Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Traduceri din Nikola Madzirov de ---

Poetul macedonean Nikola Madzirov (n. 1973) este considerat una dintre cele mai puternice voci lirice ale Europei. A publicat volumele de versuri Locked in the City (1999), Somewhere nowhere (1999), Relocated Stone ( 2007) – deţinătoare ale mai multor premii internaţionale, şi antologia Remnants of Another Age, publicată atît de BOA Editions, New York (2011), cât şi de Bloodaxe Books (UK, 2013) şi de Vagabond Press (Australia, 2013), în traducerea lui: Peggy Reid, Graham Reid, Magdalena Horvat şi Adam Reed.
Poezia sa a fost tradusă în peste treizeci de limbi şi publicată în antologii din SUA, Europa, America Latină şi Asia.
„Există perioade (acum) când tânjim exact după genul ăsta de puritate. Poezia nu se dezvoltă, ci se naşte din nou şi din nou. E dincolo de puterea noastră de a înţelege de ce sună atât de fragil, de delicat şi de proaspăt.”
Tomaz Salamun

„Volumul lui Nikola Madzirov, Fărâme dintr-o altă epocă, are un titlu cât se poate de potrivit pentru că aceste poeme par să izvorască dintr-un alt timp, reflectând o sensibilitate neobişnuit de înţeleaptă şi de atentă. Pe măsură ce citim aceste poeme, ele încep să ne locuiască, şi nu avem decât de câştigat deschizându-ne în faţa lor. Madzirov e un suflet rar şi un poet adevărat.”
Carolyn Forché

Umbrele trec pe lângă noi

Ne vom întâlni într-o zi
ca o barcă de hârtie şi
un pepene verde pus la răcit într-un râu.
Neliniştea lumii va fi
cu noi. Palmele noastre
vor acoperi soarele şi ne vom
apropia unul de altul cu lanterne în mâini.
Într-o zi, vântul nu-şi va mai
schimba direcţia.
Mesteacănul îşi va scutura frunzele
în pantofii noştri de pe prag.
Lupii ne vor lua urma
inocenţei.
Fluturii îşi vor lăsa
pulberea pe obrajii noştri.

O bătrână va spune poveşti
despre noi, în
sala de aşteptare, în fiecare dimineaţă.
Până şi ceea ce spun acum
a fost spus deja: aşteptăm să bată vântul
ca două steaguri aflate pe graniţă.

Într-o zi, toate umbrele
vor trece pe lângă noi.


Cerul se deschide

Am moştenit o casă fără număr,
cu nişte cuiburi părăsite
şi cu fisuri în pereţi ca venele
unui îndrăgostit excitat.
Ăsta-i locul în care dorm şi vântul,
şi cuvintele absenţelor
comprimate. E vară
şi se simte un miros de cimbrişor
călcat în picioare.
Călugării termină de spus rugăciunile,
cerul se deschide să intre puţin aer
în sufletele noastre.
Copacii sunt verzi, noi suntem invizibili
şi numai astfel pot fi ei văzuţi:
copiii noştri nenăscuţi, precum şi
noaptea
care-i face pe îngeri
încă şi mai puri.


Ce-i de făcut?

Să trăieşti fără motiv sau fără trebuinţă,
să-i îmbrăţişezi pe infractorii
despovăraţi de iubire,
să ridici lumânarea de pe mormintele năruite
şi să spui câteva cuvinte
când nu bate vântul,
să deschizi uşa ruginită a lumii
şi să pleci cu paşi uşori.
Să-ţi revii după ce compasul timpului
ne-a străpuns inimile.


Acasă

Am locuit la marginea oraşului
ca un felinar căruia
nimeni nu-i schimbă niciodată becul.
Pânzele de păianjen ţineau zidurile la un loc
şi sudoarea ne ţinea palmele împreunate
Îmi ascundeam ursuleţul de pluş
în găurile zidurilor din bolovani,
ca să-l apăr de visele mele.

Zi şi noapte readuceam pragul casei la viaţă
revenind, ca albina care
mereu se-ntoarce la aceeaşi floare.
Era timp de pace când am plecat de-acasă:

mărul muşcat încă nu se-nvineţise,
pe scrisoare, un timbru cu o casă
veche, părăsită.

De la naştere am migrat spre locuri liniştite
dar s-au strâns sub mine goluri,
ca zăpada, care nu ştie unde îi e locul,
pe pământ sau în aer.

Traducere de Denisa Duran

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara