Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ion Mircea la Conferinţele TNB: despre mîngîierea achiropiită de Cronicar

Duminică, 4 iunie a.c., scriitorul Ion Mircea a susţinut la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti conferinţa „Despre mîngîiere. Scurtă incursiune în metafizica atingerii”; numele lui Ion Mircea – poet şi dramaturg, fondator al grupării şi revistei „Echinox”, nominalizat la Marele Premiu Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” şi cîştigător, în 1998, al Premiului UNITER, pentru piesa Noe care ne străbate memoria e o femeie – se alătură prin acest eveniment unei galerii ilustre de protagonişti ai Conferinţelor Teatrului Naţional, printre care Neagu Djuvara, Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu, Lucia Hossu Longin, Dan C. Mihăilescu, Octavian Paler, Stelian Tănase, Theodor Baconsky, Adrian Cioroianu, Ileana Mălăncioiu, Ion Caramitru, Radu Beligan, Ion Vianu, Andrei Pleşu, Doina Jela, Ana Blandiana, Herta Müller, Sorin Alexandrescu, Horia-Roman Patapievici ş.a.
Expunerea din duminica aceasta s-a hrănit în bună măsură din neobişnuitul Traité des sensations, semnat, cu aproape trei secole în urmă, de Étienne Bonnot de Condillac, dublat de o documentare minuţioasă în domeniile psihologiei, medicinei, poeziei şi filosofiei. Ion Mircea a elaborat în primul rînd o meritorie pledoarie pentru simţul tactil, cu întregul său areal de simţiri, coroborând domenii şi noţiuni rareori puse laolaltă, precum psihologia comportamentală şi Biblia, inteligenţa emoţională şi scrierile unor Platon, Levinas, Husserl, Nietzsche sau Blaga. Pornind de la premisa că „Pielea e ce-i mai profund în om”, formulată de Paul Valéry, conferinţa a debutat cu consideraţii despre relaţia ambiguă dintre emoţii şi idei, reflex al fiziologiei: nucleul amigdalian, sediul emoţiei, e mai vechi decît neocortexul, dar au şi o origine comună, ceea ce face posibil nu doar efectul cuvintelor asupra pielii, ci întregul concept al haptoterapiei, terapia prin mîngîiere. Un alt argument din sfera fiziologiei este acela că legătura dintre talamus şi amigdale nu se face doar prin neocortex, ci poate urma deopotrivă o cale directă, insidioasă şi lentă, dar funcţională. Aici intervine argumentul filosofic: „ceea ce e mîngîiat nu e atins”, scria Levinas. Astfel, concluzionează Ion Mircea, mîngîierea se produce în afara atingerii şi oarecum independent de ea. Că mîngîierea precedă atingerea e o concluzie la care invită şi schema corporală închipuită de psihiatrul Paul Schilder, care provoacă noţiunile despre limitele reale ale corpului uman şi lasă loc conferenţiarului să afirme că abia cînd sîntem întrepătrunşi ne simţim întregi, inviolabili. Şi, mai mult: aşa cum pentru Platon lumina e culoarea transparenţei, simţirea e „parfumul inefabil dintre gîndire şi existenţă”, a mai glosat scriitorul. În finalul intervenţiei sale, autorul s-a întors la argumentul fiziologic, amintind, în sprijinul pledoariei sale, descrierea durerii proiectate de către cei cu braţele amputate ca argument pentru mîngîierea achiropiită, cea făcută fără ajutorul mîinii şi-al atingerii, dar nu mai puţin mişcătoare, după cum mărturiseşte Psalmul 151 al lui Blaga: „Te simt dumineca şi toată săptămâna/ cum ciungul simte o durere-n mâna/ pe care n-o mai are.”
În această duminică s-a discutat, aşadar, inspirat, doct şi plin de miez o temă cu mult peste puterea de pătrundere a rîndurilor de mai sus – o tradiţie a expunerii cu care Conferinţele TNB ne-au obişnuit de ceva vreme şi în care intervenţia lui Ion Mircea reprezintă neîndoios încă un punct de reper.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara