Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Israel Philarmonic Orchestra la 80 de ani de Dumitru Avakian

Israel Philharmonic Orchestra este cunoscută sub sigla IPhO. La sfârşit de decembrie, în ultimele zile ale anului, s-au împlinit opt decenii de la infiinţarea acestui minunat organism artistic. Nouă concerte simfonice şi camerale, susţinute la sediu, în marele Auditorium Charles Bronfman din Tel Aviv, au marcat evenimentul. A fost, în egală măsură, o ediţie omagială închinată lui Zubin Mehta, numit cu ani în urmă director artistic „pe viaţă” al ansamblului.

Inaugurarea în 20 decenbrie a marelui serial aniversar a fost încredinţată lui Riccardo Muti şi a cuprins în integralitate programul concertului condus cu opt decenii în urmă, de legendarul Arturo Toscanini. Pe atunci, în perioada mandatului britanic, colectivul orchestral purta denumirea Palestine Symphony Orchestra; a fost precursoarea actualului colectiv simfonic. Programul concertului, cu totul extins, de o alcătuire mai puţin obişnuită în zilele noastre, a cuprins două uverturi plasate în extremele poziţii ale serii se muzică, anume celebrele pagini Scara de mătase de Gioacchino Rossini şi Oberon de Carl Maria von Weber. Programul a mai inclus două simfonii vieneze, anume Simfonia a 8-a, Neterminata, de Schubert şi Simfonia a 2-a de Brahms, de asemenea două momente de mare deliciu pentru publicul serii, anume Nocturnă şi Scherzo din muzica de scenă Visul unei nopţi de vară de Mendelssohn Bartholdy. Şi atunci, la inaugurarea ansamblului, dar şi acum s-a venit în întâmpinarea gustului marelui public dar şi a preferinţelor unor melomani avizaţi. Este politica repertorială urmată cu consecvenţă de toţi conducătorii ansamblului. Succesul a fost şi de această dată enorm. Ovaţiile au continuat zeci de minute în şir. Implicarea muzicienilor orchestrei dar şi a dirijorului a fost totală. S-a cântat cum se spune trup şi suflet. Sunetul dar şi acurateţea manifestă în partidele corzilor rămân uimitoare; dată fiind generozitatea expresiei, maleabilitatea timbrală, coeziunea sonoră a întregului ansamblu şi, nu în ultumul rând, cum notam, implicarea participativă a muzicienilor. Iar Muti rămâne artistul care construieşte temeinic şi imaginativ, inspirat, cu totul atractiv, clar şi antrenant, aducând soluţii temeinice inedite în opusuri de mare circulaţie.

În mod firesc, trei dintre concertele acestei ediţii festivaliere au fost susţinute de maestrul Zubin Mehta însuşi. Prestanţa profesională, consistenţa comunicării au rămas intacte. Neschimbată a rămas şi alegerea repertorială. O întregă seară de muzică a fost dedicată creaţiei beethoveniene, prioritar celei concertante; au mai fost audiate celebre opusuri ale repertoriului dedicat marelui aparat simfonic, anume Ritualul primăverii de Igor Stravinski, nu mai puţin celebrul poem simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss. În programele sale Mehta menţine un util balans repertorial între epoci şi stiluri, între înclinaţiile, gustul publicului, şi marele spectacol al orchestrei; aspect ce conferă satisfacţii atât dirijorului, membrilor formaţiei, cât şi melomanilor. Acestora le-au fost dedicate cele trei opus-uri concertante, Concertul de vioară oferit de Pinchas Zukerman, Imperialul în mi bemol major, susţinut de Murray Perahia, şi Triplul concert realizat cu participarea lui Zukerman, a violoncelistei Amanda Forsyth, a pianistului Yefim Bronfman. Este maestrul absolut al claviaturii abordate de manieră inspirat academică, cu o deschidere largă, atent diferenţiată, spre marile epoci ale literaturii pianului; mă refer la Concertul al 2-lea de Béla Bártok, pe de-o parte, şi la do minorul beethovenian, pe de alta. Dar Bronfman este cu totul captivant inclusiv în domeniul muzicii de cameră. Când situaţia o solicită devine leader-ul cuplului; o seară de muzică vieneză, sonate de Mozart, Schubert, Beethoven, a fost oferită în compania lui Pinchas Zukerman, un artist care, deşi se menţine pe poziţiile vieţii muzicale, aminteşte astăzi perioadele unei glorii apuse.

Evgeny Kissin oferă în continuare marele spectacol pianistic deschizând adâncimi nebănuite, oferind revelaţii unice atât în repertoriul clasicoromantic european în lucrări de Mozart, Beethoven şi Brahms, dar şi în repertoriul muzicii spaniole, exaltând spiritul sefard al muzicii lui Isaak Albeniz. In compania lui Mehta a probat o versiune autentica a romantismului în viziunea lui Rachmaninov, în cel de al doilea concert al său.

Indiscutabil, expresia violonistică este predilectă în spiritualitatea locului, a omului acestor locuri; …atât la nivelul preferinţelor publicului cât şi la acela al identităţii muzicienilor solişti. Cele patru concerte, Anotimpurile ale lui Antonio Vivaldi au fost oferite în versiunea a patru virtuozi ai instrumentului, violoniştii David Gerrett, Julian Rachlin, Pinchas Zukerman, Ilya Konovalov; au fost versiuni foarte diferite în zona stilistică a literaturii violonistice a Barcului italian de mijloc de secol XVIII. In partea secundă a aceleiaşi seri de muzică, dirijorul austriac Manfred Honeck a condus realizarea celei de a 5-a simfonii de Piotr Ilitch Ceaikovski.

Dar, în viziunea mea, momentele cu totul captivante ale întregului serial de concerte, au fost cele oferite de evoluţiile unor minunaţi tineri muzicieni. Pianista Yuja Wang, bine cunoscută publicului românesc, este realmente o prezenţă artistică fabuloasă; este captivantă în mod absolut. În nici un caz nu te poate lăsa indiferent; …prin felul cu totul imaginativ în care se exprimă pianistic, prin felul în care păşeşte pe scenă, cum se îmbracă, cum comunică în compania colegilor din echipă. Este o personalitate artistică percutantă dar nu extravagantă; poate cel mult pe parcursul celebrului rondeau mozartian „alla turca” deturnat în formulă jazzistică, moment pe care îl reeditează cu enormă bucurie la cererea insistentă a publicului, pe parcursul numeroaselor apariţii ale domniei sale. Cu prilejul concertului simfonic programat în ultima zi a anului, de altfel ultimul concert al întregului serial aniversar, a avut două apariţii absolut fulminante; pe parcursul dublului Concert de Şostakovici realizat în compania trompetistului Yigal Meltzer, de asemenea în cadrul dublului concert mozartian în re major, susţinut în compania foarte tânărului muzician, pianist şi dirijor, Lahav Shani. A fost în adevăr cel mai tânăr protagonist al întregului serial al concertelor aniversare. Drept semn al continuităţii, al succesiunii generaţiilor, Zubin Mehta i-a încredinţat concertul final al festivalului.

Momentul mi-a adus în memorie concertul Filarmonicii bucureştene din septembrie 1964, atunci când foarte tânărul Mehta, artist aflat la acea vreme în spectaculoasă afirmare, a închinat memoriei lui George Georgescu, acel meditativ Adagio de Anton Bruckner.

Shani este muzicianul unui mare viitor artistic; datele sale importante sunt talentul, continuitatea expresiei exprimate în spaţiile largi ale muzicii, forţa comunicării; …şi nu în ultimul rând meşteşugul dirijoral ferm stăpânit. În finalul concertului a prezentat Suita a 2-a de balet, Daphnis şi Chloe, de Maurice Ravel. A ştiut a pune în valoare aspectul timbral fabulos, dinamica fascinantă a muzicii, a aparatului orchestral. Shani a apărut pentru prima oară în lumina marilor reflectoare ale vieţii muzicale. Cu numai câţiva ani în urmă câştigase laurii concursului de dirijat Gustav Mahler. A fost momentul iniţial al propulsiei sale în viaţa de concert.

De la legendarul Toscanini, în zilele sfârşitului de an 1936, la Zubin Mehta, Riccardo Muti, Manfred Honeck sau Lahav Shani în zilele săptămânilor trecute, un arc peste timp, peste timpuri, a fost cladit în temeiul muzicii celei mari. A fost unul dintre evenimentele muzicale importante ale anului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara