Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un răspuns neobedient de Dinu Flămând

Dragă Nicolae Manolescu,

Aflu că ar exista o scrisoare prin care fosta organizaţie UTC de la Uniunea Scriitorilor recomanda, din spirit de „obedienţă”, în 1974, fostului Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, numirea fostului lider politic comunist, fost şi semi-poet, Nicolae Dragoş, în fruntea fostei reviste „Luceafărul”, care avea să devină, în acei ani, tribuna tristei platforme ideologico-estetice numită protocronism; sau locul unor înfruntări cu ciomege între foşti colegi de redacţie. Nu am sugerat acea numire, cum pare să rezulte din documentul publicat în RL, de existenţa căruia aflu pentru prima dată; nici nu am fost agreat de fosta revistă, sub acea nouă conducere nu de mine instalată. În paranteză fie spus, este tocmai revista care şi-a permis să „îmbogăţească” un răspuns al meu la o anchetă literară cu un citat din Ceauşescu, nu doar fără să-mi ceară permisiunea, ci tocmai ca să mă mânjească. Asta mi-a facilitat luarea unei distanţe definitive de numita publicaţie. Lipitura de atunci sare în ochi, dacă cineva mai are răbdare să compare, sau dacă mai funcţionează o minimă onestitate când faptele din trecut sunt judecate în contextul lor, şi nu este uitat mecanismul perfid al acelor manipulări, în primul rând de cei care le-au cunoscut sau suportat nemijlocit. La fel de incongruentă este şi prezenţa numelui meu în josul textului silnic şi agramat reprodus în nr.16 din RL. Dacă atunci voi fi fost abuzat de un prea ambiţios secretar UTC ce se dădea prieten cu mine, aventurier politic precoce pe un larg spectru – ca dovadă că de la UTC a ajuns actualmente consilier municipal al Frontului Naţional, aripa cea mai xenofobă din Franţa – nu înţeleg să las necorectată această nouă, directă sau indirectă, iniţiativă ce mi se atribuie. Nu mă întreb ce sacră potrivire augurală făcea urgentă publicarea acelui text din care, la o adică, rezultă şi existenţa unor reale presiuni exercitate pe atunci asupra tinerilor scriitori din partea autorităţilor care vor fi comandat respectiva scrisoare. Vreau doar să te asigur, dragă Nicolae Manolescu, pentru confortul micii istorii literare, că nici nu mi s-a cerut şi nici nu am recomandat vreodată foşti politruci comunişti să ocupe vreunul din fuşteii fostei scări sociale din România.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara