Numărul curent: 41

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Evocări:
Ioan Alexandru la Blaj de Ion Buzaşi


Îl ştiam din Filologia clujeană a anilor '60-'63. Participam împreună la Cenaclul literar care fiinţa pe lângă Casa de Cultură unde veneau săptămânal Ion Pop, Ion Cocora, Ana Blandiana, Nicolae Stoie, Octavian Georgescu, Dumitru Mureşan, Gh. Pituţ, Matei Gavril, Grigore Arbore, Romulus Guga ş.a. Recita (sau citea) transfigurat, într-un fel de extaz al rostirii poetice, cum însuşi spune într-o poezie: "Ion Alexandru (pe atunci semna aşa) din nou extuziasmat/ Citeşte la cenacluri o mie de poeme." Revistele clujene Steaua, dar mai ales Tribuna îi găzduiau cu generozitate creaţia poetică. Din 1963, ca şi alţi colegi de an, s-a mutat la Universitatea din Bucureşti. I-am urmărit debutul editorial, ascensiunea lirică printre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei '60.
Eram profesor de aproape un deceniu în Blaj, când poetul începuse, într-un fel de "schimbare la faţă" a poeziei sale, seria Imnelor. Pentru că şi în Imnele bucuriei, cu care deschide seria acestora şi în cele care au urmat (Imnele iubirii, Imnele Transilvaniei ş.c.l.), Blajul era un topos frecvent, m-am gândit să-l invit în "oraşul luminilor ardelene". A venit de mai multe ori în Mica Romă a lui Eminescu. Prima dată, în 1974. Pe atunci poetul lucra la Catedra Eminescu, cu o existenţă efemeră, a Filologiei bucureştene, condusă de profesoara Zoe Dumitrescu-Buşulenga, şi i-am propus, firesc, o expunere despre Eminescu - poet naţional, mai ales că pregătea (sau chiar susţinuse) un doctorat cu o temă de literatură comparată Patria în opera lui Pindar şi Eminescu. Alexandru a acceptat şi în sala mică a Casei de Cultură din Blaj a rostit o conferinţă de neuitat. După o scurtă prezentare făcută de mine, a vorbit liber, inspirat şi patetic. Dascăli blăjeni din generaţia interbelică îl ascultau cu uimire admirativă dar şi cu oarecare emoţie temătoare. Pentru că vorbitorul, pornind de la Eminescu, a făcut un excurs în istoria şi în literatura română, subliniind cu o gesticulaţie ce-i trăda arderea interioară, jertfa Brâncoveanului şi valorile formativ-educative ale lecturii zilnice din Sfânta Scriptură. Ajuns aici poetul a spus că "toate popoarele sunt bucuroase să arate anul cât mai îndepărtat al traducerii Bibliei ca semnal al începutului culturii lor adevărate. "Ce ne-a ţinut pe noi în acest arc de Carpaţi, fraţilor, a fost credinţa..." La aceste cuvinte, secretarul cu propaganda se foia neliniştit pe scaun şi a găsit o soluţie inspirată ca să părăsească sala, spunându-mi că trebuie să participe şi la Conferinţa orăşenească a pionierilor, care avea loc, tot atunci, în sala mare a Casei de Cultură. Poetul şi-a rostit în continuare originala expunere, iar la sfârşit a citit într-o apăsată subliniere a stărilor afective, poeziile Către Eminescu şi Casa noastră. Toţi am vibrat la evocarea cărturarilor Şcolii Ardelene şi a Câmpiei blăjene a Libertăţii: "Moldova este sfântă îmi spuneam/ Ştefan şi Eminescu împreună/ Eu ardelean cu suferinţa mea/ Ce poate ca să ştie şi să spună?/ Iancu şi Horia nu au fost poeţi/ N-au ridicat nici imn, nici mănăstire/ Şincai muri cu gândul în desagi/ De Ioan Budai cine mai are ştire?/ Şi mai departe mulţimi fără de rând/ Ţărani pe câmpul Blajului departe/ Iobagi păstori şi preoţi şi dieci/ Cât vezi cu ochii-afară din cetate."
La următoarele întâlniri m-a rugat să-l duc la monumentele istorice şi culturale ale Blajului: pe Câmpia Libertăţii "să auzim paşii străbunilor", la Teiul lui Eminescu, la Crucea lui Iancu, la Catedrala Blajului întemeiată de Inochentie Micu Klein, unde-şi rostise în 12/14 mai 1848 Simion Bărnuţiu faimosul Discurs, la Cimitirul de la Bisericuţa Grecilor unde-şi dorm somnul de veci câţiva din marii dascăli şi arhierei ai Blajului: Timotei Cipariu, Ion Micu Moldovan, Alexandru Sterca-Şuluţiu, Axente Sever, Grigore Mihali; la Biblioteca Documentară "Timotei Cipariu" unde a răsfoit cu încântare galbenele file ale Bibliei lui Samuil Micu din 1795, a doua traducere românească integrală a Bibliei, tomuri vechi din opera cărturarilor Şcolii Ardelene, vechi publicaţii blăjene, cărţile lui Cipariu şi Bunea, ale mitropolitului Vasile Suciu şi ale canonicului Ion Micu Moldovan, minunându-se de erudiţia şi de hărnicia acestor slujitori ai altarului şi ai catedrei. S-a bucurat să cunoască pe câţiva dintre dascălii blăjeni din perioada interbelică, aflaţi acum la pensie sau în pragul pensionării: pedagogul Toma Cocişiu l-a întrebat de ce Eminescu, atât de înzestrat intelectual, a avut parte de eşecuri şcolare în perioada cernăuţeană, ajungând amândoi la convingerea că atmosfera didactică rigidă (v. şi postuma pomenită de poet În zadar în colbul şcolii) era inhibantă pentru un şcolar.
În urma acestor descinderi în Blaj, eram bucuros să aflu "ecourile" în creaţia poetică şi publicistică a lui Ioan Alexandru. Mi-a cerut şi i-am trimis o fotografie cu Inochentie Micu Klein (o reproducere după frumosul portret al pictorului blăjean Iuliu Moga) ca să completeze Imnele Transilvaniei cu unul dedicat vlădicului întemeietor. Nu ştiu dacă l-a scris, dar am citit Imnul lui Gheorghe Şincai în care "portretul" are o pregnanţă vizuală extraordinară: "...La faţă supt,/ Coroana frunţii lui decât/ Obrazul de două ori mai înaltă, scoica/ Urechii şlefuită blând/ De-atâtea zvonuri albe ce-o mănâncă/ S-a subţiat în cap de diamant şi ţărna/ Cărnii s-a uscat pe stâncă." Blajul apare mereu prin evocarea Câmpiei Libertăţii. De cele mai multe ori în imagini-fragment ca în poezia citată mai sus Către Eminescu. În Imnul lui Avram Iancu, eroul naţional şi locul evocat se contopesc într-o grandioasă hiperbolă: "Acolo-n Blaj sub ceruri împărat/ Iancu-n văpaie tricolor adie." Alteori Câmpia Libertăţii este pentru poet pretextul contopirii cu istoria transilvană. "Acolo-n Blaj cântând înfrigurat/ Cu trandafirul patriei în mână." Contemplarea poetului este secondată de umbrele reînviate: "Din dealul Hulii cu Iancu Avram/ Privesc Câmpia Libertăţii sfântă/ Şi văd mulţimea de ţărani iobagi/ Sub cerul tricolor cum se frământă". Pe acest deal se află şi Crucea lui Iancu. I-am povestit poetului cum în 1908, "mâini sacrilege" au aruncat în aer Crucea Iancului. Mai târziu, profesorul şi canonicul blăjean Ion Micu Moldovan, a încercat o refacere a ei, întărind-o cu o centură de fier. În Blajul apar aceste detalii, cu proiecţie simbolică: "Crucea lui Iancu pe un deal crăpat/ Din creştet sus până în temelie/ Singură rămasă ca-ntr-un sat/ În care încă morţii mai învie/ Aproape ştearsă a fost de pe pământ/ În dealul Hulii abia se mai zăreşte/ Dar libertatea tunetul ei sfânt/ De aici a fulgerat pe româneşte". Începând cu Imnele bucuriei (1973) Ioan Alexandru se considera un imnograf, din stirpea poeţilor bizantini ca Roman Melodul. Edgar Papu îl consideră "cel mai important poet imnic din istoria literaturii române". Între Imnele lui Alexandru, cele închinate Blajului au patos liric şi culoare istorică.