Numărul curent: 48

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Scrierile lui Eminescu în China de ---


Primele traduceri de texte integrale din poezia lui Eminescu le-a dat scriitorul şi traducătorul Ge Baoquan (1913-2000). A fost corespondentul agenţiei „China nouă” între 1949-1950, apoi împuternicit cu afaceri al guvernului chinez la Moscova. Într-o zi, a primit cadou un exemplar din prima ediţie rusă a poeziilor eminesciene, care l-au impresionat puternic. El a tradus primul pachet de poezii ale lui Eminescu şi le-a publicat în prestigioasa revistă chneză „Traduceri”, numărul din ianuarie 1955, sub pseudonimul Baoquan: Pe aceeaşi ulicioară..., Ce te legeni..., Şi dacă..., Somnoroase păsărele şi De ce nu-mi vii.

În toamna anului1957, Ge Baoquan a fost vizitat de Xu Wende, care tocmai îşi terminase studiile filologice la Universitatea C. I. Parhon din Bucureşti. Tânăr şi talentat românist, Xu Wende se preocupa de literatură încă din anii studenţiei, asigurând şi translaţia la întâlnirile scriitorilor chinezi cu Sadoveanu şi cu alţi autori români. El i-a adus lui Ge Baoquan câteva poezii eminesciene traduse direct din limba română, dintre care trei au fost publicate în revista „Traduceri” din ianuarie 1958. Cele trei poezii sunt: Ai noştri tineri, Criticilor mei şi Lacul.

O altă poezie eminesciană tradusă de Ge Baoquan este Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, publicată în august 1959 în revista „Literatura universală” (continuatoarea revistei „Traduceri”). După aceea, însă, timp de două decenii, nici el, nici alţi traducători chinezi n-au putut continua opera de traducere în limba chineză, întrucât China aproape şi-a închis porţile în domeniul relaţiilor culturale cu străinătatea şi a intrat, din vara anului 1966, în perioada „revoluţiei culturale”. Deşi pe la mijlocul deceniului al VIII-lea, favorizate de relaţiile politice speciale dintre China şi România, au fost editate în limba chineză cărţi de istorie şi geografie a României, totuşi, timp de mai bine de zece ani, nu s-a tradus şi tipărit nici o carte de beletristică română.

După ieşirea din această perioadă de barbarie culturală, China a păşit pe un drum de dezvoltare generală rapidă, caracterizată prin deschidere şi reformă, iar primele semne de transformări înnoitoare au apărut în învăţământ, ştiinţă, literatură şi artă. În 1978, la Nanjing, în provincia Jiangsu, se pregătea editarea unei noi reviste cu numele „Pădurea traducerilor” (Yi Lin). Redactorul Li Jingduan i-a scris lui Ge Baoquan ca să-i ceară sfatul în probleme redacţionale. Ge i-a trimis o scrisoare de încurajare şi şase poezii traduse din Eminescu. Poeziile au apărut în primul număr al revistei din ianuarie 1979. Trei din ele, – Cărţile, De vorbiţi mă fac că n-aud..., Dorinţa – au fost publicate pentru prima dată, iar altele trei – Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Şi dacă... şi De ce nu-mi vii – republicate. Până la volum mai era doar un pas.

În martie 1981 Editura pentru Traduceri din Shanghai a editat cartea Eminescu, poezii, prima antologie eminesciană în limba chineză, tradusă în colaborare de Ge Baoquan, Xu Wende şi Li Ninglai (vezi foto 1). Cartea este o selecţie din volumul de poezii tipărit la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă din Bucureşti în 1960. Cuprinde 34 de titluri şi, după distribuţia traducătorilor, 11 sunt semnate de Ge Baoquan şi confruntate cu originalele pentru revizuire de către Wang Mingsheng, cercetătoare şi traducătoare românistă de la Institutul de Cercetări al Literaturii Universale de pe lângă Academia Ştiinţelor Sociale din China; 16 sunt semnate de Xu Wende, care lucra atunci la Administraţia Centrală a Radiodifuziunii; 7 sunt semnate de Li Ninglai, jurnalistă la ziarul „Remin Ribao”. Volumul conţine şi şase ilustraţii de Angi Petrescu-Tipărescu reproduse din ediţia românească.

Cartea este prefaţată de Ge Baoquan cu un amplu studiu introductiv despre Eminescu şi poezia sa. Pe lângă datele bio-bibliografice ale poetului, autorul a pus un mare accent pe prezentarea generală a poeziei eminesciene aşezată în cadrul istoric-social-literar al vremii. El face în folosul cititorilor chinezi o analiză profundă şi complexă a tematicii poeziei eminesciene, cu inserarea pe alocuri a unor versuri exemplificative şi citate din critici reprezentativi.

Ge Baoquan a scris şi o postfaţă în care a menţionat momentele importante în activitatea de traducere din Eminescu, colaborarea lui cu ceilalţi doi traducători precum şi cu prietenii români.

Este de regretat că această primă ediţie chineză a operei lui Eminescu a avut un tiraj de numai 6.500 de exemplare, puţine în comparaţie cu alte cărţi de pe vremea aceea, şi s-a epuizat într-un timp scurt. Cartea rămâne mulţi ani sursă principală de selecţii pentru antologii de literatură universală.

Eminescu, apreciat drept cel mai reprezentativ liric român, este inclus în mod firesc în diverse antologii de poeţi universali editate în China timp de două decenii.

Prezentările şi comentariile despre Eminescu le întâlnim mai ales în enciclopedii, dicţionare şi istorii literare. Între primele texte trebuie amintită prezentarea făcută de Wang Mingsheng, în Scriitori străini, biografii (Editura Academiei Ştiinţelor Sociale din China, 1979). În Marea Enciclopedie chineză, editată la Beijing şi Shanghai în 1982, volumele pentru literaturi străine Eminescu apare într-un articol redactat de diplomatul-românist Xu Cinong, un text dens în conţinut. Asemenea rubrici se găsesc şi în Marele dicţionar al scriitorilor iluştri universali (Editura Lijiang, 1989) şi Marele dicţionar al literaţilor străini (Editura pentru Literatură şi Artă „Vântul de Primăvară”, 1989), semnalat deja cititorilor români.

În cursul anilor, instituţiile şi organizaţiile culturale şi obşteşti chineze au organizat două manifestări omagiale consacrate poetului Eminescu, care au avut ecou nu numai în cercurile literare, dar şi în rândul marelui public. Este de amintit că în 1989, când Eminescu a fost declarat de UNESCO drept una dintre personalităţile culturale mondiale ale anului, la Beijing a avut loc o manifestare de mare amploare. În ziua de 30 martie din acel an, Uniunea Scriitorilor din China şi Ambasada română au organizat în comun, în incinta hotelului Qianmen din Beijing, o adunare comemorativă consacrată centenarului morţii poetuluui, la care au participat mai multe personalităţi din viaţa culturală din capitala Chinei, alte personalităţi şi public interesat.

Poetul Zhu Ziqi, membru al Prezidiului Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din China, care a avut mai multe contacte cu scriitorii români, a evocat în alocuţiunea sa viaţa şi opera lui Eminescu. L-a apreciat elogios ca pe „Luceafărul poeziei româneşti” şi „o stea luminoasă pe bolta poeziei universale”. Cuvântările au fost urmate de un recital, în limbile chineză şi română, din opera eminesciană şi din creaţii proprii, susţinut de poeţi şi actori chinezi. Cu acest prilej, poeta Ke Yan a citit o poezie prilejuită de momentul aniversar, o imagine artistică surprinsă de ochii unei poete chineze.

De la apariţie volumului Eminescu, poezii, în traducerea lui Ge Baoquan, Xu Wende şi Li Ninglai, peste 20 de ani, poetul român este pomenit şi recitat cu diverse ocazii omagiale şi protocolare, chiar la întâlnirile la cel mai înalt nivel, dar pentru cititorii obişnuiţi mai ales cei tineri, se simţea o lacună vădită datorită lipsei unei ediţii chineze accesibile pentru lectură de către marele public.

Trebuie să-l amintim din nou pe prof. Feng Zhichen (n. 1936) de la Catedra de limba română a Universităţii de Studii Străine din Beijing. Elev al prof. acad. Alexandru Rosetti, este primul chinez care şi-a luat doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti încă în 1965. Românist pasionat de o viaţă, s-a dedicat în exclusivitate studiilor şi cercetărilor în limba şi literatura română. Prin publicarea mai multor cursuri universitare, traduceri din zeci de scriitori români (Lucian Blaga, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu...), tratate (Literatura română, Dramaturgia românească), mai ales prin coordonrea celor două dicţionare fundamentale, chinez-român şi român-chinez, şi-a dobândit un binemeritat prestigiu în rândul româniştilor chinezi şi al sinologilor români. A îndrăgit opera lui Eminescu încă în timpul studenţiei şi prin anii ’80 terminase deja o altă versiune chineză selectată din poeziile lui Eminescu, propusă iniţial pentru publicarea la Editura pentru Literatura Poporului din Beijing. Dar, în condiţiile economiei de piaţă, fără comenzi profitabile solide sau un sprijin material substanţial acordat, adesea un proiect, oricât de atrăgător, se duce greu la bun sfârşit. Asta a fost şi soarta manuscriselor profesorului Feng care au zăcut ignorate timp de aproape 20 de ani.

O oportunitate pentru reeditarea operei eminesciene în limba chineză s-a ivit în urma vizitei în România şi în Republica Moldova, la începutul verii anului 2002, a delegaţiei scriitorilor chinezi condusă de domnul Danzeng (transcris şi „Tensing”), vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din China. La întoarcere domnul Danzeng a propus conducerii Uniunii să sprijine editarea unei noi cărţi din opera lui Eminescu. Aşadar, prin Editura Scriitorilor şi, ulterior cu sprijinul călduros al ambasadorului Viorel Isticioaia-Budura şi cu sponsorizare din partea Corporaţiei ZTE din Shenzhen, o nouă antologie Mihai Eminescu, poezii şi proză literară a văzut lumina tiparului în iulie 2003 (vezi foto 2). Cartea este prefaţată de Danzeng, care şi-a amintit cu multă căldură şi sinceritate impresiile deosebit de plăcute ale vizitei sale în România şi Moldova, îndeosebi acelea care au trezit în inima sa admiraţia şi veneraţia faţă de Eminescu şi opera lui.

În cuprinsul bilingv al cărţii figurează 65 de titluri de poezie şi 4 de proză literară din cele mai reprezentative opere eminesciene. Majoritatea dintre ele sunt traduse pentru prima dată în limba chineză, deci în premieră absolută. Cele patru proze, Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, La aniversară şi Geniu pustiu, fac parte dintre lecturile complet inedite pentru cititorii chinezi. Este de menţionat că selecţia s-a lărgit destul de mult faţă de versiunile precedente în chineză; traducătorul a optat mai mult pentru valorile estetice decât criteriile sociale.

Comparând versiunile profesorului Feng cu originalele, remarcăm că este vorba de o traducere liberă foarte reuşită. Posedând o deosebită comprehensiune şi o bogată experienţă în munca de traducere literară din română în chineză, acumulată de-a lungul a câtorva decenii, traducătorul a redat cu fidelitate, într-o limbă curată şi concisă, imaginile artistice şi subtilităţile textului original, făcând ca poeziile eminesciene să sune tot aşa de frumos, comparabil cu cele mai bune traduceri lirice din literatura universală. Într-o Postfaţă, destul de amplă, pe lângă viaţa lui Eminescu, traducătorul a consacrat mai multe pagini unei analize asupra măiestriei artistice a poetului. Renunţând la unele asocieri forţate, formulate cândva după conceptele literaturii proletcultiste, a modificat acum perspectiva interpretării operei orientându-se mai mult spre analiza poeticităţii.

În ziua de 20 august anul acesta, la sediul Asociaţiei de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea, a avut loc, într-o atmosferă sărbătorească, ceremonia lansării cărţii Mihai Eminescu, poezii şi proză literară, versiunea chineză. La solemnitate au participat preşedintele României, Ion Iliescu, şi alte oficialităţi române care se aflau în vizită în China, între care şi dl Eugen Uricaru, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Iar din partea chineză au asistat la ceremonie mai multe personalităţi ale vieţii politice şi culturale chineze şi un mare număr de românişti chinezi.

Dl Chen Jiangong, vicepreşedinte executiv al Uniunii Scriitorilor din China, a subliniat în cuvântul său semnificaţia evenimentului şi a exprimat şi speranţa ca, prin colaborarea cu factorii similari din România, să se facă cunoscute tot mai multe opere ale scriitorilor români pentru cititorii chinezi şi, respectiv, cititorii români să aibă mai mult acces la lectura operelor scriitorilor chinezi.