Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
La moartea lui Virgil Cândea de Liana Tugearu

Aceste rânduri se doresc a fi un modest omagiu adus unui mare om de cultură care ne-a părăsit de curând, academicianul Virgil Cândea, ale cărui drumuri pe tărâm cultural s-au interferat, în oarecare măsură, cu ale mele, în ultimii doisprezece-treisprezece ani - întotdeauna în beneficiul meu.
în 1996 finalizam primul volum de pictură de manuscris, cuprinzând toate codicele greceşti din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României. Deşi nu ne cunoscusem personal până atunci, adresându-mă profesorului Virgil Cândea, acesta a acceptat, fără nici o ezitare, să scrie Cuvântul înainte la respectivul volum, iar după ce a parcurs întregul text m-a ajutat să identific zona culturală în care ar fi putut fi scris unul dintre codice, un Evangheliar şi Menolog, şi anume într-o comunitate ortodoxă a arabilor din Orientul Apropiat, zonă a cărei cultură îi era prea bine cunoscută profesorului.
Tot atunci am intrat pentru prima oară în biblioteca sa, o bibliotecă cu o valoare de nepreţuit, despre care aflasem prima oară din cartea lui Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii. Şi, păşind în ea, dialogul nostru chiar aşa a început: "Asta este biblioteca de care vorbeşte Steinhardt în Jurnalul fericirii? - Da, asta este". Şi aceste câteva cuvinte au fost îndeajuns pentru a pune un bun început tuturor discuţiilor şi întâlnirilor care au urmat. Dintre comorile bibliotecii, mi-au fost de mare ajutor cele patru volume cu Tezaure de la Muntele Athos, de negăsit în Bucureşti decât răzleţ, câte un volum, în câte o bibliotecă de stat sau particulară. Şi, cu toată va­loa­rea ei, această bibliotecă, oferită cu multă dragoste, în 1990, Bibliotecii Universitare, care, aşa cum se aflase, pier­duse în decembrie 1989 o serie de manuscrise preţioase în incendiul petrecut acolo, nu fusese acceptată de respectiva instituţie. Adică, la oferta făcută, profesorul nu primise nici un răspuns, ceea ce îl întristase destul de mult, după cum mi-a povestit.
în una dintre întâlnirile ulterioare, aflând că mă aflu într-un moment de cumpănă profesională, din cauza acumulării unor tensiuni, neprielnice continuării studiului, s-a oferit, fără ca mie să-mi fi trecut prin gând să-l rog, să intervină pentru a îmblânzi atmosfera. M-a bucurat iniţiativa, dar am căutat să înţeleg şi de unde pornea această generozitate sufletească, pricepând treptat că ea se datora structurii sale sufleteşti, hrănită de credinţă, dar şi de îndelungata sa muncă de cercetare, practic o muncă de o viaţă, pe care o încuraja, oricând avea prilejul, şi la alţii. Mica enciclopedie, alcătuită de Virgil Cândea, cu Mărturii româneşti peste hotare - din care s-au tipărit până acum două volume, cel de al treilea fiind în aşteptare - este mărturia unei munci titanice, de circa treizeci de ani, timp în care au fost scotocite şi verificate toate sursele posibile care puteau trimite către piese din creaţia acestor locuri răspândite în lume, în arhive, biblioteci, colecţii şi muzee străine, cât şi izvoare sau opere artistice datorate altor popoare, care se refereau la civilizaţia şi cultura noastră. Toată această imensă bancă de date, care ne dă posibilitatea de a reconstitui imaginea pe care am proiectat-o în lume de-a lungul timpurilor, a însemnat din parte-i o muncă uriaşă şi o dăruire pe măsură.
De dăruire şi de muncă neprecupeţită a dat însă dovadă până în ultimele luni de viaţă. Cum între timp finalizasem cel de al doilea volum cu pictura de manuscris, care cu­prindea de astă dată codicele slavone din aceeaşi colecţie a Muzeului Naţional de Artă al României, i-am solicitat şi de astă dată un Cuvânt înainte... Mai întâi s-a bu­cu­rat că am putut finaliza întreaga lucrare, după care am avut privilegiul câtorva întâlniri. La penultima în­tâl­nire am stat mai mult de vorbă decât de obicei, por­nind de la frumoasa sa colecţie de icoane şi plimbându-ne cu conversaţia, din nou, din Orientul arab creştin până la soarta cercetării româneşti de acum, dar şi din tim­pul neprielnic al trecutului regim, cercetare care socotea că, în multe domenii, nu este lipsită de valoare. Şi, într-a­de­văr, în ceea ce îl priveşte, cercetarea sa este de o va­­loa­re inestimabilă. Desigur, Virgil Cândea a putut în­tocmi studiile pe care le-a făcut cu voie de la stăpânire. Dar mă întorc din nou la numele celui invocat la începutul acestor rânduri, la Nicolae Steinhardt, care spune la un mo­ment dat că important nu este ce a făcut destinul (ci­teşte istoria) din tine, ci ce ai făcut tu din ceea ce a fă­cut destinul din tine. Şi Virgil Cândea a făcut cu mult mai mult, şi uneori chiar altfel decât ar fi fost dispus re­gimul să-i îngăduie.
Revenind însă la cel de al doilea volum de pictură de manuscris, pomenit mai sus, şi în acest caz mi-au fost de folos alte studii de cultură veche românească semnate de Virgil Cândea şi cuprinse în cartea sa Raţiunea do­mi­nantă. Dar cel mai preţios material pentru acest volum ră­mâne Cuvântul înainte, terminat între două internări în spital, după ce i se pusese diagnosticul. Acest text, aflat împreună cu întregul volum în curs de publicare la Editura Simetria, este, probabil, ultimul text scris de Vir­gil Cândea.
Domnule profesor, îngăduiţi-mi să vă mulţumesc, încă o dată, cu adâncă recunoştinţă şi să mă rog pentru sufletul dumneavoastră, mulţumindu-i şi lui Dumnezeu că mi-a dat prilejul să vă cunosc mai îndeaproape, nu numai din cărţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara