Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
La marginea lumii, în cartierul vestic al iadului de Ioan Holban

E de mirare că un poet de profunzimea şi, evident, de valoarea lui Daniel Săuca, al cărui volum apărut în urmă cu trei ani, Clopotele raiului (Editura Eikon, 2012), flancat de doi critici de mare autoritate – Al.Cistelecan, cu prefaţa Cum se pot rezolva conflictele irezolvabile şi Viorel Mureşan, în chip de postfaţator, cu studiul Căutarea miezului liric – este atît de puţin, aproape deloc, semnalat şi, cu atît mai puţin, comentat de critica de întîmpinare: cartea din cărţile Gîndacul cu cinci pene roz, Cartierul vestic al iadului şi Clopotele raiului ar fi trebuit să facă vîlvă. Primul poem al cărţii fixează un univers fauve în culori stridente, în miros de pucioasă şi gust de sodă caustică, lîngă un gîndac cu pene roz, printre cîteva doamne cu ciorapi negri, albaştri şi galbeni: „Doamna cu ciorapi negri/ care ne-a servit cu cinci mii de beri/ la crîşma de la marginea lumii/ spală acum geamurile iadului/ cu sodă caustică/ şi ne întreabă dacă vrem să ne uităm înăuntru/ ne uităm pe geamul spălat cu sodă caustică/ şi vedem cum/ Doamna cu ciorapi albaştri/ care ne-a servit cu cinci mii de beri/ la crîşma de la marginea lumii/ spală acum geamurile raiului/ cu sodă caustică/ şi ne întreabă dacă vrem să ne uităm înăuntru/ ne uităm pe geamul spălat cu sodă caustică/ şi vedem cum/ Doamna cu ciorapi galbeni/ care ne-a servit cu cinci mii de beri/ la crîşma de la marginea lumii/ fumează liniştită/ sodă caustică” (Să ne uităm înăuntru); lor li se adaugă o doamnă cu măruntaie albastre care „vîră” un şarpe în chipiul de ceferist al poetului din Zalău.
Cîţiva tineri poeţi de azi, cu adevărat importanţi, înnoiesc substanţial paradigma liricii noastre. Ei şi, printre ei, Daniel Săuca, nu mai lucrează cu „constelaţii simbolice” şi, în general, au părăsit „pădurea de simboluri”. Ceea ce era simbol altădată, în poezia lui Daniel Săuca e un mecanism de translare, de dislocare a realului în blocuri de sens. Nici o apropiere de Avangardă nu e suficientă, deşi, poate, pentru unii rămîne semnificativă: a observa, însă, că doamnele „fauve” din crîşma de la marginea lumii, gîndacul cu cinci pene roz, Afrodita pleşuvă sau frumoasa cu ţîţe maro din cartierul vestic al iadului sau dintr-un oraş din Pacificul de mijloc unde, în fiecare zi, are loc o revoluţie sînt asemenea unor figuri şi motive lirice urmuziene, din lirica Avangardei sau din aceea a expresioniştilor generaţiei risipite în deceniile patru şi cinci ale secolului trecut nu e destul şi nici semnificativ. Gîndacul, doamnele, Afrodita pleşuvă şi frumoasa cu ţîţe maro din poezia lui Daniel Săuca nu sînt în-făţişări, ci mecanisme ale lumii de dincolo de marginea lumii; acolo, acestea pleacă la vînătoarea de et(h)er, în ultimul strat, al zeilor, poate, al lui Dumnezeu: „Gîndacul cu cinci pene roz/ a pornit la vînătoare de eter/ şi-a lustruit inima dreaptă, şi-a îngropat inima stîngă/ între buze o ţigară timidă, plină de tîlc/ era frumos gîndacul cu cinci pene roz/ pornit la vînătoare de eter/ doamnele îşi întorceau privirea spre răsărit/ domnii aruncau spre cer săbii din cele vechi/ gîndacul cu cinci pene roz trecea nepăsător pe străzi/ la vînătoare de eter/ gîndacul cu cinci pene roz era totuşi prea trist/ spre cartierul vestic al iadului/ nici măcar văzduhul nu se lepăda de gînduri/ cetatea dintîi îşi lumina măruntaiele/ Gîndacul cu cinci pene roz/ a pornit la vînătoare de eter/ şi-a lustruit inima dreaptă, şi-a îngropat inima stingă/ între buze o ţigară timidă, plină de tîlc/ era frumos gîndacul cu cinci pene roz/ pornit la vînătoare de eter/ doamnele îşi întorceau privarea spre răsărit/ domnii aruncau spre cer săbii din cele vechi/ gîndacul cu cinci pene roz trecea nepăsător pe străzi/ la vînătoare de eter/ gîndacul cu cinci pene roz era totuşi prea trist/ spre cartierul vestic al iadului/ striga în zadar după Dumnezeu/ să coboare la uşa sunetelor/ să urle împreună/ Gîndacul cu cinci pene roz/ a pornit la vînătoare de eter/ şi-a lustruit inima dreaptă, şi-a îngropat inima stingă/ între buze o ţigară timidă, plină de tîlc/ era frumos gîndacul cu cinci pene roz/ pornit la vînătoare de eter/ doamnele îşi întorceau privirea spre răsărit/ domnii aruncau spre cer săbii din cele vechi/ gîndacul cu cinci pene roz trecea nepăsător pe străzi/ la vînătoare de eter/ gîndacul cu cinci pene roz era totuşi prea trist/ spre cartierul vestic al iadului/ bătăile inimii erau prăfuite/ de liniştea umbrelor...” (Gîndacul cu cinci pene roz). Dar tot acolo, într-un Danţ tîrziu, se scrie un frumos poem de dragoste: „S-ar putea, în seara aceasta/ să răcnim împreună un psalm/ încet, prea încet/ echilibrul perfect al Universului pe o notă/ falsă?/ turla eterică dinlăuntrul Cuvîntului/ răpusă de o notă adevărată?/ nu-ţi acoperi trupul golit de veşnicie/ nu plînge, dragostea mea...”.
Daniel Săuca e un poet adevărat, dincolo, lîngă „tăcuţii” Ion Mureşan, Nicolae Coande, Ioan Es.Pop, Emilian Galaicu-Păun şi dincoace de gălăgioşii congeneri internauţi din stridenta noastră actualitate literară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara