Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Johann Wolfgang Goethe - Arte poetice de Grete Tartler



Sonetul

Să cauţi forme noi, mereu, în artă
I-o datorie sfântă, ţi s-a zis.
Dar poţi şi să te mişti ca noi, precis,
Pas după pas, după decisă soartă.

Constrângerii iubire i se poartă
Când duhurile casei cresc năvalnic şi-s
Dezlănţuite-oricât de nepermis;
Dar ea-mplineşte opera, nemoartă.

Astfel şi eu aş vrea-n artistice sonete
Cu grai strădalnic mândru să aleg,
Ce-i nobil în simţiri dând la iveală;

Dar nu prea ştiu lucrarea pe-ndelete.
Prea mi-a fost drag cioplitu-n lemn întreg,
Şi-acum e de lipit şi de migală.


*

Natură şi-artă par să se dezbine
Dar grabnic iar se regăsesc şi iar;
Conflictul lor îmi pare în zadar,
Şi ambele m-atrag la fel spre sine.

Doar truda sinceră-i ce se cuvine!
Şi-abia când ore-n măsurat pătrar
De artă ne-au legat cu harnic har,
Natura poate-n inimi să-nlumine.

La fel, cu orice altă creaţiune.
Zadarnic spirite fără căpăstru
Tânjesc spre culmea de-mpliniri, curată.

Cine vrea fapte mari, să se adune.
Abia-n constrângere-l vezi pe maestru
Şi libertatea doar prin legi ni-e dată.


Nemesis

Când molimi bântuie mulţimi, e bine
Prevăzător să fugi din calea lor.
Şi eu adesea m-am ferit, şovăitor,
Iar influenţe nu s-au prins de mine.

Deşi Amor belşug mi-a fost să-ncline,
n-am vrut să mă ocup de el adeseori.
La fel, cu lăcrămaţii n-am dat zor
Chiar prinse-n patru versuri sau terţine.

Acum însă, înfumuratul pedepsit e,
De parcă-l mână torţe-şerpi, Erinii,
Din deal în vale, din uscat spre mare.

Aud cum genii hohotesc, cumplite,
Dar mă despart de cugetul luminii
Jar de sonete, de amor ardoare.


Cântec coptic

Mergi! Şi-n seamă ia ce-ţi spun,
Foloseşte-ţi anii juni,
Fii mai grabnic înţelept:
Pe-al norocului cântar
Rar stau talgerele drept;
Trebuie să urci şi iar
Să cobori; câştigi, domneşti -
Sau să pierzi şi să slujeşti,
Sau să suferi, sau cu fală,
Sau ciocan, sau nicovală.

Din Epigrame veneţiene1)


Veneţia 1790


4. Încă-i Italia cum am lăsat-o. Pulberi pe drumuri;
Încă e strâns cu uşa străinul, orice ar face.
Cinstea germană zadarnic o cauţi chiar şi-n cotloane,
Viaţă şi ţesere, însă nu ordine, bună purtare.
Fiecare îşi vede numai de sine, ne-ncrezător, vanitos,
Capii cetăţii la rându-le numai de sine îşi văd.
Mândră e ţara; dar pe Faustina n-o s-o mai aflu.
Nu mai e asta Italia ce cu durere-am lăsat.


8. Asemui gondola cu leagănu-n blânda-i clătire,
Căsuţa deasupra îmi pare un mare sicriu.
Da, chiar aşa! Între leagăn şi criptă plutim clătinându-ne,
Făr' să ne pese, pe-al vieţii Mare Canal.


14. Cu nicovala compar astă ţară, ciocan domnitoru-i
Iară poporul e tabla care la mijloc se-ndoaie.
O, vai de tablă! Când cad lovituri la-ntâmplare
Şi nu nimeresc şi cazanul în veci n-o fi gata.


35. Puţin e o viaţă de om, dar cu miile pot
Să tot bârfească-acel om, ce şi cum a făcut.
Mai puţin e încă poemul; dar şi el, mii desfată
Şi sunt mii care-l mustră. Deci trăieşte, scrie-nainte!


46. Meserie voioasă e scrisul, dar cam scumpă îmi
pare;
Pe măsură ce cartea tot creşte, ţechinii tot scad.


54. Vremuri nebune-am trăit şi nu m-am ferit
niciodată
Să mă port nebuneşte, tocmai cum vremea cerea.


92. "Cum trăieşti?" "Doar trăiesc! Şi de-ar fi anii sute
Într-o viaţă de om, pe mâine ca azi mi-aş dori".


Din Xenii (Goethe şi Schiller2))


l Haideţi, deschideţi din cufere. N-aveţi ceva contrabandă?
Împotriva bisericii, statului? Bunuri franceze, cumva?


l Cufere n-avem. Doar buzunare avem la noi, două,
Care, se ştie, grele nu sunt defel la poeţi.


l Oare în mare luată devine-omenirea mai bună?
Cred, căci luată în mic, privind nu se vede nimic.


l E născut doar poetul, întreb? Nu mai puţin filozoful.
Orice-adevăr pân' la urmă e doar construit şi văzut.


l Unu - auzim după altul vorbind, nu unul cu altul;
O convorbire poţi face din monologuri la rând?


l Desăvârşit întru totu-i poemul acesta, limbajul, ideea,
Ritmul; un lucru doar îi lipseşte, că nu e poem.


l Poţi să diseci anatomic limbajul, dar numai cadavru-i;
Spiritul, viaţa n-atinge cuţitul cel grosolan.


Recenzentul

Sosi un oaspete-ntr-o seară,
Ce nu mi-a fost defel povară;
Stăteam ca de-obicei la cină;
El s-a-ndopat şi-n burta plină
Cărăbăni tot ce-am păstrat.
Apoi, de bin' ce săturat,
Il duse dracu-n alte case,
Să comenteze ce cinase:
N-a fost destul piper în supă,
Nefriptă carnea, prost vinu-n cupă!
Pieptene-l dracul de dement!
Omorâţi câinele! I-un recenzent!


Răsplata lumii

Ce publicului i-ai rostit
N-a fost la toţi pe plac, cinstit.
Un lucru însă nu uita:
Calul de dar
Nu se caută la măsea,
Iar cine împarte un coş cu mere
Nu se gândeşte neapărat
Dacă-i vreunul de vierme muşcat.


__________
1 Călătoria lui Goethe la Veneţia a avut loc în martie 1790, când a plecat din Jena pentru a o însoţi spre casă pe ducesa Ana Amalia. Este a doua călătorie în Italia şi, într-o epistolă către ducele Carl August, Goethe recunoaşte că "petalele primei admiraţii şi curiozităţi au căzut". Italia e acum mai puţin un ideal romantic pentru poetul deja preocupat de scrierile ştiinţifice pe care abia aştepta să le reia la întoarcere. Epigramele, scrise după modelul Martial, concis şi cu spirit de observaţie, au fost finalizate după întoarcerea la Weimar, în iulie 1790, când îl pe anunţă ducele Carl August că a încheiat un "libellus epigrammatum". Lumina tiparului au văzut-o prin intermediul lui Schiller în 1796, într-un almanah al anului, fără să poarte numele autorului.
2 Singurul gen literar în care s-au întâlnit spiritele atât de diferite ale lui Goethe şi Schiller este cel epigramatic, aflat sub dominaţia modelului antic latin, în speţă, a lui Martial şi a culegerii sale de epigrame intitulată "Xenia" (cuvânt grecesc desemnând micile daruri pe care gazda le oferea musafirilor după ospăţ). Desigur, atât Martial, cât şi cei doi poeţi germani folosesc cuvântul în sens ironic. Propunerea scrierii unor distihuri înţepătoare la adresa revistelor literare i-a fost făcută de Goethe lui Schiller în decembrie 1795. Schiller a completat ideea, sugerând ca luarea peste picior să includă toţi inamicii literari, dar şi defecte generale precum mediocritatea, găunoşenia etc. Cum însă în acea perioadă ambii poeţi erau preocupaţi, fiecare, de alte scrieri importante, multe epigrame n-au mai avut nimic polemic sau critic, referindu-se pur şi simplu la artă, ştiinţă, viaţă şi politică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara