Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Kadiş de Dana Ranga

traduceri de Nora Iuga

Se spune „tare ca piatra”, dar şi pe mine mă pot sfărâma şi din ce sunt mai mici fărâmele, sunt mai tari. De câte ori am scăpat de lopată? Până într-o zi, din greşeală – nu din mânie, nu din plictiseală – dintr-o lovitură m-am trezit că-s două. Iată-mă aici printre altele, perfect aliniate pe-o lespede funerară. M-a cules de pe jos unu’ care a uitat să-şi aducă piatra cu el. Dar cine-şi umple buzunarele cu pietre când pleacă la drum? Ei vin de departe, vizitatorii. (Piatra)

„Dă-i ’nainte, dă-i ’nainte, nu teopri! Dă-i ’nainte, fă din noapte zi. Niciodată, niciodată nu te-opri!” (Grădinarul)

„Moare lent, puţin câte puţin, ştiţi, întâi un plămân, i l-au scos. Pe urmă ulcerul la stomac. Era tot mai palid. Iar congestia la urechea medie i-a dat şi ea mult de furcă, până a surzit. Urâtă treabă, nu? Şi-acum infarctul. Dar tot nu se lasă. Aici e viaţa lui. Îl înţeleg, ştiţi...” (Prietenul)

„Pedeapsă (scrie de zece ori): Ordinea să-ţi fie, lege şi mândrie!” (Vechiul maculator)

Eram singuri şi m-a spălat: i se făcuse frică. Braţele mele, mâinile, degetele mele albe, lungi, venele albă strii. Cred c-a luat apă caldă şi ceva ulei. Mi-a împletit părul, mi l-a răsucit în jurul capului ca o coroană de aramă.” (O moartă)

„Dictare: Moarte, mort, mortal. împotriva morţii nu-i nici un remediu. După lucru tata e mort de oboseală. La circ se moare de râs. Rănitul e pe moarte. Şoferul a făcut un accident mortal. Fiul şi-a lăsat tatăl mort în bătaie.” (Vechiul maculator)

„M-am dus dis-de-dimineaţă la poartă îmbrăcat curat, mi-am schimbat flanela de corp şi chiloţii. M-am pieptănat. Se făcuse 10 fix. Şi nimic. Nu venise nimeni. 10 jumătate. Nu venise nimeni. Pe urmă 11 şi 12. Dar ea nu venea. Ore-n şir am umblat ca un năuc încoace şi ’ncolo, toţi au râs de mine. Şeful de grupă a spus: «Fii bucuros că eşti la cămin! N-ai fi fost niciodată aşa de îngrijit dacă te creştea o târfă. Nu vezi că nu se ţine nici măcar de cuvânt? Te-a trădat!». Ultima propoziţie a strigat- o. Au trebuit să ma ia cu forţa şi să mă ducă la carceră. După un an am aflat de la şeful cel nou că mama nu fusese niciodată convocată la vorbitor.” (Grădinarul)

Stă adesea pe bancă şi se uită la cer. Când se lasă seara şi albastrul nui nici închis, nici deschis. Cântecul ăsta tăcut. Nu ştie ce face, nici dacă-i aici. I se citeşte în ochi. Uneori când bate vântul, îi răspund cu un foşnet stins. (Un copac)

Eu - ani. Voi - atem. Cineva - mişewho.
Eu - ani. Voi - atem. Cineva - mişewho. Eu - ani, voi - atem. Cineva... (Grădinarul)

„S-a strecurat în biroul administratorului după ce paznicul stinsese luminile. Apoi a căutat numărul mormântului în fişier şi m-a găsit... în câteva zile a înlocuit lespedea cu una mai mare, pe care mi-a gravat numele. Era tot mică, dar suficient de înaltă ca să încapă şi data naşterii. încet, încet a înlocuit douăzeci de lespezi; le-a redat copiilor numele.” (Un mort)

„Lucrează de peste treizeci de ani aici, e cel mai frumos cimitir din câte am văzut. Ce ziceţi, n-am dreptate? Te simţi ca-n livingul unei vile vechi. Linişte şi răcoare în arşiţa verii, şi ce mireasmă, nu-i aşa?” (Prietenul)

„La scurt timp după ce împlinise 20 de ani a apărut deodată sora lui, aşa, din senin, şi s-a apucat să-i povestească ce s-a întâmplat. «Eşti evreu», i-a spus. L-a trăznit cu asta. Maică-sa îl lăsase în faţa unui cămin de copii orfani, el avea doar trei ani. Sora şi fratele lui erau mai mari şi au reuşit să fugă în Palestina, mama le aranjase două locuri pe un vapor. Ea s-a ascuns şi a supravieţuit. La câţiva ani după război a murit de o boală de inimă, după ce încercase în van să-l regăsescă pe-ăl mic. Dacă aş avea eu de ales între copiii mei, doamne, nu ştiu ce aş face... El a fost mutat dintr-un orfelinat în altul, nimeni nu a bănuit nimic. Avea părul blond şi ochii ăştia albaştri ca cerul. El spune că nu se gândeşte la maică-sa nici o clipă, pentru că nu ştie care a fost adevărul curat. Nici măcar nu pot să spun dacă crede în Dumnezeu, sau în care dintre ei. Nu-i plac întrebările de fel...” (Soţia grădinarului)

„Au trecut trei săptămâni de când n-am mai fost la cimitir. O să-i aduc o cutie cu bomboane, îi plac dulciurile, ştiţi. Parcă-l văd cum o să zâmbească, cum o s-o facă pe jenatul şi o să refuze, chipurile, cadoul, dar ştiu că-l primeşte de fiecare dată şi atunci mă bucur, ştiţi.” (Prietenul)

„Nu, nu mai e aici... Ce-i drept, a promis să mai vină, dar nu... A murit. Stătea la masă şi i-a căzut brusc capul în piept. Ieri. Un accident vascular cerebral; mâine îl înmormânteză. Nu aici... La cimitirul catolic. Aşa a hotărât soţia lui.” (Paznicul cimitirului)

„Cine o să spele o dată pe an toate lespezile? Cine o să înşire pe ele cu răbdare şi evlavie pietricelele? Cine o să vorbească cu fiecare în parte, din cei îngropaţi, cine le va citi rândurile încrustate pe plăcile funerare? Poate o să mă ridice unul, să mă ducă la el, în celălalt cimitir. Poate prietenul sau administratorul, doar ştiu că el îi aşteaptă. Vor fi cunoscând ei un drum şi vor merge pe el, mulţumită cerului de cobalt, seara, mulţumită mie şi copacului.” (Piatra)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara