Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
introspecţie pentru toţi de Daniel Cristea-Enache

Cristina Stancu, teritorii, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017, 62 pag.

destul de multă lume crede că în juriile literare e vorba de o deplină concordie şi toţi, ca unul, apreciază la superlativ un titlu sau altul. În realitate, lucrurile sunt mult mai amestecate şi e firesc să fie aşa, de vreme ce fiecare critic are propriile standarde evaluative şi un gust literar particularizat printr-o anumită experienţă de lectură şi receptare. Dacă trei dintre colegii mei din juriul Premiului „Mihai Eminescu” – Opus Primum de la Botoşani au considerat volumul teritorii de Cristina Stancu drept cel mai bun debut editorial din 2017, aceasta nu înseamnă că, respectând rezultatul votului, nu pot avea o opinie diferită de a lor. Ca şi de a lui Octavian Soviany, pe care finalul prezentării elogioase de pe coperta 4 îl „trădează”, în sensul că pare parodic, deşi în intenţie nu e: „În versurile ei nu se urlă niciodată, dar se scrâşneşte tot timpul din dinţi”.

Cristina Stancu este o autoare inteligentă, cu lecturi, şi care face poezie cu dexteritate, după un anumit trend. Soviany îi spune „introspectivă”, dar introspecţiile se opresc în chiar limbajul utilizat abundent şi redundant, fără a atinge straturile mai adânci. Diferenţa faţă de poeţii „milenarişti” ai generaţiei 2000 (cei mai buni dintre aceştia) este vizibilă. În cele mai reuşite volume ale lor, Ianuş, Sociu, Ruxandra Novac creau o nouă autenticitate, visceralpsihotică, reactivă, compulsivă. Cristina Stancu produce texte, pe bandă rulantă, inserând „la noroc” imagini şi referinţe, într-un fel de Wikipedia a introspecţiei pentru toţi. Volumul său poate fi deschis oriunde, fiindcă textele sunt de acelaşi nivel. Cu greu am găsit ceva mai scurt care să poată fi citat ca reprezentativ pentru această logoree suferindă: „toată risipa de efort/ pentru ca nimeni să nu vadă că/ bucuria e la fel de vulgară/ ca orice ai învăţat să ascunzi/ din bunul-simţ al altcuiva./ o dezinfectare cu urină/ dar ei spun să rescrii/ până nu mai e penibil”.

Comparaţia cu alţi deţinători ai Premiului Opus Primum de la Botoşani (pentru a nu mai aminti debuturile vârfurilor generaţiilor 1960 şi 1980) nu e în măsură s-o avantajeze pe autoarea laureatelor teritorii. Poate la volumul următor va fi ceva mai bine, dar nu garantez.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara