Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
La Muzeul de Artă Modernă din New York Georges Seurat şi Lucian Freud de Edward Sava

Centru MoMA, muzeul new yorkez, arta modernă începe la sfârşitul secolului al XIX-lea cu Cézanne şi post-impresionismul şi se termină cu creaţiile secolului al XXI-lea. Două noi expoziţii sunt dedicate unor creatori de la începutul şi sfârşitul acestui interval de timp, prilej pentru vizitator de a construi asociaţii la care altfel poate că nu s-ar fi gândit. Prima dintre ele este o trecere în revistă a desenelor lui Georges Seurat. O a doua, o retrospectivă a gravurilor lui Lucian Freud, artist care la 85 de ani este încă în deplinătatea forţelor sale creatoare. Ambele manifestări au propus nu doar o evaluare a graficii celor doi, ci o comparaţie cu pictura lor, mult mai bine cunoscută.

De-a lungul unei cariere care a durat doar 10 ani, Seurat pictorul şi Seurat desenatorul au fost două personalităţi artistice aproape distincte. Pe de o parte, inventatorul pointilism-ului, spiritul cartezian, artistul preocupat de "stricta aplicare a teoriilor ştiinţifice" în descompunerea luminii în elementele ei constitutive, pictorul ce scaldă suprafeţe de mari dimensiuni într-o lumină de soare artificial... Pe de alta, desenatorul romantic, moştenitor al tradiţiei lui Rembrandt şi Goya, creatorul unui univers dominat de incertitudinea unor infinite nuanţe de gri, mânuind creionul cu o spontaneitate de care nu aveam cum să bănuim capabil autorul unor picturi în care fiecare mică pată de culoare reprezintă o altă lovitură "calculată" de penel.

Tematica desenelor lui Seurat este tipică pentru generaţia sa: peisaje (Copac lângă drum, Marginea pădurii, Căpiţe de fân); scene de stradă (Place de la Concorde, iarna, Ploaie, Birja); suburbii transformate de revoluţia industrială (Calea ferată, Locomotiva, Vapor cu aburi, Courbevoie: fabrici la lumina lunii), scene de circ şi café-concert (Seară de teatru, Pierrot şi Colombine, Trombonist). În plus, o mulţime de "portrete" - Boneta, Băiat cu pălărie de paie, Femeie pescuind, Umbrela - în care, ca şi în picturi, trăsăturile personajelor sunt neindividualizate.

Neobişnuit pentru un artist al secolului al XIX-lea, Seurat desenează fără culoare. Tratează însă colile de hârtie Michallet - pe care le-a folosit aproape exclusiv - ca pe nişte pânze pe care "pictează" cu creionul conté şi uneori, când vrea să sublinieze albul hârtiei, cu guaşă.

Artistul nu este interesat de precizia detaliilor, ci de atmosferă. Indiferent de subiect, imaginile sale au o seriozitate, o tandreţe lipsită de efuziuni care te duce cu gândul la pictura lui Vermeer. Desenele sunt un joc continuu între figuri şi cadru, lumină şi umbră, tridimensional şi plan, plin şi gol. În scenele de café-concert, de exemplu, Seurat foloseşte clar-obscurul într-o manieră similară celei alese de Degas sau Toulouse-Lautrec, amplasând siluete întunecate în prim-plan şi caractere fluidizate de lumina lămpilor de gaz în fundal. În alte lucrări însă - Trei femei, Doică, Fată în alb - schimbările de plan sunt mult mai subtile, mai vagi, mai aproape de abstract.

Cu toate diferenţele de manieră dintre desenele şi picturile sale, Georges Seurat a folosit adesea primele în mod tradiţional, ca schiţe pregătitoare pentru tablouri importante: După-amiază pe insula Grande Jatte, Scăldat la Asnieres, Scenă de circ. Contemporanul său Van Gogh, a cărui grafică poate fi văzută acum la Morgan Library în contextul unei mici expoziţii dedicate scrisorilor pe care le-a trimis lui Émile Bernard, a conceput în mai multe rânduri desene şi gravuri pornind de la picturi deja finisate.

Pictorul britanic Lucian Freud lucrează în paralel la o gravură şi la un tablou în ulei. Gravurile, câteodată la fel de mari ca şi picturile cu care sunt înrudite, nu sunt o reproducere a acestora, ci creaţii total independente care se înscriu în procesul de continuă reevaluare a unor subiecte preferate din unghiuri mereu diferite.

Alăturând lucrări în medii diferite, dar cu acelaşi subiect, expoziţia "Lucian Freud: gravurile pictorului" dezvăluie o metodă comună - o constantă alterare şi retuşare a suprafeţelor - dar cu rezultate diferite în funcţie de tehnica folosită. În uleiuri, zone îngroşate de repictări succesive. În gravuri, aglomerări de linii care la un moment dat nu se mai pot distinge unele de altele.

Indiferent la orice schimbări de modă, suportând cu stoicism criticile celor care nu văd în arta sa decât un stil anacronic, artistul continuă să caute - aşa cum a făcut-o şi fotografa americană Diane Arbus - nu neapărat realul, ci derizoriul, urâtul, grotescul, sufletul prizonier al cărnii.

Cu foarte mici excepţii, Lucian Freud este interesat de un univers închis, minimal, cel al unui cerc de rude şi prieteni plasaţi într-un acelaşi cadru, cel al atelierului său nord londonez. Artistul şi-a descris nu o dată creaţia ca fiind autobiografică. ŤEste despre mine şi ceea ce mă înconjoară. Încerc să menţin un jurnalť - declara el.

Opera sa este rezultatul comunicării dintre creator şi model în decursul unor şedinţe care pot dura luni şi luni. În aceste portrete, Freud acţionează precum un arheolog care sapă tot mai mult dincolo de suprafaţa vizibilă şi trecerea de la pictural la linear îi oferă prilejul de a explora chiar mai adânc viaţa interioară a modelelor aşa cum este ea reflectată de învelişul lor trupesc... Nu există nici o tendinţă de a înfrumuseţa trăsăturile personajelor. Dimpotrivă... Aşezându-le în poziţii ciudate, inconfortabile, neinteresat de sexualitate chiar şi atunci când pictează nuduri, Freud expune fără milă, dar şi fără ironie decăderea trupească.

Gravurile de care artistul s-a reapropiat în ultimii 25 de ani, după câteva încercări de tinereţe, sunt imagini şi mai aspre, şi mai brutale decât uleiurile. Mobilierul a fost eliminat aproape în întregime. Corpurile, lipsite de echilibru, plutesc în spaţiu. Absenţa culorii accentuează vulnerabilitatatea, lipsa de graţie, goliciunea personajelor, nuduri sau nu. În Femeie cu tatuaj pe braţ sau în portretele lui Leigh Bowery, Freud explorează în amănunt modul în care liniile singure pot descrie masivitatea caracterelor. În Bella (1987) studiază jocul luminii pe suprafaţa pielii.

Arta lui Freud, ca şi desenele lui Seurat, demonstrează încă o dată că formele realiste sunt compatibile cu arta "modernă", că există multiple şi valabile adevăruri artistice la sfârşit de secol al XIX-lea ca şi la sfârşit de secol XX.

Este interesant că ambele expoziţii sunt organizate de o instituţie culturală al cărei întemeietor, criticul Alfred Barnes, a fost principalul propovăduitor al ideii unei evoluţii unidirecţionale, lineare a artei moderne de la Cézanne la expresionismul abstract. Cum ar fi reacţionat el oare, la 75 de ani de la întemeierea muzeului, văzând lungile şiruri de vizitatori aşteptând să vadă gravurile lui Lucian Freud?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara