Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
La fenomenale romena de Horia Alexandrescu

S-a stins Iolanda Balas-Söter! Şi e aproape nefiresc să gândeşti că atletismul românesc mai poate exista fără Doamna Ioli! Pentru că Dumneaei a fost temelia, şcoala înălţării, zidirea succesului, consacrarea şi deschiză toarea drumului de glorie în sportul sporturilor noastre.

S-a stins în mult prea multă linişte pentru pistele noastre de atletism, într-o primăvară olimpică săracă şi rece, în care am ajuns să ne numărăm pe degete şansele de podium la Rio! Doamna Ioli, cea care ar fi trebuit să fie statuia de marmură a sportului românesc, ca o replică a celebrei Nike de la Oympia, a adormit cu durerea pe care nu putem să nu i-o împărtăşim, că amintirile noastre din viitor vor fi luminate doar de nostalgia performanţelor trecute.

De-aceea, la momentul acesta dureros, când parcă nu mai trăim în cultul valorilor, risipindu-ne în te miri ce false priorităţi, mă voi întoarce la amintiri, reluând fragmente din paginile pe care le-am dedicat Iolandei Balaş-Söter, în urmă cu aproape… patru decenii, în volumul Aur olimpic românesc!

„Am mototolit vreo 10 pagini. De fiecare dată mă lovesc de acelaşi refuz al hârtiei, care se opune şi ea unei istorii banale despre Ioli. De fapt, mă fulgeră ideea că Iolanda Balaş ar fi meritat o carte, un tom întreg, voluminos, izvorât din inimă, un roman cu cel puţin 14 capitole – câte unul pentru fiecare record mondial realizat de marea noastră săritoare în înălţime, atleta care a dominat arena internaţională ani de-a rândul, fiind supranumită «La fenomenale romena», «La grande bionda», «Căprioara», «Pasărea flamengo din Carpaţi» sau «Libelula din România». Cum şi ce să scrii, în atât de puţine pagini, despre această sportivă cu totul şi cu totul excepţională, care ajunsese să deţină la un moment dat recordurile stadioanelor din peste 100 de oraşe, dintre care nu lipsea nici una dintre marile metropole ale lumii, fie că era vorba de New York, Londra sau Roma, Moscova, Tokio sau Sao Paulo, Pekin, Atena sau Stockholm? Dar, s-o luăm de la capăt…

…S-a născut în Timişoara, la 12 decembrie 1936. Suplă, înaltă şi sprintenă, se juca mai mult «de-a sportul» decât cu păpuşile… La 12 ani, după o săritură de 1,28m, măsurată cu centimetrul de croitorie al mamei, vecina Iolandei, nimeni alta decât Luiza Ernst-Lupşa, multipla campioană de atletism a României, o duce prima dată la stadion, la «Electrica», sfătuind-o să se apuce de săritura în lungime.

Ioli a privit atunci, câteva clipe, visătoare, groapa de sărituri, apoi şi-a ridicat ochii albaştri spre înaltul cerului, murmurând: «Voi zbura! Voi fi o pasăre! Voi pluti spre înălţimi şi le voi cuceri!» Şi s-a apucat de antrenamente cu dragostea copilului pătimaş în tot ceea ce-i place.

Era în 1948 şi Ioli n-avea de unde să ştie că – timp de 13 ani – va urca necontenit, neavând nici măcar un an în care să stagneze. 13 ani, din centimetru în centimetru, din record în record, din titlu în titlu, o carieră de-a dreptul fantastică.

Şi iată suita rezultatelor pe care le-a realizat Iolanda Balaş de-a lungul carierei:
1948 – 1,28 m    1955 – 1,70 m
1949 - 1,35 m     1956 - 1,75 m
1950 - 1,40 m     1957 - 1,76 m
1951 - 1,51 m     1958 - 1,83 m
1952 - 1,53 m     1959 - 1,84 m
1953 - 1,60 m     1960 - 1,86 m
1954 - 1,65 m     1961 –1,91 m

Priviţi cu atenţie aceste şiruri. Se spune că graiul cifrelor e auster, dar nimic, nici un cuvânt, nici o frază, cât de meşteşugit ar fi ea clădită, nu ar putea reda mai bine, mai fidel, progresia fenomenală a rezultatelor Iolandei Balaş, permanenta ei luptă cu înălţimile, cu adversarele şi ,în cele din urmă, cu ea însăşi!

În 1951, încă junioară, devine campioană de senioare a României şi îndeplineş te norma de maestră a sportului, iar un an mai târziu se transferă la Steaua, unde va fi antrenată de cel care-i va călăuzi întreaga carieră şi-i va deveni soţ, antrenorul emerit Ioan Söter.

La 14 iulie 1956 doboară pentru prima dată recordul mondial, cu 1,76m, însă nu reuşeşte să urce pe podiumul de premiere la Jocurile Olimpice de la Melbourne. Patru ani mai târziu se va revanşa cu prisosinţă, la Jocurile Olimpice din 1960, dar până acolo urcă de încă patru ori recordul lumii, pentru ca, pe stadionul olimpic din Roma, în faţa spectatorilor italieni, să câştige medalia de aur, cu 1,85m, devansând-o pe a doua clasată cu… 14 centimetri!

Vor urma titluri europene şi balcanice, iar în 1964, la Olimpiada de la Tokio, marele show care va constitui una dintre paginile de aur ale atletismului olimpic şi mondial, în care românca noastră rămâne iarăşi singură în competiţie, de la 1,80m! Câştigase, deci, al doilea ei titlu olimpic, dar a preferat să ducă spectacolul mai departe, sărind 1,86m, apoi 1,90m şi încercând să urce din nou recordul lumii, la 1,92m! Era deja prea mult, după atâţia ani şi atâtea recorduri, pentru o sportivă căreia i se calcificase deja tendonul lui Achile, la piciorul de bătaie, impunând mereu infiltraţii cu hidrocortizon…”

S-a retras din activitate în 1967, devenind ea însăşi antrenoare emerită şi un veritabil stâlp al Federaţiei Române de Atletism, unde a fost aleasă preşedintă din 1988 până în 2005. De numele şi munca sa se vor lega numeroasele performanţe olimpice şi mondiale ale atletelor din generaţiile care i-au succedat, iar în anii din urmă tot Iolandei Balas-Soter i se datorează amenajările de la fostul Stadion al Tineretului, unde se află şi noul sediu al FRA şi unde Doamna Ioli a fost prezentă zi de zi, până când a fost doborâtă de boală…

Marcat şi eu de această pierdere, ca unul dintre cei care au avut privilegiul s-o cunoască şi să colaboreze cu Dumneaei, îmi vine în minte titlul dat unei lucrări de altă mare româncă. „Să nu ne pierdem verticala!” titra Zoe Dumitrescu Buşulenga, înainte de a deveni Maica Benedicta, la Mănăstirea Văratec.

Doamna Ioli nu şi-a pierdut niciodată verticala, dar nu s-a retras la mănăstire, ci tot la Federaţia Română de Atletism!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara