Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Eseu:
Un text din "epoca de aur" de Tatiana Slama-Cazacu


La 15 iunie 1989, s-a celebrat Centenarul naşterii lui Mihai Eminescu (ME), evident, cel mai important poet român, cel care a transformat nu numai poezia dar şi limba română - şi care a fost numit de "regim" "Poetul Naţional". În deosebi ultimii săi ani de viaţă au fost penibili pentru el, din cauza unor "iubiri imposibile", a bolilor, a situaţiei materiale precare (deşi, mult apreciat, a fost ajutat de persoane importante să studieze şi apoi să călătorească în străinătate, să capete modeste slujbe etc.). A lucrat şi ca ziarist, scriind virulente texte politice, mai ales împotriva Liberalilor (numiţi "Roşii"), ca suporter şi protejat al Partidului Conservator Român, compus aproape exclusiv din clasa superioară de boieri, de înalta burghezie intelectuală etc.
Din cauza unor poeme sau texte patriotice scrise ca jurnalist, "regimul" a început să-i dea o "înaltă apreciere" (după epoci în care era criticat datorită unor fragmente "naţionaliste"). Şi astfel, Centenarul său a fost celebrat în marea sală istorică "a Ateneului Român", prin aşa-numitul "Simposion Omagial Mihai Eminescu", participanţi fiind invitaţi "aleşi", mai cu seamă din Nomenklatură, din scriitorii bine-văzuţi etc. Adunarea s-a deschis printr-un "Mesaj " (M) al lui NC (citit de unul dintre cei mai inculţi miniştri ai săi, Emil Bobu). În acest M, se dădeau citate, între altele, dintr-un poem parţial "naţionalsit" al lui ME, Doina. Acest poem fusese, mai înainte, cenzurat (din proprie experienţă ştiu că nu putea "circula" afară din Bibliotecile de Stat nici chiar întregul volum în care era inclus), iar aceasta din cauza versurilor care blestemau pe "cine-a îndrăgit străinii...". Citarea versurilor a fost considerată ca un "semnal" din partea lui NC şi a fost, desigur, o strategie de Ll pentru atragerea maselor, pentru mişcarea a ceea ce era, în fond, o crudă realitate prezentă.
"Mesajul" lui NC a fost publicat în ziare (cele puţine, ale "Partidului" sau oficiale, de stat, singurele care puteau exista) şi a fost comentat prin aprecieri encomiastice ca fiind "un text foarte important", iar întregul eveniment a avut parte de o înaltă evaluare, datorită contribuţiei personale a lui NC. S-au trimis şi "telegrame" lui NC, cum era obiceiul, şi au fost publicate în ziare, ca şi când ar fi fost propria sa zi de naştere; printre acestea era şi o foarte lungă "Telegramă" adresată lui de către participanţii la Simpozionul omagial şetc.ţ", exprimând "sentimentele de aleasă stimă, neţărmurită dragoste şi fierbinte recunoştinţă" pentru "mult iubitul şi stimatul tovarăş NC", pentru el, "marele Erou între eroii neamului românesc şetc.ţ" ca şi "adâncul respect, sentimentele noastre de aleasă consideraţie şi deosebită preţuie şam comentat cuvântul deosebit, din Ll, cu sens de hiperbolă ambiguă, în "rău" ca şi în "bine"ţ tovarăşei Elena Ceuşescu (urmând epitetele şi calităţile politice, ştiinţifice obligatorii: când i se adresa un mesaj ori se vorbea despre ea: "eminent om politic şi savant de largă recunoaştere internaţională şetc.ţ").
Două fragmente (probabil, considerate ca fiind fundamentale şi pe care le putem considera ca "tipice") au fost reproduse în cel mai important ziar, Scânteia, cu litere mari şi puse în "chenar" (vezi Anexa).
Vom analiza aici aceste două texte. Ele au aceeaşi lungime, reprezintă cam 11% din întregul M (în cele 16 paragrafe din totalul de 138 de rânduri - dintre care 73 de rânduri conţin versuri de ME, cele două fragmente ocupă, fiecare, 11 rânduri).

Primul text (Omagiind...) are aceeaşi proporţie ca şi al doilea (am numărat în "elemente" unităţi, adică literele aflate între blancuri; dar şi - ceea ce duce la mai puţine elemente - în "cuvinte" (dacă nu se separă particula în subjonctivul-imperativ: să dezvoltăm, să îmbogăţim): 80 de elemente, 78 de cuvinte, incluzând substantivele cu articolul numărat separat. Este un enorm număr de substantive (21, incluzând 4 nominalizări şNmziţ) şi adjective (20; numele proprii nefiind incluse); în clasa adjectivelor am inclus şi cuvintele care, în această Ll, trebuie să însoţească substantivele, sau să fie ele însele substantive, cf. tot(ul) sau întreg(ul); dar sunt puţine verbe: 5 (2 subjonctive-imperative: să dezvoltăm şi să îmbogăţim; 2 prezente: avem - care este frecvent în Ll a lui NC -, reprezintă; şi un gerunziu, cu valoare verbală: Omagiind). Fiecare substantiv are un adjectiv (sau chiar două): opera luminoasă, minunatul patrimoniu naţional. Multe cuvinte sau expresii sunt aceleaşi (clişee) în ambele texte şi ţin de aceeaşi arie semantică: gândire înaintată, revoluţionară, mesajul umanist, omul nou, înaintat, socialism şi comunism. Anumite adjective sunt, de asemenea, preferate şi repetate: nou (de 4 ori), înaintat(ă). Putem observa sublinierea prin acumulare de adjective şi de repetare a lor într-o expresie (noi şi noi creaţii), hiperbole (profund umanist şi patriotic), şi în genere aglomerarea de adjective şi de adjective-adverbe.
La fel cum vom constata pentru textul al doilea, începutul printr-un gerunziu este o strategie pentru introducerea unor şiruri de clişee; momentul prezent este fictiv, nu se prezintă nici o realitate actuală, chiar verbele la prezent (avem datoria) au alt sens (de: "datoria noastră", şi de legătură cu clişeele - ca: reprezintă o contribuţie de seamă, legat de mobilizarea întregului popor; să observăm şi obsesia consensului, a întregului: toate, întregului popor).
O trăsătură specială, aici: omagiind pe ME, trebuiau evocate şi operele tuturor marilor creatori, în toate domeniile. De ce? Probabil, este aici o strategie nu atât pentru a "se face dreptate şi altora", cât pentru a se include Poetul român printre cei mai importanţi ai umanităţii.
Vom privi mai atent, la al doilea text, la includerea, intercalată a unor lungi înşiruiri. De fapt, este un lanţ de coordonate, unde chiar şi propoziţiile subordonate joacă rolul de complemente; revărsarea de substantive, de adjective şi de adverbe tinde către ţinta de a ajunge tocmai la "socialismul şi comunismul în România"; ţinta este cunoscută de la bun început (în strategia Ll), pe când ME rămâne "departe", în prezentul gerunziului - o evocare falsificatoare a momentului omagial.

Al doilea text ("Cinstind...") are tot 81 de elemente sau cam 76 de cuvinte (adică nu numărând doar ceea ce este între blancuri şi neseparând particule să facem, a asigura). Nu facem aici o analiză gramaticală ca scop în sine, şi o "numărătoare exactă": ceea ce ne interesează este mai ales raportul între substantive,(S), verbe (V), adjective (A). Frapează numărul foarte mare de S (26-27) şi de Adj. care le însoţesc (15, plus un adverb care întăreşte: profund umanist), comparativ cu V (4 subjonctive, care au şi valoare de imperative - să creăm etc. -, plus un infinitiv - a asigura - şi gerunziul cu valoare verbală - cinstind). Din cele 26 de S, izbesc cele 6 nominalizări (Nmzi), acele "abstracte verbale" caracteristice limbii române, frecvente în Ll a "Epocii", şi în al căror statut ambiguu, bivalent (S şi V) prevalează valoarea verbală (semnificativ: "şîndemnul laţ acţiune", "mobilizarea", "lupta" etc. specifice dictaturii comuniste): înflorirea< a înflori sporirea< a spori - căci să remarcăm şi faptul că sunt precedate de pentru).
Întâlnim - cum altfel! - şi unul dintre cuvintele predilecte ale lui NC şi care ar putea fi luat drept prototip, sau mostră sau stindard al Ll a "Epocii", în care lipsea totul, dar se afirma că (avem) totul. Cuvântul folosit frecvent de NC, ca şi de acoliţi, cu specialul sens hiperbolic de Ll, al plenitudinii: avem totul - mascând pe lipseşte totul, sau ("mobilizatorul", drept urmare, să facem totul! - să depunem eforturi şi mai mari; avem, unii, încă în urechi pronunţarea, de către NC şi de cei care-l imitau, cu un superb accent intensiv.
Adj. sunt, toate, din ariile pozitive (ocazia festivă), de bucurie a sărbătorii folosite ca prilej de educaţie, de îndemnuri la luptă, sub stimulentul măreţului trecut, al genialului poet asimilat scopurilor dictaturii. Ceva mai mult, aproape toate sunt la gradul absolut ori sunt hiperbolice sau, în orice caz, includ acest sens: celei mai drepte, visului de aur, profund umanist; de fapt, totul generează hiperbole: continuă, înaltelor. În genere, cuvintele sunt selectate dintre "ceea ce este foarte bun" şi culese din repertoriul poetic al celor mai original româneşti variante: înfăptuirea (captatio, la asemenea "Ocazie", în loc de prea frecventul şi banalul realizarea), făuritor (nu creator, mai ales că - subtilitate stilistic! - se mai repetase familia: să creăm, sau, în alt loc, creatori etc.).
Întregul text (şi M) în ansamblu trebuie înţeles ca un mesaj (în sensul psiholingvistic, de informaţie care circulă, în formă concretă, între emiţător şi receptor: m), adresat de către emiţătorul NC receptorului (de fapt, receptorilor), aici auditoriul de la Simposion, dar în intenţie, "întregului popor". Nu se are în vedere nimic care ar putea să genereze un dialog, totul este un peremptoriu monolog, enunţat dintr-o suflare, în care nu ar fi loc pentru a separa ceva în acest m, şir de enunţuri fără apel, lipite gramatical între ele până la sfârşitul care dă "rezolvarea": comunismul!, cu semn de exclamare (aşa dorise NC să fie pronunţat, aşa îl pronunţase, desigur, E.Bobu), semn prevăzut de la începutul acestei lungi fraze şi de fapt al întregului M, căci avem, aici, ultimul paragraf.
Poate că faptele gramaticale cele mai frapante sunt gerunziul şi fraza foarte lungă. Gerunziul este folosit la începutul frazei, cu valoare verbală, şi tot aşa apare în celălalt text, ca şi în alte două paragrafe: preţuind - paragraful 7 - şi apreciind - paragraful 14 -, pe când omagiind şi cinstind, deschid textele analizate - paragrafele 13 şi 16. În ambele texte, fraza este extrem de lungă: adică întregul text este o singură frază. În această frază sunt incluziuni, unele formând propoziţii (aici, introduse prin 4 V, dintre care două - adică primul şi al doilea format din 2 verbe alăturate alcătuiesc o singură unitate: să facem/ să creăm şi să dăm, să slujească (ca detaliu, dacă vrem, de anecdotă să amintesc faptul că, la începutul anilor '50, secretara-dactilografă a Institutului unde lucram, mi-a arătat, uimită - căci, vară a lui M. Ralea, făcea parte dintre cei şcoliţi mai de mult -, că textul dat pentru Gazeta de perete, de către o colaboratoare, devenită, după ani, o conducătoare a "Culturii române", avea un text lung egal cu o frază, fără punct şi fără virgule - în care să spună, ameţitor, cât mai multe fără a spune nimic -; evident, timpurile, până în 1989, mai evoluaseră, existau responsabilii cu virgulele şi punctele, de mare importanţă, dacă ne gândim că pentru o virgulă putea fi "dată la topit" o pagină ori o revistă: M are virgule puse aproape impecabil, dar un singur punct, căci obiceiul rămăsese, ca un comportament tipic, spre a se spune cât mai multe vorbe în şir hipnotizant).

Gerunziul, cu acţiunea lui în desfăşurare, pare să fie cuvântul-cheie, dar de fapt serveşte doar ca punct de pornire, împreună cu "memoria lui ME"; suntem imediat azvârliţi în afara "prezentului" - Centenarul -, către adevăratele scopuri, de "mobilizare" patriotică, pentru "programul Partidului", pentru "ridicarea conştiinţei socialiste", şi în final pentru "visul de aur", "comunismul"! Aşa cum menţionam, întregul şir de cuvinte (mai ales S şi epitete pozitive) este marcat de la început - se ştia, într-o semiotică ţinând de dresaj, spre a fi enunţat cu intonaţie exclamativă, presupusă de fiecare cuvânt, deşi semnul este pus numai la sfârşit.
Îmbinarea puţinelor propoziţii (aproape transformate ele însele în S sau Nmzi) este înecată în lungul lanţ de S plus Adj., care tind să orienteze către final (acesta nu mai era neaşteptat pentru receptori): un şir devenit abstract, vag, plutind într-un potop atemporal de vorbire. Adevărata "interpretare" este că (în acele timpuri de înfometare, de injustiţie, de cenzură, de imposibilă înflorire a artei şi culturii), niciun "mesaj umanist" nu era credibil, nu exista niciun "om nou, înaintat", niciun "vis de aur" nu era posibil sau era chiar o cacealma ridiculă ori tragică, de vreme ce comunismul era declarat a fi "cea mai dreaptă şi umană societate".
Schematic vorbind, putem afirma că acel context al Simposionului dedicat Centenarului marelui poet din sec. al XIX-lea a fost un pretext pentru "emiţător", NC, de a încerca să manipuleze pe receptori (auditorii de la Simposion şi întreaga ţară), pentru a acţiona în favoarea regimului, prin mascare (evocând un "mare poet naţional" - deci trecutul istoric "glorios") condiţiilor prezente mizere. El recurge la stratagema îndepărtării de realitatea adevărată, printr-o abilă escamotare, fluturând ca stimulent "viitorul de aur". Trăsăturile psihologice care pot fi depistate sunt: evocarea trecutului - ME - şi apoi uitarea prezentului, prin folosirea unei repetări hipnogene de clişee, stimuli monotoni (lungile lanţuri de cuvinte, m gol de sens, ascunzând, astfel, prezentul şi oferind simulacre de stări psihologice plăcute, fericite).
Din punct de vedere lingvistic strategiile sunt (chiar dacă nu conştiente pentru emiţător): fraza lungă dar "fără miez", fără informaţii noi (iarăşi, oferind "stimuli monotoni", care favorizează sugestia), substantive şi nominalizări - mai puţin concrete decât verbele -, adjective care îndepărtează de realitate, punctul de pornire într-un gerunziu de la care "totul" orientează către trecut, stări de "visare", puţine propoziţii subordonate, care includ însă lungi şiruri de clişee. Cheia este subita alunecare de la ME către Partid, către întreaga naţiune (poporul, ceea ce este românesc). Nu putem vedea nici o ierarhie în aparentele coordonate cu excepţia momentului când observăm care este finalul lexical: socialismul şi comunismul (dar în viitor). Cine este beneficiarul? Reiese clar: receptorii acestui act de comunicare unilaterală, întregul popor - dar numai dacă face asta şi asta, şi dacă priveşte către "viitorul de aur" ca un eveniment de vis (pentru că, ştim, NC numea şi prezentul o "Epocă de aur").
În potopul de substantive şi de adjective pozitive (chiar accentuate prin hiperbole şi expresia adverbială exagerată), se pierde simţul realităţii trăite (Simposionul dedicat lui ME, dar şi viaţa prezentă, dificilă). Gerunziul este o cheie pentru stimularea către ceea ce urmează, adică înşiruirea de clişee, culminând cu evocarea comunismului în România: ce mai contează prezentul, în comparaţie cu ceea ce se aşteaptă să se obţină?, dacă (acest ascuns dacă, înlocuit prin sugestiva înlănţuire de eforturi ţintind către scopul final). Efectul halucinant este obţinut nu prin adevăratul sens al frazei, ci prin valoarea ei goală, de bine-cunoscute clişee. Nu mai este necesară o adevărată "interpretare", înţelegere a m (ca în actul normal de comunicare), pentru că până şi perceperea lui este distorsionată sau chiar înecată în potopul verbal.
Întâlnim, aici, cheia adevăratelor trăsături ale Ll şi ale efectelor ei: o comunicare distorsionată, de fapt pierderea unei reale comunicări. După zeci de ani de Ll şi de pierdere a credibilităţii, deşi M vrea să convingă, scopul, de persuadare, nu poate fi atins, din cauza unui efect de bumerang: strategia clişeelor, după atâţia ani de scăldare forţată în această strategie, nu mai duce la "o convingere", la "mobilizarea" dorită, nici la depărtarea de realitatea dificilă, trăită. Starea de "aşteptare" a informaţiei, din comunicarea normală este anihilată. De fapt, aici, mascarea realităţii se scontează că va apărea prin îndepărtarea de prezent - inclus în M - şi de tot ce este concret; dar manipularea reuşeşte, tocmai, să creeze o lipsă de interes pentru M. Numele Poetului, ca pretext pentru stimularea de a depune "toate" eforturile şi pentru evocarea "viitorului de aur" este o strategie atât de grosolană, în 1989, încât face inutilă intenţia emiţătorului: pe de-o parte, pentru că m se diluează, nu este ascultat, nici "auzit", el se pierde chiar ca efect hipnotic, pentur cei mai mulţi, sau, dacă acţionează "hipnoza", atunci gândirea receptorilor nu mai poate servi la realizarea acţiunilor cerute (într-adevăr, un efect de bumerang). Pe de altă parte, pentru cei care scapă realmente de "hipnoză", cum menţionam, şi gândesc, folosirea numelui lui ME pentru a evoca "socialismul şi comunismul" devine ridicul şi chiar hilar (nu am fost, evident, în sala "Ateneului", atunci ca să observ mimica pariticipanţilor, dar este drept că atâtea zeci de ani ai ipocriziei, ai mimării "interesului", puteau face să nu se vadă vreo reacţie de "inteligenţă" (să nu uităm, însă, "marea reacţie" a "Pieţei" din apropiere, în decembrie 1989, când NC a promis, vădind completa pierdere a legăturii cu o realitate de care se depărtase complet, o creştere de câţiva lei a alocaţiilor pentru studenţi!). Ceva mai mult, oare cum vor fi "gândit" specialiştii în ME sau cei având chiar o cultură mediocră, când au ascultat acest M, ştiind că Poetul, chiar dacă fulminase împotriva unor racile ale timpului, a corupţiei etc., nu era nici măcar un socialist al acelor vremuri, ba era chiar legat de conservatori, îi cam critică pe "roşii" timpului, liberalii, deci nu avea nimic de aface, el, cu clamata "ridicare a conştiinţei socialiste" (ce să mai zicem, despre "visul de aur, comunismul").
Am încercat să compar aceste texte cu un text politic - luat la întâmplare - scris de ME ca ziarist la Timpul (1 august, 1880): există, acolo, un echilibru normal între verbe şi substantive, puţine adjective (atenuând chiar posibila evaluare pozitivă, prin minimalizarea unor aprecieri ("de bine de rău"), aproape deloc nominalizări (abstracte verbale, de fapt, unul singur - limpezirea - pentru a caracteriza celelalte expresii oarecum tehnice).
Dacă, însă, comparăm textele lui NC cu unul dintre cele scrise după 1989 (de pildă, Strategia de reformă economico-socială a Programului de guvernare, adică a Guvernului N. Văcăroiu, care a pierdut alegerile din 1996), găsim, iarăşi, nu numai o abundenţă de imperative şi de timp viitor, dar şi enorm de multe Nmzi (p. 160): "2.Simplificarea şi flexibilizarea sistemului legislativ. 3. Corelarea actelor normative pentru înlăturarea [...]. 4. Modificarea [...] care necesită completări ori simplificări. 5. Curăţirea [...] prin abrogarea [...] reglementări noi" etc. ori (p. 159): "Continuarea, consolidarea şi perfecţionarea [...]; întărirea şi perfecţionarea [...] punerea" etc. Sunt şi o mulţime de adjective pozitive (vast program) legi noi, etc.). La fel, în raportul lui V. Ciorbea (28 mai, 1997), în rubrica relativă la Politica socială, Reforma administraţiei publice: verbe la viitor, mascând ceea ce nu se făcuse, dintre multele slogane promiţătoare.
Asemenea analize, care pot fi prezentate şi în mod mai extins şi ameliorat, nu sunt menite a da "reţete", strategii comunicaţionale manipulatoare şi nici doar modele negative: ele pot să ajute la "interpretarea" unui text scris în Ll şi să ducă la o conştientizare relativă la studiile politico-literare, dar şi o conştientizare a modeştilor indivizi care sunt în afara "Puterilor" (economice, politice, financiare, comerciale, culturale etc.).