Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Literatură, tinereţe, creaţie de Ioan Lăcustă

Am participat de curând, alături de prietenul Constantin Stan, prozator important al literelor de acum, şi de poetul Dan Mihai Cipariu, la o întâlnire cu cititori-elevi dintr-un mare liceu bucureştean, "N.Tonitza". Întâlnirea se înscria în cadrul mai mult decât binevenitelor lecturi publice, program naţional iniţiat şi subvenţionat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul câtorva generoşi sponsori. Ea premergea şi unui moment festiv din viaţa acestui lăcaş de cultură în care se plămădesc şi îşi fac ucenicia creatoare mulţi dintre importanţii artişti plastici din deceniile viitoare: Zilele Liceului "N. Tonitza".

Ca la oricare astfel de întâlniri, am păşit spre tinerii strânşi în încăpătorul laborator de chimie al Liceului (am înţeles că nu este dotat cu o "sală de festivităţi"!) cu inimă şi gând şovăitoare. Nu mai ştiu, îmi dau seama, prea multe despre tinerii de astăzi în general şi, mai ales, despre universul de gânduri şi preocupări al celor care şi-au ales drept drum viitor de viaţă meşteşugul artelor. Ştirile venite prin mass-media dinspre ei sunt, de obicei, pline de grozăvii, ca şi cum şcoala românească s-ar afla acum, mai mult ca oricând, pe buza dezastrului. Ştiri şi imagini parcă cu dinadinsul căutate spre a propaga şi a întreţine această imagine.

Falsă imagine, totuşi, atât timp cât este unilaterală, părtinitoare şi voit semănătoare de descurajări şi retezări de elanuri. În şcolile noastre se petrec mult mai multe fapte demne de a fi popularizate, decât inerentele bătăi adolescentine, sfidări ale disciplinii sau consum de ţigări, droguri ori alcooluri. Se vorbeşte prea puţin despre înstrăinarea dintre generaţii, despre neputinţa părinţilor de a-şi mai struni şi forma copiii, părinţi ei înşişi cu grave carenţe educaţionale, crescuţi şi formaţi în anii când şcoala româneaască, sub asaltul feluritelor experimentări din "deceniile de aur", îşi pierduse rosturile ei primordiale, haretiene încă în buna lor tradiţie.

Ar trebui pornit, mă gândeam privind şi acei frumoşi adolescenţi din laboratorul de chimie de la "Tonitza", cu o nouă educaţie dată părinţilor, prin a-i face să-şi înţeleagă ei înşişi pruncii, să-i înţeleagă nu în nevoile lor materiale imediate, uneori greu de împlinit din cauza sărăciei tot mai acute în ţară, ci în dorurile lor sufleteşti, în acele tainice nevoinţe de a se înălţa spre alte orizonturi decât cele ale asfaltului şi ale mocirlei care cuprinde Oraşul, ţara.

Venisem pregătiţi pentru o întâlnire de o oră şi ne-au "ţinut" viitorii plasticieni mai bine de două ceasuri. Doar câţiva au dat curs invitaţiei mele de a pleca, atunci când mi s-a părut că s-ar putea instala oboseala sau plictiseala. Au plecat, pentru că aveau lecţii care nu puteau fi ocolite...

Cel puţin două au fost impresiile cu care am plecat de la acea întâlnire cu tinerii cititori (chiar dacă nu ai cărţilor noastre, care nu au cum să ajungă şi în mâna lor, dat fiind tirajele în care suntem tipăriţi). Mai întâi, surpriza de a primi mărturisirea cuiva, cadru didactic am înţeles, că elevii pot constata că "scriitorii sunt şi ei oameni ca toţi oamenii". Vedeau pentru prima dată trei scriitori, cu care puteau discuta orice, fără reţineri, fără poticneli sau sfieli stârnite de cine ştie ce imagini sau percepţii preconcepute. Îi vedeau, altfel spus, în carne şi oase, nu în spaţiul distant şi rece al ecranelor tv. şi îi ascultau nu în vălul cuvintelor din abur şi păreri de pe apele radioului.

Şi mi-am dat seama acum, în această întâlnire din miezul unei zile din inimă de mărţişor, cu multă zloată, prelungită către amurg, că încă este viu, şi pentru adolescenţii aceştia atât de puţin înţeleşi în zbaterile lor, mitul scriitorului ca o fiinţă din alte lumi, cu viaţa-i inaccesibilă, greu de abordat şi de întrebat. A scriitorului adevărat, nu a acelui propulsat până nu demult de o anume anecdotică, în care preponderente erau "întâmplările" de la chefuri şi chiolhane. Odinioară imaginea era intreţinută de o anume regie a scriitorilor înşişi de a-şi păstra statutul social diferit, într-o lume care cultiva avantagiile şi separaţiile după unicul criteriu al privilegiilor, nu al valorii. Activistul de partid, cu toate facilităţile oferite de gospodăria de partid, era, adeseori, confundat în imaginea publică cu scriitorul obedient aceleiaşi gospodării.

Astfel de ieşiri în public, acum, ale scriitorilor fac să fie arătat cititorilor chipul real al oamenilor literelor de azi. Şi, mai ales, dau cititorilor semne că încă se scrie în limba română, mult şi bine, cu mult mai mult decât primesc ei, de câtă literatură română contemporană poate răzbi până la ei. Îi pot ajuta, cred, astfel de întâlniri, să înţeleagă că literatura româna a vremii lor este cu mult mai bogată decât cele câteva cărţi sau autori despre care aud vorbindu-se, din intensele campanii mediatice.

Şi i-am mai simţit pe acei tineri de la "Tonitza", după cum ei înşişi mi-au mărturisit-o, dornici de comunicare. Setoşi de a discuta cu alţii, din afara lumii şcolii, dincolo de profesori, despre ceea ce citesc, despre anume orientări prea ostentative spre scatologic şi pornografie nu numai în literatură, dar şi în alte arte, despre experiment, unde sfârşeşte el şi unde începe degringolada, despre timpul "când îi vom putea învăţa pe optzecişti din manuale" (?!), despre prietenia dintre creatori, despre suflet, talent şi creaţie, despre omenescul scriitorului, al creatorului în general şi despre multe, multe altele.

Unora dintre aceste teme de discuţie le-am putut răspunde, cum ne-am priceput. Altele au rămas...promisiuni pentru viitoare astfel de întâlniri.

...Nu mă puteam abţine să nu privesc, din când în când, spre gazdele noastre "oficiale", profesoarele Monica Gorovei, ea însăşi sensibilă plasticiană, cu numeroase expoziţii, şi Anca Nicolae, colegă de facultate (la zece ani distanţă!), avizată cunoscătoare a scrisului nostru. Ascultau intervenţiile învăţăceilor lor cu acea blândă lumină a surprizei dascălilor de a vedea că şcolarii lor nu numai că sunt inteligenţi, dar şi mustesc, în zvăpăiata lor libertate, de viaţă reavănă, curată.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara