Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
La aniversară de Pavel Şuşară

Şerban Foarţă a împlinit de curînd 61 de ani. Pregătindu-mă să-i telefonz pentru a-i trasmite un gînd încurajator în acele momente de melancolie, stare pe care orice om inteligent o are la propria-i aniversare, am luat Opera somnia spre a-mi extrage urările din chiar substanţa poeziei sale, adică de a lucra, altfel spus, cu materialul clientului. M-am cufundat în lectură şi nu l-am mai sunat nici pînă astăzi. De fapt, citind, am uitat cu totul de ce luasem cartea. Şi asta pentru că de foarte multă vreme  citesc poezia lui Şerban cu o neobosită voluptate. Ea este dificilă pentru cel care nu are un suficient exerciţiu al lecturii, pentru cel care citeşte doar epica unui text poetic, doar anecdotica lui, sau, dimpotrivă, pentru acela care nu vede în poezie decît jocuri de umbre, aerosoli şi precipitaţii atmosferice difuze. Însă şi cel care caută doar aburi lăptoşi sau, viceversa, exclusiv naraţii baladeşti, ar găsi în lumea lui Şerban Foarţă material pentru bucurii estetice enorme. Dacă poezia lui este, la prima vedere, o construcţie în epură, o invocaţie de tip mallarméan sau barbian, adică oricum din zona pe care a încercat s-o descrie şi s-o identifice abatele Bremond ca fiind a poeziei pure, în fond ea are o fascinantă  anecdotică interioară, o anecdotică a limbii, o povestire a devenirii cuvîntului, o circumscriere a aventurii fonetice şi semantice, pe care oricine este deprins cu lectura le poate trăi la nivel maximal. Şi aici se vede cu adevărat marea lui capacitate de concentrare: tot ce pare că se manifestă spontan, din înseşi latenţele stihinice ale limbii, se naşte, de fapt, printr-un enorm efort arheologic, printr-un procedeu de scufundare în materialul lingvistic pe care puţini creatori pot să îl facă şi apoi să îl şi valorifice cu aerul jubilatoriu al unui exerciţiu ludic. Spontaneitatea de suprafaţă a poeziei lui Şerban Foarţă este, în fapt, produsul unui sacerdoţiu, consecinţa unui travaliu de miner. Intră cu picamerul şi dizlocă strat după strat pînă ajunge acolo unde nucleul mineral zace în stare aproape virgină; adică atins uneori, dar încă neactivat. Iar eu, în căutarea unei urări potrivite, mă scufund în această poezie  şi ca un degustător cu simţul răspunderii, ca un cititor profesionist vreau să zic, dar şi ca un ucenic timid şi lacom, ca un elev care vrea să mai înveţe cîte ceva despre mişcările înalte ale sunetelor şi despre fluidele profunde ale limbii, despre încrengătura aceea de pîrîiaşe freatice care circulă pe sub straturile solide şi, aparent, aşezate. Seamănă mult acestă poezie, ca să folosesc tot o metaforă din lumea geologiei,  cu plăcile tectonice care tot încercînd să se aşeze, tot încercînd să îşi găsească echilibrul, produc cutremure în exterior, dar le produc dintr-o înaltă nevoie de coeziune şi de armonie. Şi la Şerban există această mişcare a straturilor lingvistice care produce uimiri, uneori chiar stări de năuceală, dar această mişcare nu este doar o demonstraţie gratuită, simplă probă de virtuozitate, aşa cum ar părea unui ochi grăbit, ci efectul unei încercări de armonizare lăuntrică a oceanului de cuvinte, a lichidului lingvistic care vuieşte şi care se zbate pe dedesubt.
     
Acum, într-un tîrziu, mi-am amintit de ce am luat Opera somnia şi de ce am căzut în lectură ca într-un vis adînc. Pentru că lui Şerban Foarţă nu-i poţi spune nici La mulţi ani! fără să te faci de rîs dacă nu te gîndeşti la fiecare cuvînt ca şi cum l-ai folosi pentru prima dată. Aşadar,  La mulţi ani, Şerban Foarţă!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara