Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
vrăjitorie şi umor în cărţile pentru copii de Grete Tartler

după succesul deja clasicei serii de aventuri ale lui Harry Potter, moda recurgerii la soluţii magice pentru ambalarea inexplicabilului continuă să invadeze literatura pentru copii. În lumea de azi, când oricine poate avea acces la „tehnologia magică“ modernă (altădată apanajul vrăjitorilor), este totuşi evident că interesul nu mai poate fi stârnit de transformările materiale, ci doar, eventual, de cele lăuntrice.

Printre autorii destul de cunoscuţi în acest domeniu, Ed Masessa poate stimula curiozitatea adolescenţilor români prin apropierile pe care Ucenicul magicianului pare să le facă de Castelul din Carpaţi şi de Dracula, ba chiar şi de Cireşarii şi Nuieluşa de alun (basm după toate tiparele pe care le putem recunoaşte acum într-o variantă globalizat-newagistă). Dar dacă autorul american a avut un oarecare acces, poate printr-un terţ mijlocitor, la mai sus pomenitele best-sellers, rămâne un semn de întrebare. Povestea celor doi fraţi, Henry Leach, dintr-o famile cu lungă tradiţie de făuritori de baghete fermecate, şi a surorii sale Brianna, care ajung la marele meşter de asemenea baghete, Coralis, la castelul său transilvan, pentru a învăţa formule şi tehnici vrăjitoreşti, are un precedent în numeroasele iniţieri de acest gen petrecute în Transilvania (De l-am pomeni doar pe Paracelsus, care recunoaşte că a învăţat despre puterile plantelor pe aceste meleaguri, şi tot ar fi de ajuns pentru prestigiul local). Ţara pădurilor umbroase, unde se pot ascunde făcătorii de bune şi rele, iar magicianul se poate izola spre a-şi păstra secretele, e un loc ideal pentru rituri – cel iniţiat trebuind să doarmă singur în pădure; sau, cum se întâmplă şi în această carte, după model inclusiv eliadesc, să se scufunde în irealitatea unei ape. Coralis, bătrânul făuritor de baghete magice, hotărăşte să îşi împărtăşească experienţa unui grup de tineri (grup mic, cu puteri moştenite şi talente pentru ceremonii şi incantaţii, tineri „la trup curaţi“, aflaţi la prima, încă nemanifestata iubire, purtând veşminte şi culori pe măsura personalităţii şi a dispoziţiilor lor elementale etc.). Celor doi învăţăcei li se adaugă treptat Luis din Ecuador, Katelyn din Irlanda, Serena din neamul Navajo, Bryndis din Groenlanda, locuri cu tradiţie pentru magie. Hotărârea lui Coralis are loc in extremis, căci Răul (întruchipat de o particulă invadatoare şi puterea supremă pe care o râvneşte un fost ucenic) e pe punctul de a lua în stăpânire lumea. Pe lângă aventurile incredibile care aduc confruntarea, ca în orice basm, cu propriul sine şi răul interior, cartea prilejuieşte şi un îndemn la meditaţie asupra puterii cuvintelor, gesturilor, privirii, intenţiei etc. Calităţile care o ridică deasupra kitchului sunt umorul şi accentul pe rolul prieteniei, atât de importantă pentru copii. Cei cândva fermecaţi de Cireşari vor redescoperi, pe aceleaşi cărări din Carpaţi, varianta postmodernă a magiei relaţiilor sociale.

**

masca de argint, al patrulea volum din seria Magisterium de Holly Black şi Cassandra Clare e un roman fantastic cu acelaşi public ţintă – adolescenţii curioşi de stăpânirea elementelor şi de năvala sentimentelor – avându-i drept eroi pe Call, Tamara, Inamicul Morţii, colegii lor de la Magisterium, Makarii ş.a., ba chiar unele animale cu puteri suprafireşti, precum câinele Havoc. Punctul de greutate e meditaţia asupra morţii, care, chiar învinsă (Call îşi învie cel mai bun prieten dăruindu-i o părticică din sufletul lui) are, de fapt, rostul ei, iar întoarcerea individuală., chiar dacă posibilă, nu-şi mai găseşte loc în Marea Armonie. Romanul începe spectaculos cu o evadare din închisoarea Panopticum, unde Call fusese înlănţuit în mod magic, poate o aluzie la Omul cu masca de fier, prizonierul misterios care a devenit timp de trei secole eroul controversat al câtorva zeci de romane, piese de teatru, filme de capă şi spadă, benzi desenate ş.a.. Într-un fel, aventurile şi intrigile imaginate de Alexandre Dumas, Paul Féval, M. Rostand, sau viziunile filmografice cu mari actori precum Douglas Fairbanks, Louis Hayward, Richard Chamberlain sau Jean Marais (până la relativ recentul The Man in the Iron Mask de William Richert) răsună undeva în fundalul acestuifantasy. Autoarele vădesc şi lecturi din cărţile alchimice, despre rolul forţelor secrete din natură (apare în prim plan inclusiv paracelsianul Alcahest). Într-un timp în care informaţia e singurul scop – timp, chiar şi la şcoală, umplut cu lucruri repede uitate, care nu apucă să ajungă „coapte“ – autoarele le amintesc adolescenţilor relaţia dintre cer şi pământ, dar şi faptul că această legătură de multe ori tensionată există nu numai în afara, ci şi în lăuntrul nostru. Toate acestea au mai fost spuse, desigur, de clasici; dar meritul Măştii de argint e că sunt repuse în scenă alert, cu detaşare şi umor, iar tenebrele, spiritele închise în materie, magisteriul, Marea Operă etc. stârnesc curiozitatea şi dorinţa elevilor de a întrezări deschiderile pasionante la care ar putea să-i conducă studiul ştiinţelor (dar fără a lăsa de-o parte metafizica). Nu în ultimul rând, unul din marile merite ale acestei cărţi este traducerea excepţională.

***

miza pe umor acaparează integral cartea unui scriitor român aflat la prima apariţie editorială, Răzvan „Franco“ Niţoi, care semnează textul şi ilustraţiile unor foarte voioase isprăvi de vacanţă. Felix pleacă într-o tabără unde copiii nu au voie cu smartphone sau tabletă, ceea ce declanşează peripeţii pline de haz legate de comunicare: „Aici, în tabără, regula este că nu avem voie să comunicăm cu cei de acasă la telefonul mobil decât în caz de urgenţe. Dacă vrem să primim sau să trimitem noutăţi trebuie să folosim metoda antică: scrisorile trimise prin poştă. Ni s-a explicat că este o ocazie unică şi foarte interesantă de a afla cum e să aştepţi cu nerăbdare câteva rânduri, o dată la două-trei zile. E destul de interesant, ce-i drept, dar unii dintre noi sunt atât de disperaţi de lipsa telefoanelor, încât au început să-şi roage prietenii de acasă să le trimită prin poştă pagini tipărite din Facebook“.

Cei care nu pot trăi fără paginile din Facebook nu ştiu nici să fiarbă ouăle, nici să accepte prezenţa şoriceilor, de nelipsit într-un loc unde trebuie depozitate alimente. Un băiat încearcă, spre a-şi impresiona prietena, că confecţioneze capcane din ce în ce mai sofisticate – unde evident nu prinde nimic, dar prietenii, pentru a-l ajuta să scape de obsesie, îi introduc în capcană un şoarece mort de bătrâneţe găsit prin curte, căruia îi atârnă de labă un bileţel de adio, ca şi cum s-ar fi sinucis!. Tortul trimis de o mamă iubitoare e rapid devorat de colegii „andrisantului“, scrisorile „roz“ ale unor fete sunt prilej pentru răspunsuri contrafăcute şi nevinovate intrigi amoroase etc. Odată trezit în tabără, gustul pentru farse nu îl părăseşte pe Felix nici în propria casă: la o petrecere de familie schimbă etichetele de mâncare vegetariană cu cele de preparate din carne (aducând la disperare o mătuşă neverosimil de strict vegană), intră pe Facebook în contul unui prieten care urma să se însoare şi „anunţă“ că decomandă nunta şi „alege libertatea“ etc. Ilustraţiile autorului contribuie şi ele din plin la atmosfera optimizantă, impregnată de dinamism, nu în ultimul rând menită să atragă atenţia asupra transformărilor sociale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara