Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Plagiatul în epoca Google de Luminiţa Corneanu

Mi-e greu să înţeleg cum în epoca Google cineva crede că poate plagia şi rămâne negustor cinstit. La o căutare simplă după numele lui Leonid Dimov, într-o seară din luna trecută, am ajuns la un articol despre scriitorii onirici în Arhiva CNSAS, semnat de Ecaterina Pavel de la Universitatea Transilvania din Braşov. Articolul a fost publicat online în franceză în „Analele Universităţii Ovidius in Constanţa”, volumul 1 din 2013, şi se află la adresa: http://litere.univovidius. ro/Anale/documente-z/articole-2013-1/pavel%201-2013.pdf. Există însă şi o versiune românească şi tipărită a lui, apărută în volumul Politică şi societate în epoca Ceauşescu, coord. Florin S. Soare, Polirom, 2013, sub egida IICCMER, cu titlul Scriitorul oniric „securizat”: arhivele CNSAS.
Subiectul m-a interesat, deoarece eu însămi scrisesem un articol despre dosarele lui Leonid Dimov, publicat aici, în paginile României literare, în mai 2011. Cel puţin dosarul de urmărire, de circa 2000 de file, al lui Dimov putea să spună lucruri sensibil diferite unor cercetători diferiţi. Surpriza a fost să decopăr că... dimpotrivă.
Pentru mai multă claritate, am decupat fragmente din versiunea românească a articolului semnat de Ecaterina Pavel (coloana din stânga) şi le-am aşezat în paralel cu textul meu din 2011 (coloana din dreapta). Rezultatul este cel de mai jos. Mai sunt şi alte fragmente frapant de asemănătoare, dar mă limitez la acestea, din raţiuni editoriale.
Acestea fiind zise, aştept o reacţie din partea doamnei Pavel. În condiţiile unei recunoaşteri a plagiatului, lucrurile se opresc aici. E suficient un articol trimis revistei România literară sub semnătura Ecaterinei Pavel. În absenţa unei astfel de recunoaşteri, vom aglomera programul comisiilor universitare de etică şi pe cel al instanţelor.
Fragmente din
Scriitorul oniric „securizat”: arhivele CNSAS de Ecaterina Pavel,
În: „Politică şi societate în epoca Ceauşescu”, coord. Florin S. Soare, Polirom, 2013
Mapa de lucru a lui Dimov este deschisă în cursul anului 1968, când oniricii, în frunte cu Dimov şi Ţepeneag, erau printre cei mai vocali în a cere libertatea de expresie pentru scriitori (vocea lor va fi şi mai sonoră după evenimentele din august: invadarea Cehoslovaciei de către ruşi, celebrul discurs al lui Ceauşescu). Apropierea de Ţepeneag, imun la încercările Securităţii de a-l tempera, va constitui unul dintre argumentele explicite de începere a acţiunii de urmărire. În „Fişe personală privind pe poetul Leonid Dimov”, întocmită la 8 aprilie 1968, stă scris: „Participă cu regularitate la şedinţele cenaclului N. Labiş unde împreună cu tinerii de mai sus are o comportare huliganică, cere conducerii revistei Luceafărul să militeze pentru deplina libertate de expresie a scriitorilor. Poeziile sale au un caracter suprarealist, golite de orice conţinut, uneori citeşte şi încearcă să publice poezii cu aşa-zise «şopârle» de ordin politic”.
(p. 187)

Există o continuare a discuţiei, care nu mai este consemnată în dosarul său, dar pe care o subînţelegem pentru că, în 8 februarie 1969, Dimov povesteşte această parte a dialogului (eludată în dosar), privind montarea tehnicii operative în casa lui şi avertismentul pe care ofiţerii de Securitate i-l dau cu privire la acest aspect, argumentând cu fotografii, consemnări ale discuţiilor din casă etc.: „Eu înţeleg să-mi bage drăcia în casă, dar să mi-o şi spună că mi-au băgat-o, asta e neomeneşte”. Iar agentul de Securitate care îi urmăreşte discuţia prin folosirea acelei tehnici de ascultare continuă nota: „Dimov se întreabă ce fel de literatură se poate face cu o «drăcie» în casă şi cu frica în om. El adaugă că atunci când a fost chemat i s-a spus că menirea scriitorilor de astăzi este

Fragmente din „Leonid Dimov în arhiva CNSAS” de Luminiţa Corneanu.
România literară, mai 2011 http://www.romlit.ro/leonid_dimov_n_arhi va_cnsas
Mapa de lucru este deschisă în cursul anului 1968, când oniricii, în frunte cu Dimov şi Ţepeneag, erau printre cei mai vocali în a cere libertatea de expresie pentru scriitori (vocea lor va fi mai tare auzită după evenimentele din august: invadarea Cehoslovaciei de către ruşi, celebrul discurs al lui Ceauşescu). Apropierea de recalcitrantul Ţepeneag, care nu voia nicidecum să se potolească, va constitui în mod explicit unul dintre motivele Securităţii de a porni acţiunea de urmărire a lui Dimov: „Participă cu regularitate la şedinţele cenaclului «N. Labiş», unde împreună cu tinerii de mai sus (Ţepeneag, V. Ivănceanu, I. Neacşu, I. Alexandru, notă L.C.)are o comportare huliganică, cere conducerii revistei «LUCEAF?RUL» să militeze pentru «deplina libertate de expresie a scriitorilor». Poeziile sale au un caracter suprarealist, golite de orice conţinut, uneori citeşte şi încearcă să publice poezii cu aşa-zise «şopârle» de ordin politic”. – „Fişe (sic!) personală privind pe poetul LEONID DIMOV”, 142/ 8 aprilie 1968, fila 7, vol. I.
Numai că se pare că a mai existat o parte a discuţiei, neconsemnată. La fila 458 din volumul 5 al dosarului găsim redarea discuţiilor din casa poetului din data de 8 februarie ‘69, înregistrate de tehnica operativă. Aflăm de aici că în partea trecută sub tăcere a întîlnirii din septembrie, ofiţerii de Securitate i-au spus lui Dimov că i s-a montat tehnică de ascultare în casă şi chiar i-au arătat dosarele în care se găseau notele despre el, fotografii, consemnări ale discuţiilor din casă. Practic, că totul era sub controlul lor, că ştiau tot. „Eu înţeleg să-mi bage drăcia în casă, dar să mi-o şi spună că mi-au băgat-o, asta e neomeneşte” se plânge scriitorul unui amic. Iar ofiţerul notează conştiincios în continuare ce părere are Dimov despre aparatul datorită căruia Securitatea avea acces nelimitat în viaţa sa privată: „DIMOV se întreabă ce fel de literatură se poate face cu o «drăcie» în aceea de a duce mai departe tradiţia înaintaşilor. Dar Dimov arată că «înaintaşii noştri nu aveau drăcie în casă! Nu-l vezi pe Eminescu cu o drăcie în casă!»”.
(p. 191)
Astfel, din transcrierea înregistrării de la domiciliul poetului din 7 ianuarie 1969, aflăm că al patrulea volum al lui Dimov, Carte de vise, este retras din tipografie; poetul, aflat în pragul unei crize de nervi, declară că se va retrage din viaţa literară şi că va merge la CC să se plângă . Peste o săptămână, poetul reclamă că se duce o campanie de presă împotriva onirismului în „Contemporanul”, România literară şi „Scânteia”, iar în toamna aceluiaşi an, în luna septembrie, apariţia revistei „Atheneum” este amânată „din cauza articolului lui LEONID DIMOV, care întâmpinase unele dificultăţi la SECŢIE”.
(p. 192)
Dimov, după multe încercări de a rezista, cedează, atât sub influenţa Marinei şi a celor apropiaţi, contactaţi de Securitate, cât şi din cauza lipsurilor materiale tot mai severe pe care atitudinea lui le atrage. Tensiunile din casa poetului sunt evidente: lipsurile financiare se resimt tot mai mult, Dimov nu are serviciu până în 1969, vine adesea beat acasă, astfel că certurile sunt tot mai frecvente.
(p. 199)
Toate aceste discuţii, din ce în ce mai numeroase, vor avea ca efect publicarea, pe prima pagină a României literare, a unui articol, intitulat „Cogito ergo sum”, în care Dimov citează din declaraţiile lui Ceauşescu. Întreg grupul oniric este consternat şi indignat. 8 (…): „Ziceai că tu nu poţi să foloseşti cuvântul «marxism», nu poţi să pronunţi «CEAUŞESCU», ai spus... Cine l-a mai citat pe CEAUŞESCU în afară de tine dintre onirici? Dacă voiai să scrii în acest mod trebuia să începi mai de tânăr deoarece acum ai fi avut casă la Şosea.
(pp. 199-200)
În 1971, Dimov călătoreşte în Franţa, la invitaţia lui Ţepeneag, iar pe 13 septembrie, cei doi acordă un interviu postului Europa Liberă, fapt care în ţară era considerat aprioric un „pact cu duşmanul”. Consecinţele se vor face simţite, odată Dimov întors în ţară. Astfel, în nota de filare şi identificare din 14 decembrie 1971, se aprobă urmărirea lui, sub numele conspirativ „DINU”, iar pe 13 decembrie este convocat din nou la Securitate şi primeşte un al doilea avertisment. Din momentul acesta, Dimov începe să se izoleze, evitând orice tentativă contestatară la adresa regimului, precum şi contactul cu orice scriitor sau conjunctură compromiţătoare, ceea ce explică şi „dezicerea” de Ţepeneag.
(p. 200)
După 1972, Dimov publică în periodice aproape numai poezii; articolele de opinie vor fi tot mai rare şi mai inofensive.
(p. 200)
Astfel că, în decembrie 1973, într-o „Notă de analiză a acţiunii «Orban»” din 11 decembrie 1973, se propune închiderea dosarului de urmărire, pe baza ameliorării comportamentului poetului, însă această propunere este respinsă, pentru a se urmări „dacă notabilele schimbări intervenite în poziţia sa nu sunt de conjunctură”
(p. 201) casă şi cu frica în om. (…) Dar DIMOV arată că «înaintaşii noştri nu aveau drăcie în casă! Nu-l vezi pe Eminescu cu o drăcie în casă!»”.
Astfel, din transcrierea înregistrării de la domiciliul poetului din 7 ianuarie 1969, aflăm că Dimov a făcut o criză de nervi când al patrulea volum al său, Carte de vise, a fost retras din tipografie, afirmând că se retrage din viaţa literară şi merge la CC să se plângă (fila 527, vol. III). O săptămână mai târziu, poetul acuză o campanie de presă împotriva onirismului în „Contemporanul”, România literară şi „Scânteia” (fila 500, vol. III). În septembrie, acelaşi an, „Atheneum” apare cu întârziere „din cauza articolului lui LEONID DIMOV, care întâmpinase unele dificultăţi la SECŢIE” (fila 1, vol. III).
În acest timp, în casă atmosfera era una tensionată. Sunt veşnice probleme financiare, până în 1969 Dimov nu are serviciu, adeseori vine beat acasă, lucru care pe soţie, Marina, o scoate din minţi. Scandalurile sunt aproape zilnice. Ceea ce-şi propune Securitatea prin „PLANUL cu măsurile ce vor fi întreprinse în acţiunea informativă «ORBAN»” din 16 octombrie 1969 (filele 2-3, vol. I), adică, între altele, influenţarea poetului prin Marina, are loc treptat, în rutina vieţii cotidiene.
Cert este că în mai ‘69 are loc un eveniment care echivalează cu un cutremur în grupul oniric. Dimov publică un articol, intitulat Cogito ergo sum, pe prima pagină a României literare, unde citează din Ceauşescu. Faptul era fără precedent printre onirici. La Dimov acasă, Ţepeneag şi Ivănceanu îl desfiinţează pe poet: „Ziceai că tu nu poţi să foloseşti cuvântul «marxism», nu poţi să pronunţi «CEAUŞESCU», ai spus... Cine l-a mai citat pe CEAUŞESCU în afară de tine dintre onirici? Dacă voiai să scrii în acest mod trebuia să începi mai de tânăr deoarece acum ai fi avut casă la Şosea” (f. 51, vol. 2).
Între 20 iulie şi 14 septembrie 1971, Dimov face o călătorie în Franţa, invitat de Ţepeneag. Pe 13 septembrie ‘71, cei doi scriitori dau un interviu la Europa Liberă, lucru despre care se ştia bine cât era de „pe placul” puterii de la Bucureşti. Reacţiile Securităţii nu vor întârzia: întors în ţară, Dimov e pus sub filaj, în decembrie, sub numele conspirativ „DINU” (Nota de filare şi identificare din 14. 12. 1971, f. 132, vol. 1), iar pe 13 decembrie este din nou chemat pentru discuţii („la data de 13. XII. 1971 a fost a doua oară avertizat de organele noastre” – „Referat cu propunere de închidere a dosarului de urmărire informativă «ORBAN»” din 17.09.1974). O perioadă nu poate publica, după cum consemnează sursa „FRANK GRIGORESCU” într-o notă din 19 ianuarie 1972: Dimov e „indignat că după ce s-a întors (din Franţa, notă L.C.) i s-a interzis să publice şi în general să semneze”.
După 1972, Dimov publică în periodice aproape numai poezii; articolele de opinie vor fi tot mai rare şi mai inofensive.
În decembrie 1973, un ofiţer al Direcţiei I (semnătura este indescifrabilă) face aprecieri pozitive cu privire la comportamentul lui Dimov şi avansează ideea închiderii dosarului de urmărire, cu următoarele argumente: (…) Mai întâi, propunerea a fost respinsă în decursul aceleiaşi luni, într-o notaţie marginală a unui ofiţer superior putându-se citi: „Sunt de acord cu continuarea urmăririi informative a lui LEONID DIMOV pentru a stabili dacă notabilele schimbări intervenite în poziţia sa nu sunt de conjunctură.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara