Există autori pentru care literatura, cultura în general, se dedurizează, devine permeabilă la farsă şi se apropie doar indirect şi ca din întîmplare de lucrurile grave, de temele fundamentale etc. Textul cîştigă astfel în accesibilitate şi, în mod paradoxal dacă vreţi, în profunzime.
           
Voi pomeni acum o noţiune controversată: mistficare - joc deliberat cu referinţa textului şi regulile lui, conex pastişei, parodiei, (auto)ironiei. Complicate puneri în scenă ale comédiei literaturii pentru a le scutura de praful persistent al poncifelor şi al ideilor primite.
          
Acesta este şi rostul pentru care Grigore Şoitu a decis să-şi structureze volumul său, Addenda, invers: întîi (pseudo-) glosarul de termeni şi parada tipurilor de interpretări - care manipulează sensul pînă la a-l face de nerecunoscut; şi abia apoi "cele şapte poeme civilizatoare".
          
Autorul prezintă într-un aide-memoire "adevărul", "intenţiile", "modul în care a conceput" diferitele fragmente ale cărţii, anticipîndu-le şi justificîndu-se. E vorba, evident, de mărturisiri pe jumătate jucate: cartea ar avea "pretenţia de a fi obiectivă, imparţială", manuscrisul lui Grig Georgescu ar fi "fotografiat după regulile criminalistice ale cercetării la faţa locului" –, iar fotografia din secţiunea finală a cărţii, cea de planşe, arată un manuscris în iarbă. De fapt, explică autorul în acelaşi aide-memoire, "poemul planşă a fost structurat după o lege julesverniană, care stipulează în ce fel trebuie ilustrată o carte de aventuri. titlul ilustraţiei, care prinde un moment dat – de cotitură, aş putea spune – al realizării textului, trebuie să fie un fragment senzitiv". În acest fel, o fotografie cu Umberto Eco la tribună va ilustra fraza: „umberto eco, din postura sa arheologică de descoperitor al unor manuscrise ezoterice, m-ar fi privit în ochi şi m-ar fi înjurat...".
          
Înghesuite "fără milă" în aceeaşi listă, alcătuită după dicţionarele savante ale lui Mircea Horia Simionescu, personaje reale ale lumii literare capătă statut fictiv: "aldulesei, radu – voyeurist/ arun, george – travestit/ baudrillard, jean – poliţist/ ş…ţ/ boerescu, dan-silviu – culturist/ călinescu, matei – hagiograf/ călinescu, george – grădinar/ cărtărescu, mircea – ceasornicar", şamd, inclusiv "şoitu, grigore – papugiu".
          
Doina Jela e aici autoarea unui roman "rezumat după reţeta autoarei, fiind respectate canoanele impuse de aceasta", Faites ce que vous voulez madame (rezumatul, prezentat sub semnătura Doinei Jela e mai curînd un post-scriptum, un epilog la "cartea de debut"). Într-un dialog pentru radiocititori, Angela Marinescu şi Cornel Regman discută despre literatura nouă – şi despre volumul lui Grigore Şoitu pe care îl comentăm aici – inversînd rolurile: Angela Marinescu întreabă şi Cornel Regman îşi defineşte opţiunile estetice. E reprodus şi comentat un fragment dintr-un caiet de versuri din secolul XIX (evident, autentic) etc.
          
Addenda amestecă, pe lîngă fragmente (pseudo-)critice, şi definiţii stranii pentru cuvinte neobişnuite: "birlic – bancnotă de 1 dolar american", "intitluit – ascuns în titlu", "revlon – puţin gudron", "tăticăreală – combinaţie reuşită între tată şi văicăreală" etc.
          
Lumea din Şapte poeme civilizatoare se dezagregă în secvenţe independente. Fiecare din ele poate fi definită astfel: "o numim ziua A/ pornind de la/ prima literă/ atît de scurtă/ încît uşa se/ deschide cu/ furie (cu aceeaşi/ furie cu care a/ fost închisă)". Versurile alunecă în absurd (pe deasupra unui ce tragic, nerostit): "fîl fîl/ un înger/ înecat în/ mîl", "sufletele-s/ coapte pînă/ la nori se/ vor aşterne/ ca penele/ în limb/ pe creştet/ n-o să-mi iasă/ prea devreme/ nimb voi/ zîmbiţi/ cu dinţii/ un pic/ îngălbeniţi/ lăsaţi/ trufia/ ciocanul va/ izbi în/ nicovală/ tarele se/ va ciocni/ de tare/ fie/ ce-o fi ".


Secunda cu muşchi
          
Pentru Marin Ifrim, poet buzoian, poezia are mai curînd înfăţişarea unei exasperări avangardiste, cu versuri-şoc şi diatribe împotriva mediocrităţii şi obtuzităţii de colecţionar cu care e tratat artistul într-o lume meschină – "îmi este silă/ de trecerea mea printre cititori/ de tot ce n-a putut schimba/ lumea în cîteva miliarde de ani/ ş…ţ/ am nimerit nişte timpuri puturoase", "între tine şi/ cărţile tale se întinde o prăpastie/ la care ai lucrat ca un sclav toată viaţa ta/ refuzînd toate istoriile politice şi literare/ crezînd doar în durerile tale înfloritoare în/ şansa unică de a găsi încă un pumn de cuie/ în care să-ţi înfigi mîinile şi gleznele".
          
Dar condiţia de poet de la "periferia fizică a oraşului" apare şi într-o aură amar-comică, mazilesciană: "oh Universule blînd papagal îngînînd zile/ şi nopţi de cenuşă s-a născut poetul local/ minunea negăsită-n tabla de materii/ s-a născut hiena aerului liedul secret/ sorcova lui Dumnezeu vietatea/ cu tristeţea cît un arhipeleag/ miracolul carnavalului triumful/ oh Universule vai de fundul tău/ a venit omul ales poetul apeductelor/ lăcătuşul stelelor hingherul astrelor negre/ cel ce te-o scotoci şi-n gaură de şarpe".
          
Poemele urmează două formule. Poeme lungi, în care încap şi versurile din momentele în care "vrea să fie rău" ("scrii ca şi cum ai mîzgăli/ nişte pereţi cu cuvinte obscene") şi definiri poetice ("ceva din mine aburul care ar putea fi/ chiar poezia somnul dulce din jurul/ maşinii de scris"), dar subordonate unui flux discursiv debordant: „am o biată maşină de scris/ îţi scriu de la reţete compensate/ pînă la texte financiar-contabile/ cu lux şi flux de amănunte/ înşirînd zilnic dincolo/ de banda neagră aceleaşi cîrlige/ de la a la z o viaţă trăită între/ munţi de bube şi oceane de spirt...".
          
Sau poeme scurte, care mizează pe corelativul obiectiv, pe simbol şi metaforă sau aforism: "punct fix:/ privirea în privire/ mai departe/ ca o jigodie/ umană/ oglinda".
          
Poetul e însă în poemele lungi în ipostaza sa cea mai credibilă, acolo unde lumea i se arată pînă la cîţiva metri înaintea ochilor: "dimineaţa cîteva picături de apă pe faţă pînă/ să vezi chipul Puşei apoi pantofii şi drumul/ printre ei în căutarea singurătăţii drumul/ spre casă spre tine/ cu tine mergînd aerul de sub nări şi puţină/ lumină din faţă rostuind paşii molcomi/ în acelaşi cerc însetat de linişte".
          
Marin Ifrim – Poeme, Editura Tempus, Bucureşti, 2003, 68 pag.
          
Grigore Şoitu – Addenda, Colecţia Poeţii Urbei: Poeţii Constanţei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 100 pag.