Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
J.M.A. Biesheuvel – O motoretă pe mare de ---

Prozatorul neerlandez J.M.A. Biesheuvel (n. 1939) a debutat în 1972 cu un volum de povestiri, obţinînd un redutabil succes de critică şi de public. Gerrit Komrij, un mare scriitor neerlandez, l-a descris încă de pe atunci drept un maestru al cinismului absurd şi-al logicii suprarealiste, ceea ce volumele sale ulterioare, în număr de aproape treizeci, au confirmat în repetate rînduri. Biesheuvel a primit, în 2007, prestigiosul premiu P.C. Hooft şi a fost numit Cavaler al Ordinului Oranje-Nassau. Povestirea Brommer op zee face parte din volumul cu acelaşi titlu apărut în 1982, iar în 2011 a servit ca inspiraţie pentru un film de scurtmetraj.

Isac stătea de ore întregi la pupă. Era un băiat simpatic dar cam straniu: când lucra la bord tânjea după o slujbă la mal şi când era la birou, tânjea după mare. Nu putea suporta monotonia anostă a traiului de pe uscat dar nici nu avea bani să plece în călătorii pe mare. Dar atunci când era pe vas – în calitate de membru oarecare al echipajului (era ochelarist, deci mereu mus, ajutor la bucătărie sau subaltern al ofiţerului, niciodată marinar cu atât mai puţin cârmaci, marele lui vis…) – atunci avea de-a face cu fanfaronada grosolană a marinarilor, care jucau cărţi cu armele pe masă şi-şi băteau joc şi unul de altul şi de Isac din te miri ce. Isac nu a fost niciodată cu adevărat unul dintre ei. Pe vas se integra cel mai puţin, chiar mai puţin decât în port, la fabrica de îmbuteliere, în uzină sau la birou, deşi tocmai pe vapor spera mereu să găsească adevăratul romantism. Când termina treaba, îl găseai întotdeauna la pupă. Trecuseră deja două ore după miezul nopţii, iar Isac nu se clintea din loc pentru că era o noapte cu lună plină. Se vedeau clar toate stelele cunoscute din emisfera sudică şi apa învolburată care spumega periculos în urma vasului (cine a stat ore întregi pe puntea din spate a unui vapor ce se avânta în larg ştie că navele, la orice oră din zi şi din noapte, fie ploaie, fie ceaţă, la poli sau la tropice, în ape cenuşii, verzui sau azurii, navighează mereu, dar chiar mereu, pe o cale alburie, ce se risipeşte de la orizont înspre elice, şi pe care un om în pericol de înec n-ar mai vedea-o un sfert de oră mai târziu).
Adia un vânticel blând şi plăcut. Dacă priveai cu atenţie, zăreai într-adevăr orizontul sau ceva mai aproape lumina unui vas ce se îndepărta purtat de vânt, şi care, să fi fost Isac acolo cu o oră mai devreme, l-ar fi izbit din plin. Dar, după cum se va dovedi, simţurile ne pot trăda. Sunt filozofi care pretind că tot ceea ce există este o iluzie, iar contrariul nici că poate fi dovedit! Isac nu călătorea pe un vas de linie şi noaptea nu vedea alte vapoare. Se întreba cât timp va mai trece până va fi din nou acasă. Se uita la vinci, la binte, la parâme, la copastie şi la scaunul confortabil pe care şi-l aşezase pe punte. La un moment dat, Isac văzu lumina din depărtare făcând o mişcare bruscă, ce părea să descrie o curbă pe suprafaţa apei, venind apoi direct înspre el. Pe măsură ce lumina se apropia tot mai mult, Isac ajunse la concluzia că aceasta nu putea nici să simbolizeze, nici să fie un vas, ţinând cont că era atât de susceptibilă „unduirii valurilor”, şi mai ales pentru că era una singură. Să fie un vas cu un singur far? Ar fi periculos. Când vehiculul straniu se apropiase la o distanţă de două sute de stânjeni, Isac văzu că e o motoretă. Pentru prima oară în viaţa sa, lui Isac i se întâmpla ceva „cu adevărat straniu”. Ceea ce el vedea acum n-ar cuteza sau n-ar putea să-şi imagineze altcineva, nici în cele mai îndrăzneţe vise. Iniţial, Isac se temu dar în cele din urmă refuză să accepte că un nou profet, un Mesia, ar cutreiera lumea în acest mod, deşi creştinii susţin că Iisus a mers pe apă. Motoreta ajunse acum cam la şaisprezece metri de Isac. Acesta se agita şi striga ca din gură de şarpe, dar uită în entuziasmul său să arunce scara de frânghie, lucru asupra căruia fu atenţionat de către şoferul motoretei. După grai, străinul părea să fie un compatriot al lui Isac. Acesta îşi ghida motoreta într-un mod deosebit de ciudat şi cât se poate de atent către scara de frânghie. Pe motoretă, şoferul se comporta ca şi cum el ar fi fost un boxer în ring iar peretele alunecos al vasului, adversarul lui şi, încă măsurându-l, îşi scutură uşor trunchiul, bătu din picioare şi, trecând din defensivă în ofensivă, sări apoi, hop!, dintr-o dată cu tot cu motoretă pe scara de frânghie. „Cu grijă, cu grijă”, strigă el neîntrerupt. Bărbatul purta nişte ochelari destul de aburiţi şi o cască din piele ale cărei urechi, de altfel menite să-i protejeze ochii şi urechile de apa mării, erau ridicate. Motoreta era una obişnuită. Nu avea dotări deosebite. Isac îl ajută pe bărbat să o urce la bord. Acesta spuse: „Dă-mi de mâncare”. Isac se duse să aducă ce i s-a cerut şi observă că marinarii, cârmacii şi maşiniştii se retrăseseră deja în cabine. Când se întoarse, îl întrebă pe străin: „ De ce mergeţi pe apă?” Bărbatul susţinu că vrea să stabilească un record.
„Dar cum de puteţi merge pe apă?” întrebă Isac mirat. „Ţine de exerciţiu”, spuse bărbatul, „am început prin a aşeza un ac pe apă. Dacă ai destulă grijă, acul pluteşte. Cu timpul, am început să folosesc obiecte din ce în ce mai grele. Ce mă interesa de fapt, era motoreta, şi în cele din urmă am dat primele ture timide pe lacul oraşului. Acum mă plimb prin lumea întreagă. Nu ies niciodată la ţărm, dar fiindcă trebuie să mănânc din când în când, mă opresc deseori la câte un vapor. Prefer să merg în toiul nopţii, când dorm toţi. Primele dăţi, mă opream la vapoare ziua în amiaza mare, dar oamenii îşi pierdeau minţile. Mai întâi strigau că în viaţa lor nu li se întâmplase ceva mai frumos, iar apoi începeau s-o dea dintr-una în alta sau o luau razna. Am de gând să parcurg patruzeci de mii de kilometri pe mare, sau chiar mai mulţi, câtă vreme fac înconjurul lumii. Vreau să fac ceva ce n-a putut nimeni să facă vreodată. |sta a fost întotdeauna idealul meu”. „Nu vă este niciodată frică de înec?”, întrebă Isac.
„Da de unde”, răspunse bărbatul. „Ţine de cum conduci, ăsta-i secretul, să tot accelerezi şi să tot încetineşti cu atenţie. Un val mare, de exemplu, nu trebuie luat niciodată cu viteză, altfel se udă lateralul cauciucurilor, şi odată ce se întâmpla asta, s-a zis cu tine”. „Da, acum înţeleg”, spuse Isac, privindu-l plin de admiraţie. Bărbatul se îndopa de-a binelea, bând mult lapte şi alcool în acelaşi timp. În cele din urmă, ceru o sticluţă cu iod, căci de fapt pentru asta venise. Trecuse între timp o oră şi bărbatul îşi aruncă motoreta din nou peste bord, agăţând-o de scara de frânghie. Apoi îşi luă rămas bun de la Isac. Acesta îl întrebă dacă n-ar fi posibil să-i fie copilot pentru restul călătoriei. „Aş putea, de exemplu, să vă arăt drumul, pentru că am navigat mult”, îşi încheie el astfel rugămintea. Dar bărbatul izbucni în râs. „Ai avea nevoie de ani întregi de exerciţiu”, spuse el, „dar dacă aş vrea neapărat, te-aş lua cu mine. Pot să conduc atât de bine şi să umflu cauciucurile atât de mult, încât ar merge, dar n-am chef. Ce treabă am eu cu tine? Sunt pe mare de luni întregi şi acum în ultima săptămână te-ai găsit tu să mi te alături? Ce sens ar avea? Vreau să ating recordul de unul singur. Doar nu pot să le explic celor de la finiş că ai apărut abia la sfârşit. Şi pe deasupra, ar trebui să mă străduiesc din răsputeri să menţin echilibrul pe motoretă cu doi oameni. Şi n-am exersat niciodată cu o a doua persoană. Cine ştie ce mişcări bruşte poţi face tu? Se cere practic să te balansezi cu grijă pe apă”, continuă bărbatul. „Te pricepi la echilibristică?”, întrebă el. Isac, neînţelegând pe deplin sensul întrebării, răspunse că nu. „Vezi tu”, spuse bărbatul, „trebuie să menţii constant echilibrul pe motoretă şi trebuie să ţii roţile cât mai sus pe valuri”. Apoi îşi luă rămas bun şi coborî din nou pe apă. Isac vru să mai aşeze puţin scara de frânghie, dar bărbatul îl atenţionă iarăşi, la fiecare mişcare, strigând de această dată foarte puternic: „Cu grijă, cu grijă!” Când bărbatul ajunse aproape de apă, porni motorul cu aşa forţă, încât roţile se învârteau în gol. Bărbatul apropia în mod repetat şi cu mare atenţie cauciucurile de suprafaţa apei, iar la un moment dat sări pe neaşteptate de pe scara de frânghie pe motoretă, demarând furios. Începea să se lumineze. Isac era mâhnit. Într-un sfert de oră, motoreta dispăruse în zare. Isac mai apucă să doarmă o oră. A doua zi îi povesti radiotelegrafistului ce i se întâmplase noaptea trecută. Acesta ridică din umeri, dar fiindcă Isac tot insista, începu să râdă. O oră mai târziu, tot vasul ştia că Isac văzuse în timpul nopţii un bărbat conducând pe apă. Cu toţii râdeau. La sfârşitul zilei, Isac era epuizat. Dar înainte de a merge la cabine, se mai duse o dată pe puntea din spate. Soarele tocmai apusese. Se anunţă din nou o noapte splendidă. Acum era ceva mai înnorat. Involuntar, Isac începu să cerceteze marea. Dar bineînţeles că bărbatul de pe motoretă nu mai era de zărit nicăieri. Lui Isac îi venea mai degrabă să plângă decât să râdă, nu-şi găsea locul nici pe uscat, nici în rândul echipajului, nici măcar alături de bărbatul cu motoreta. Privea apa învolburată care spumega ameninţă tor în urma vasului şi apoi păsă- rile, care zburau în urma acestuia. Se simţea un om singur, iar încet-încet ajunse la concluzia că aşa va rămâne pentru totdeauna. Îşi aprinse o ţigară şi începu să îngâne un psalm, dar aproape că nu-şi putea înţelege propriul glas. Vântul începuse să bată şi elicea se ridica din când în când din apă, învârtindu-se frenetic, pentru ca mai apoi să coboare din nou. Isac se uita la păsări şi îşi dorea să poată alege la fel ca ele unde să zboare şi unde să se oprească. Visa să zboare în urma vapoarelor sau departe în zare. Fără să-şi dea cu adevărat seama, începu să imite bătăile de aripi ale albastro- şilor. Boţmanul îl văzu întâmplător şi chicoti, căci Isac nu-şi dezlipise picioarele de pe punte…

Traducere realizată de studenţii din anul II ai secţiei de Neerlandeză a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea asist. drd. Alexa Stoicescu

Copyright versiune originală: Editura De Harmonie/ Meulenhoff, Amsterdam

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara