Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
românii la centenar de Ştefan Cazimir

a apărut, în condiţii grafice excepţionale, sub auspiciile revistei „Q Magazine”, un magnific album intitulat Români de centenar. „Acest album – scrie Floriana Jucan în scurtul ei cuvînt introductiv – stă mărturie faptului că România are un trecut istoric, politic şi cultural pe care îşi poate sprijini viitorul. Misiunea noastră este aceea de a participa la construirea lui.” Personalităţile care au consimţit să-şi destăinuie gîndurile prilejuite de Centenarul Marii Uniri sînt de o extremă diversitate sub raportul profesiunii, al notorietăţii, al atitudinii faţă de evenimentul aniversat şi reverberaţiile lui în actualitate. Ascultăm vocile unor foşti preşedinţi şi premieri ai României, vocile unor muzicieni, scriitori, critici literari, actori, artişti plastici, ale unor clerici, diplomaţi, sociologi, istorici, ale unor medici, avocaţi, antreprenori, sportivi de performanţă etc. Şi, totodată, ne delectăm cu fastuoasele imagini ale albumului, veritabilă sinteză a creativităţii şi peisajelor româneşti : o floare-decolţ, mausoleul de la Mărăşeşti, Mănăstirea Voroneţ, Masa Tăcerii, aparatul de zbor al lui Vuia, un pelican din Delta Dunării, podul de la Cernavodă, Palatul Culturii din Iaşi, cimitirul vesel de la Săpînţa, castelul Bran, o capră neagră, Ateneul Român, ceramică de Horezu, Cazanele Dunării, dansul căluşarilor… – în total, aproape 70 de planşe, de o eminentă calitate şi forţă expresivă.

Interesul major al cărţii, anchetă sociologică sui-generis, rezultă din confruntarea punctelor de vedere ale colaboratorilor, care alcătuiesc laolaltă un eşantion reprezentativ, apt aşadar să ne edifice asupra imaginii Centenarului din variate unghiuri şi perspective, nu o dată diametral opuse. Subiacent sau explicit, toţi contributorii care depăşesc stadiul efuziunilor subiective şi al entuziasmelor convenţionale ajung să- şi pună trei întrebări : Ce am fost? Ce sîntem? Ce vom fi? O clasificare sumară identifică urmă toarele tipuri generice: optimişti integrali, optimişti condiţionali, pesimişti moderaţi şi pesimişti sumbri. Iată, din prima categorie, cîteva enunţuri edificatoare: „Este cu atît mai remarcabilă situaţia de azi: o Românie ancorată solid într-o Europă a naţiunilor care creează împreună un destin comun; o Românie componentă strategică importantă a NATO; dar mai ales o Românie care încearcă să cultive valorile democraţiei şi umanismului” (Radu Ioanid); „Patriotismul luminat, caracterul integru şi gîndirea strategică ne vor ajuta să devenim mai puternici ca naţiune în următorii 100 de ani” (George Cristian Maior); „Trăgînd linie, putem fi bucuroşi de ce am realizat împreună : o societate civilizată, plurală, vibrantă, unde speranţa constituie încă un capitol simbolic valid” (Teodor Baconschi).

Invocarea speranţei drept „capital simbolic” îl trage pe autor spre categoria următoare, aceea a optimiştilor condiţionali: „Trăim într-o lume plină de promisiuni şi speranţe, speranţe, speranţe...” (Dumitru - Dorin Prunariu); „Centenarul va trebui să aibă în primul rînd o funcţie curativă” (Dan Dungaciu); „văd acest Centenar aşezat sub semnul unui permanent provizorat şi al încercărilor repetate de conturare a unei identităţi care să desfidă polarizările şi să crească stima de sine a românilor” (Gabriela Adameşteanu); „Viitorul ne aparţine doar în măsura în care îl definim noi înşine” (Mihai Nadin).

O treaptă mai jos, poposim în lumea celor care văd îndeosebi jumătatea goală a paharului: „În curînd se vor împlini trei decenii de la Revoluţia din decembrie 1989... Ce-am realizat noi în acest timp? Ce capodopere am dat? Ce democraţie am creat?” (Eugen Simion); „De un secol încoace, nu ne-am învrednicit cu un alt proiect şi nici nu sunt şanse în acest sens” (Răzvan Theodorescu); „România pare mai puţin pregătită decît oricînd să facă faţă marilor provocări ale mileniului trei” (Irinel Popescu); „Unde sunt bărbaţii de stat ai României anului 1918?” (Dinu C. Giurescu).

E momentul, în fine, să-i ascultăm pe pesimiştii integrali : „Din cei 100 de ani, dacă scădem intervalul 1947-1990 (dar nici intervalul din ’90 pînă astăzi nu este unul de adăugat organic), ră- mînem, efectiv, doar cu 29 de ani în care România a fost plină de energii şi a trăit jubilatoriu consecinţ ele lui 1918. În rest, sunt drame, atrocităţi, umilinţe, genocid intelectual, apoi egoism, minciună, corupţie şi manipulare” (Pavel Şu- şară); „2018... Pădure sălbatecă de cruci din stejar negeluit. România! Încotro!?!” (Cristian Mandeal). Aici se fac auzite şi vocile apocalipsului: „O presimţire spăimoasă mă încolţeşte la acest centenar: ciuntirea României noastre la ucazul înaltelor porţi, autonomia regională fiind pretextul viitoarei Românii mici” (Marian Nazat); „hoardele păgîne [...] se învîrt în jurul ţării noastre şi se uită de 100 de ani la ea ca vulturii şi corbii, aşteptînd momentul potrivit, cum au făcut-o în 1940 sau în 1945, şi promit s-o facă şi în 2018, pentru a ne scoate din istorie şi pentru a ne şterge de pe harta Europei. Vegheaţi!, ne spune Mîntuitorul, şi fiţi pregă- tiţi pentru clipa în care Pămîntul Ţării va trebui să fie din nou stropit cu sîngele vostru” (Alexandru Surdu).

Iată-ne la sfîrşitul conspectului nostru selectiv, în care sper să nu fi omis nicio propoziţie esenţială. Dacă am reuşi să-i adunăm pe preopinenţi în jurul aceleiaşi mese rotunde, de bună seamă că fiecare dintre ei şi-ar susţine mai departe propriul punct de vedere şi larma opiniilor contrare ar deveni repede sinonimă cu tăcerea. Este un tablou veridic al dezbinării noastre la Centenarul Marii Uniri. Calea cea mai bună spre a ne calma îngrijorările şi a ne păstra curajul este, cred, să revenim la ilustraţiile cărţii, care reflectă exemplar patrimoniul nostru inalienabil, altfel spus: România eternă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara