Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poemul săptămânii:
Prolog de Traian Ștef

Mă împiedicasem rău cînd să trec pragul
M-am lungit pe vatră
Ca un şarpe ce se întinde să înainteze
Şi dor părţile
Mai tare în aşternutul bine întins
De leneveală şi absenţă
Nu e lîngă mine cine-aş fi vrut să fie
Nici speranţe nu am
Că va veni trimisă de zei
Îmi torn din vinul roşu
Singur paharul meu pe masă
Spunînd adevărul
Şi cotul îngroşat de gîndurile
Care vin ca fulgerele dintre norii
Ce se bat cap în cap

Stau sprijinit
Îmi amorţesc umerii loviţi cu o biciuşcă
Din păr blond
Îmi las capul peste o amintire
Nimănui credincioasă
Şi mă simt ca un tînăr încorporat

Privesc prin fereastra închisă
Cum soarele trece peste bolta albastră
Ca într-un taxi de lux
Cum se scaldă în balta
Asfinţitului
Ca un bivol mut
Mirosind a nămoluri uscate
Cum foşnesc frunzele
În cădere
Căzute
Peste muşuroiul de sub frasin
Puternicul frasin plantat de
strămoşii mei
Să apere casa de vijelii

Dar
Parcă sînt paznici zăngănind arme la uşă
Parcă se-aude un stol de călugări cîntînd
Parcă se-aud opinteli tinereşti
Parcă se-aud văpăi întărîtate
Parcă se-aude-un cîine schelălăind
Parcă se-aude-un fîşîit
O mantie de general tîrşîită prin nisip
Un voal subţire strecurîndu-se fin
Printr-un loc ascuns

Viaţa asta a înserării e un lucru
Foarte serios
Vine totul spre tine să te ia
În stăpînirea lui misterioasă
Şi mintea ta capătă alt stăpîn
Amurgul i-a dat omenirii
Mai mult
Decît lumina amiezii
Mai multe cerneluri
Mai multe ficţiuni
Ca să nu mai vorbim de trădări
Omoruri amoruri vise
Chipuri sub chipiuri
Goliciuni şi pliuri printre plinuri

Simţeam cum pierd contururile
Amestecate cu vis
Şi mă gîndeam
La timpul care trece
Şi care aşa ne învaţă
Cum se poate ajunge
Într-o altă lume
Neconturată
Ori în a canalelor care se varsă
În gura imensă a Minotaurului

Aveam unele aşteptări şi
De la cei apropiaţi
Care mă uitaseră în patul meu
Singur
Deşi goarna deşteptării sunase
Aveam aşteptări
De la mine însumi
Cum nu mai ţineam iute pasul
Apoi
De la cei care
Cheltuiesc mai multă energie
Pentru a face un lucru rău
Decît le-ar trebui
Pentru un lucru bun
Şi de aceea relele se sparg
Cu puterea fisiunii nucleare
În capetele noastre
Iar cele bune mai adastă prin strîmtorile
Unde salvatorii sînt prinşi
Ca în curse de şoareci
Sau adorm lîngă foc

Stînd eu între veghe şi nălucire
Mi se arată-n colţ de cameră
Şi mă priveşte fix
Un ochi sclipitor
Într-o umbră chioară
Într-o umbră cleioasă
Spartă peticită
Nu ştiu pe unde a intrat
Nu ştiu de unde vine
Nici de e cîine rîs ori faţă omenească
O umbră adăstînd
Un fel de vrajă deshidratată
Un alter
Stingher şi şovăielnic la-nceput
Apoi îmi taie calea
Înfăţişarea palidă
Care se schimbă ca-ntr-un caleidoscop
Şi pune stăpînire pe mintea mea
Ce tocmai împletea cununi de tîlc
Amăgindu-se cu lucrul acesta

Poate visez
Cu ochii deschişi
Mă tem
Că am halucinaţii
Cînd într-alt chip se-arată
Parcă rupt străinul dintr-o vîlvătaie
Parcă trimis
Dar nu din al sacrului adăpost
Ci din tenebre apoase
Mîluri cu prizonierii aşteptînd ploile
Torenţiale pestilenţiale
Să le spele rănile
Nu ţine pe braţ un balonzaid
În mîna stîngă pălărie
Baston în mîna dreaptă
N-are nici rochie cu trenă
Deşi o urmă lasă
O burtă umflată văd
În care zornăie metale
Un dinte ascuţit
Nişte gheare mici
Spatele zdrelit în aspre urzeli
Un şobolan

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara