Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
La drum cu Solomon Marcus de Daniel Cristea-Enache

În decembrie anul trecut, fiind la Iaşi într-un juriu pentru „Oamenii Timpului”, l-am văzut pe Solomon Marcus urcînd, cu o anume greutate, pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” pentru a primi o distincţie. Se aşezase „strategic”, în primul rînd de scaune, pentru că, neauzind foarte bine, dorea să nu-i scape nimic. Cînd, înainte de ceremonie, m-am dus să-l salut, s-a arătat uimit de numărul publicaţiilor la care colaborez şi m-a întrebat cum rezist ritmului. El vorbea!...

Nonagenarul Solomon Marcus avea, printre atîţia oameni „obosiţi”, blazaţi şi care aşteaptă mereu rezolvarea pentru orice de la alţii, o energie ieşită din comun şi o prospeţime intelectuală asemenea. Era la curent cu totul, ceea ce aveam să descopăr în zorii zilei următoare, cînd am luat avionul din micul aeroport ieşean, spre Bucureşti. Noi trebuia să ajungem la serbarea şcolară a fetei noastre, dl Solomon Marcus avea o întîlnire cu un ministru (al Educaţiei sau al Culturii), căruia îi ceruse o întrevedere pentru a discuta despre situaţia manualelor. Să repet. La peste 90 de ani, Solomon Marcus vine de la Bucureşti la Iaşi pentru a primi o distincţie, iar dimineaţă la ora 4.00 ia avionul spre Bucureşti pentru a pune din nou problema manualelor şcolare.

Acesta a fost Solomon Marcus – şi dispariţia sa lasă nu unul, ci mai multe locuri goale în lumea noastră academică şi literară. În aeroport, în aşteptarea avionului, am întors împreună „situaţia” pe toate feţele. „Situaţia” s-a dovedit complexă şi multifaţetată, fiindcă Solomon Marcus era pasionat de orice. De la manuale la cronica literară şi la editura care-i scotea cărţile (Spandugino), de la Uniunea Scriitorilor la Academia Română şi Ministerul Culturii, de la situaţia refugiaţilor la problema resuscitării extremismului de dreapta, de la ISI (fireşte!) la ISIS, de la telefoanele de ultimă generaţie, cu care e greu „să ţii pasul”, la cartea unui autor despre care tocmai scrisesem şi care luase un premiu – din zori şi pînă-n ziuă, am şopocăit pe o tematică schimbătoare. Pentru că dl Solomon Marcus, neauzind bine, vorbea destul de tare, micul aeroport s-a pus, de la sine, la curent cu analizele noastre. Acum, ce-or fi înţeles călătorii matinali din suita Manolescu-Breban-Simion- Alexandrescu-Ernu-Polirom-Spandugino- ISI e greu de estimat. Cum spune Călinescu, poezia este „forma goală a activităţii intelectuale” –, iar ce auzea un călător mai puţin avizat din conversaţia noastră era o (minunată) poezie.

Fiindcă Solomon Marcus a fost şi a rămas, pînă la 91 de ani, un om foarte viu. Un intelectual care, spre deosebire de cei ce fac din problemele lor personale problemele tuturor, făcea din problemele tuturor problemele sale. Se implica în cauze care nu erau ale lui şi din a căror soluţionare nu obţinea un profit. Vedea lucrurile în coerenţa lor deopotrivă intrinsecă şi relaţională. Avea o perspectivă integratoare, nu reducţionistă. Privea macro, ca şi Mihai Şora, spre binele societăţii româneşti.

El, un român evreu, a făcut mai mult şi mai durabil bine României decît legiuni de naţionalişti; iar patriotismul său, alături de meritul academic, intră în sentimentul de apartenenţă văzut dinspre ambii termeni. Aşa cum Solomon Marcus era impregnat de problemele societăţii noastre, şi societatea se regăsea în semnele de întrebare şi semnalele de alarmă ale cărturarului devenit popular. Cine nu l-a preţuit, cine nu l-a admirat, cine nu l-a iubit pe Solomon Marcus?

Mă apropii de finalul drumului cu el. Am ajuns la Bucureşti şi noi am mers să ne luăm geamantanul. Ilustrul companion avea o geantă pe care o ţinea pe umăr. Ne-am despărţit, după ce am convenit să-mi trimită ultima sa carte la România literară. Ne-am îmbrăţişat, şi-a pus geanta pe umăr şi dus a fost către întîlnirea cu ministrul. Cum să întîrzie?

Rămas bun, stimate domnule Solomon Marcus, om minunat şi intelectual strălucit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara