorului, este editorul Samuel Riba, care face parte din „stirpea tot mai rară a editorilor culţi, literari” şi se află la capătul unei cariere dedicate cărţilor, lecturii şi scriitorilor. Pensionarea îi creează o acută senzaţie de „sfîrşit de epocă şi sfîrşit de lume”, astfel încît se vede pe sine ca „ultimul editor”. Deşi a publicat pe mulţi din marii scriitori ai epocii, nu a reuşit să descopere un talent ieşit din comun. Continuă să-l obsedeze întîlnirea cu autorul genial, ca şi suspiciunea că el însuşi ar putea fi un scriitor ratat. Dar fostul editor rămîne iremediabil legat de lumea cărţilor, pentru că lectura, mai mult decît „o practică inseparabilă a meseriei sale de editor” înseamnă pentru el „o formă de a fi în lume; un instrument pentru a interpreta în formă literară, secvenţă după secvenţă, jurnalul vieţii sale”. Observă însă că lecturile sale s-au extins de la scrierile tipărite la textul digital, iar în regimul propriei sale vieţi cotidiene, răsfoirea foilor de hîrtie alternează cu navigarea pe internet. Toate acestea îl determină să mediteze asupra literaturii care, odată cu declinul epocii tiparului, a devenit o „artă în pericol”. Se lansează în plină aventură quijotescă, considerînd „a fi potrivit şi necesar” să organizeze „metaforice” funeralii pentru acea epocă.
Samuel Riba are, ca şi alţi protagonişti ai romanelor vilamatiene, fibra şi febra unui Don Quijote, inclusiv atitudinea reverenţioasă pentru modelul livresc. Avînd în vedere că recviemul este destinat unei epoci „în care Joyce a fost cel care a domnit”, „unul din marile sale momente stelare”, „o culme”, „epifania erei tiparului”, înainte de „afonia” lui Beckett, atunci locul ales pentru ceremonia omagierii nu poate fi decît Dublinul, iar modelul literar, celebrul roman Ulise. În consecinţă, întreprinde o călătorie în Irlanda, unde, împreună cu cîţiva prieteni scriitori, îşi pune în practică intenţiile şi realizează, în fond, un pelerinaj literar sub semnul şi cu evocarea concretă a textului joycean. Iată, pe scurt, „trama” romanului Dublinesca, construit pe diverse niveluri de ficţionalizare a datelor realităţii. La unul dintre acestea, preponderent realist, protagonistul este văzut în ipostaza sa cotidiană (ambianţa barceloneză, casa, familia – soţia, părinţii, conversaţiile de rutină, problemele personale, vîrsta, alcoolul etc.), cu date reale, unele chiar din autobiografia autorului. La un alt nivel prevalează conţinutul de factură metaliterară şi intertextuală: „saltul irlandez” al protagonistului în geografia imaginară a unui Dublin joycean deschide un spaţiu al intertextualităţii. În ciuda menţinerii unor detalii reale, întreg contextul este vădit ficţional, contururile se pierd, figurile se înceţoşează şi se multiplică, percepţia sa este nesigură şi schimbătoare, concretul se topeşte în abstract, materialitatea devine imaterială. Într-o asemenea zonă, a irealului, în care voiajul eroului capătă o dimensiune mentală, reflecţiile sale trimit la lecturi sau rememorări de texte literare ale unor autori cunoscuţi, între care şi cele ce inspiră titlul romanului, precum poemul Dublinescă al scriitorului britanic Philip Larkin, sau intertextul care inspiră desfăşurarea ceremonialului la cimitirul catolic din Glasnevin, şi anume capitolul şase din romanul Ulise al lui Joyce.
În Dublinesca, Enrique Vila-Matas rămîne în sfera sa tematică de predilecţie, literatura, cu tot ceea ce presupune ea ca tradiţie, act creator (scriere şi scriitură), lectură, receptare şi interpretare. Tentaţia metaliterară şi jocul realitate/ficţiune în forme autoficţionale şi intertextuale sunt constante în romanele şi eseurile acestui scriitor care, fiind interesat nu de scriitura aventurii, ci de aventura scriiturii, îşi situează protagoniştii, ca şi pe sine însuşi, printre bolnavii de literatură, consemnaţi într-o imaginară listă inaugurată de celebrul personaj al lui Cervantes.
Riscurile pe care un asemenea proiect literar le presupune sunt monotematismul şi încărcătura livrescă. Vila-Matas le evită graţie capacităţii sale de a schimba perspectiva şi forma de ficţionalizare, îmbinînd inventivitatea şi flexibilitatea construcţiei narative cu expresivitatea, subtilitatea şi caracterul spumos al discursului narativ. Un discurs care stimulează şi diversifică posibilităţile de lectură prin surprinzătoarea varietate a registrelor. Recursul frecvent la ironie şi la procedee ludice în contextul unei meditaţii grave referitoare la chestiuni culturale, texte literare, teorie literară, anulează impresia de povară, de ştaif al unui culturalism snob. Este ceea ce se poate constata, de pildă, în cazul unei particularităţi stilistice dintre cele mai evidente, cum este abundenţa citatelor literare. Acestea sunt adesea modificate sau falsificate cu o borgesiana dezinvoltură, ceea ce conferă literaturii lui Vila-Matas caracterul de imponderabilitate despre care Italo Calvino, în ale sale Şase propuneri pentru noul mileniu (1989), credea că ar trebui păstrat în literatura viitorului.
În linia dezideratului orteguian, Enrique Vila-Matas, scriitor cunoscut şi la noi graţie cîtorva bune traduceri1, aduce realmente „un nou mod de a vedea lucrurile”, pe fondul preocupării sale pentru problemele existenţei umane contemporane. Autor de romane, povestiri, eseuri, articole, conferinţe, el se bucură de un real prestigiu în mediile culturale, ca şi de o audienţă tot mai largă în Spania, Franţa şi America Latină.

Dana Diaconu

1 O casă pentru totdeauna, 1988 (Editura Univers, 1996), datorată Miandei Cioba, Bartleby &Co, 2000 (Editura Rao, februarie 2005) şi Parisul nu are sfîrşit, 2003 (Editura Rao, februarie 2006), ambele realizate de Ileana Scipione.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara