Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi de Dumitru Avakian


Hotărât lucru, promovarea creaţiei româneşti la nivelul unei structuri festivaliere echivalează cu promovarea identităţii înseşi a creaţiei noastre muzicale. Iar aceasta conform principiului atât de firesc potrivit căruia, în primul rând tu însuţi eşti dator să te străduieşti pentru promovarea propriilor valori, pentru a obţine cunoaşterea lor. Acesta este scopul declarat al "Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi". În acest an a intrat în cea de a doua decadă a producţiilor sale, iniţiate cu exact un deceniu în urmă.
Gândul rostit atunci, la inaugurare, de directorul fondator, compozitorul Ştefan Niculescu, a făcut referire la poziţionarea creaţiei compozitorilor noştri în contextul internaţional al valorilor, de asemenea la o mai bună cunoaştere a preocupărilor semnificative în planul componisticii europene şi nu numai.
Nu în ultimă instanţă trebuie observat faptul că o producţie festivalieră de o asemenea amploare exercită în egală măsură un act educativ, de cunoaştere, vizând marele public de concert, şi - în egală măsură - tânăra generaţie de muzicieni în formare. Căci indiferent de stil, de nivelul preocupărilor componistice, muzica zilelor noastre nu se poate izola în ghetoul preocupărilor unei elite de esteţi, de specialişti, oricât de captivante ar fi acestea.
Ea trebuie cunoscută, trebuie promovată, trebuie impusă, drept o formă a con-ştiinţei noastre la sfârşit de secol XX, la început de mileniu.
Or, tocmai acest aspect pare să fi preocupat în mod prioritar actuala conducere a festivalului, în mod special pe compozitorul Dan Dediu, directorul artistic al ediţiei din acest an; a declarat-o în deschiderea concertului inaugural, menţionând favorizarea maximei libertăţi a procesului creator componistic, precum şi, în consecinţă, promovarea maximei diversităţi stilistice.
Ce anume a oferit recent încheiata ediţie a "Săptămânii..."?
În primul rând lucrări care dau consistenţă vieţii muzicale atât în concertele simfonice cât şi în cele camerale, concerte tematice luminând efortul tinerilor compozitori, al tinerilor muzicieni performeri studenţi şi elevi; au existat deschideri salutare spre spaţiul muzicii de largă adresare, spre zona blues-ului, cu sens de democratizare a spaţiului de obicei rezervat al "...muzicii noi". Muzică corală în zona cântului spiritual ce poate fi destinat cultului - am în vedere participarea exemplară a Corului Academic Radio condus de maestrul Dan Mihai Goia, apoi opera ca gen cu toate avatarurile ce privesc adaptarea acestuia în contextul dinamicei actuale a evenimentelor sfârşitului de secol, a celor ce condiţionează începutul de mileniu - mă gândesc la realizarea operei "Oreste şi Oedipe" de Cornel Ţăranu, o pasionantă provocare în domeniul teatrului muzical susţinută cu participarea muzicienilor din Cluj, simpozioane de muzicologie menite a observa drumurile componisticii actuale la noi şi în lume... iată aspecte ce au întărit personalitatea celei de a XI-cea ediţii a festivalului destinat muzicii zilelor noastre.
Cum era firesc, s-a urmărit constituirea unor programe de concert-spectacol marcate de tot ceea ce presupune planul performanţei vocal-instrumentale şi componistice, luminând personalitatea artistică a muzicianului performer, a compozitorului. Am în vedere personalitatea seducătoare a clarinetistului Aurelian Octav Popa de a cărui longevitate profesională nu contenim a ne bucura, apoi pe aceea a violoncelistei Catherine Marie Tunnell, artist ce dezvoltă un veritabil spectacol al diversităţii timbrale ingenios orchestrate, de asemenea personalitatea violistului Marius Ungureanu, impresionant prin căldura, prin consistenţa umană a comunicării, am în vedere spectacolul timbrelor de saxofoane în mediu acustic electronic, spectacol oferit de formaţia olandeză "Meta Duo" cu participarea omului-spectacol Daniel Kientzy, un prieten apropiat al compozitorilor noştri.
Ansamblul instrumental "Aperto", Atelierul de muzică contemporană "Archaeus", condus de compozitorul Liviu Dănceanu, ansamblul "Ars Nova" din Cluj, ansamblul "Pro Contemporania" din Bucureşti, ansamblul "Spaziomusica Icarus" din Calgliari-Italia, ansamblul de percuţie "Game" condus de Alexandru Matei, ansamblul "Contraste" din Timişoara, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, violista Sanda Crăciun, pianiştii Werner Barho, Verona Maier, Dana Ciocârlie, Marcel Worms, Steffen Schleiermacher, oboistul Dorin Gliga, cornistul Vlad Buzdugan, duo-ul vioară-pian Marius Lăcraru - Andrei Tănăsescu... sunt muzicieni dăruiţi cauzei promovării creaţiei contemporane în circuitul actual al vieţii de concert.
În mod simbolic, la Ateneul Român, cu participarea orchestrei filarmonice bucureştene, sub bagheta dirijorului Victor Puhl, concertul de închidere a marcat coexistenţa a două tendinţe, atât de diferite, în muzica deceniilor de mijloc ale secolului trecut; mă gândesc la Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev, la cel de al doilea Concert pentru pian şi orchestră de Pascal Bentoiu, lucrări a căror origine spirituală poate fi căutată în climatul de efervescenţă artistică a deceniilor de început ale secolului XX; lucrarea concertantă amintită, una dintre primele în literatura genului la noi, a cunoscut în urmă cu trei decenii o realizare exemplară pe care mă bucur a o aminti, anume aceea a pianistei Sofia Cosma. Zilele trecute, în festival, pianistul berlinez Cristian Niculescu i-a conferit efervescenţă marelui spectacol, iar aceasta valorificând dimensiunea interioară nobil poetizată a muzicii; culoarea timbrală a tuşeului său pianistic deţine o susţinere expresivă iscată atent dintre semnele partiturii.
Cealaltă tendinţă, orientată spre viitor, pornind din acelaşi context al mijlocului de secol XX, a fost reprezentată de "Metastaseis B" de Yannis Xenakis, opus fundamental al momentului, şi nu numai, lucrare bine pusă în valoare de orchestră, de dirijor.
Alte mari opus-uri ale festivalului?
Capodoperele muzicii europene ale secolului XX, ale muzicii româneşti din deceniile din urmă?
Au existat. Le voi numi adăugând judecăţii de valoare judecata subiectivă a gustului personal. Mă gândesc la Sonata pentru violoncel de György Ligeti, artist pornit ca şi Xenakis de aici, de pe melea-gurile noastre, apoi la "Cantéyodjaya" de Olivier Messiaen, la Sonata pentru violă şi pian de Şostakovici, ultima lucrare a compozitorului, la "Jeux vénitiens" de Witold Lutoslawski, o veritabilă şcoală a orchestraţiei, mă gândesc la "Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti", de Aurel Stroe, o muzică nesimfonică marcată de vocaţia marilor arhitecturi, a marilor construcţii, la "L'Exil Intérior" pentru violoncel şi pian, de Horaţiu Rădulescu, o superbă punere în relaţie a timbrelor instrumentale, a relaţiilor spectrale dintre sunete, cu diversitatea fabuloasă a lumilor interioare...
Aceasta a fost cea de a XI-a ediţie a festivalului bucureştean dedicat muzicii noi, o ediţie născută greu, ca şi cele anterioare, o ediţie realizată cu bani puţini, cu riscuri şi cu eforturi enorme, o ediţie care - trebuie să o spunem deschis - s-a ridicat la nivelul manifestărilor similare de pe marile meridiane ale muzicii.
Întregul festival, pe ansamblul său, de mai bine de un deceniu, sporeşte coeficientul de atracţiozitate privind imaginea noastră în contextul european al valorilor; ar face-o mai bine cu condiţia implicării mai eficiente la nivelul susţinerii materiale, a organelor abilitate ale statului. Căci, să o recunoaştem, imaginea festivalului este imaginea noastră a tuturor.