Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Istorii ale sufletelor pereche de Elisabeta Lăsconi

Cartea cea mai dragă?

Să reciteşti un roman ca Adam şi Eva redescoperind alt Rebreanu, atât de multă vreme obturat de supremaţia canonului realist, iată o fericită surpriză! Dar să citeşti prima oară un nou roman al lui Milorad Pavio, Mantia de stele, publicat în colecţia "Raftul Denisei" (Editura Humanitas fiction, traducere de Mariana Ştefănescu, 2008), iată o bucurie fără măsură şi un răsfăţ de zile mari! Şi apoi să descoperi simetrii, analogii, corespondenţe de-a dreptul incredibile între cele două romane - ce aventură pasionantă!

Adam şi Eva "romanul metafizic" al lui Liviu Rebreanu, apărut în 1925. Cele şapte poveşti de dragoste care se petrec în secole şi locuri diferite trimit la teoria metempsihozei şi la mitul androginului şi arată tentativa scriitorului de a absorbi tradiţiile într-o istorie a sufletelor pereche care se caută de-a lungul a şapte existenţe.

Liviu Rebreanu numeşte Adam şi Eva "cartea iluziilor eterne" şi mărturiseşte că îi este cea mai dragă. Nu ştiu dacă şi Milorad Pavio iubeşte Mantia de stele cel mai mult dintre toate romanele sale, ştiu că şi în cazul lui, primele două romane, Dicţionarul Khazar (1984) şi Peisaj pictat în ceai (1988) l-au consacrat, traducerile dovedesc tuturor că prozatorul sârb a dus romanul în secolul XXI şi l-a aruncat în era computerului.

Cei doi prozatori au în comun o ambiţie rară: înnoirea formulei narative cu fiecare nou roman. Nu insist asupra diferenţei între cele nouă romane rebreniene, ne sunt familiare. În cazul lui Milorad Pavio însă, orice roman produce şoc de lectură şi obligă la regândirea ficţiunii înseşi. Din 1998, romanele scriitorului sârb ajung la cititori traduse de Mariana Ştefănescu, cu o trudă cumplită, amestecând revelaţia aducătoare de lumină şi penitenţa plină de umilinţă (şi prietenii şi potrivnicii ştiu de ce!).

Aşa că lectorul a descoperit cu mirare că un roman poate avea forma unui dicţionar cu un număr exact de cuvinte (Dicţionarul khazar roman-lexicon în 100.000 de cuvinte; ed. I, 1998, Nemira; ediţia a II-a, Paralela 45, 2005), rebus (Peisaj pictat în ceai, Univers, 2000), clepsidră (Partea lăuntrică a vântului, Paralela 45, 2003), îndreptar de ghicit în tarot (Ultima iubire la }arigrad, Paralela 45, 2006).

Adam şi Eva şi Mantia de stele au structuri narative similare: istorisesc şapte şi aparent doar şase poveşti de dragoste. În romanul românesc, cele şapte capitole sunt încadrate de "Începutul" şi "Sfârşitul" care compun rama epicii: în agonia lui, Toma Novac retrăieşte şase existenţe marcate de căutarea jumătăţii sale, a perechii în spirit şi în eternitate, ca un soi de confirmare a teoriei formulate de prietenul său, Tudor Aliman. Romanul lui Pavio are "Precuvântare" şi "Epilog", între ele se succed cele şase istorii de iubire ale perechilor zodiacale.

Am ales din romanul lui Milorad Pavio un fragment splendid, o mise-en abyme care dezvăluie într-un registru naiv, vag cărturăresc, povestea perechii originare şi ea ar putea avea titlul identic cu romanul rebrenian:
"Domnul ne-a creat împreunaţi într-o singură făptură. Ne-a creat ca o singură făptură, după care, ca să nu simţim însingurarea, ne-a despicat. Şi atunci s-a nimerit şarpele care s-a pus a ne iscodi. Ne-am plâns de el lui Dumnezeu, care a zis: Satana o să dea socoteală pentru ceea ce face, iar voi să luaţi aminte la ceea ce o să faceţi". Pe atunci încă nu se ştia cine ce sex are. Nu se ştia cine eşti tu, cine sunt eu, adică pe atunci nu se deosebea cine e Adam, şi cine e Eva, care dintre noi e parte bărbătească, şi care e parte femeiască. Atunci ne-a ademenit Satana să gustăm din măr, din rodul copacului cunoaşterii binelui şi răului. Care dintre noi doi a muşcat primul din măr şi i-a deschis o gaură, a ajuns Eva, adică eu, iar care a muşcat după aceea, înghiţind seminţele mărului, a ajuns Adam, adică tu. dragostea mea. Oare om fi despărţiţi pe vecie?..."

Şapte sau şase poveşti
de dragoste?

Cele şapte istorii de dragoste au forma unor biografii, relatează viaţa unui bărbat, de la naştere până la moartea violentă, care întâlneşte femeia predestinată, şi întâlnirea devine o răscruce a destinului propriu de la care începe marea căutare. Eroul este păstor în India (Mahavira), nomarh în Egipt (Unamonu), scrib în Babilon (Gungunum), patrician în Roma antică (Axius), monah în Evul Mediu german (Adeodatul), medic în timpul Marii Terori din Franţa (Gaston) şi filosof într-o Românie interbelică (Toma Novac).

Titlurile capitolelor poartă numele femeii din fiecare existenţă: Navamalika, logodnica regelui Arjuna, Isit cea iubită de faraonul Dadefra, Hamma pierdută de îndată ce a fost găsită, Servilia - sclava crescută spre a o sluji pe soţia lui Axius, Fecioara Maria adorată într-o icoană, Xvonne decapitată în ziua întâlnirii, Ileana venită dintr-o Rusie a războiului şi a Revoluţiei bolşevice, soţia unui fost aghiotant al ţarului, amândoi siliţi să ia calea pribegiei.

În fiecare din cele şapte întâlniri, femeia este hărăzită altuia prin logodnă sau căsătorie. Dintr-o asemenea perspectivă, cea mai subtilă interpretare a propus Liviu Maliţa (într-un studiu apărut în "Tribuna", reluat în Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Albatros, 2000): romanul încearcă o consacrare cvasi-religioasă a femeii, o revalorizare a iubirii ca aventură mistică, o ceremonie a Unului, un ritual de reconciliere a individului cu Totul.

Liviu Rebreanu realizează o explorare a inconştientului colectiv. Poate că toate figurile feminine sunt ipostaze ale "Animei", configurate conform lumii şi civilizaţiei descrise, cu sugestia clară că de la o epocă la alta, bărbatul îşi găseşte tot mai greu partea feminină a sufletului său. Mai ales că, în fiecare întrupare, el pare hărăzit unei cunoaşteri superioare, prin iniţiere directă sau mediată de o carte. Dar ambele experienţe, iubire şi cunoaştere, sunt privite din perspectiva masculină.

Romanul lui Milorad Pavio adoptă altă formulă: autobiografia corală din perspectiva feminină. În locul trecerii de la o epocă la alta, păstrând cronologia, aici se succed şase "treziri", într-un zig-zag de la un secol la altul, căci iubirile celor şase perechi zodiacale se petrec în vreme de război. În fiecare poveste, prozatorul îi oferă alt deliciu şi alt joc cititorului. Şi ne aflam în faţa unor "dublete", fiecare poveste are două versiuni, purtând numele zodiei purtătorului.

Prima istorie de iubire se compune dintr-o naraţiune fantastică, amintind de romantici şi de Mircea Eliade, prin şirul de semne ce-l duc pe tânărul Leu de la Belgrad la Heidelberg şi la Paris: un inel cu rubin, o carte ce se citeşte cruciş, o plăcuţă cu constelaţia Leului şi a Racului. Visul este şi aici firul ce-l călăuzeşte pe tânăr la fata care-l aştepta într-un parc din Paris. Povestea ei are forma unei scene desprinse din teatrul absurdului, descifrând abia în final misterul căutării masculine.
Cea de-a doua istorie se petrece pe malul Dunării, fata de 15 ani este Scorpion trimis să ucidă, tânărul Vărsător poartă deja semnele uitării, în războaiele secolului al XV-lea. A treia poveste, dintre Berbec şi Capricorn, trebuie reconstituită. Pavio redescoperă (sau pur şi simplu inventează!) un soi de scrieri numite pisticuri, opusul cărţilor de interpretare a viselor, pentru că ele semnalează ce urmează să visezi dacă vezi ori întâlneşti un anume obiect sau persoană. Şi recurge şi la monologul specific prozei moderne.

O legătura mai profundă ca iubirea, cea de potrivnicie, pune în relaţie Săgetătorul care negustoreşte la început de secol XVIII şi tânără din secolul al XX-lea. Prozatorul alternează formula povestirii pline de tâlc cu alta, epistolară, între studentă şi profesor. A cincea pereche, o Fecioară şi un bărbat din Gemeni îşi trăieşte iubirea în cursul unei croaziere pe Mediterana. Iar cea de-a şasea, între Minotaur şi Balanţa, stă sub stăpânirea unei uitări tot mai adânci şi a vrăjilor tot mai numeroase.

Dar care este cea de-a şaptea poveste la Milorad Pavio? Ea există, dar splendid ascunsă ... în mantia de stele. Adică în maniera lui E.A. Poe din Scrisoarea furată. Unde se poate aşeza mai bine o enigmă la vedere dacă nu în titlu? Şi cititorul să accepte jocul lui Pavio şi să caute mantia de stele a împăratului Henrik (ea există la Baamberg şi se poate şi vedea, via internet, este o minunăţie de-un albastru adânc, nocturn). Va fi fascinat, constatând că Milorad Pavio l-a lăsat pe el, cititorul, să-i găsească şi să-i scrie cea de-a şaptea poveste de dragoste a romanului său! Ce încredere şi preţuire mai mare poate aştepta un cititor de la scriitorul său?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara