Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Istorieşi istorii la Veneţia de Elisabeta Lăsconi

O geografie mitică inepuizabilă

Nu cred să existe alt loc al lumii care să-şi proiecteze, ca Veneţia, tot ce posedă într-un tărâm al imaginarului: propria geografie, bogăţia timpului trecut, ceremonii şi rituri ce refuză să moară, aristocraţia cu palatele ei sau mai curând invers, palatele cu stăpânii lor pierind împreună, prezentul dedublat între faţa ademenitoare oferită zi de zi turiştilor şi chipul agonic păstrat ascuns de locuitori ca taină de familie.

Veneţia ocupă o bibliotecă întreagă, în care clasificările s-ar supune şi ele unui joc, jucat după diverse reguli: ghiduri turistice pentru cei grăbiţi şi ghiduri sentimentale; oraşul real descoperit continuu de două secole de scriitori şi pictori şi vederea dinăuntru, aparţinând veneţienilor înşişi, oraşul ca spaţiu al ficţiunii, oraşul - personaj el însuşi ori preschimbat în himeră.

La mijloc de secol XIX Veneţia îl cucereşte între cei dintâi pe John Ruskin: ajuns aici în 1845, descoperă un întreg univers, din care se va naşte o carte fundamentală, The Stones of Venice, tratat de estetică şi ghid unic al Cetăţii Dogilor. După două decenii, Hippolyte Taine poposeşte la Veneţia înainte să-şi încheie călătoria în Italia, iar impresiile despre oraşul care l-a fascinat se transformă într-un ghid original pentru călători timp de mai multe decenii.

Spiritul "fin de siecle" îşi găseşte corespondentul într-o Veneţie etalându-şi fastul agoniei, ea transpare în cărţile ce i le dedică jurnalişti şi prozatori astăzi aproape uitaţi şi reeditaţi, ca Jean Lorraine sau Maurice Barres. Pentru Henri de Régnier, care a locuit aici între 1889 şi 1924, oraşul a devenit o parte din sine însuşi. Privirilor fascinate şi care, la rândul lor fascinează, li se adaugă mărturia lăsată de Paul Morand sau imaginea oraşului, magic şi rar între toate celelalte, a lui Jean Cocteau.

Astăzi, Veneţia provoacă două reacţii, la fel de pasionale: adoraţia capătă o formă literară încântătoare prin Dictionnaire amoureux de Venise de Philippe Sollers, una demitizatoare şi teribilă, într-o carte rechizitoriu, Contre Venise de Régis Debray în care Veneţia nu mai este oraş ci doar spectacolul pe care îl dă continuu oraşul prin actorii turişti, sau curioasa analiză "microscopică" din Cealaltă Veneţie de Pedrag Matvejevic (carte recentă, distinsă cu premiul Strega) alternând ghidul turistic şi eseul de antropologie, mărturiile istorice şi detaliile botanice sau geografice.

Şi există Veneţia ca tărâm al revelaţiilor: epifanie mistică pentru Khalil Gibran, dovedită de cartea postumă Voice of the master, (1963), dezvăluire a Sinelui surprins între două atracţii, erotică şi thanatică, din capodopera lui Thomas Mann, Moarte la Veneţia (1912). Mai aproape de prezent, doi scriitori contemporani reinventează nu doar oraşul lagunelor, ci mai multe Veneţii, din timpuri felurite şi din unghiuri neaşteptate, în ficţiuni pline de fantezie, de spirit ludic sau de stranietate.

Primul roman aparţine unui scriitor englez, Fecioara din piatră de Barry Unsworths, iar celălalt unui prozator italian, Taverna Dogelui Loredan de Alberto Ongaro. Dincolo de asemănarea de substanţă ...veneţiană a cărţilor (ambele construite ca palimpsest narativ), se văd şi similitudini conjuncturale interesante: apar la noi în acelaşi an, 2007, la aceeaşi editură, Leda / Corint, cu "amprenta" aceleiaşi traducătoare: Claudia Dumitriu! Singura deosebire o dă "Prefaţa", concisă, consistentă, la Fecioara din piatră semnată de Florina Pîrjol. Frumoasă ar fi fost şi o simetrie a prefeţelor... şi nu doar interesantă, ci şi utilă.

Cartea capturând destine

"Anumite cărţi au ceva diabolic... ş...ţ Capturează destine şi le întemniţează" - aşa sună avertismentul rostit de tatăl lui Schulz, editorul din Veneţia care, căutând şpalturile unei cărţi, Istoria bordelurilor la Veneţia, nimereşte peste un manuscris căruia îi lipsesc titlul, autorul şi numeroase foi. Lectura lui îl acaparează cu totul, întreruptă doar de intervenţiile unui ins misterios (prieten, camarad ori simplu angajat?), Paso Doble, formă ambiguă de manifestare a Dublului.

Iar manuscrisul îi dezvăluie lui Schulz viaţa şi aventurile unui seducător, tânărul englez trăitor în veacul al XIX-lea, Jacob Flint. Numeroasele tribulaţii ale eroului îi dau acestei istorii când turnura prozei picareşti (cu traversarea mediilor sociale de sus în jos, din provincie la Londra şi apoi la Veneţia), suspansul unui roman popular (taverna ca spaţiu de întâlnire, isprăvile unor contrabandişti,), pe alocuri uşor "noir" (şeful de bandă emană un miros de putreziciune, îl însoţesc doi corbi vorbitori), trecând în melodramă (Flint se îndrăgosteşte de patroana tavernei, femeie fatală şi întrupare a generozităţii).

Schulz oscilează între universul său, guvernat de prezenţa unei frumuseţi de femeie ... de ceară şi plonjarea în Veneţia cărţii, familiară şi străină deopotrivă, pentru că înţelege cât de subtile şi profunde sunt legăturile între el şi Flint, între tatăl său care nu conteneşte să-l sfătuiască şi ocrotitorul lui Flint, între femeia tăcută de alături şi Nina cea debordând de energie erotică, între paginile rupte ale cărţii prăbuşind ficţiunea în gol şi prisosul propriei imaginaţii care, odată stârnită, prinde viaţă.

Aşa că un cititor, la început intrigat, ajunge să intuiască sensul atâtor accente şi îngroşări ale istoriilor care curg paralel, se întretaie, se împletesc, se suprapun: un metaroman ludic splendid, care demontează şi reinventează multiple formule narative, realizează combinări de toposuri şi tipologii literare, traversând în galop o istorie a romanului şi una a spaţiilor sale predilecte, din oraşul aşezat pe Tamisa până la cel invadat de ape.

Nu puteau lipsi din asemenea construcţie mirobolantă dublul, ca personaj, nici dedublarea ca principiu de organizare epică. Cititorul se trezeşte în faţa unei naraţiuni rafinate despre producerea ficţiunii, însoţită de lectura ei, într-un joc de oglindiri tot mai rafinate, tot mai elaborate, incitându-l să intre într-un spaţiu virtual, în care traseele se ramifică mereu, dar care nu garantează nicio ieşire.

Alberto Ongaro a scris un roman ce trimite, inevitabil, la Borges, proiecţie veneţiană a "grădinii potecilor ce se bifurcă", o carte - şaradă în care Veneţia cu reţeaua ei de canale devine "pânza de păianjen" în care se trezesc captivi Schulz şi Flint, ameninţând chiar pe cititor cu prizonieratul... Taverna Dogelui Loredan aminteşte, în mod spectaculos, de Umberto Eco: după un sfert de secol de la Numele trandafirului, alt scriitor italian a reuşit să construiască alt labirint...

Statuia revelând miracole

Fecioara din piatră este prima traducere în română din proza lui Barry Unsworth, autor a peste cincisprezece romane, apărute din 1966 şi până astăzi, nominalizat la Booker Prize şi distins cu prestigiosul premiu în 1992. Pasionat ca şi scriitorul finlandez Mika Waltari, şi înzestrat cu darul povestirii, Barry Unsworth străbate secolele în ficţiunile sale, de la Grecia antică la Sicilia medievală, de la Istanbulul otoman la Florida coloniilor, fără să evite viaţa contemporană a Angliei în timpul "Doamnei de Fier".

Construit ca palimpsest narativ, Fecioara din piatră relatează aventura unui restaurator de artă, cândva cu vocaţie de sculptor, Simon Raikes, în care se topesc o poveste de dragoste şi o intrigă detectivistă, o incursiune în mediul tulbure al comerţului cu obiecte de artă, şi cea mai stranie dintre toate, viziunile ce se succed pe măsură ce restaurează o Madonă gotică, veche de cinci secole, despre care se ştiu foarte puţine lucruri.

Ca şi Alberto Ongaro, şi Barry Unsworth etalează o suită de formule narativă: povestea meşterului care a modelat statuia, în spiritul ficţiunii istorice; naraţiunea sumbră, de Ev Mediu petrecută într-o mănăstire de călugări; jurnalul ţinut de restaurator, încastrat ca o oglindă în prezentul acţiunii, comentând întâmplările, cu o disecţie atentă a celor din jur, şi totodată captând fantasmele trecutului.

Violenţa şi sacrul, răul şi miracolul însoţesc ca pereche inseparabilă de contrarii naşterea neobişnuitei statui, îi conferă o putere extraordinară, o încarcă de energii misterioase ce persistă în timp, provocând stări de transă, trăiri mistice. Credinţa şi fervoarea celui ce a modelat şi a turnat statuia în urmă cu secole îşi are drept pandant orgoliul şi trufia unui sculptor din lumea contemporană. Naivei Bianca, fericită de a fi prototipul Fecioarei îi corespunde o femeie modernă, emancipata şi rafinata Chiara Fornantini.

În paralel cu restaurarea statuii ce trebuie salvată de atmosfera distrugătoare (la propriu) a Veneţiei, cititorul reface prin cercetările întreprinse de Raikes şi traiectoria uneia dintre marile familii a Cetăţii Dogilor, familia Fornarini, cu şirul de crime pe care le poruncesc, le mediază sau chiar le înfăptuiesc. Jurnalul lui Simon Raikes de la sfârşit de secol XX îşi are "perechea" în altă confesiune: memoriile pe care le scrie, cu intenţia publicării, Ziani. Şi unul şi altul depun mărturie despre miracolele pe care le înfăptuieşte statuia.

Tensiunea între prezent şi trecut, între materie şi spirit, între creatorul damnat şi creaţia ce îi supravieţuieşte, între datele istoriei reale şi semnele transcendenţei au în fundal Veneţia ce se insinuează ca prezenţă perpetuă, iar surprizele acumulate odată cu trecerea timpului o preschimbă în suprapersonaj acaparator.

Frumuseţea şi farmecul romanului vin din ceea ce el încifrează: pătrunderea pe tărâmul religiozităţii, iruperea sacrului în profan, păcatul şi mântuirea însoţind strădania artistului, rosturile adânci ale unor taine, de neînţeles pentru mintea omenească. Statuia din piatră îl bântuie pe cititor îndată ce îşi încheie lectura, aşa cum Taverna Dogelui Loredan trezeşte plăcerea speculaţiei. La fel de intensă este dorinţa de a cunoaşte şi celelalte romane ale celor doi scriitori, pe care Editura Leda / Corint sper că i-o va împlini.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara