Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi libere:
Istorie și roman de Gabriel Dimisianu

Istoric literar și eseist, monograf de prim rang al lui Caragiale, Ștefan Cazimir ne oferă în noua sa carte, oarecum neașteptat, șase studii dedicate unor mari oameni politici, renumiți conducători de state din veacul trecut: Pilsudski, Atatürk, Hindenburg, Pétain, Mannerheim, De Gaulle. Îi apropie, ni se spune în Introducere, „faptul că toți s-au remarcat ca militari destoinici și că toți au ajuns, în țările lor, să ocupe funcții supreme“. Dar și altceva îi apropie și mai ales acest altceva l-a interesat pe Ștefan Cazimir, îndemnându-l să-i studieze. Citim în aceeași Introducere : „Toate numele menționate au dobândit, la vremea lor, statutul de personaje, nu departe de accepția literară a termenului. Toate au o existență romanescă, toate pot deveni eroi de roman“. Era de văzut, așadar, odată cu atâtea altele, capacitatea acestor personalități de a fi propulsat, în ce le privește, o reprezentare fructificabilă literar.
Și într-adevăr, măcar unii dintre ei, s-au impus nu doar ca lideri politici ai vremii, dar și în sfera ficțiunilor scriitoricești, ca eroi literari. Și în literatura noastră au pătruns sub această înfățișare, fie și episodic. Pilsudski, de pildă, este evocat de Constantin Stere în romanul său În preajma revoluției, după ce se cunoscuseră în împrejurările deportării siberiene. Pilsudski, ne spune Cazimir, fusese un autodidact, ceea ce ar fi reprezentat prin aceasta, pentru Polonia de după Primul Război Mondial, o mare șansă. „Marea șansă a Poloniei în 1920, scrie Cazimir, a fost că în fruntea armatelor ei s-a aflat un autodidact. Numai un om de asemenea formație se putea sustrage dogmelor, numai el putea percepe inadecvarea doctrinelor consacrate la noile realități ale războiului“. Un câștig obținut, așadar , în împrejurările arătate, printr-o pierdere, prin restrângerea orizontului, teză asupra căreia merită să reflectăm.
Dar să vedem și alte mari trasee, astfel cum le reconstituie Ștefan Cazimir în cartea sa despre personalități ale veacului XX. Atatürk (Mustafa Kemal) este „fondatorul Turciei moderne“, omul care „pune capăt dinastiei otomane după 700 de ani“, reformatorul din temelii al unei societăți în care înlocuirea fesului cu pălăria putea să provoace conflicte capitale. Se ajunge, în provinciile turcești răsăritene, la proclamarea stării de asediu, la condamnări la moarte și la executarea prin spânzurare a împotrivitorilor la purtarea pălăriei, deloc puțini.Biruitor este reformatorul Turciei, Mustafa Kemal, dansatorul de foxtrot și omul care decide (și impune !) părăsirea scrierii arabe și adoptarea alfabetului latin, „actul cel mai spectaculos“ al unei cariere prin care înfăptuiește „remodelarea integrală a unui stat și a unei națiuni“.
Trecând pe alte coordonate, geografice și temporale, Ștefan Cazimir dezvoltă o sugestivă comentare în paralel a lui Hindenburg și Ludendorf, primul preferând „cumpătatul <noi>“, iar celălalt „arogantul <eu>“, deosebiri generatoare de adânci discordii mascate de conveniențe. Alte figuri ale veacului și dramele lor evocate de Ștefan Cazimir : Pétain, Mannerheim, De Gaulle. În anii 1945-1950 Pétain era cel mai în vârstă deținut din lume, iar finlandezul Mannerheim avusese o existență marcată de cinci războaie. Militar în Polonia, în Rusia, în Finlanda, Mannerheim „își doarme somnul de veci la Helsinki, în mijlocul ostașilor săi“. Un sondaj televizat din 2004 îl califică drept „cel mai mare finlandez“. Mare și la propriu, adică fizic (măsura 1,94 m.) fusese și De Gaulle, însușire care-l împiedicase să evadeze din lagăr (cinci tentative eșuate). Dar acestea sunt amănunte pitorești, dacă vrem, la care Ștefan Cazimir nu se rezumă. Desfășoară analize istorico-sociale și îmbrățișează toate aspectele unei personalități manifestate într-o mulțime de planuri, dar care nu-și pierde unitatea de viziune, formând un tot : „Opera politică a lui De Gaulle nu poate fi despărțită de opera lui literară, cu care formează un tot indivizibil“.
Tabloul militarilor ajunși la puterea supremă în stat putea fi completat și cu un exemplu românesc, acela al Mareșalului Antonescu. Drept este totuși să observăm că personajele evocate de Ștefan Cazimir sunt legate mai cu seamă de împrejurările Primului Război Mondial, și nu de ale celui de Al Doilea. Altfel cartea de cercetări istorice ale lui Ștefan Cazimir este pasionantă, citindu-se, cum se spune în astfel de cazuri, ca un roman.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara