Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Romanul unui Don Juan ratat de Gabriela Gheorghişor

Aşezat la pianul umanioarelor, Ovidiu Pecican performează, cu o energie debordantă, partituri diverse: de la istorie şi europenistică la istorie şi critică literară, de la publicistică şi traduceri la beletristică (proză scurtă, roman, teatru). N-ar fi de mirare să-l vedem, în viitor, şi autor de versuri, căci „ratarea în toate genurile“, vorba lui Călinescu, pre mulţi a dus în ispită.
Romanul Noaptea soarelui răsare este o continuare a Imberiei (2006), dar care se poate citi şi independent. Scriitorul intenţionează, probabil, să creeze o constelaţie romanescă, fiindcă Arhitecturi mesianice (din 2012) se focaliza asupra unui personaj episodic din Imberia, preotul greco-catolic Laurenţiu Gomboş. Această naraţiune, care era şi o incursiune în istoria Bisericii unite din vremea comunismului, a fost caracterizată sintetic de Laszlo Alexandru drept „romanul Clujului“, pentru că oferea o descriere minuţioasă a oraşului. Toate cele trei romane configurează însă o hartă realistă şi detaliată a Clujului şi toate pendulează între o Românie cotropită de „lumina“ de la Răsărit, reînviată prin rememorarea trecutului, şi o Românie a unei tranziţii nesfârşite. Cu diferenţele de rigoare, atât părintele Gomboş, cât şi profesorul de istorie Eduard Dragodan sunt intelectuali care, dincolo de problemele personale, meditează la şi poartă în ei traumele istoriei recente. Deruta existenţială a lui Dragodan, procesul de conştiinţă şi autoflagelarea analitică neiertătoare continuă şi în Noaptea soarelui răsare (titlu vădit simbolic, trimiţând la o epocă anume), prin apariţia unui eveniment neaşteptat: spectrul unei paternităţi nedorite. Imberia, fata dizgraţioasă şi agăţătoare ca o iederă, cu care nu se dăduse în lături să experimenteze sexul pur, îl anunţă că este însărcinată, veste devastatoare pentru natura obsesionalnevrotică a lui Dragodan. Se dezvoltă, astfel, o criză a masculinităţii (inspirat, Sanda Cordoş scrie, pe coperta a IVa a cărţii, că Noaptea soarelui răsare este „un roman despre lumea bărbaţilor, cu avânturile, spaimele, fragilitatea, agresivitatea şi laşităţile acestora“), fiindcă protagonistul se scufundă, chinuit ca în cazanul cu smoală, până la halucinare, într-o dilemă aparent insolubilă: ce înseamnă, ce presupune bărbăţia? Coborând pe firul memoriei până în copilărie şi adolescenţă, Dragodan recapitulează, de fapt, povestea învăţării „codurilor nescrise ale meseriei de bărbat“: cum trebuie să te porţi să nu fii de râsul celorlalţi băieţi, colegi de şcoală sau parteneri de joacă în cartier, de ce e necesar să te baţi, să scuipi şi să înjuri, chiar dacă ţie îţi plac cărţile, cum să te ridici la nivelul bărbaţilor din familie, Dinu – fratele mai mare, chitarist, cuceritor precum o vedetă, de un şarm magnetic (care avea şi o trupă de muzică şi cânta vara la mare), şi Sever – verişorul veşnic logodit cu o altă femeie, niciodată căsătorit cu vreuna, cum să răspunzi aşteptărilor feminine într-o eră a constrângerilor social-politice, cum să te conformezi modelului masculin libertin, văzut ca un icon de succes ori ca o sursă de stimă. Dar autoscopia scoate la iveală şi alte motivaţii sau determinări ale transformării unui băiat sensibil, delicat, pasionat de lectură, într-un soi de Don Juan cinic: pe când era profesor navetist la Lipova, în anii ’80, obosit şi sufocat de traiul zilnic, descoperise că erotismul poate fi, deopotrivă, un refugiu plezirist şi o manifestare, într-un univers mortifica(n)t, a instinctului vital. Mai mult decât atât, actul sexual cu o potentată de partid i se pare (după ce surprinsese nişte elevi masturbânduse în wc-ul şcolii pe fotografiile dintrun ziar ale primilor „tovarăşi“ ai ţării) o revanşă inedită pentru suferinţele îndurate: „După inspecţie – avea smocuri de păr gras la subsuori, cadrele nu se depilează obscen, ca fâşneţele capitaliste – totul se petrecuse spontan, fără dezbateri plenare, consensul fiind întrunit la distanţă de secunde, prin gesturi, nu prin cuvinte. Premisele ideologice ale abordării, acordul dintre minte şi, ca să zic aşa, braţ, mă situaseră bine în disputa cu propriul corp pentru o erecţie de zile mari. Gândul că tocmai achit o parte dintre datoriile mele faţă de Partidul care îmi hăituise bună parte din viaţa de până atunci (şi cine putea şti câtă din acel moment înainte), că mi-a venit acum mie rândul să «i-o trag» mă umplea de un zel infinit“. Când nu e „răzbunare“ iluzorie, experienţa sexuală reprezintă fie un tip de protest infantil împotriva convenţiilor societăţii (senzaţiile tari trăite în săli de curs şi laboratoare cu Gheorghina, o colegă căsătorită, care va muri în urma unui avort provocat), fie căutarea protecţiei prin amantele nomenclaturiştilor (doamna Tenzi, librăreasa).
Construită pe alternanţa aleatorie amintire-prezent, confesiunea lui Dragodan din Noaptea soarelui răsare este mult mai atractivă decât cea din Imberia. Deşi găsim şi aici „filosofări“ şi probleme nebănuite („complexitatea relativă a operaţiunilor simple: să cumperi o franzelă; să foloseşti hârtia igienică; să circuli pe trotuare“), referinţe livreşti, culturale, istorice, fireşti în cazul unui intelectual, discursul personajului se „frivolizează“, dobândeşte umor şi autoironie, nu se mai împiedică în folosirea termenilor colocviali sau, uneori, chiar a celor consideraţi buruienoşi. De altfel, în romanul lui Ovidiu Pecican se întrevăd urmele unor lecturi exemplare, ale patternului faustic, (Dragodan dialoghează cu propriile fantasme, pe care le identifică drept ceea ce sunt, dar de a căror realitate ontologică nu se îndoieşte, totuşi) sau ale unor pelicule celebre (zborul imaginar care aminteşte de începutul lui Opt şi jumătate al lui Fellini sau scena erotică narată de Sabin, cu femeia uriaşă care îl absoarbe pe un puşti între coapsele ei, desprinsă parcă din Amarcord-ul aceluiaşi regizor). Poezia fantasmatică a unor secvenţe este conjugată cu ilustraţiile suprarealiste, cu motive mitologice, ale lui Alexandru Pecican, care ne pun în situaţia rarissimă de a citi „un roman cu poze“ (un fel de mise en abîme, insolit, căci Dragodan, de mic, era fascinat de imaginile din cărţi). Iar viziunea jules-verniană a plutirii în nacela unui montgolfier încheie apoteotic degringolada psihică şi rătăcirea imaginativ-halucinatorie a „eroului“, „regresat“ la dimensiunea de copil care caută, în cele din urmă, mângâiere şi sfat la sânul mamei (în fapt, adevărata condiţie a acestui bărbat!). Păcat însă că romanul nu se sfârşeşte aici, urmând un poem al lui Dragodan despre România, replică minoră şi la America lui Ginsberg, şi la România lui Marius Ianuş. Sper că personajul nu se va apuca de scris poezii într-un potenţial volum ulterior (care presimt că o să apară la un moment dat), deoarece stăpâneşte mult mai bine proza confesivă, cu virtuţi poetice pe alocuri.
Noaptea soarelui răsare este romanul unui Don Juan ratat, care îşi conştientizează cu luciditate slăbiciunea, neputinţa îmbrăcării cu seninătate a unei haine de împrumut, de unde şi reflecţia, tulburarea maladivă, starea de incertitudine (în faţa situaţiei de a se lega de o femeie ce ar putea fi mama copilului său, o femeie pe care nu o iubeşte, displăcândui profund). Un adevărat Don Juan nu s-ar fi oprit nici măcar pentru o clipă de gândire, alegând abandonul fără scrupule. Dragodan e confuz, nehotărât, în tot cazul, dilematic. Are însă în comun cu Don Juan un posibil complex oedipian nedepăşit (cum spune teoria psihanalitică în siaj freudian) sau, pur şi simplu, o anima puternică (în termeni jungieni). Axiologic vorbind, Noaptea soarelui răsare este romanul unui prozator din ce în ce mai experimentat. Ovidiu Pecican reuşeşte să-l atragă pe cititor în plasa frământărilor protagonistului, făcându-l captiv, până la final, într-o lectură nu doar incitantă şi fermecătoare, ci şi instructivă: povestind despre căile de supravieţuire în „noaptea“ totalitară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara