Numărul curent: 42

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Istorie Literară:
Literatură şi propagandă: Editura Cartea Rusă de Letiţia Constantin


Într-o poezie publicată în revista "Veac nou" din ianuarie 1945, A. Toma celebra înfiinţarea Editurii şi Librăriei ARLUS-Cartea Rusă (decembrie 1944, respectiv ianuarie 1945) drept un act civilizator major:

"La inaugurarea librăriei Cartea Rusă

Rafturi de bibliotecă, mese cu cărţi, librărie - / Oare-am pătruns în comoara din ŤNopţi una o mie?ť. / În juru-mi fioruri se ţes de tainică vrajă / Şi-n umbră eu caut Duh pus comorii ca strajă. /

ŤSesam, te deschide!ť şoptesc eu atunci, prins de teamă, / Şi iată: coperţi sar în lături ca uşi care cheamă. / Şi cărţile nu mai sunt cărţi, înân>negrită hârtie - / Văd săli încărcate cu scule de-naltă magie. /

Uşor ating una - deodată răpit sunt în zbor - / Văd feerice ţări: cartea mea-i fermecatul covor! / Minuni peste tot - dar în ochi mi le sorb mai cu sete / Din Republica marei dreptăţi cu frăţeşti soviete. /

Altă carte ridic: am atins aladinica lampă! / ŤPorunceşte!ť rostesc două Genii sărind dintr-o stampă. / ŤEu lumea de mâine vă cer, cea ferice în toateť. / ŤNoi - Lenin Stalin suntem. Ajutaţi - şi se poate. /

În fiece carte de-aici, noi vracii, noi magii, / Descântat-am în negre buchi luminoase miragii, / Şi lozinci şi puteri am închis ce înfăptuiesc vise / Ca pe haos de iad să puteţi răsădi paradiseť.

A. Toma, Bucureşti, 10 ianuarie 1945".

Două tipuri de cărţi pot fi deduse din acest expozeu care plasează cititorul într-un teritoriu problematic, recte înaintat-agitatoric, între Aladin şi Faust... Fatalmente, oricât de lipsită de calitate (literară) era, chiar şi pentru simplul motiv că era o expunere versificată, poezia lui A. Toma era o dovadă că producţiile literare au o natură subversivă, dat fiind că, citind-o, te puteai întreba: Cât de faustic este Poetul?, Cât de mefistofelice sunt cele două Genii (care, de altfel, formează un continuum, dat fiind că nu sunt despărţite nici măcar de virgulă)?

Intenţia mitologizantă, registrul religios sunt evidente în această poezie care avea menirea de a injecta esenţele tari ale ideologiei şi retoricii comuniste.

"Cartea trebuie să fie un îndreptar"

Le livre dans la République Populaire Roumaine, broşură apărută în 1953 şi dedicată problematicii cărţii în RPR1, pe care trebuie să o asociem, dat fiind aspectul grafic îngrijit, ponderea materialului iconografic, redactarea textului într-o limbă străină, cu o campanie de promovare (de pildă, legată de participarea RPR, în 1952, la Consiliul Mondial al Păcii, ţinut la Viena, la care fuseseră formulate şi câteva recomandări privind politicile culturale), indica drept campioană, în materie de literatură sovietică, Editura Cartea Rusă, care publicase, în cei 9 ani de activitate, 1.468 de titluri (dintre care, 406 în limbile minorităţilor), în 20.750.000 de exemplare2.

Să observăm că, dacă perioada interbelică îşi găsise ascendenţa, în ceea ce privea politica de carte, în direcţia deschisă după 1850, fiind aşadar sensibilă la "agreabil", "atracţional" şi "îndulcitoare spre lectură", epoca de după 1944 va face apel la cea paşoptistă: activitatea editorială era din nou "serioasă", menită în primul rând instruirii (politice, de data aceasta).

Într-o conferinţă cu titlul Cultura în Uniunea Sovietică, ţinută în 25 ianuarie 1948 la Ateneul Român, Iorgu Iordan, proaspăt întors din URSS, vorbea despre "înlesnirea şi răspândirea creaţiilor culturale" ca despre unul dintre fundamentele societăţii sovietice. Dat fiind că socialismul însuşi era "un produs, de calitate superioară, al culturii"3, statul sovietic îşi propunea să obţină o "masă cultivată", punându-i la dispoziţie o cultură "generoasă, umanitară". În viziunea partidului, literatura, teatrul, cinematograful aveau, finalmente, aceeaşi preţioasă calitate ca şi presa: aceea de a întări solidaritatea maselor.

Exercitând o influenţă la fel de mare ca şcoala, instituţiile cărţii reprezentau o miză extrem de importantă pentru succesul pe termen lung al sistemului comunist. În acest context, publicarea scriitorilor sovietici se va bucura şi la noi, după 1944, de suportul unei ample campanii de propagandă.

Încă de la înfiinţarea sa, Asociaţia ARLUS a avut ca prim-obiectiv, conform Statutului publicat în 17 decembrie 1944, deschiderea unei secţiuni cu denumirea Cartea Rusă. Această secţiune avea ca sarcină crearea unei edituri şi a unei librării4.

Dacă revista "Veac nou" a fost - în calitate de oficios al asociaţiei - principalul "canal de emisie" a mesajelor cultural-ideologice ale puterii instalate în România după 12 septembrie 1944, când era semnată Convenţia de Armistiţiu, Editura Cartea Rusă o va seconda îndeaproape. Neputând dispune de avantajul de care se bucură în general presa - un impact (şi deopotrivă un răspuns) rapid - editura oferea, prin compensaţie, acel tip de mesaj "cu greutate", fie că era vorba de titluri oferite în colecţii de popularizare şi propagandistice, fie de cele apărute în colecţii specializate în cultura "înaltă".

În decembrie 1944 când îşi începea activitatea, editura era pregătită să-şi croiască un loc generos între instituţiile editoriale deja existente, dintre care cele mai prestigioase erau Editura Fundaţiilor Regale şi Cartea Românească. În cea de-a doua parte a anului 1944, îşi reluaseră activitatea în legalitate Editura PCR (PMR) şi Editura Scânteia. În numărul din 6 octombrie 1945, "Veac nou" semnala, în articolul Ce vom ceti anul acesta?, faptul că, din totalul titlurilor publicate, cele mai multe erau traduceri şi că numărul de instituţii editoriale crescuse semnificativ în ultimul an. De la finele lui 1945, se alătura şi Editura de Stat, care anunţa că "îşi va publica în curând programul editorial, lung şi copios"5.

Presa de stânga abunda în atacuri şi invective la adresa unora dintre scriitorii şi editurile indezirabile. Număr de număr, începând cu septembrie 1944 când este reînfiinţat, "Scânteia" va ţine sub foc continuu instituţiile culturale, coordonând marea campanie de epurare. Şi "Veac nou" este implicat în această campanie de epurare şi, la schimb, de propagandă a culturii sovietice, furnizoarea "singurei filosofii pertinente a prezentului". Dacă în numărul din 17 decembrie 1944 publicaţia vorbea despre Otrava cărţilor didactice de dinainte de 23 august 1944, în cel din 1 septembrie 1945 afirma: "Dacă s-ar face un bilanţ al tipăriturilor apărute în acest an, poate că s-ar constata o scădere a producţiei literare, explicabilă prin absenţa atâtor scriitori cari, în cel mai bun caz, n-au participat, n-au trăit, n-au simţit măreţia ceasurilor de faţă. Această absenţă marca nu o neutralitate, nici acea falsă, superbă izolare a turnului de fildeş, ci în frecvente cazuri însăşi adversitatea"6.

În numărul 44 din 5 octombrie 1946, în plină campanie electorală, noua producţie editorială românească era zugrăvită drept "un corolar al unor vremuri noi". Tonul publicaţiei era şi mai acid în ceea ce privea editura "de tip vechi", pe care, încet, dar sigur, o lăsam în urmă: "A mai fost o vreme ş...ţ când în editurile - unele transpuse în poziţia de întreprinderi negustoreşti, altele lucrând sub imperiul normativelor absurde - au fost publicate foarte puţine cărţi necesare intelectualului şi destul de numeroase tipărituri de tămâieri rău scrise sau ne­folositoare ş...ţ să amintim editorilor care se mai înfă­ţişează dinaintea publicului acestui an 1946 cu zaha­ratele non-sensuri ioneloteodoriene ş...ţ că sfârşitul acestui război, că această pace pretind ş...ţ o literatură ge­neratoare de suflete noi, construc­toare de platouri proaspete de activitate omenească"7.

Poezia lui A. Toma La inaugurarea librăriei Cartea Rusă, redată la începutul acestui articol, era gândită ca un decoct de "viziuni pure" şi "cugetări lucide", oferit unui cititor mult timp frustrat de imposi­bilitatea de a avea vreo perspectivă către Marea ţară de la Răsărit. Acest cititor era anunţat că, prin amabilitatea Asociaţiei ARLUS, i se punea la dispoziţie vehiculul mult aşteptat - cartea de tip nou.

Literatura vecinilor noştri de la Răsărit, spunea N. Moraru, viitorul redactor-şef al revistei "Veac nou", este atât de imensă, încât simţi că "te afunzi ca într-o mare în plină furtună". Doar cel care parcurge cărţile marii culturi sovietice poate pătrunde misterul, "pentru mulţi nedezlegat", al felului în care "un simplu muritor poate să devină erou, un ţăran neştiutor de carte - poet de frunte şi o lume înapoiată - leagănul civilizaţiei veacului al 20-lea" 8. Mirajul mefistofelic pe care se sprijină aserţiunea este evident...

Cititorul român înţelegea pentru prima dată cât de indispensabil era pentru sine acest produs. Prin intermediul editurii, "încetul cu încetul, n-a mai rămas nici un om de bună credinţă care să nu fie pătruns de măreţia civilizaţiei sovietice"9. Cu ajutorul acestor cărţi, "Silabisim un limbaj nou. Sunt încă multe nedumeriri ca după o trezie târzie ş...ţ o lume nouă trebuie să se nască pe baze noi materiale"10.

Numărul 2 din "Veac nou", din 17 decembrie 1944, consemnează deja cele 8 puncte ale planului editorial al Cărţii Ruse: - traduceri din scriitori sovietici şi clasici ruşi; - autori occidentali democraţi; - scriitori români democraţi; - cărţi pentru copii şi tineret; - cărţi de popularizare; - lucrări privind viaţa şi cultura sovietică.

În acelaşi număr era oferită şi o bibliografie conţinând primele titluri apărute la Cartea Rusă (A.N. Ostrovski - Aşa s-a călit oţelul, Ilya Ehrenburg - Puterea cuvântului, Petre Constantinescu-Iaşi - Educaţia publică în Uniunea Sovietică; Femei-eroi ale Uniunii Sovietice, Administraţia în URSS), precum şi câteva dintre cele aflate în pregătire: Mihai Beniuc - Antologia poeţilor sovietici; A.P. Cehov - Opere alese; N.V. Gogol - Taras Bulba; A. Malraux - Speranţa; L. Aragon - Cartierele fericite; John Dos Passos - 1918, şi Paralela 45; J. Steinbeck: - Cartierul Tortila, W. Faulkner - Lumină de august.

Primul bilanţ al activităţii este celebrat în mai 1945, cu ocazia primului Congres ARLUS (20-23 mai 1945). Astfel, în articolul Activitatea Editurii Cartea Rusă-ARLUS, S. Maximilian comunica următoarele cifre privind primele 4 luni de activitate a acesteia (decembrie-martie): 34 de titluri în 325.000 de exemplare11.

În rapoartele prezentate cu ocazia Congresului, atât Simion Oeriu, în calitate de secretar general al ARLUS, cât şi Mitiţă Constantinescu, în calitate de preşedinte al secţiei Cartea Rusă12, descriau evenimentele din prima etapă a activităţii editurii, când fuseseră multiplicate 38 de volume primite prin amabilitatea VOKS, "această organizaţie de înaltă cultură din Uniunea Sovietică, care ţine strânsă legătură cu multe ţări din Europa, ca şi de dincolo de ocean"13. Chiar dacă până în 7 aprilie 1945 editura nu dispusese de un local propriu, în decurs de doar 6 luni a reuşit să editeze 64 de cărţi, într-un tiraj de 289.000 de exemplare - cifră record: "Nici una dintre instituţiile de editură n-a putut să realizeze acest record de tipărire şi imprimare, nu pentru cărţi sovietice, dar pentru cărţi româneşti!"14. Potrivit unor date oferite şapte ani mai târziu (în numărul din 3 iulie 1952 al revistei "Veac nou"), la finele anului 1945, editura publicase 99 de cărţi (cifra se referea doar la beletristică), într-un tiraj de 820.000 de exemplare.

Numărul de titluri ajunsese în august 1946 la 100, iar până la finele anului urmau să apară încă 57 de titluri15. În luna octombrie a aceluiaşi an, cu ocazia Zilei Prieteniei Româno-Ruse (20 octombrie), C.I. Parhon, preşedintele ARLUS, aducea un omagiu Cărţii Ruse şi lui Mitiţă Constantinescu, datorită muncii cărora poporul român şi-a putut da seama de nivelul superior al culturii popoarelor din URSS16.

În anul 1949, un apogeu al campaniei de propagandă şi de agitaţie, numărul de titluri publicate de editură ajunsese la 601, într-un tiraj total de 6.711.200 de exemplare. Aceste cifre sunt semnificative pentru trendul de după abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii, dat fiind că ele erau aproape de două ori mai mari decât cele raportate în 1948 (247 titluri, în 2.500.000 de exemplare)17. Până în noiembrie 1949, cifra urcase la 676 titluri, în 7.700.000 exemplare, iar pentru 1950, erau anunţate 154 de titluri noi şi 84 de reeditări.

Politica editorială a Cărţii Ruse va seconda şi reflecta fidel toate etapele ideologizării, precum şi "războaiele culturale" care debutează din a doua parte a anului 1944 şi în care asociaţia, cu toate secţiunile sale, va fi puternic implicată. Astfel, nu e deloc întâmplător faptul că, de parcursul anilor 1948-1949, când conflictul dintre vestul putred şi retrograd şi estul umanist, progresist şi pacifist devine din ce în ce mai "ascuţit", cărţile şi broşurile cu tematică propagandistică au o pondere mai mare18. Este semnificativ, în acest sens, faptul că, în 1949, editura a publicat în română, maghiară, germană, sârbă şi ucraineană o serie de volume precum: Oamenii culturii şi ştiinţei din Uniunea Sovietică apără pacea; Părerea oamenilor simpli din Uniunea Sovietică despre pace; Antologie de poezii despre pace şi democraţie, la care se adăuga un album "cu fotografii şi texte lămuritoare", având ca titlu URSS în fruntea luptei pentru pace19.

În noiembrie 1950, este comunicat un tiraj de 1.105.000 (din care 673.000 erau broşuri agitatorice)20. În martie 1952, sunt oferite cifre globale, pentru perioada 1944-195121: 1.311 titluri (reprezentând însă exclusiv traduceri din literatura rusă) în 18.990.000.470 de exemplare! Cu acelaşi prilej, este oferită şi cifra totală de titluri în versiune românească22: 1.069, printre cărţile de succes numărându-se cele ale lui Mihail Şolohov23, A. Fadeev, N. Ostrovski, Maxim Gorki, L.N. Tolstoi, N.G. Cernâşevski, A.P. Cehov, M.I. Lermontov24.

În octombrie 1954, cu ocazia Adunării Festive de deschidere a Lunii Prieteniei Româno-Sovietice, editura anunţă un total de 1.850 de titluri în 25.000.000 de exemplare.

Din totalul de titluri apărute la Cartea Rusă în perioada 1944-1954, în bibliotecile publice din România se mai păstrează astăzi doar 850 de titluri editate în perioada 1944-196825. Dintre acestea, doar cca. 500 de cărţi din cele publicate în intervalul 1944-1954. Dat fiind că foarte multe dintre titlurile apărute, mai ales în primii ani de funcţionare, erau destinate muncii de propagandă şi agitaţie, este justificată presupunerea că ele nu s-au păstrat în integralitate tocmai pentru că erau ediţii "de lucru"26.

După o creştere a numărului de titluri, în prima perioadă de funcţionare (1944-1945), în anii 1946 şi 1947 acesta scade în mod sever (33 titluri în 1946, respectiv 35 în 1947). Fenomenul trebuie corelat atât cu atmosfera tensionată din preajma alegerilor din 1946, precum şi cu evenimentele care au premers abdicării regelui şi proclamării RPR. Cu siguranţă, în aceşti ani, strategiile s-au concentrat mai mult pe mijloacele de comunicare rapidă (presă, conferinţe, spectacole, manifestaţii "spontane" etc.), dar şi pe cărţile agitatorice, de consum imediat, expuse mult mai mult perisabilităţii.

Cifrele încep să crească din nou din 1948, primul an al dictaturii proletare. Nu e deloc întâmplător că în anii 1949-1952 avem un vârf de creştere (149 în anul 1949; 130 în 1950; 207 în 1951 şi 122 în 1952). În intervalul 1951-1958 se manifestă o anume stabilizare a producţiei (o cifră medie de 60 de titluri), fapt care trebuie interpretat şi ca un efect al maturizării instituţiei editoriale. De altfel, după anul 1950, o bună parte din producţie va fi formată din titlurile şi autorii de prestigiu (din zona culturii "înalte"), lucru valabil mai ales în ceea ce priveşte colecţiile literare. De la finele anilor '50 şi până la încetarea activităţii, se poate observa din nou o scădere semnificativă a numărului de titluri.

O parte dintre cei care prefaţează volumele sunt şi traducătorii acestora (Al. Philippide, Lucian Boz, Petre Solomon, Ion Biberi, Mihai Beniuc etc.). Altă categorie de prefaţatori era cea a vocilor de autoritate (ideologică): N. Moraru, Ion Călugăru etc.

Multe dintre prefeţe sunt preluate direct din ediţii ruseşti, semn al unei neîncrederi în capacitatea cititorilor profesionişti români de a înţelege corect universul literar sovietic. În multe cazuri nu este precizat traducătorul, ediţia nu are un prefaţator sau un minimum discurs de escortă (nu este doar cazul cărţilor de propagandă şi de popularizare, ci şi al celor de beletristică). Mai ales în primii ani, avem de-a face cu volume editate în grabă.

Cartea Rusă a dispus de un număr de 25 de colecţii, care articulează tematic dezideratele ideologice anunţate în programul publicat în decembrie 1944 (din 1945, colecţiile: Literatura pentru copii, Colecţia ARLUS, Literatura politică şi militară, Clasicii Ruşi, Literatura sovietică, Literatura progresistă; Studii şi documente româneşti; din 1946: Ştiinţa pentru toţi; din 1947: Călăii Europei; din 1948: Literatura pentru toţi; din 1950: Biblioteca analelor româno-sovietice; Colecţia satului; De vorbă cu sătenii; din 1953: Lectura; din 1954: Monografii; din 1955: Muzica pentru toţi; din 1957: Mica bibliotecă critică; din 1958: Meridiane; Studii critice de artă; Arta pentru toţi; din 1959: Biblioteca tânărului muncitor).

Cele mai longevive colecţii, unele dintre ele depăşind numărul de serie 100, au fost: Ştiinţa pentru toţi, Clasicii Ruşi, Literatura pentru toţi, Colecţia ARLUS, Biblioteca pentru toţi şi Lectura.

Cataloagele bibliotecilor româneşti păstrează şi câteva volume editate nu la Bucureşti, ci în provincie. Iată câteva exemple: Vladimir G. Korolenko - Opere alese (Timişoara: Cartea Rusă, 1953-1955); A.N. Ostrovski - Teatru (ed. a 2-a rev. Cluj: Editura ARLUS-Cartea Rusă, 1953); T. Popova - Borodin (şSibiuţ: Cartea Rusă, 1954). Deşi nu deţinem multe date despre amploarea activităţii editoriale a departamentelor din provincie ale Cărţii Ruse, presupunem că, la nivel de oraşe, nu a existat propriu-zis un plan editorial. Cărţile au fost publicate aici cel mai probabil ocazional şi ele au servit necesităţilor organizării activităţilor cultural-agitatorice din teritoriu.

Dintre cei 335 de traducători, doar 125 au tradus minimum 2 titluri (adică 38%), cei mai activi fiind: Rostislav Donici, Al. Philippide, Ada Steinberg, Izabela Dumbravă, George Lesnea, Andrei A. Ivanovski, Tatiana Berindei, Eusebiu Camilar şi Cezar Petrescu27.

La începutul anilor '40, cititorii care să aibă acces la limba rusă, cu excepţia celor din zona Basarabiei şi Bucovinei, erau în general destul de puţini. Acest lucru era evident inclusiv pentru Asociaţia ARLUS, dat fiind că, în numărul 2 din "Veac nou", de exemplu (17 decembrie 1944), se afirma: "Atât de spinoasa problemă a traducerilor va fi rezolvată prin concursul nepreţuit pe care îl vor da cei mai de seamă scriitori români"28. Se găsise o soluţie pentru această problemă extrem de dificilă, întrucât editura îşi propunea să publice într-un ritm alert, iar traducătorii erau puţini. Desigur, prin intermediul Librăriei Cartea Rusă erau aduse cărţi şi presă de la Moscova, dar ele se adresau fatalmente unui public încă restrâns şi, în consecinţă, nu puteau produce impactul de masă scontat.

O parte dintre aceşti scriitori-traducători erau cunoscători de limba rusă (cum era, de pildă, N. Moraru, originar din Tighina-Basarabia şi fost ilegalist), alţii învaţă probabil "din mers", fiind cooptaţi ca prim-interpreţi ai culturii ruseşti, unii dintre ei pregătindu-se să ocupe posturi diplomatice (cazul lui Mihai Beniuc, prezent ca traducător şi prefaţator, care între 1946-1948 va fi consilier cultural al ambasadei României la Moscova.)

După aproape un an de activitate, această strategie dăduse deja roade bogate. Gruparea în jurul Cărţii Ruse a unui grup din ce în ce mai mare de scriitori, traducători şi artişti plastici, se spunea într-un articol din "Veac nou", "a creat un spirit de emulaţie" - "Atât creatorilor de cultură, cât şi consumatorilor li s-au înfăţişat perspective noi"29, care promiteau să genereze "o nouă cultură", tocmai datorită efortului de a ajunge la o viziune asupra felului în care trebuie reflectate aceste opere, datorită dezbaterilor care se iscau în jurul transpunerilor în limba română, ce funcţionau ca nişte "corective"30.

Pe parcursul anului 1954, "Veac nou" lansa o anchetă la care erau invitaţi să participe scriitori şi traducători consacraţi. Deschisă la finele epocii staliniste, această dezbatere îşi permitea să transgreseze, în bună măsură, cercul strâmt al ideologiei, analizând şi unele aspecte "formaliste" ale muncii de traducere. Primul care se pronunţa era Cezar Petrescu31, care se putea lăuda, nu numai la Cartea Rusă, cu o bogată experienţă de traducător. După o trecere - "canonică" - în revistă a produselor meschine, prost croite, ciuntite şi fără perspectivă ale "industriei deşeurilor literare" de dinainte de 1944, Cezar Petrescu vorbea despre soluţia utilizată de edituri la finele anilor '40: acel binom traducător-stilizator, ce presupunea un sistem complex de confruntări şi revizuiri ale textului, uneori chiar cu excese ce au condus la alterarea armoniei textului original.

Şi Demostene Botez, scriitorul care în 1962 vorbea, în broşura Prin URSS apărută la Editura Tineretului, despre grandoarea aproape egipteană a arhitecturii sovietice şi despre ospitalitatea colhozurilor, are numai cuvinte dure la adresa editurilor interbelice (goana după câştig le-a împins să cultive pornografia şi criminalitatea, iar lipsa unei perspective ideologice - o traducere belferească32). El formulează însă şi câteva observaţii pertinente legate de editurile prezentului: lipsa unui program coerent de opere complete, semn al unei carenţe culturale, tendinţa unora dintre traducătorii-stilizatori de a imprima textului propriul stil, etc.

Revenit în dezbaterea publică după o interdicţie de 2 ani33, Iorgu Iordan solicita traducătorului o bună cunoaştere a limbii textului original, găsind, în acest sens, neajunsuri în cazul lui Cezar Petrescu şi al Otiliei Cazimir şi, prin contrast, cuvinte de laudă pentru un traducător de elită precum George Lesnea34.

La acel moment încă aflat sub "observaţie clinică", după ce, timp de mai bine de 6 ani, opera sa fusese pusă la index, Tudor Arghezi alege să utilizeze în articolul Edituri şi tălmăciri35 obişnuitul discurs de polemist, din păcate cu multe accente oportuniste. Astfel, el evocă epoca de dinainte de 1944 ca fiind, în materie de editare, monopolul "băieţilor de prăvălie lăcomiţi". Arghezi lega calitatea traducerii de afinitatea de stil între traducătorul-scriitor şi autor36.

În august 1954, "Veac nou" anunţa închiderea anchetei, manifestându-şi nemulţumirea că nicio editură, nici măcar Cartea Rusă, nu răspunsese apelului său. Dezbaterile "în spirit critic şi autocritic" cunoşteau - din nefericire, doar pentru scurt timp - o sincopă.

Prefeţele oferite ca instrumente de interpretare a operelor diferă ca valoare. Multe dintre acestea sunt aproape exclusiv dogmatice. Distanţa culturală între discursurile unor personalităţi, precum Perpessicius şi Al. Philippide şi cel al lui N. Moraru ori Ion Călugăru este evidentă, chiar dacă şi primele sunt marcate de elemente de circumstanţă.

Una dintre prefeţele în care N. Moraru îşi dă adevărata măsură este cea la romanul Verei Panova - Tovarăşi de drum. Oamenii pe care Vera Panova îi zugrăveşte sunt "oameni din massă" pe care autoarea i-a ridicat "în văzul lumii întregi", pentru a arăta "cum au fost ei educaţi, crescuţi, îndrumaţi de realitatea sovietică"37. Romanul impresionează şi prin arhitectură - senzaţia că în cadrul unei povestiri sunt mai multe. "Arhitectura aceasta a fost utilizată de scriitori". Unul dintre aceştia era numitul Aldous Huxley, "în romanul său de Ťideiť Contrapunct şsic!ţ", însă "Cât de slab închegat apare ş...ţ acest roman englez, cât de artificiale sunt legăturile! De ce?": pentru că lui Huxley nu-i reuşeşte ce-i reuşise Verei Panova: ca destinele să se unească într-un tot activ, combativ, şi nu să se împrăştie!38

Deşi editura îşi trecea în program, la loc de frunte, editarea unor scriitori progresişti români şi occidentali, în realitate, intenţia a rămas mai mult pe hârtie, numărul acestor volume fiind extrem de mic. Din totalul de 1.300 de volume, cca. 370 reprezintă beletristică; aşadar, aproape 75% din producţie era literatură de propagandă.

În ceea ce priveşte scrierile autorilor români, numărul acestora este aproape nesemnificativ în economia planului editorial al Cărţii Ruse. În intervalul 1944-1954, de pildă, au fost editate cca. 26 de volume (5%). În mod semnificativ, chiar şi dintre acestea, mai mult de jumătate au fost publicate înainte de 1948 (15 titluri). Cei 36 autori români publicaţi de editură între 1944-196839 semnează, aproape exclusiv, volume propagandistice - impresiile de călătorie prin URSS ale lui Mitiţă Constantinescu, Mihail Sadoveanu, Petre Constantinescu-Iaşi, Mihail Roller, Tudor Arghezi, texte argumentative de tipul Necesitatea prieteniei cu URSS ori, pur şi simplu, broşuri agitatorice privind belşugul colhoznic, beneficiile aduse de stahanovism, la care se adăugau cărţile celor două autorităţi autohtone, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru Groza.

O carte reprezentativă pentru discursul propagandistic al momentului este O lună în Uniunea Sovietică, apărută în Colecţia ARLUS în 1946, scrisă de un colectiv de rectori universitari: Al. Rosetti, Andrei Oţetea şi Emil Petrovici. Dacă lui Al. Rosetti îi reuşea un portret de erou de-a dreptul romantic pentru Stalin, vorbind de trăsăturile fine şi părul argintiu ce se răsuceşte spre creştet, de certitudinea că te afli în faţa unui ideolog-filosof care are deprinderea de a gândi40, profesorul Oţetea se ocupa de omniprezenţa lui Lenin, de pregătirea cadrelor ştiinţifice şi de viaţa colhoznicilor. La rându-i, E. Petrovici ne asigura că în URSS biserica nu e prigonită - "Încă din avion, zburând peste sute de aglomeraţii omeneşti, am observat în mijlocul satelor şi oraşelor ş...ţ biserici bine îngrijite spre care duceau, din toate direcţiile, pârtii prin zăpadă, semn sigur că erau frecventate de credincioşi".41 Autorităţile au grijă să nu jignească sentimentele credincioşilor, deşi în timpul războiului civil o bună parte a preoţimii a susţinut contrarevoluţia42. Semn că victoria socialismului era pe cale să se înfăptuiască, majoritatea populaţiei era, în fapt, "indiferentă în materie de credinţă", doar populaţia în vârstă şi cea de la ţară mai ţinea acele "datini" - "În cele mai multe case de colhoznici se mai găseşte în colţul dinspre răsărit icoana tradiţională cu candela aprinsă"43.

Cât priveşte literatura română nouă, "realist-socialistă", lipsa sa completă din planul editorial al Cărţii Ruse are, în definitiv, o explicaţie simplă: era modestă cantitativ. Calitatea, în sensul "formalist", nerevoluţionar al termenului, oricum nu interesa. Ceea ce aşeza literatura sovietică într-o poziţie favorabilă, exclusivistă, în politica editorială a Cărţii Ruse, nu era nicidecum valoarea scriiturii, ci vigoarea propagandistică şi agitatorică validată în cele câteva decenii de experienţă proletară. Aveai mai multă încredere într-un lucru cu care veneai "de-acasă", aşa că propaganda sovietică a decis să rămână aproape exclusiv la editarea literaturii sovietice.


___________
1 Le livre dans la République Populaire Roumaine, Bucureşti şs.n.ţ, 1953.
2 Ibidem, p. 64.
3 Iordan, Iorgu, Cultura în Uniunea Sovietică, Bucureşti, Socec, ş1948ţ, p. 9.
4 Maximilian, S., Editura Cartea Rusă. În: "Veac nou", an I, nr. 25, 20 mai 1945, p. 2.
5 "Veac nou", an I, nr. 49, 10 nov. 1945, p. 19.
6 Ibidem, p. 1.
7 În: "Veac nou", an II, nr. 44, 5 octombrie 1946, p. 16. Articol semnat v.k. (probabil Victor Kernbach).
8 Moraru, N., Literatura sovietică în timp de pace şi în timp de război. În: "Veac nou", an I, nr. 13, 4 martie 1945, p. 8.
9 Cornescu, Al., O bibliotecă nouă. În: "Veac nou", an I, nr. 27, 10 iunie 1945, p. 2.
10 Rapoartele delegaţilor din provincie. În: "Veac nou", an I, nr. 27, 10 iunie 1945, p. 6-11.
11 Maximilian, S., Activitatea Editurii Cartea Rusă-ARLUS. În: "Veac nou", an I, nr. 25, 20 mai 1945, p. 2.
12 După cum observa Adrian Cioroianu, deşi la înfiinţarea ARLUS-ului, în 12 noiembrie 1944, Mitiţă Constantinescu, fost ministru liberal de Finanţe, guvernator al Băncii Naţionale şi preşedinte al decorativului Partid Naţional Popular, se afla în organigrama asociaţiei "pe o poziţie modestă faţă de trecutul său", va deveni, în mai puţin de o lună, vicepreşedinte ARLUS şi preşedinte al Editurii Cartea Rusă (Cioroianu, Adrian. op. cit., p. 126).
Paşaportul pentru rapida sa ascensiune va fi fost publicarea, în a doua parte a anului 1944, a cărţii Continentul URSS. Cartea lui Mitiţă Constantinescu a avut, cu siguranţă, notorietate în epocă. Într-un articol publicat în numărul din 11 ianuarie 1947 al revistei "Veac nou", Gheorghe Dinu relata despre întrevederea avută înainte de 1944 cu Mitiţă Constantinescu, pe-atunci unul dintre liderii Partidului Liberal, care îi arătase cartea sa, scrisă în timpul regimului fascist.
13 Oeriu, Simion, Raportul general ARLUS. În: "Veac nou", an I, nr. 25-26, 3 iunie 1945, p. 9-12.
14 Constantinescu, Mitiţă, Continentul URSS.
15 Săptămâna Cărţii Ruse. În: "Veac nou", an II, nr. 37, 17 august 1946, p. 2.
16 Parhon, C.I., Contribuţia ARLUS-ului. În: "Veac nou", nr. 46, 19 octombrie 1946, p. 3.
17 Drumul ARLUS-ului. În: "Veac nou", an V, nr. 23, 21 august 1949, p. 7.
Cifrele acestea nu concordă însă cu cele comunicate peste alţi trei ani, în 1952, când se vorbea de un număr de 143 de titluri (1.592.800 exemplare) publicate în 1948. Aceeaşi observaţie şi în ceea ce priveşte cifrele pentru anul 1949: se vorbea de 398 de titluri, în 5.389.050 de exemplare (În: "Veac nou", an VIII, nr. 13, 27 martie 1952).
18 Iată câteva titluri publicate, în acest scop, de Cartea Rusă în anii 1948-1949: Marin Dima, Antisovietismul: manifestări, cauze, efecte; D.A. Furmanov - 1918; N.G. Cernâşevski - Arta şi realitatea din punct de vedere estetic; Maxim Gorki - Cu cine sunteţi voi, maeştri ai culturii?; Despre literatura şi arta sovietică; Bazilevici, C.P.; Bahrusin, S. V.; Foght, A. V. - Istoria U.R.S.S., 3 volume; Muzeul Româno-Rus.
19 În: "Veac nou", an V, nr. 29, 2 octombrie 1949, p. 6.
20 Idem, an VI, nr. 47, 10 noiembrie 1950.
21 Numărul de cărţi de beletristică editate în 1951 era 265, în 4.000.000 de exemplare.
22 Unele cărţi au avut şi versiuni în maghiară, germană, rusă şi ucraineană.
23 Într-un articol intitulat Cartea sovietică în ţările de democraţie populară şi publicat în "Literaturnaia gazeta", nr. 108, 1952, G. Filipovici spunea, referindu-se la România, că romanul lui M. Şolohov, Pământ desţelenit, s-a epuizat în doar 4 zile de la publicare (ediţia I a apărut în 1949).
24 Câteva date despre răspândirea literaturii ruse în ţara noastră. În: "Veac nou", an VIII, nr. 13, 27 martie 1952, p. 2.
25 Iată numărul de titluri din perioada 1944-1954: 1944: 8 titluri, 1945: 59; 1946: 33; 1947: 35; 1948: 43; 1949: 149; 1950: 130; 1951: 207; 1952: 122; 1953: 88 şi 1954: 80.
26 Afirmaţia este sprijinită şi de faptul că, în 1950, de pildă, editura anunţase că, dintre cele 1.105.000 exemplare tipărite, 673.000 erau broşuri agitatorice.
27 Printre traducători se numărau şi: Miron Radu Paraschivescu (7 titluri), S. Sanielevici (7), Demostene Botez (6), Otilia Cazimir (6), Emma Beniuc (6), Cicerone Theodorescu (6), Tudor Arghezi (5), Petru Comarnescu (5), Radu Boureanu (4), Victor Tulbure (4), Lucia Demetrius (4), Marcel Aderca (3), Mihu Dragomir (3), Victor Kernbach (3), Mihai Beniuc (3), Magda Isanos (2), Ion Biberi (2), Radu Tudoran (2), Victor Eftimiu (2), Petru Vintilă (2), Camil Petrescu (2), Laurenţiu Fulga (2), Tudor Vianu (2), Tudor Şoimaru (2), Geo Dumitrescu (2), Virgil Teodorescu (2), C. }oiu (2), Al. Andriţoiu (2), Ion Frunzetti (2), Lucian Boz (1), Mihail Sadoveanu (1), Al. Piru (1), N. Moraru (1), Oscar Lemnaru (1), Alexandru Graur (1), Ov. Crohmălniceanu (1), Damian Stănoiu (1), Veronica Porumbacu (1), N. Cerna (1), Ion Marin Sadoveanu (1), I. Negoiţescu (1), Gellu Naum (1), Eugen Jebeleanu (1).
28 Fohrer, Julien. Editura Cartea Rusă. În: "Veac nou", an I, nr. 2, 17 decembrie 1944, p. 2.
29 Un bilanţ. În: "Veac nou", an I, nr. 38, 25 august, 1945, p. 2.
30 Ibidem.
31 Petrescu, Cezar, Traducerile şi traducătorii. În: "Veac nou", an X, nr. 29, 4 iunie 1954, p. 2.
32 Botez, Demostene. În problema traducerilor. În: "Veac nou", an X, nr. 30, 11 iunie 1954, p. 2.
33 Asupra acestui aspect vom reveni într-un capitol separat.
34 Iordan, Iorgu. Limba traducerilor. În: "Veac nou", an X, nr. 35, 16 iulie 1954, p. 2.
35 În: "Veac nou", an X, nr. 33, 2 iulie 1954, p. 2.
36 Ibidem.
37 Panova, Vera, Tovarăşi de drum, p. 8.
38 Ibidem, p. 12.
39 Felix Aderca; Tudor Arghezi; Ion Biberi; Antioh Cantemir; Constantin Chiriţă; Paul Constantin; Al.C. Constantinescu; Mitiţă Constantinescu; Petre Constantinescu-Iaşi; Alexandru Corneiciuc; general Ilie Creţulescu; P. Cruceniuc; Marin Dima; N. Dinescu; Scarlat Froda; Alice Gabrielescu; Ioan Grigorescu; Petru Groza; Bogdan Istru; I. Lefter; Aurel Lupan; general Mihail Maltopol; Marin Mihalache; Simion Oeriu; George Oprescu; M. Oprişan; Andrei Oţetea; C.I. Parhon; Lucreţiu Pătrăşcanu; Jules Perahim; Z. Perlea; Cezar Petrescu; Emil Petrovici; Popescu-Jianu; Mihail Roller; Alexandru Rosetti; Mihail Sadoveanu; Al. Sahighian; Tudor Savin; Grigore Strungaru; Gabriel Ştrempel; Victor Vântu; Alexandru Zacordoneţ.
40 O lună în Uniunea Sovietică, Bucureşti, Cartea Rusă, 1946, p. 6.
41 Ibidem, p. 29.
42 Ibidem, p. 30.
43 Ibidem, p. 31.