Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
„Jocul cel mare” şi joaca surprinzător creatoare de Cătălin Mamali

Paradigme universale (Ediţie integrală, Editura Paralela 45, 2011) este o lucrare de hotar care transgresează hotarele disciplinare cu scopul explicit de a explora ordinea ascunsă a lumii, a relaţiilor cu ceilalţi şi a cunoaşterii de sine. Cartea, care ne este oferită de Solomon Marcus, cartografiază în mod critic şi creativ, în cele peste 1000 de pagini ale volumului „paradigme universale” şi dinamica acestora. Oricând se produce o schimbare paradigmatică presupunerile de bază (fundaţionale) ale unui mod de a gândi, privi şi/sau acţiona sunt puse în discuţie, revizuite sau, pur şi simplu, înlocuite. O lucrare de asemenea proporţii şi importanţă nu poate fi prezentată într-o singură recenzie. Cei care cunosc obiceiul profesorului Solomon Marcus de a nota cu atenţie în caietul pe care-l deschide(a) cu regularitate la întâlnirile ştiinţifice şi literare (culturale) realizează că acest valoros habitus intelectual a dus treptat la acumularea unei serii de caiete care, în mod foarte probabil, au înregistrat o parte semnificativă din fluxul dialogal de idei care au marcat acele întâlniri.
Pe de altă parte, lucrarea Paradigme universale este şi o biografie intelectuală a culturii române în strânsă interdependenţă cu dinamica intelectuală internaţională a timpului. Sunt frecvente temele în care această interdependenţă este explicit discutată, de exemplu prin abordarea monitorizării lucrărilor ştiinţifice sau a destinelor internaţionale ale unor contribuţii originale, de Solomon Marcus. Înainte de a mă opri asupra câtorva paradigme care se află, aşa cum se argumentează în Paradigme universale, într-o conversaţie naturală cu alte paradigme, este utilă prezentarea structurii acestei ediţii integrale care include multe decade de cercetare şi o serie impresionantă de publicaţii anterioare. Volumul include şi texte inedite. Dar organizarea lor într-un text integral dă, pentru prima dată, posibilitatea de a cuprinde coordonatele conceptuale ale acestei complexe micro (auto) şi macro biografii intelectuale. Şi metaforic şi matematic această traiectorie nu este liniară şi nici nu poate fi liniară. Totodată, ea este integrală fără a exclude heterogenitatea cognitivă care, în mod natural, este pusă în dialog cu homogenitatea cognitivă tocmai pentru a cuprinde unitatea cunoaşterii şi creaţiei umane.
Cele cinci componente majore ale volumului cuprind la rândul lor o tematică bogată: 1. Paradigme universale; 2. Pornind de la un zâmbet; 3. Jocul; 4. Timpul; 5. Întâlnirea extremelor.
Cartea, prin organizarea sa, nu doar prin textele inedite incluse, trece din regnul însumării lucrărilor anterioare în tărâmul sinergeticii, acolo unde integralul este mai complex şi mai mult decât suma părţilor care-l compun. Între paradigmele analizate de Solomon Marcus, un loc privilegiat îl are polaritatea artă-ştiinţă şi, desigur, transgresarea acesteia. Explorarea acestei polarităţi face parte deopotrivă din autobiografia autorului, cât şi din biografia (şi desigur bibliografia) internaţională a domeniului care-i cuprinde, printre iniţiatorii originali pe Pius Servien şi pe Matila Ghyka, creatori de origine română. La ultimul fiind cunoscut şi modul ingenios de a pune în conversaţie matematica cu supra-realismul prin colaborarea sa cu Salvador Dali, colaborare care este ea însăşi o formă de devenire a paradigmelor universale care ar merita o discuţie separată, neexistentă însă în volum. Pe scurt, este vorba de relaţia limbaj poetic – limbaj matematic. La 5 martie 1965 în cadrul Cercului de poetică sub conducerea profesorului Alexandru Rosetti, Solomon Marcus a prezentat comunicarea Un precursor al poeticii matematice: Pius Servien (p. 951). Această lucrare va fi dezvoltată în ceea ce este demult recunoscută ca o lucrare ştiinţifică crucială sub forma monografiei de poetică matematică publicată de profesorul Solomon Marcus (1970). Faptul intelectual petrecut la 5 martie 1965, deci comunicarea şi dialogul generat înţelese ca „fapte sociale”, aşa cum este definit conceptul de E. Durkheim, indică evident tendinţa şi practica transdisciplinare ale microclimatului intelectual al cercului condus de A. Rosetti. Practicarea, la acel ceas istoric, a transgresării graniţelor disciplinare este dovedită de o mărturie din interiorul cercului. Această practică are şi alte antecedente în cercetarea din România, precum echipele interdisciplinare ale şcolii monografice create de D. Gusti.
Cititorul este captivat de analiza creatoare a relaţiilor dintre limbajul liric/poetic (LP) şi limbajul ştiinţific (LS), care în teoria lui Servien reprezintă axul central al „limbajului total”, pe care o desfăşoară Solomon Marcus. De exemplu, în critica sa, autorul se referă la viziunea „simplistă, anacronică despre activitatea ştiinţifică o viziune după care numai lucrurile raţionale şi explicabile pot forma obiectul” acestei activităţi (p. 958). Bazat pe cercetările lui Servien (1932-1935, 1953) şi pe cercetările proprii din 1970, 1974, Solomon Marcus discută 70 de opoziţii între LS şi LP, printre care amintesc: „raţional - emoţional”; „luciditatevrajă”; „traductibilitate - intraductibilitate”; „utilizarea esenţială a metaforelor - utilizarea neesenţială a metaforelor”; „înalt grad de predictibilitate - grad coborât de credibilitate” (pp. 959-960). Ambele limbaje sunt născute din limbajul natural, un fapt esenţial pe care Solomon Marcus l-a explorat şi discutat frecvent. Aş adăuga aici un alt fapt: creaţiile LP şi LS pot intra şi intră în limbajul total (natural, cotidian) pe care-l îmbogăţesc. Exemplele sunt multiple, precum conceptele de frustrare, condiţionare, feed-back, axiomă, gravitaţie, inerţie, genă sau memă. În alte cazuri ştiinţa preia din limbajul cotidian anumiţi termeni, precum cel de „câmp”, pe care îi ridică la rangul de concept.
Unele noţiuni revin în limbajul cotidian (limbajul total) pe care-l îmbogăţesc. Cred că acest schimb depinde de complexitatea (numărul, conţinutul şi varietatea domeniilor între care se produce), sănătatea (existenţa auto-corectării, criticii şi libertăţii de expresie), maturitatea (mai ales gradul de educaţie) şi viteza de asimilare care caracterizează metabolismul cultural în diferite momente. Ca o notă distinctă a transdisciplinarităţii se remarcă transferul terminologic dintr-un domeniu în altul precum cel exemplificat de concepte ca „metabolism”, „investiţie”, „ierarhie”, „celulă”, „membrană”, spaţiu (fizic, social etc.), structură (culturală, atomică, lingvistică sau violenţă structurală) „disonanţă”, „energie” etc. Se pare că valoarea cognitivă a unui concept este indicată de aplicabilitatea sa transdisciplinară. Dar această vitalitate conceptuală este hrănită de creativitatea ştiinţifică şi artistică.
Cred că în procesul dezvoltării şi schimbării paradigmelor (Kuhn) se modifică şi dinamica dintre cunoaşterea ştiinţifică şi artistică, pe de o parte, şi cunoaşterea comună (cotidiană), pe de altă parte, inclusiv relaţia dintre obiectul cunoaşterii şi cei care descoperă, inventează, creează, deci aduc un plus (oricât de mic, dar personal!) de adevăr, frumos, bine şi/sau util condiţiei umane.
Numeroase paradigme tratate de Solomon Marcus aparţin limbajului şi diverselor sale forme. Relaţiile profunde între poetic şi matematic care reprezintă o dominantă în biografia intelectuală a autorului, sunt abordate din multiple perspective care se opresc analitic la cazuri paradigmatice printre care se numără, de exemplu poetul şi matematicianul Ion Barbu/Dan Barbilian şi „matematicianul poet George Boole”. „Algebra Boole” şi „jocul lui Boole” ne aduc „în acel moment liminar, auroral al ştiinţei în care ne mirăm în faţa unor fapte pe care rutina le-a scos din câmpul observaţiei proaspete” ( p. 236).
Marcus relevă că această mirare este specifică şi poetului şi matematicianului: „Dar oare poetul nu face acelaşi lucru, mirându-l [se în faţa unor, textul în italice din paranteză urmează în original verbul „a mira” – aici am găsit una dintre puţinele erori dactilo ale volumului, o redundanţă care, în fapt, exprimă o căutare stilistică] fapte intrate pentru cei mai mulţi în rutină” (p. 236).
Creativitatea poetului matematician devine astfel o poartă de intrare în paradigmele numerice. Capacitatea de mirare, am în vedere vitalitatea mirării dintâi şi din totdeauna, din copilărie şi de mai târziu, din perioada gândirii magice şi a celei mitice, dar şi mirarea ştiinţifică, exprimată în condiţii de libertate (relativă), dar şi în condiţii de represiune (fie că este vorba de frica de necunoscut, fie de inchiziţie, de comunism, de fascism, de autoritatea epistemică dominantă, de aroganţa epistemică, de poliţia secretă etc.), capacitatea de mirare în faţa ştiutului şi neştiutului, în faţa obişnuitului şi neobişnuitului este o trăsătură a celor care provoacă, dezvoltă şi duc la transformări paradigmatice. În plus, această vitalitate include potenţialul interogativ, dinamica nesfârşită întrebareră spuns, inclusiv auto-întrebare şi contraîntrebare, care formează nucleul „modelului oracol-sfinx” la nivel individual şi cultural, aşa cum am discutat cu alte ocazii (1970, 1985, 1996, 2010).
Paradigme universale acoperă un teritoriu enorm nu doar prin bogăţia temelor, ci şi prin unitatea abordării. Paradigme universale este o carte construită cu ştiinţă şi artă, cu abilitatea de a cuprinde, cerceta, intui şi descoperi ceea ce uneşte, peste graniţe disciplinare, culturale, temporale şi geografice. O carte care are rădăcini, printre altele, în zestrea şi performanţele de cercetător ale autorului, în experienţa universitară, în latura sa literară şi în practicarea dialogului centrat pe problemă dincolo de hotare naturale sau artificiale. O carte care aparţine dialogului unificator.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara