Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Kitsch-ul în viaţa de toate zilele de Gina Sebastian Alcalay


Am vorbit altădată de cîteva aspecte ale kitsch-ului politic. Dar prelungirile lui se găsesc pretutindeni: în artă, în literatura ieftină, în producţiile mass-mediei, în spectacolul şi dialogurile străzii, în casele vecinilor, cu alte cuvinte, în viaţa de toate zilele.

Florile artificiale şi anumite produse sintetice care încearcă să-ţi ia ochii sînt considerate kitsch tocmai pentru că şi ele vor să pară ceea ce nu sînt; după cum o venerabilă matroană care se îmbracă în rochiţe scurte ca la 20 de ani, comportîndu-se ca şi cum ar mai fi ceea ce a fost cîndva, obţine rezultatul opus celui scontat. (elle este la risée de tous, am auzit într-o situaţie de genul ăsta comentariul unui spirit caustic în liberala Franţă).

La fel, stilul pretenţios (caragialian sau molieresc), ca să mă refer la un exemplu din alt domeniu, este kitsch în măsura în care face uz de tot felul de expresii fals-culturale, neadecvate ansamblului, din care transpare impostura. Nu cultura sau incultura sînt relevante în această privinţă, ci pretenţia de a părea ceea ce nu eşti. Ceea ce este autentic poate fi supărător, blamabil, monstruos chiar, dar nu kitsch.

Dat fiind acest caracter imitativ, nu numai că noţiunea de care vorbim nu este opusă celei de modă, ci de obicei i se suprapune, confundîndu-se cu ea, cu "moda zilei". Kitsch-ul, raportat la diferitele sfere de activitate, pături sau categorii sociale etc. este, dimpotrivă, prin natura lui arhiconformist, mulîndu-se după morala, gustul, ideile predominante la un moment dat în anumite cercuri, grupări sau colectivităţi mai largi, în general lipsite de cultură.

Cumetrele de mahala care îşi împodobesc locuinţa cu fel de fel de zorzoane şi-şi umplu pereţii cu fotografiile de familie ale unor veri, verişoare, mătuşi şi unchi, încremeniţi în poziţii marţiale şi încredinţaţi unor rame de alamă ţipătoare, nu fac decît să se supună gustului mediului ambiant, eventual supralicitîndu-l, în încercarea de a mima eleganţa autentică şi de a rivaliza cu ea, prin propriile mijloace.

Moda larg răspîndită poate avea la nivelurile ei cele mai de jos conotaţii morale, precum laşitatea, oportunismul, arivismul abject, capitularea în faţa ideilor dominante, fie ele cît de respingătoare. Rinocerii din faimoasa piesă a lui Eugen Ionescu se caracterizează între altele, prin lipsa totală de rezistenţă faţă de curentul capitular general.

Cînd, încă la începutul epocii de tranziţie din România, guvernanţii ţării refuzau să accepte oportunitatea, chiar necesitatea unui serios examen de conştiinţă, preconizat de mulţi intelectuali de frunte, ca Octavian Paler, Ana Blandiana şi alţii, nu prin vînătoarea de vrăjitoare, ci prin elucidarea atîtor întrebări ale trecutului mai îndepărtat sau mai recent rămase fără răspuns, şi expunerea în plină lumină a unor adevăruri ţinute sub obroc, aceşti guvernanţi nu făceau decît să menţină domnia kitsch-ului. După cum la fel de kitsch mi se pare confundarea ţării ca atare cu un partid, un guvern, un regim sau o linie politică predominînd la un moment dat, ca să nu mai vorbesc de tendinţa de a-i eticheta pe adversarii politici, cu epitetul de "trădător de ţară", unul din cele mai răspîndite clişee-kitsch pe care le cunosc, agreate cu predilecţie de mentalitatea totalitară, în locul oricăror alte argumente.

Imaginea de care se foloseşte Milan Kundera în una din cărţile sale pentru a reda imaginea amalgamării forţate a indivizilor într-o uniformitate voioasă, este aceea a nudităţii. Toţi oamenii devin astfel aproape identici - nişte corpuri.

O femeie îi povesteşte soţului coşmarul ei din noaptea precedentă: defila goală în pas milităresc, în jurul unui bazin, rotindu-se la nesfîrşit împreună cu alte femei goale. Cocoţat deasupra bazinului se afla un supraveghetor care urla tot timpul, obligîndu-le pe femei să cînte şi să îndoaie genunchii. Cînd una din ele făcea o mişcare greşită, supraveghetorul trăgea în ea imediat. Femeile rîdeau vesele la fiecare detunătură a revolverului şi cîntau tot mai tare, în timp ce un cadavru cădea încet, încet la fund şi dispărea sub apă.

Defilarea femeilor goale îşi are pandantul în altă imagine-cheie, de data aceasta desprinsă din coşmarurile noastre, ale tuturor dintr-o anumită generaţie, dar trăite în timpul zilei, aceea a cortegiilor de indivizi mărşăluind cu braţul ridicat şi scandînd la unison aceleaşi vocabule, de cele mai multe ori învăţate la comandă pe de rost, nu de puţine ori reluate de acţiunea mimetică a maselor dezlănţuite.

Spectacolul mimetic al maselor dezlănţuite pînă la paroxism îl avem şi astăzi, în societăţile democratice. E deajuns să fi urmărit imagini din campaniile electorale succesive ale diferiţilor candidaţi din SUA, sau mai recent pe acelea de la Convenţia republicană din New York, care a propus realegerea preşedintelui Bush. Paginile din Elias Canetti sau Ortega Y Gasset amîndoi printre scriitorii preocupaţi în feluri diferite de reacţiile maselor, pălesc în faţa realităţii.

Acestea fiind zise, aş adăuga că întîlnim din cînd în cînd în experienţa noastră de zi cu zi şi reversul kitsch-ului conformist, un soi de originalitate voită, deghizînd de fapt proasta creştere, brutalitatea, ingratitudinea, pornirile antisociale. La urma urmelor, mai toate formulele de politeţe, de atenţie mai mult sau mai puţin simulată faţă de semeni conţin un element de kitsch, de edulcorare superficială a relaţiilor adesea dificile dintre oameni. Dar fără ele (fără aceste formule) n-ar fi oare existenţa noastră mult mai greu de suportat?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara