Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Infernul cotidian de Barbu Cioculescu

În miez de vară cu soarele plonjându-ţi direct în creştet şi umbra dându-şi sfârşitul pe asfalt, decizia luată de cei mai îndepărtaţi strămoşi de a ieşi din spumoasele valuri oceanice şi a se stabili la sol, atraşi de piaţa convenabilă a bananelor şi nucilor de cocos, de mirosul florilor tropicale, de susurul izvoarelor, pare nu doar îndrăzneaţă, dar şi stupidă. Rechini de zece ori mai mari decât cei de astăzi ne înghiţeau deschizând numai pe jumătate botul, crocodili cu coada ce înconjura ecuatorul ne considerau printre delicatese, meduze urzicătoare şi fel de fel de bestiole veninoase ne ameninţau specia de maimuţe golaşe.
Cel puţin aşa scrie în cartea Le singe nu, rătăcită în străfundurile bibliotecii, printre volumele de rang secund. Deşi oceanul i-a fost până la urmă un mediu ostil, omul nu-şi înfăţişează Infernul ca pe o imensitate de ape dezlănţuite, ci mai degrabă ca pe un cazan vulcanic în plină fierbere. Cu excepţia laponilor care şi-l închipuie ca pe un câmp nesfârşit de gheţuri întunecate.
Imageria populară vede Iadul ca foind de diavoli înzestraţi cu furci, suliţi şi sfârâiace, luând în primire vaste loturi de păcătoşi în cădere liberă, goi puşcă - odată trecuţi dincolo nu luăm cu noi nimic, nici măcar costumul negru din sicriu - şi, în chipul cel mai firesc, absolut îngroziţi. Femeile, mai cu seamă. Asta, fiindcă cele ce urmează să li se întâmple acolo, îndată după repartizare, întrece cele mai cumplite torturi din viaţa de zi cu zi a pământenilor încleştaţi. Şi care chinuri au un timp limitat. Pe când în Infern, supremul prag al durerii este pentru eternitate scormonit, iar timpul acumulează milenii de milenii...
Se înţelege de la sine dezavantajul de a fi în Iad, aşa cum se vede acesta zugrăvit în tinda locaşelor de cult. Orice ar trebui să facă omul să nu ajungă în ceata celor damnaţi, a căror carne va suferi inimaginabile suferinţe, rămânând pe oase, spre a fi în continuare sfredelită, arsă, înţepată, smulsă - pe măsura ticăloşiei celui ce ispăşeşte, fără ca o picătură de apă să-i umezească buzele, limba străpunsă de ace.
Mintea omului modern se răzvrăteşte împotriva acestei viziuni, ea râvneşte la unele convenite pauze, de oarecare refacere, fie pretinde renunţarea la chinurile fizice, în schimbul unora morale, ce nu ar fi mai puţin muşcătoare. însă nu aceasta este imaginea la care s-a oprit omul de pe stradă, oarecarele trecător, eventual pe scuter, în automobil chiar. Din copilărie, obsedat de informaţiile primite asupra locaţiei postmortuare, el se simte culpabil, în faţa unui tribunal de la facerea lumii posedând computere cu personala situaţie a fiecăruia dintre muritori, clasaţi pe puncte - ca la casa de pensii. Tribunal care-l va descoperi neaşteptat de lipsit de fapte bune, ticsit, în schimb de cele rele şi va proceda în consecinţă. Şi nici cu cea mai consistentă şpagă, cămila nu va trece prin urechile acului.
Din surse în genere bine informate se cunoaşte că Infernul este organizat în cercuri, după gradul de vinovăţie al locatarilor. Dante a şi scris o destul de cunoscută operă pe această temă. Ideea că primul cerc ar oferi anume resturi de confort se elimină de la sine, a te împăca cu gândul că, după o existenţă călduţă, destinat Iadului, vei avea parte de unele uşurinţi duce la decizii existenţiale eronate. Un Infern în care, prin netimp, te-ai obişnui, având drept caracteristică în viaţă adaptabilitatea, nu ţine: vei fi prăjit, fiert, smolit, râşnit, sângerat, sfredelit, perpelit şi ciuruit fără răgaz chiar în rezervaţia primului cerc. împrejurarea de a recunoaşte în jur persoane ce ţi-au fost nesuferite în timpul vieţii, acum urlând şi smulgându-şi cosiţele, ori resturile de păr, nu te va ostoi, a zări, printre norii de sulf, în cazanele clocotitoare conaţionali despre care ai fi jurat că n-ar avea ce căuta acolo te va mira doar o fracţiune de secundă.
Trăgând cu ochiul dintr-un cerc în altul, văzând la şi mai grea chinuire cete de adversari politici, nu-ţi va fi mai bine, este chiar posibil să ajungi la concluzia că există o anumită exagerare în tratamentul care li se aplică - şi nu numai lor.
Dacă, într-o străfulgerare, îţi va trece prin faţă dl. Ion Iliescu, urmărit de draci în costume de mineri şi atingându-l, la intervale, cu greble de plantat gladiole, de-l vei zări pe dl. Dan Voiculescu scoţând capul dintr-o carapace de ţestoasă din Galapagos şi rozând dintr-o uriaşă frunză de lipan, să ştii că visezi, că ochii ţi se zbat în cap, iar la trezire vei fi uitat totul. Câte filme horor nu derulează visul! Mă aflu bunăoară în sala de deliberare a Curţii Constipaţionale, cu şorţ în faţă, însărcinat să curăţ cu pămătuful tricolor capetele interşanjabile ale d-lor Cochinescu, Predescu, Ninosu, în momentele de destindere când joacă fripta, după o partidă înviorătoare de lapte gros. Observ, cu stupoare, când ei se reaşează pe jeţuri, că mă găsesc într-o cămaşă de forţă vişinie, iar capul, desprinzându-mi-se de pe umeri, se ridică, precum un balon, la tavan, printre capetele rotunde ale celorlalţi. Vreau să ţip după ajutor, dar glasul mi-a pierit. îmi va reveni, mi se comunică, atunci când Curtea va face publice motivaţiile. Apoi larma se linişteşte, facem cu toţii gimnastică aerobică, flotări. Un vis infernal!
Desigur, am îndoieli în privinţa modului în care au conceput Infernul înaintaşii, dintre care nu puţini foarte instruiţi. Nu cred, pur şi simplu, că marilor vinovaţi, sceleraţilor, criminalilor, li se rezervă chinuri fizice - nici la foc deschis, nici la peste patru mii de metri sub Polul Nord, lângă drapelul rus, sub gheţari. Grele pedepse personalizate celor ce şi-au chinuit, ucis, batjocorit, exploatat semenii, pedepse morale, însă...
Când ar fi vorba de mine, Infernul ar putea fi o călătorie cu troleibuzul, pe timp de caniculă, la înghesuială, în picioare, călătorie stopată de un şir infinit de vehicule staţionate în faţă. Timpul s-ar scurge ca pe pământ, ca în viaţă, calendaristic, dar pe vecii. Pentru feloniile de care voi fi dat dovadă, pentru forfanteriile, pedanteriile, indiferenţa faţă de semeni, cruzimile sentimentale, pentru prea multe articole binevoitoare, trageri la fit şi dare după cireş aş putea fi condamnat ca, într-o altă existenţă să devin analist politic la televiziune, chestionat de blonde atotştiutoare sau de vreun gâde tânăr, între alţi trei-patru muşterii, aduşi să-şi spele păcatele. Şi să trăncănim, în eternitate, ce-a vrut să spună preşedintele ieri la cinci după amiază, ce a răspuns premierul, dacă e adevărat că procesul d-lui Năstase se va prelungi şi pe parcursul secolului XXII ş.c.l. Să duc la gură un pahar de apă plată, din care lichidul a secat cu o generaţie în urmă. Să aud tropăitul cailor cavalerilor Apocalipsei şi să casc discret.

în cazul că dispuneţi de fire preponderent sensibilă, alergic la înaltele temperaturi, că nu suportaţi mirosul de carne arsă, vacarmul atonal al Infernului, comportamentul inadecvat al personalului său, inapt comunicării, că vă depăşeşte riscul de a păşi pe leşuri, spre a observa cu oroare că de sub tălpi vă rânjeşte Luca Piţu, vă recomand ceea ce, cred, mi-ar conveni şi mie: Purgatoriul. Când n-aţi fost, cândva, preşedinte al U.T.C.-ului, membru - fie şi supleant - al C.C.-ului, în statul comunist, iar în România tranzacţiei nici ministru, deloc ambasador la Tunis, nici măcar consilier cultural la Banca tuturor religiilor, barem membru cor. al Academiei Române, basta membru în consiliul de administraţie al audiovizualului, decorat în gradul de cavaler, când la mormântul dumneavoastră nu se va trage cu tunul şi nu se vor destupa flinte - Purgatoriul vă aşteptă!
în Iad, scandal, deranj, înghesuială, nervi, lume cu probleme care mai de care, ploi de foc, o schimbare catastrofală de climă, servicii execrabile. Dincoace: linişte, tristeţi senine, chilii silente cu locatari discreţi adaptaţi meditaţiei, un singur anotimp, temperat, cu amurguri prelungite, servicii îngereşti. Nu zic să vă grăbiţi, dar sunt momente când ne părăsesc plutoane de mari personalităţi, bărbaţi de vază, cărora, dacă v-aţi alătura - mă înţelegeţi?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara