Înapoi la pagina curenta

Istorie Literară:
Ioan Raţiu – 100 de ani de la moarte - Un istoric literar necunoscut de Ion Buzaşi

Între Dascălii Blajului, Ioan Raţiu (1869-1917) este primul istoric literar în sensul propriu al cuvântului, adică un autor de monografii, studii şi articole, consacrate unui scriitor.

S-a născut în anul 1869 în comuna Dăbâca din fostul judeţ Someş, actualmente Cluj. După studii elementare în comuna natală, urmează liceul la Cluj şi apoi Facultatea de Filosofie la Graz şi Cluj. Din anul 1895 este profesor la Şcolile Blajului. Al. Lupeanu- Melin, evocatorul Blajului, care i-a fost elev, ne spune că la început blăjenii nu l-au primit cu prea mare simpatie pe tânărul cărturar someşean, văzând în el un intrus, un intelectual străin de spiritul Blajului. Cu timpul au văzut însă că Ioan Raţiu este nu numai un admirator al trecutului istoric şi cultural al oraşului ci şi un profesor, care, după orele de clasă, începe să studieze cu mare pasiune viaţa şi activitatea unora din gloriile culturale ale Blajului. În 1900 obţine doctoratul în litere şi filosofie cu o teză despre Viaţa şi operele lui Andrei Mureşanu. Este a doua teză de doctorat consacrată poetului deşteptării naţionale, după cea a lui Valeriu Branişte din 1891. Teza de doctorat a lui Ioan Raţiu este mai dezvoltată, are dimensiunile unei adevărate monografii, el beneficiind pe lângă puţinele referinţe critice de până la acea dată ( Gh. Bariţiu, Aron Densuşianu, Titu Maiorescu, Gh. Bogdan-Duică) şi de informaţiile primite de la văduva poetului. Scrisă în limba maghiară, ca şi teza lui Valeriu Branişte, pentru că aşa erau susţinute tezele de doctorat în Transilvania, a apărut în acelaşi an şi în traducere românească la Tipografia Seminarului din Blaj, şi rămâne cu toate scăderile, explicabile prin progresul documentar şi interpretativ, odată cu trecerea timpului, o carte de referinţă în bibliografia critică despre Andrei Mureşanu. Această monografie anunţă o constantă a preocupărilor de istorie literară ale lui Ioan Raţiu – aceea de monografist al dascălilor Blajului, aşa cum mărturiseşte în prefaţa la Dascălii noştri: „I-a căzut bine sufletului meu să caut pe acei călugări şi dascăli năcăjiţi, cari în viaţă cât au fost, n-au trăit degeaba şi fără folos”. (Imaginea o vom regăsi, mai târziu, la un poet evocator al Şcolii Ardelene, Miron Scorobete: „Dar înainte de a fi Corifei/ şi de a fi magi cu ochi aprinşi de steauă,/ sunt nişte dascăli rupţi ca vai de ei,/ pătrunşi de zloată, degeraţi de nea.”) După Andrei Mureşanu sunt monografiaţi rând pe rând, în cărţi, broşuri sau în paginile publicaţiilor blăjene: Alexandru Papiu Ilarian (în „Unirea”, 1902-1903), Timotei Cipariu. Viaţa şi activitatea lui. Blaj, 1905, Ioan Micu Moldovan-notiţe biografice în „Unirea”. Pe lângă acestea a scris singur sau în colaborare şi manuale şcolare (Poetica şi Legendar poetic, – în colaborare cu Al. Ciura, Istoria literaturii române, în colaborare cu V. Oniţiu), a colaborat la Enciclopedia Română – editată sub egida Astrei – cu articole de istorie literară, a scris despre Blaj, despre dascălii Blajului – Blajul (Braşov, 1911), Dascălii noştri (Blaj, 1908), Din trecutul ordului basilitan (Anuarul Liceului „Sf. Vasile cel Mare” – 1911-1912), Profesorii Institutului Pedagogic din Blaj, (în „Unirea”, 1915). Înşiruirea acestor lucrări este dovada unei munci stăruitoare de istoric al Blajului, de autor didactic şi de istoric literar. Aşa a rămas şi în memoria foştilor săi elevi: „Harnic grăitor în slove mărunte ai fost, dascăle Ioane, până ieri-alaltăieri… – scrie Al. Lupeanu-Melin. Condeiul tău nu avea ostoire, nici osteneala ta hotar, din ziuă-n noapte, din seară-n dimineaţă. Tot la masă şi lângă biblioteca ta vastă cu preţioase colecţii rare, te găseau şi umbrele serii şi zorile dimineţii. Ai fost un credincios ostaş al muncii, care nu cunoştea tărăgănare, nici măcar clipe de odihnă întăritoare”. Tot aşa şi-l aminteşte şi profesorul Ştefan Manciulea care, de asemenea, i-a fost elev, şi care îl evocă cu preţuire şi recunoştinţă în paginile sale biografice. Pe coridorul Facultăţii de Teologie din Blaj se află un tablou – al „Abiturienţilor” Gimnaziului superior greco-catolic din Blaj – promoţia 1912-1913 – printre abiturienţi – şi Ştefan Manciulea – viitorul istoric şi geograf blăjean, iar în mijlocul „abiturienţilor” Dr. Ioan Raţiu – profesor de clasă ceea ce ar însemna în limbajul de astăzi – diriginte. Iar motto-ul este luat din poezia lui George Coşbuc şi sună ca un legământ pentru tinerii, care numai peste cinci ani se vor angaja cu însufleţire în acţiunile de împlinire a visului de unitate naţională: –„Altarul de jertfă al naţiunii vom fi/ şi sufletul neamului nostru”. Deşi suferind, continuă să se ducă la clasă, să-şi facă cu conştiinciozitate lecţiile, putând spune, ca mai târziu Pavel Dan, un alt profesor şi scriitor blăjean mort de tânăr, – „N-am făcut lecţii cruţându-mă”, încât directorul liceului, văzându-l cu faţa crispată de suferinţă şi cu trupul greu apăsat de boală, îi recomandă cu blândeţe să-şi caute sănătatea. Boala neiertătoare de care vorbeşte Al. Lupeanu-Melin, l-a răpus în anul 1917, la nici 48 de ani, când avea încă proiectele unor cărţi valoroase despre Blaj şi despre dascălii Blajului.

Ioan Raţiu are marele merit de a scrie primele cărţi – monografii sau micromonografii despre marii oameni ai Blajului; prima monografie despre Timotei Cipariu, despre Andrei Mureşanu, despre Al. Papiu Ilarian, despre Ioan Micu Moldovan, despre Ioan Rusu.

În 1900, Ioan Raţiu susţine la Budapesta teza de doctorat în Litere şi Filosofie intitulată: Viaţa şi operele lui Andrei Mureşanu. Studiu istoricliterar. Este propriu-zis prima monografie consacrată poetului, căci teza de doctorat scrisă de profesorul braşovean Valeriu Branişte şi susţinută, tot la Budapesta în 1891, Andrei Mureşanu. Studiu de literatură română transilvană, este de fapt o simplă expunere sau un referat. Ambele scrise şi susţinute în limba maghiară. Teza lui Valeriu Branişte, o scurtă disertaţie de aproximativ 30 de pagini a rămas în ms. şi a fost publicată de subsemnatul în 2009 la Galaxia Gutenberg. Teza profesorului blăjean Ioan Raţiu este mai amplă, de dimensiunile unui studiu monografic şi a fost publicată şi în româneşte în acelaşi an la Tipografia Seminarului Arhidiecezan Blaj. Ca să înţelegem ce i-a determinat pe cei doi cărturari ardeleni să-şi aleagă un asemenea subiect, să amintim, că în 1892 începe redactarea Memorandului, document istoric revendicativ elaborat de fruntaşii Partidului Naţional Român din Transilvania (I. Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Eugen Brote, Septimiu Albini etc.), adresat Curţii din Viena, semnalând deznaţionalizarea românilor practicată de Budapesta. În memoriile sale, publicate postum, sub titlul Amintiri din închisoare Valeriu Branişte spune că a ales intenţionat susţinerea acestei teze la Universitatea din Budapesta într-o vreme când drepturile naţionale ale românilor din Transilvania erau contestate. Şi Andrei Mureşanu era vocea poetică cea mai puternică şi cea mai convingătoare pentru revendicarea acestor drepturi, el, Poetul Revoluţiei transilvane de la 1848.

De aceea cartea lui Ioan Raţiu (care de acum încolo va semna toate studiile şi articolele sale Dr. Ioan Raţiu) este o monografie apologetică. Tonul apologetic, şi aprecierea superlativă respectuoasă sunt prezente chiar din primele rânduri:„Cu pietate vrem să reîmprospătăm memoria lui Andrei Mureşanu, cel mai mare poet român din Transilvania, ale cărui idei ca fulgerul pătrunseră inimile tuturor românilor, al cărui glas puternic străbate munţi şi văi, lăsând pretutindeni în urma sa ecouri puternice, dorul fierbinte de libertate al neamului încătuşat”. Pentru ca, în paragraful următor poetul să fie gratulat cu o parafrază din Ps.1 („Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioş ilor…”), : „Fericit bărbatul, care pătruns de înălţimea chemării sale şi-a rezolvit nobil şi cu abnegaţiune această chemare, căci memoria aceluia niciodată nu se va şterge din sufletul urmaşilor”.

Ioan Raţiu constată că bibliografia (el zice „literatura”) despre Andrei Mureşanu este destul de săracă şi cuprinde pe lângă scrieri cu aprecieri elogioase şi câteva contestări. Din prima categorie citează în primul rând amplul studiu al lui Aron Densuşianu, disertaţia lui Valeriu Branişte, articolele lui Ion Pop Reteganul şi George Coşbuc; pentru contribuţii biografice articolele lui Iacob Mureşianu şi George Bariţ. Iar dintre aprigii contestatari îndeosebi pe Titu Maiorescu şi Gheorghe Bogdan-Duică. Evident că Ioan Raţiu se alătură celor din prima categorie, străduindu-se să combată aprecierile lui Titu Maiorescu şi Gh. Bogdan- Duică. La contribuţii biografice, profesorul blăjean utilizează şi informaţiile preluate de la cei care l-au cunoscut pe poet, îndeosebi văduva poetului, monografia căpătând în felul acesta un atribut al modernităţii, utilizat pe larg în cercetarea istorică şi istorico-literară actuală: informaţia orală sau interviul.

După introducerea cu rânduri atât de entuziaste urmează opt capitole: 1. Tinereţea, 2. Cariera, 3.„Icoana creşterii rele”, 4. Spre Parnas, 5. Culmea, 6. Declinul, 7. Moartea şi 8. Caracterizare generală.

Primul capitol, Tinereţea, înfăţişează copilăria în Bistriţa natală şi anii şcolarităţii în acelaşi oraş la Gimnaziul piariştilor şi continuaţi la Blaj. Un merit al lui Ioan Raţiu este în acest capitol explorarea conştiincioasă a matricolelor şcolare pe care le reproduce în subsolul paginilor şi sublinierea rolului acestor oraşe şi şcoli în formarea intelectuală şi spirituală a poetului. Astfel dacă la Bistriţa îşi însuşeşte limba latină şi se bucură de poeziile, cântecele şi jocurile populare din sărbători, urmează Blajul a cărui importanţă în devenirea poetului îi apare covârşitoare. Chiar dacă afirmaţia pare exclusivistă şi apodictică, oraşul Şcolii Ardelene a fost un moment decisiv în biografia lui Andrei Mureşanu, subliniat de toţi biografii, desigur nu în acelaşi ton apologetic ca al profesorului blăjean: „Fără exagerare (nouă ni se pare că e puţină exagerare!) putem zice că pe Andrei Mureşanu singur, Blajul l-a făcut ceea ce a fost. Dacă nu ar fi intrat în şcolile de aici şi dacă nu ar fi supt spiritul lor, Andrei Mureşanu niciodată nu ar fi ajuns bardul naţiunii, căci nu ar fi avut firul care să-l conducă. Natura i-a dat sentimente şi talent. Blajul i-a dat directivă. Blajul a deşteptat în el iubirea de libertate, de neam şi de literatura românească. Blajul i-a dat poveţele spirituale cu cari a păşit pe cariera vieţii şi a început o luptă grea, dar o luptă serioasă”. În mod fericit lecţia Blajului e completată de Braşov, unde, alături de George Bariţ, îşi începe cariera de profesor şi ziarist. Debutul, ca poet şi ziarist, este încurajat de Bariţ, care se îngrijeşte ca poetul să-şi completeze cultura literară; aici se întâlneşte cu scriitorii din Principate (V. Alecsandri, N. Bălcescu, Ion Eliade Rădulescu, D. Bolintineanu, Cezar Bolliac) a căror operă o citeşte cu admiraţie. „Aici îşi avea el cuibul fericirii sale; aici îşi începu el pentru prima oară cursul carierei; aici i se deschise mai întâi lumea în toată valoarea ei; aici se făcu cunoscut înaintea lumii româneşti, aici erau amicii şi stimătorii săi numeroşi, cari atât de mult l-au iubit şi în viaţă şi după moarte”.

Ca pedagog, Andrei Mureşanu este autorul unei traduceri din literatura didactică germană, Icoana creşterii rele – despre greşelile de educaţie în familie, pe care însă o apreciază exagerat spunând că prin ea se pun bazele literaturii pedagogice româneşti. Dacă ar fi avut şansa unei mai bune receptări, traducerea lui Andrei Mureşanu şi-ar fi îndeplinit menirea educativă pe care o năzuia tălmăcitorul. Dar „parte pierdută, parte distrusă, nevânzându-se, spre înnebunirea traducătorului editor, citată fără a fi citită, poate candida printre marile şanse risipite ale educaţiei familiale în ţara noastră” – spune un pedagog contemporan (v. George Anca, În loc de prefaţă în vol. Andrei Mureşanu, Icoana creşterii rele, Biblioteca Centrală Pedagogică, Bucureşti, 1995).

Prin aceste capitole, cartea lui Ioan Raţiu este şi o monografie portretistică, ale căror trăsături vor fi mai evidente în capitolul final – Caracterizare generală, un portret moral şi literar deopotrivă.

Capitolul Spre Parnas, după o succintă prezentare a „primilor noştri poeţi”, sau „dimineţii poeţilor”, după inspirata sintagmă a lui Eugen Simion, urmăreşte evoluţia poeziei lui Andrei Mureşanu, într-o gradaţie ascendentă – până la anul 1848 – Culmea, cu poezia care l-a făcut nemuritor, Răsunet şi apoi Declinul, cu o evoluţie descendentă. Cele trei faze ale poeziei lui Mureşanu sunt preluate după studiul lui Aron Densuşianu pe care-l citează întotdeauna cu preţuire. Lui Mureşanu nu-i reuşeşte poezia erotică, dar încă din prima fază are creaţii lirice reuşite în meditaţia filozofico-religioasă şi mai ales în oda naţională. I. Raţiu îl socoteşte pe Andrei Mureşanu, creatorul acestei specii în lirica românească.

Capodopera poeziei lui Mureşanu, Răsunetul, este prezentată cu aprecieri entuziaste, la care adaugă altele tot atât de entuziaste semnate de Iosif Vulcan şi Ion Pop Reteganul, precum şi paralela lui G. Coşbuc, Cele trei marşuri (Marşul oştirii române de Vasile Cârlova, Deşteptarea României de Vasile Alecsandri: Declinul corespunde biografic „perioadei sibiene” (1850- 1861) şi este urmărit atât în plan spiritual cât şi în planul creaţiei poetice. Slujba de „concipist gubernial” – spune I. Raţiu – nu era potrivită pentru un temperament poetic sensibil cum era Andrei Mureşanu. Scrie acum o poezie minoră, din care autorul rar poate selecta fragmente ce mai amintesc de vibraţia patriotică a Răsunetului. La insatisfacţia unei slujbe anodine se adaugă şi suspiciunile unor prieteni de odinioară care-l credeau unealta servilă a Curţii din Viena. Şi tot mai înnegurat sufleteşte, cade în mizantropie şi revine la Braşov (1861-1863), unde nădăjduia să-şi recapete sănătatea. Câţiva cărturari ardeleni din conducerea Astrei îi conferă un premiu – Andrei Mureşanu este primul laureat al Astrei – cu speranţa unei tonifieri spirituale. Speranţă deşartă căci poetul se adânceşte tot mai mult în negura sa sufletească şi paginile acestea de final au ceva din dramatismul biografiei lui Eminescu. Moartea lui, în noiembrie 1863, capătă proporţiile unui doliu naţional şi biograful ştie să reconstituie acest moment, prin reproducerea cvasiintegrală a predicii funebre rostite de Ioan V. Rusu, protopopul Sibiului, şi prin câteva necroloage din presa vremii. După modelul biografiilor latine şi al biografiei consacrate lui Al. Papiu Ilarian, monografia se încheie cu un portret fizic şi spiritual în capitolul Caracterizare generală.

Astăzi este uşor să găsim deficienţe monografiei profesorului blăjean Ioan Raţiu, apărută acum o sută şi mai bine de ani. Câteva reale, altele, cele mai multe neţinând seama de anul în care a apărut şi de situaţia socialpolitică a Transilvaniei.

Astfel, afirmaţia atât de tranşantă că Andrei Mureşanu „este cel mai mare poet român din Transilvania”, într-o vreme când în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, G. Coşbuc publicase Balade şi idile (1893), apariţie salutată cu entuziasm de I.L. Caragiale, ca un eveniment literar ce venea să înnoiască poezia română, şi la trei ani numai în 1896, Fire de tort de acelaşi poet, iar în „Buciumul român”, publicaţie ce apărea la Iaşi, se tipăreau fragmente din Ţiganiada lui Ioan Budai-Deleanu – este o evidentă exagerare inacceptabilă. Comentariul poeziilor constă mai ales în aprecieri superlative, pe care autorul le risipeşte cu nejustificată generozitate, iar încercarea de a polemiza cu Titu Maiorescu şi Gh. Bogdan-Duică, contestatarii idolului său, rămâne de asemenea doar în plan enunţiativ, deşi ideea „că nu este autorul unei singure poezii” e de reţinut, men- ţionându-se poezii ca: O dimineaţă pe Surul, O privire de pe Carpaţi, Glasul unui român, Un devotament familiei Hurmuzachi. Monografia nu face referire deloc la publicistica lui Andrei Mureşanu, pe care cercetători actuali o consideră superioară poeziei sale. Apoi, stilul retoric, encomiastic, obişnuit în epoca sa în asemenea evocări de istorie literară, apare acum bombastic şi desuet.

Şi totuşi, de ce este binevenită o asemenea reeditare? În primul rând pentru că este prima monografie în sensul statornicit de teoria literară, din istoriografia literară românească urmată în structura ei compoziţională, cu mici modificări de cei care au scris despre viaţa şi opera lui Andrei Mureşanu. Sub aspect biografic este şi azi o carte ce poate fi consultată cu folos în mai multe privinţe: situaţia şcolară a viitorului poet la şcolile din Bistriţa şi Blaj, importanţa Blajului şi a Braşovului în formaţia intelectualmorală a scriitorului, semnalarea importanţei tălmăcirii unei cărţi despre educaţia în familie (Icoana creşterii rele), anii depresiunii psihice şi ai declinului moral şi poetic evocaţi în pagini de autentic dramatism.

În 2009, Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş a tipărit disertaţia lui Valeriu Branişte despre Andrei Mureşanu, prin care oraşul de la poalele Tâmpei cinstea pe autorul Răsunetului. Acum, la bicentenarul naşterii poetului, e potrivit ca Blajul în care a petrecut şase ani, între 1832 şi 1838, ca licean şi teolog, să-l omagieze prin această reeditare a unei cărţi importante între scrierile despre Andrei Mureşanu.

Reeditarea nu a pus probleme deosebite: în transcriere, aşa cum se obişnuieşte, am aplicat normele ortografice actuale, fără să intervenim în vocabular care are oarecare farmec vetust latinizant, dar am explicat în paranteză termenii care au ieşit din uzul limbii române contemporane.