Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Revanşa unui "marginal" de Ion Simuţ

Despre Sorin Titel (1935-1985) s-au publicat din 1990 încoace nu mai puţin de şase cărţi: o biografie a scriitorului, redactată de chiar tatăl său, Iosif Titel (1991), şi cinci eseuri monografice de: Adrian Dinu Rachieru (1995), Ada D. Cruceanu (1997), Elisabeta Lăsconi (autoarea celui mai bun eseu dintre toate), Elisabeta Roşca şi Daniel Vighi (acestea trei, în 2000). Cele mai bune romane - Clipa cea repede (1979) şi Femeie, iată fiul tău (1983) - au apărut încă în două ediţii, postume. Dezbaterile critice despre revizuirile postdecembriste şi despre reaşezările în canon confirmă ascensiunea operei unui scriitor şaizecist, care nu fusese receptat în timpul vieţii ca unul de prim-plan. Revanşa postumă a unui marginal nu pare să-şi fi epuizat resursele. De aceea, pentru a oferi o imagine de ansamblu a operei şi o istorie a receptării, este binevenită ediţia critică îngrijită de Cristina Balinte, în colecţia academică de ,Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion. Dintre contemporani au mai fost clasicizaţi în această colecţie: Marin Preda, Petru Dumitriu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi Ştefan Bănulescu.

O evoluţie lină, neaccidentată, un progres continuu reprezintă drumul creaţiei epice a lui Sorin Titel, de la debutul cu schiţele simple ca nişte exerciţii corecte făcute de un începător conştiincios în volumul Copacul din 1963, până la cel mai complicat, mai tensionat şi mai încărcat de viaţă roman al său, adică Femeie, iată fiul tău, din 1983. Nu ştim ce ar fi fost în cele din urmă, dacă autorul ar fi apucat să-l finiseze, romanul Melancolie, publicat postum, în 1988, pe baza unui dosar în lucru al cărţii. O ascensiune lentă, dar sigură, a fost curmată brusc la împlinirea vârstei de 50 de ani ai scriitorului, tocmai când se cucereşte, se apără şi se stabilizează un loc în ierarhia literară. Sorin Titel, fire discretă, nu a fost în prim-planul generaţiei sale şi criticii cei mai activi şi mai prestigioşi (Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu), cei care fixează ierarhii, elaborează sinteze şi bilanţuri de epocă, nu l-au inclus printre preferinţele lor. În schimb, e adevărat, Lucian Raicu, Gabriel Dimisianu, Valeriu Cristea, dintre colegii de la România literară, şi Cornel Ungureanu şi Livius Ciocârlie, dintre prietenii de la Timişoara, colegi de redacţie la revista ,Orizont", până în 1971 când prozatorul se mută la Bucureşti, au scris întotdeauna cu înţelegere şi entuziasm despre cărţile lui Sorin Titel. O observaţie şi o judecată pot fi considerate unanime despre destinul unui scriitor: Sorin Titel a fost un marginal în cadrul generaţiei ´60, dar este autorul unei capodopere, Femeie, iată fiul tău, care nu poate lipsi dintr-un canon al romanului românesc neomodernist.

Posteritatea a stabilit, cu o relativă uşurinţă, o ierarhie internă a scrierilor lui Sorin Titel, chiar dacă nu există unanimitate în această selecţie. Tânărul scriitor din anii 1963-1970, foarte deschis spre modernitate, nu a dat o proză de profunzime sau de anvergură în schiţele şi povestirile din volumele Copacul (1963), Valsuri nobile şi sentimentale (1967) sau în nuvelele din Noaptea inocenţilor (1970), nici în micile romane Reîntoarcerea posibilă (1966) şi Dejunul pe iarbă (1968). Conjuncţia dintre procedeele onirismului estetic şi sugestiile noului roman francez creează un mic eveniment în romanul Lunga călătorie a prizonierului (1971), tradus şi publicat în franceză (1976) şi în olandeză (1981). Este momentul (după 1971) în care scriitorul îşi schimbă stilul, renunţă la experiment şi mimetism. Descoperă plăcerea povestirii tradiţionale, îşi constituie o provincie imaginară proprie, de margine a imperiului austro-ungar, consacrată într-o serie epică bănăţeană, începută cu ţara îndepărtată (1974) şi continuată în Pasărea şi umbra (1977), Clipa cea repede (1979) şi Femeie, iată fiul tău (1983), considerată de critică o tetralogie, din motivul unei continuităţi de teme şi al coerenţei de atmosferă.

Nu ar fi deloc un abuz sau o dovadă de pedanterie didactică să distingem doi Sorin Titel, foarte diferiţi ca viziune, miză şi tehnică narativă. Dacă în primele cărţi (schiţe, povestiri sau micro-romane) Sorin Titel e proiectiv, abstract, oniric pe alocuri, experimental - adică, în general vorbind, evazionist, neimplicat în actualitate şi nici în propria biografie decât tangenţial, în romanele maturităţii, de la ţara îndepărtată încoace, scriitorul e nostalgic, retrospectiv, concret în evocările prin intermediul povestirilor, realist, în bună măsură regionalist în recuperarea ţinutului bănăţean. Primul Sorin Titel e predominant vizual, autor de scenarii cinematografice, pe când al doilea Sorin Titel e predominant auditiv, un foarte bun povestitor, posibil autor de scenarii radiofonice. Simetria e, desigur, discutabilă, ca orice schematizare, pentru că există elemente comune de la o etapă la alta. Dar e evident că perspectiva socială a prozei lui Sorin Titel se deschide promiţător spre ultimele romane. De asemenea, pactul autobiografic şi regionalist (evocarea originilor familiei şi reconstituirea istoriei personale, mitizarea mamei şi utopizarea Banatului) devine tot mai productiv. În Melancolie, cel mai nostalgic dintre romane, rămas neterminat, scriitorul chiar tinde să fie manifest autobiografic. Ceea ce a fost cenzurat în primele cărţi (confesiunea, mărturia autorului despre sine şi despre creaţie) se răzbună, iese la suprafaţă în ultimele.

Povestirile şi romanele scurte din anii ´60 sunt mai mult un fel de ,studii" narative, cu un epic minim, cu personaje şterse, ameninţate de anonimizare. Sunt exerciţii de perspectivă, montaj, sonorizare a dialogurilor, schimbare a planurilor temporale. Acolo, Sorin Titel e foarte atent la tehnica narativă, la focalizările de imagini. De aceea a fost atras de onirism şi de şcoala privirii din noul roman francez, ca de nişte surse de inovaţie. ,Imaginaţia mea se transformă în ochiul unui obiectiv cinematografic" - mărturiseşte naratorul la începutul capitolului 2 din Reîntoarcerea posibilă. Mai experimentalist în primele creaţii epice, Sorin Total se eliberează apoi, după 1971, de obsesia tehnicii narative, pentru a face loc ,poveştii", adică unei suite de întâmplări, organizate de imaginarul realist. În seria bănăţeană, prozatorul este preocupat de construcţiile mai complicate şi mai ales de redarea palpitului vieţii de altădată. Hiperrealismul inspirat de noul roman se transformă într-un realism retro, apropiat de sensurile lui tradiţionale.

Sorin Titel nu a fost un talent spectaculos, surprinzător de la prima carte, nu a fost o revelaţie confirmată sau dezamăgitoare. A evoluat (cum spuneam) încet, dar sigur, cu fiecare carte. Creşterea prestigiului s-a imprimat şi posterităţii. Eugen Simion are dreptate să evidenţieze în prefaţa la Opere acest tip de destin în continuă devenire, mai puţin frecvent, dacă nu chiar neobişnuit în literatura română: ,Sorin Titel aduce exemplul scriitorului care se dezvoltă prin cultură şi voinţă de profunditate" (p. XI). Pentru că Sorin Titel a murit la 50 de ani, în plină putere creatoare, s-ar putea pune întrebarea dacă prozatorul este un scriitor împlinit. Din moment ce a lăsat cel puţin un roman care poate fi discutat şi acceptat ca o performanţă estetică la cel mai înalt nivel al romanului nostru contemporan, discuţia nu ar avea rost să fie purtată în această direcţie. ,Am credinţa - notează Eugen Simion în prefaţă - că opera lui literară (una dintre cele mai originale scrise, la noi, după război) va fi într-o zi o revelaţie" (p. XIV). Ediţia de Opere în două volume, realizată de Cristina Balinte, cuprinzând întreaga operă de ficţiune a lui Sorin Titel, produce această revelaţie acum. Ceea ce e interesant şi simptomatic pentru o valoare certă e faptul că Sorin Titel, sfârşit prematur, nu ne transmite sentimentul păgubos al unui destin frânt. Opera lui ne insuflă convingerea că e pe deplin realizată şi rotundă, cosmoidală, capabilă să configureze şi să susţină o lume independentă, originală, plină de sens.

Cristina Balinte, tânără cercetătoare în cadrul Institutului de Teorie şi Istorie Literară ,G. Călinescu", membră în colectivul de redactare a Dicţionarului general al literaturii române, a făcut foarte bine că şi-a asumat realizarea ediţiei critice de Opere Sorin Titel. Cronologia biografică şi partea documentară a ediţiei beneficiază de aportul ultimilor membri apropiaţi de scriitor ai familiei Titel (mama Cornelia Titel şi sora Ligia Brânzănescu), iar aceste informaţii sunt foarte bine valorificate şi puse în pagină de către editoare. În aparatul critic, sursă generoasă de speculaţii şi interpretări, un mare spaţiu ocupă notele, comentariile şi variantele. Cristina Balinte a comparat textul prozelor din volume cu versiunea din reviste şi a constatat numeroase diferenţe, fie în sensul simplificării, fie în sensul amplificării. Modificările sunt înregistrate profesionist. De ele va putea profita editoarea (sau altcineva) într-un studiu de variantistică, puţin practicat la noi. În dosarul fiecărui volum sunt cuprinse: ediţiile, bibliografia prozelor scurte sau a fragmentelor de roman publicate în presă, mărturisirile autorului despre carte, receptarea critică la momentul apariţiei şi variantele. Întrucât nu există manuscrise (distruse de autor sau pierdute), operaţiunea nu a fost foarte dificilă. Dar sunt de reţinut şi de studiat mulţimea variantelor, diferenţele din volume faţă de versiunile publicate în presă. Editoarea face o menţiune specială pentru microromanul Lunga călătorie a prizonierului, deposedat în volum de simbolistica lui religioasă. Reţinem, de asemenea, ca foarte utile, addenda cu scenariile de film, selecţia de repere critice din final şi bibliografia. Dicţionarul de personaje, un simplu fişier de nume acum, ar trebui dezvoltat. Un al treilea volum, despre care nu ni se spune şi nu ni se promite nimic în nota asupra ediţiei, ar trebui să completeze integralitatea operei de ficţiune din primele două: e vorba de critica, interviurile şi comentariile publicistice ale scriitorului, eventual şi corespondenţa. Să sperăm că va veni şi el cândva.

Această ediţie critică de Opere Sorin Titel, foarte bună în toate compartimentele, prin calităţile ei documentare, critice şi istorico-literare, de însumare a operei epice şi de înregistrare a receptării ei în timp, contribuie într-un mod decisiv la fixarea unui loc al lui Sorin Titel din ce în ce mai sigur şi la situarea lui adecvată în istoria literaturii române postbelice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara