Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poezii de Daniel Corbu

Lapidariile sau despre
Sîngerarea păsării în zbor

Motto:
,,Lumină de la fiecare ieri
Primit-au unii ca să poată merge
Pe drumul plin de pulbere al morţii“
Shakespeare

Aproape totul despre mine am spus.
uneori prea amănunţit
fărîmiţat pînă la fleacuri.
Alteori câte-un pretins adevăr şi chiar
amintiri din ferecate infernuri şi precum
micile aşchii din stînca muntelui
luminate frînturi din misterele
spaţiului
lăuntric.

APROAPE TOTUL DESPRE MINE AM SPUS
chiar şi sîngerarea păsării în zbor
mi-a răsărit în cuvinte
numai Moartea cea nedezlipită ca umbra
n-am putut s-o descriu. Numai moartea
n-am putut s-o descriu.
Acum încremenit între da şi nu
ce-aş mai putea să adaug
cînd lumea e un lung coridor

de surîsuri fragile
iar în feericul sat planetar
pe lîngă mine defilează
atîta stress şi atîta disperare la
liber.

 

Prin urechile acului duios
Cămila trecea

Doamne, nu tulbura apa fîntînii
în care m-am oglindit ani la rînd !
Pentru că nici acoladele nici stressul nimicului
din tirbuşoanele nopţii
nici luna uitată pînă tîrziu
în pahar
nici vreo gloriolă amanetînd metropolele lumii
(pe lîngă care minunea de la Cana Galileii pare un scîncet)
n-o tulbură.
E ora astrală în care
vin semne din capitala unui blestem.
Se poate prinde-un atom dintr-o clipă
de geniu o strigare de gînd ieşit din
canonicul rînd.
Printre ne-nţelese euhrastii văd îngerul
şi aspectul copulativ al verbului a fi fiinţă.
Cui îi pasă că zac în zădărnicii
ca o icoană uitată prin ierburi.
În fiecare noapte
visez nişte caravane-n deşert.
Nu vreau să uimesc.
Acesta e chiar
SFÎRŞITUL.

 

Într-o Europă bătrînă şi tristă

Prin urmare
ştiam că nu sunt decît o mică înflorire a
Nimicului o efemeră protuberanţă a golului
un fel de zi mai lungă decît veacul
dintr-un eon agitat ca o încălecare
de timpi.
M-am născut tîrziu întrs-o Europă bătrînă şi tristă
fardată ca o actriţă la ultimul ei bal.
M-am născut tîrziu
hărăzit a citi cuvînt cu cuvînt cartea întîmplărilor
în aerul sacerdotal al dimineţilor mele.
Era tîrziu.
Cu o piatră ca privirea tăioasă a morţii
Cain îl omorîse deja pe Abel
Corabia lui Noe îşi aflase sfîrşitul
pe muntele Ararat
cu mare zgomot Sodoma şi Gomora se prăbuşiseră
şi implozia florii păcatelor încă mai persista
pe coridoarele lumii.
Iisus scrisese pe nisip misteriosul nedescifratul cuvînt
şi-l împărţise în patru zări prin cele o mie de vînturi.
Don Quijote învinsese morile de vînt
ale Europei
iar Hamlet îşi dădea obştescul sfîrşit
anunţînd doritorii de breaking news
că mereu e ceva putred în Danemarca.
Imnele vedice – dulci jelanii ale fiinţei
încurajatoare
de iluzii – erau cărate cu rikşa
la curţile traducătorilor din München şi Manchester.
Cu o fără de armă biruinţă
Beethoven scrisese Simfonia a noua – Oda Bucuriei.
În sfîrşit, Robinson Crusoe părăsise sălbatica insulă
grecii probau oboseala zeilor
Raskolnikov abia-şi ascunsese toporul pătat de sîngele crimei
undeva în Kilimanjaro
puşca lui Hemingwai îşi cheltuise ultimul glonţ
iar după un veac de singurătate
prietenul Marquez îşi rostea declaraţia de adio.
M-am născut într-o Europă bătrînă şi tristă.
Era tîrziu.
În zadar căutam să dau zadarului un sens.
Visele îmi erau un Eden împodobit cu mirare.
În fiecare zi încrustam ceva pe dantela unei furtuni.

 

Şah orb

O, Feodor Dostoievski, în paginile tale apune luna
şi răsare Moartea!
Osîndit ca şi tine
probez labirintul şi deşertul barbar apoi strig:
DACĂ NUMAI PENTRU ATÎT AI FĂCUT OMUL, DOAMNE,
E PREA PUŢIN!
Apără-l, Doamne, pe prietenul meu mort de fericire
pe cîmpurile sintaxei,
pe actorii aşteptînd replici şi gesturi suflate din
culisele lumii!
Ocroteşte-i, Doamne, pe fumătorii de marijuana
pe cititorii în stele
pe beţivii din gări şi din porturi modelînd
norii magelanici ai depărtării!
Apără-i pe artiştii boemei, cei alunecaţi
în alcooluri
şi nu te bucura cînd vezi cam li se chirceşte steaua
şi cum li se usucă trecutele glorii!

Apără-i, Doamne, pe rătăciţii în inima mea

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara