Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Surâsul reginei de Adrian Popescu

Un surâs poate să schimbe destine, să transforme cursul unor evenimente, să mobilizeze sau să entuziasmeze oamenii cei mai diferiţi. El poate fi chintesenţa unei persoane. Surâsul Anei de Bourbon-Parma a avut acest efect miraculos asupra Regelui Mihai. Văzând-o într-un jurnal de front din Maroc, în 1943, tânărul s-a îndrăgostit de surâsul ei şi a cerut să i se facă fotograme cu ea. Apoi, ca într-o nuvelă romantică a cerut-o în căsătorie, când a întâlnit-o prima dată, în carne şi oase, în 1948, la nunta Reginei Elisabeta a II-a cu Ducele de Edinburg. O ceremonie, negreşit, ca în poveste. Nunta tinerei perechi Mihai de România şi Ana de Bourbon-Parma s-a oficiat în exil, la Atena. Un rege fără tron, izgonit de comunism în 1947, îi oferea tinerei lui soţii o iubire imensă, dar un regat imaginat ,, o ţară necunoscută’’, cum o numea ea, o viaţă simplă, modestă. Nepoata Împărătesei austriece Zitta a ales austeritatea aproape monahală, nu fastul regal. În plus, trecerea ei la confesiunea ortodoxă, cea a soţului ei, adică renunţarea la cultul catolic, cel al regilor europeni, nu prea bucurase Curţile regale apusene. Atente, pe lângă acestea, ca nu cumva să-i supere, prin sprijinul acordat regelui român abdicat forţat, pe ruşii stăpânind cu duritate Estul Europei. De acolo, de dincolo de Cortina de Fier, venea Mihai al României. Cei doi soţi stau o vreme în Italia, Anglia, apoi în Elveţia, unde vor schimba mai multe reşedinţe, pentru a se stabili în fine, la Versoix. El, Regele, va pilota avioane, sau va conduce maşini aflate în probă,va recondiţiona Jeep-uri, pasiunea sa. Ana de Bourbon va hrăni găinile fermei lor, aruncându-le, fredonând (îmi închipui) grăunţele zilei cu gestul larg al semănătorului din vechime. Regina Ana nu a domnit nici o zi în România, ,,ţara ei necunoscută’’ de la Dunăre şi Carpaţi şi vor trece nu mai puţin de patru decenii, până o va vedea în realitate. După abia patruzeci şi ceva de ani va deschide şi uşa Peleşului, cunoscut din amintirile Regelui... Visul i s-a împlinit Reginei Ana în cele din urmă. După 1992, poate cutreiera oraşele sau micile localităţi româneşti, dar nu numai, dornică să recupereze timpul interzis de un regim care ura monarhia. Surâsul este arma secretă şi benefică a Reginei Ana, iradiind bucurie interioară. Surâsul – un atribut angelic, aşa cum rânjetul e unul demonic. Am avut prilejul să-i admir surâsul păstrat tânăr şi deschis, la primirea noastră din luna mai, 9, 2008, la Palatul Elisabeta. Eram un grup de scriitori, care urma să călătorească cu trenul regal prin ţară. Se aniversa, în acel an, Centenarul înfiinţării Uniunii (Societăţii) Scriitorilor Români, iar o campanie de promovare a lecturii, sub patronajul Casei Regale, sub egida Eroculturart-lui, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, a Ministerului Transporturilor începea cu acea vizită la Palat. După momentul solemn al alocuţiunilor din Sala de primire a Palatul Elisabeta, unde a vorbit Regele Mihai, de faţă fiind Regina, Principesa Margareta, Principele Radu Duda, o parte dintre oficiali, am rostit şi noi, oaspeţii, câteva versuri sau reflecţii despre regalitate. Eu am ţinut morţiş să schimb câteva fraze cu Regina Ana. După Constantin Abăluţă, bun vorbitor de franceză, am luat loc în faţa Reginei Ana. Mă adresez în franceză, uşor timorat, dialogul îl voi reda în traducerea mea. E aşezată pe un scaun stil ceva mai înalt, anume, decât al interlocutorului. I-am spus direct, după ce m-am auto-prezentat, că am admirat-o pentru firescul şi demnitatea sa din emisiunea Profesioniş tii, emisiune pe care am vă- zut-o de mai multe ori. Chiar gestul făcut înaintea Papei Pius al XII-lea de Principesa Margareta, mama viitoarei miresei, l-am reţinut. Fusese un gest energic, dar elegant de împotrivire la refuzul Suveranului Pontif de a-i acorda dispensa de căsătorie religioasă fiicei sale, pentru a urma cultul soţului... Regina Ana îl reprodusese în emisiunea Eugeniei Vodă, adăugând: „o regină nu bate cu pumnul în masă”, ci, eventual, „loveşte cu degetele masa”. Foarte expresiv gest, am avut curajul să-l imit şi eu, atunci... A surâs, iar. De ce era surâsul său atât de special? Ce conţinea el esenţial, ce mesaj? Fair-play, sinceritate şi solidaritate umană, ceva categoric onest şi cald. I-am privit mâinile, mâini de regină, puţine podoabe, ferme, de vrednică femeie care a bandajat rănile soldaţilor francezi, ca infirmieră în armata Franţei libere, a ţinut ferm volanul Jeep-ului, în plin război, ca agent de legătură, iar, după război, a meşterit o magazie-atelier pentru regalul ei soţ, a muncit pentru mobilierul casei, ca un tâmplar adevărat, mânuind cu pricepere ciocanul şi rindeaua, muncă de bărbat, dar şi de femeie când împrejurările deosebite o cer. A vândut chiar din obiectele făcute cu mâinile ei în atelierul de tâmplărie. Aceleaşi mâini care au schimbat scutecele celor cinci fete, au pictat, au răsfoit albume de artă, au scris, au gătit, au spălat, au călcat cămăşile Regelui... De aceea a putut spune că nu înţelege ce-i cu sângele ei numit albastru, doar ea îl are roşu ca toată lumea. În Iliada unde-i un carnagiu eroic şi mitic general, luptătorii, aproape toţi de spiţă regească, cu sânge albastru, unii-s chiar semizei, au sângele, vărsat la Troia, întotdeauna negru, cum ne vrăjesc hexametrii lui Homer. Pe cine să crezi?

„Bine, bine, lasă asta”, mi-a răspuns Regina Ana.” Eşti venit din Transilvania, lucrezi la o revistă, dar soţia ta ce face? „E acasă... Face tapiserii moderne pentru expoziţiile de artă din ţară”. „Bine!” Îi vorbeam unei cunoscătoare, absolvise Parson’s School of Art, 1940, la New-York, dar gustul era moştenit... Apoi, eu: „Îl admir pe rege ca pe un adevărat creştin pentru că a crezut în Providenţă tot timpul, în sfârşitul drept al încercărilor prin care a trecut”... „Du-te şi spuneio singur Regelui!”. „Dinspre partea dreaptă să i te adresezi!”. Gafasem? Am făcut-o. În picioare, drept, monumental, Regele m-a ascultat, i-am vorbit despre Clujul unde fusese de câteva ori de-a lungul anilor. Apoi, despre vizita mea în minunăţia de la Săvârşin, unde primisem un premiu oferit de Fundaţia Principesei Margareta, prin recomandarea poetului Vasile Dan... Regele mi-a reproşat, ca ardelean, „cearta Bisericilor pentru biserici”, din această parte a ţării. Am roşit, probabil. M-am gândit la Monseniorul Vladimir Ghica şi la cuvintele lui „Am devenit catolic pentru a fi mai bun ortodox!”. Paradoxurile credinţei noastre. Biserica Kreţulescu din preajma Palatului regal, catedrala Sf. Iosif, la doi paşi. O distanţă care ar trebui să apropie, nu să despartă. În 1966 are loc reconcilierea Reginei Ana cu Sfântul Scaun. Mormântul ei va fi la Curtea de Argeş, în cripta familiei regale şi a episcopilor neamului, pe care şi l-au ales să-l conducă şi să-l iubească Hohenzollernii.

Într-un castel al familiei lor, după război, a stat şi ea, singură, înainte de căsătoria din 1948 cu un Hohenzollern devenit român. A îndrăgit asemeni Regelui Săvârşinul. Reşedinţa este o construcţie restaurată între castel şi conac, parcul cu platani seculari, lacul, barca, podul de lemn îmi evocau scene galante din alt secol, iar oamenii simpli ai locului, cei cu care conversa Regina Ana poate-i aminteau pe cei din Versoixul tinereţii lor austere. Aşa, din iubire, a deprins regina din ţara străină, cred, mergând la izvoare, ceva din obiceiurile şi tradiţiile noastre, ale ,,ţării din veac’’, nu cea de acum. Atunci, regii şi reginele erau fie făpturi din basme, fie domnitori ai pământului, domnind cu simplitatea unor gospodari ai treburilor dinfara şi dinăuntru Principatului, sau ale Regatului. Orice nouă locuinţă a familiei regale era scăldată la inaugurare de armoniile Poemei române a lui George Enescu... Surâsul Reginei. Arde ceva preţios şi inefabil în discre- ţia sa nobilă. E chiar semnul carismei sale. Manifestarea unei iubiri pentru oameni de aici sau de departe, pentru Rege şi ţară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara