Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Leons Briedis de Leo Butnaru


S-A NĂSCUT în anul 1949.A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română si Spaniolă la Universitatea din Chişinău (1972-1974), iar între 19771979 a audiat cursuri la Institutul de literatură „Gorki" din Moscova. Poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, traducător din latină, engleză şi, în mod special, din limbile neolatine -română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al 31 de cărţi originale (poeme, proză, eseuri, cărţi pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internaţional, din anul 2008 - membru al Academiei de Ştiinţe al ţării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincţii în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România şi Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decoraţia supremă a acestei ţări). În prezent publică revista „Kentaurs XXI", este directorul editurii private „Minerva".

Din limba română a tradus şi a editat 21 de cărţi: Poveşti populare, Folclor pentru copii, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeţilor din Moldova, poeţi romani şi din Moldova în cărţi aparte (T. Arghezi, L. Damian, N. Stănescu, L. Blaga, G. Vieru, A. Blandiana, Şt. A. Doinaş, G. Naum, I. Mălăncioiu, M. Dinescu, M. Sorescu), precum şi nenumarate publicaţii în presa periodică.

Este asistat, dar şi... „concurat" de soţia sa, Maria Briede-Macovei, născută în Siberia din români basarabeni deportaţi, ea însăşi poetă, eseistă, traducătoare din română în letonă şi de fiul lor Adrians Briedis-Macovei care deja a scris şi o piesă despre aventurile lui Păcală, în prezent documentându-se pentru o alta, al cărui protagonist va fi Vlad Ţepeş (Dracula).

Poemele, din cartea pe care sper să i-o editez la noi şi din care am extras acest grupaj, le-am tradus din limba franceză, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale autorului (poreclit, respectuos, de confraţii mai tineri: NAPOLeons BONAbriedis).

APOLLO ÎN URBE

Apollo intră în urbe dinspre răsărit

însoţit de imnuri nemaiauzite precum strălucirea unui nor de tămâie deşteptând în juru-i năvalnică admiraţie suave jinduiri şi molcumă tristeţe

emoţionate peste măsură gravidele s-au încleştat de cotul soţilor

au roşit apins până şi matroanele

iar fecioarelor părea să le sară inima din piept

şi doar bărbaţii

pe chipurile mahmure şi tâmpe ale cărora nu tresărise barem un muşchi pe esplanadă continuau să-şi soarbă impasibili berea de amiază

Apollo păşea negrabit aproape fără să atingă caldarâmul

peste care în urma lui se rostogoleau sonorele scânteieri ale soarelui păgân

în piaţa publică lângă acaţul de-o sută de ani

pe o clipă simţi că i se-nvârte capul

şi se rezemă de murii primăriei

până se dezlănţuiră triumfal clopotele bisericilor toate

râvnind pe întrecute să-şi acopere dangătele unele altora

Apollo surâse

aruncându-şi îndărăt peste cap cârlionţii scăpătaţi

apoi se întoarse brusc

pentru ca după câţiva paşi

să dispară printre case

învălunind-i pre toţi

cu nesfârşita ardoare a trupului încins

în iute şi amară tălăzuire aducând a ars

care-a indundat ulicioarele ascunse

curţile pustii ale caselor

şi însinguratele inimi

curând armoniile imnurilor nemaiauzite dimpreună cu siniliile unduiri ale arderii de tămâie urcat-au la cer şi polisul deveni din nou gri

inexpresiv şi creştinesc

TIMPUL SUFLETULUI

orele senectuţii mele

mai numără încă mai numără câteva clipe feciorelnice

cu cât înaintez în vârstă

cu atât timpul sufletului meu întinereşte

când va fi să mor

el se va naşte cu adevărat

IULIE

cu aspru lătrat tăinuit la piept

printre răguşitele gâtlejuri ale cocoşilor el se furişează prin întunericul nopţii

în geamurile caselor aruncând la întâmplare bolţile purpurii

şi de după înrumenita beznă aleargă pofticios de ea

el însuşi înfierbântându-se de la propriul sânge ardent

după care mult timp după aceea

în răchitişul de dincolo de râu

nu-şi pot trage sufletul pajiştile pătulite de ei

apoi el urcă în răcorosul cetiniş al brazilor

hohoteşte pân-la lacrimi

hohoteşte

până cade

cu faţa la pământ

ridicându-se indolent pe picioare

plin de vigoare

impetuos

sprijinindu-se de vânt

precum în vremuri de odinioară David de praştie până la zori reuşind deja să se îmbete de delirant-dulcegile aromiri ale ierbilor.

LINGVISTIC! AUTUMNAL!

acum câteva clipe sporovăiam pe nerăsuflate în toate dezlănţuitele dialecte ale lui septembrie abundent colorat graiuri pe care mi le reaminteam pe dinafară fără eforturi deosebite

curând

fără clenci de gângăveală

reuşit-am să rostesc un cuvinţel

până şi-n dialectul cam noroios al lui octombrie

fiindu-mi evident

accentul de jilăveală

toate astea

până decembrie

mă va înghesui din nou

în corespunzătorii parametri ai nămeţilor

impunându-mi să revin

la glacialul limbaj literar al iernii

MULTIPLU PRECUM UNIVERSUL

După Fernando Pessoa

în sufletul meu nu există nicio riga veche

unde-n confuza gloată m-aş fi putut afunda a trândăvie

unde în luminoase îmbrăţişări

ne-am fi putut simţi ca nişte zei:

atât de naivi şi înţelepţi totodată

asemeni mingilor colorate pe care le aruncăm

în grilajul forjat ce-ngrădeşte grădina

dincolo de care dragostea noastră înfloreşte cu adevărat

toate astea pentru a nu lăsa să se vadă cât suferim

în această urbe nemiloasă

pe caldarâmul căreia se rostogoleşte

primordialul şi nestăvilitul nostru râset de copii

râsetul celor pururi îndrăgostiţi

nu se ştie de ce: de ei înseşi sau de eternitate

doar refracţia chipului tău în lentilele obosite ale ochelarilor mei:

e cel mai adevărat din toate pe care le-am cunoscut în astă lume

în care-mi este dat să rămân veşnic singur: multiplu ca Universul

FIUL RĂTĂCITOR

în sfârşit am nins şi eu

ceea ce se poate înţelege

din neauzita alunecare

a schiurilor îngerilor

ecoul căreia mi se răsfrânge în suflet

dar cum de oare eu, Omătul,

în astă iarnă am putut atâta timp să nu-ntreprind ceva?

sau poate că eu însumi de mine aş fi uitat

glisare fâşâită

îngerii aleargă pe schiuri

şi Dumnezeu

acolo sus

trezit din somn

tuşeşte

supărându-se pe mine Omătul:

fiul rătăcitor al Iernii (ba chiar şi fiul Lui anume)