Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Limba care trebuie reînvăţată de Aurelia Busuioc



Limba care trebuie reînvăţată

Vine o vreme când lecţiile trecutului trebuiesc totuşi recitite.

Pe vremuri nu tocmai îndepărtate şi foarte sovietice, în era programului (f)alimentar şi a comasării culturilor şi limbilor într-o singură (in)cultură şi unică limbă, mai marele bolşevic al mioriticului nostru plai, nemulţumit foarte de randamentul scăzut al giganticelor crescătorii de bovine şi porcine construite conform unor modele şi proiecte străine, foarte capitaliste, ar fi trântit cu pumnul în masă şi ar fi cerut subalternilor să fie adus în faţa ochilor domniei sale reprezentantul ticăloşilor de imperialişti care încercau astfel să submineze multilateralitatea socialismului în Moldavia.

Zis şi făcut.

- Păi bine, tovarăşe (sau poate "mister"), ar fi întrebat mai marele pe reprezentant după ce inspectaseră împreună mai multe crescătorii, de ce vacile imperialiste de la fermele voastre adaugă în greutate câte o mie de grame pe zi, în tmp ce animalele socialiste de la complexele noastre, durate după proiectele voastre, cresc abia cu câteva jalnice zeci de grame?...

La care reprezentantul, palid de spaimă, ar fi avut totuşi îndrăzneala să răspundă tot cu o întrebare:

- Dar n-aţi încercat să le hrăniţi? Ca la noi?...

Istoria n-a consemnat, din lipsă de importanţă, reacţia bossului, istoria reţine numai principalul, iar principalul era cuprins plenar în răspunsul reprezentantului. Să nu fi venit străinul gata speriat cu siberii şi gulaguri ar mai fi avut multe de spus: ar fi notat că în Moldova sovietică proiectele au fost traduse în viaţă cu grave greşeli şi inovaţii (!) locale cu scopul de a economisi, că nu se putea cu nici un chip să redactezi tu, cumpărătorul fermei, ceea ce au gândit şi au proiectat zeci de specialişti, să micşorezi până la absurd, tu, expertul în ale leninismului, cantităţile de furaj şi calitatea lor.

Dealtfel, curând după plecarea reprezentantului - ceea ce trebuia să se întâmple s-a şi întâmplat. Furajele schimbate pe tancuri vechi şi calaşnicovuri în Etiopia, afacere considerată a fi o victorie colosală a internaţionalismului socialist, s-au dovedit a fi purtătoare de morbul unei ciume necruţătoare, necunoscute pe aceste meleaguri. Câteva din fermele construite "economicos" au fost şterse cu focul de pe faţa pământului, iar câteva sute de mii de animale - mitraliate şi incinerate în zone nu mai puţin periculoase încă, asemeni Cernobâlului...

Sincer vorbind, eu cred că Istoria nu are nici talent, nici scopuri pedagogice. Are doar moftul de a se repeta dacă n-o citeşti. Şi nu e nevoie s-o buchiseşti - deşi, lucru ştiut, diavolul se pituleşte în amănunte, - e bine să-ţi revezi cel puţin păcatele mai mult sau mai puţin istorice. Şi aici este principala noastră deviere de la drumul ce ne închipuim că îl parcurgem. S-a făcut tot posibilul "de sus" ca să se uite amănuntul cu fermele, să se şteargă din istorie. Poporul trebuia educat numai pe baze de triumfalism! La fel s-a procedat cu Istoria în general: nu ne aranjează Dragoş cu descălecatul, găsim alt călăreţ, mai înţelegător, mai apropiat Moscoviei. Nu ne place bătălia de la Stănileşti, hai s-o prezentăm ca un triumf al lui Petru cel Mare, fără să-i amintim testamentul... Toate acestea - acolo sus. De unde porneau şi radioul, şi televiziunea, falsificarea istoriei, şi cea mai ucigătoare armă îndreptată contra conştiinţei naţionale bilingvismul...

În Moldavia socialistă, ca şi în restul imperiului, se politiza orice. Tot. Era suficient să protestezi că într-un magazin nu ţi se răspunde în limba în care ai întrebat (bineînţeles în limba locurilor!) ca să-ţi aprinzi paie în cap: bilingvismul - dar într-un singur sens! - era dominant.

Şi iată, în zilele noastre de (chipurile) independenţă şi suveranitate unii dintre cunoscuţii cu care mă întâlnesc se plâng că foarte mulţi "moldoveni", şi în special la ţară, nu vor să admită că ar vorbi cu ei româneşte. Spre marea bucurie a apologeţilor moldovenismului (încurajat dealtfel şi de conducerea ţării!)

E vorba de roadele târzii ale bilingvismului. Dacă prin sate conducători de colhozuri erau trimişi mai ales vorbitori de rusă, tractoriştii şi alt personal erau instruiţi în rusă, şi până la urmă au iscat un hibrid de limbă pe care cei de sus, inclusiv pseudosavanţii lingvişti s-au grăbit s-o numească "moldovenească", în oraşele bine rusificate şi ruralizate dezastrul provocat de bilingvism n-a trecut nici el neobservat.

Iată cam ce aud de la cunoscuţii care declară ferm că limba lor (şi a ţării!) este româna:

"Eu sunt precis că limba noastră este românească."

"Sunt încrezut că limba mea este cea românească şi tot aşa este primit să creadă şi familia mea."

"Noi şi acasă vorbim pe româneşte, şi vorbim nu rău..."

"Cred că constituţia este necesar de schimbat,"

Şi cu toate că nu reprezint pe nimeni, eu, ca vorbitor de limba română a lui Eminescu, a lui Sadoveanu, a lui Rebreanu şi Creangă, revenit la suprafaţă din băltoaca bilingvismului încă viu (bilingvismul dar şi subsemnatul!) încerc uneori să-mi întreb interlocutorii (pesimişti?):

"Fraţilor, dar n-aţi încercat să vă reînvăţaţi limba dacă aţi uitat-o?

Sunt atât de puţini cei ce nu se jenează să recunoască acest lucru... Iar tinerii care se întorc de la studii din ţară - nu sunt aşteptaţi cu braţele deschise...

Desigur e mult mai plăcut, chiar palpitant să participi la greve în apărarea limbii pe care crezi că o cunoşti, să strigi slogane şi să arunci anateme pe capul conducerii care vrea să ne ducă în altă parte - şi cred că nu e deloc rău şi acest lucru, - dar e mult mai greu să te pui cu burta pe carte şi prin muncă asiduă să-ţi restitui ceea ce ţi-a fost furat. (Uneori chiar cu învoirea ta, de unde şi păcatul!)

Sunt conştient de faptul că iau prea mult asupra sa, dar mă voi linişti doar când voi auzi un demnitar vorbind normal limba ţării, sau în parlament nu vor mai fi strecuraţi cunoscători de rusă (şi aceea aproximativă) şi total necunoscători de limba oficială a ţării, limbă în care se scriu legile!

Limba noastră, frumoasa noastră limbă românească nu aşteaptă declaraţii de dragoste.

Ea aşteaptă dragostea noastră.



Ospăţ pe timp de ciumă

Animalele-animale nu ştiu ce este şmecheria. Ele respectă întru totul litera şi spiritul legii promulgate de natură. (Desigur, pentru întregul regn!) Doar că homo sapiens, dotat probabil din greşeală cu mai multă materie cenuşie, după ce s-a autodeclarat suprema realizare a creaţiei a înlocuit cuvântul "Şmecherie" cu "amendament" - a garnisit legea generală cu atâtea amendamente încât am ajuns unde-am ajuns...

Luând în discuţie tema asta e foarte greu să te opreşti: are prea multe ramificaţii şi conexiuni. E cum ai încerca să cercetezi măruntaiele unui celular înarmat doar cu un cuţit.

E de datoria specialiştilor să aprofundeze. Voi încerca doar să vin cu exemplul foarte grăitor al unu turnir din cele pe care nici elefanţii, nici urangutanii nu ar fi în stare să le organizeze, deşi scopul lui ar fi, cică, îmbunătăţirea calităţii speciilor...

Autori ai turnirului şi jucători - oamenii. Specia umană...

Aflu din ziare şi de la TV că se organizează un mare concurs mare - "Mini Miss". Părinţii doritori de a-şi înscrie odraslele care nu au depăşit cinci ani (progenitura, nu părinţii!) se pot adresa la... până pe data de...pentru preselecţie.

Recunosc că nu m-am gândit imediat la cei peste şaptezeci-optzeci la sută din copiii ţării, cei de vârsta preselecţionaţilor, care nu ştiu ce înseamnă grădiniţa şi nu au nici perspectiva de a o şti, şi care, dacă nu se scaldă câtu-i ziulica în colbul uliţelor lăsaţi de capul lor - păzesc bobocii pe toloacă în aşteptarea amurgului când vor veni părinţii de la tras sapa să le facă un borş... Nu m-am gândit nici la neruşinarea celor unu sau doi la sută dintre părinţii ce nu vor ezita să etaleze în văzul tuturor mătăsurile şi bijuteriile odraslelor, când ştiu că mii şi mii de virtuale "mini-miss" abia dacă îşi pot acoperi goliciunea cu second hand...

Nu m-am gândit nici la marele chiolhan plănuit a se petrece pe timp de ciumă. M-am gândit mai întâi şi întâi la micuţele inocente împinse pe podiumul căptuşit cu catifele pe banii unor taţi nu tocmai normali şi vanitatea unor mame infantile, şi îndemnate să maimuţărească maimuţele-vedete (parcă mature!) oferite până la saturaţie de TV-uri.

Iată, mi-am imaginat, s-a terminat defilarea micilor prinţese în rochiţe de brocart de la Versace, a păstoriţelor în ii de mătase, în fote brodate cu fir de aur şi în opincuţe de marochin cu tocuri înalte, a miniconteselor ambalate în crepdeşin cu trene de la madam Ricci... Iată, mi-am zis, feţele crispate ale mamelor, zâmbetele superioare ale taţilor - la amintirea sumelor scrise pe cecuri, lacrimile de înduioşare ale bunicilor şi clientelei...


În aşteptarea deciziei juriului.

Şi iat-o, în sfârşit, fericita câştigătoare ia loc pe tron, peste buclişoarele asupra cărora a trudit câteva ore madam Mimi i se pune coroniţa cu perle. Sala explodează de aplauze şi ovaţii, Faţa, pănă mai adineaori crispată, se destinde într-un zâmbet uriaş, repetat de acasă, celelalte feţe, toate, iau aspectul unei disperări nemaipomenite: cum o să-şi privească în ochi prietenele, cum o să coboare cu capul sus din Lexusul cu şofer în livree, cum o să intre aşa în buticul lui Cardin?...


Catastrofă!

Spun oamenii competenţi că absoluta majoritate a criminalilor a avut o copilărie tristă. Au fost fie lipsiţi de părinţi, au avut părinţi iresponsabili, au fost lăsaţi pe seama străzii sau abuzaţi sexual. Crima nu este decât ecoul târziu al unei astfel de copilării.

Crima ţine, în primul rând, de şocul trăit de copilul nefericit, este răspunsul pe care copilul îl dă societăţii care l-a neglijat.

Şi acum, iubite cititorule, hai să ne îmaginăm care este şocul aplicat psihicului necopt al unui omuleţ pregătit zile multe pentru triumf, când în locul victoriei acesta află că nu el este cel mai frumos, cel mai talentat, cel mai iubit, cel mai...cel mai... Când vede că nu pe al lui - pe alt căpuşor s-a pus coroniţa cu perle. Că alt funduleţ a ocupat tronul "celui mai"... Că el e la fel cu ceilalţi treizeci - cincizeci de concurenţi. Şi că tot câştigul e o cutie de bomboane din care are acasă cu sacul...

Memoria copilului este fantastică. Şi imprevizibile sunt urmările unei situaţii în care noi, părinţii iubitori, îl împingem cu bună şi stupidă ştiinţă.

Iar în vremea aceasta, vulpişoarele şi tigrişorii, ieduţii şi elefănţeii joacă tontoroiul pe unde-i prinde vremea, sub privirile atente şi pline de dragoste ale părinţilor care nici pe cap nu le pun coroniţe cu perle, şi nici nu-i poartă în piei sau blănuri second hand.

Nu prea progresează cea de a doua jumătate a regnului animal...

Nu chiar de mult am asistat la prima zi de şcoală a unor micuţi din clasa întâia. Printre cei vreo treizeci de puradei se evidenţiau doi băieţaşi îmbrăcaţi în... smochinguri. Erau simpatici dar arătau ca doi mici chelneri într-un restaurant de mâna a doua.

Îndrumă-i, Doamne, pe părinţii care nu ştiu ce fac!.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara