Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? de Maria Cogălniceanu


Totul porneşte de la o evidenţă. Panait Istrati a fost abandonat şi nerecunoscut de tatăl său Gherasim Valsamis, crescut de mamă şi de rudele acesteia. Unchii săi Anghel şi Dumitru i-au ţinut loc tatălui necunoscut iar afecţiunea pe care le-a purtat-o s-a eternizat prin povestirile sale ("Moş Anghel", "O noapte în bălţi") ca şi prin gesturi de o rară nobleţe a sufletului său.

Într-o scrisoare către Romain Rolland, din Nisa, la 22 martie 1923, ca răspuns la cererea scriitorului francez de a-i însoţi debutul în revista "Europe" cu o succintă prezentare biografică, Panait Istrati semnează aceste rânduri: "Je suis né ŕ Braďla, le 24 (?) aoűt (11, ancien style) 1884. J'aurai 39 ans l'été qui vient. Mes papiers ne mentionnent pas le nom d'un pčre. Ils me déclarent simplement "fils de... et de Zoitza Istrati, agée de 29 ans"1.

Faptul în sine, ca şi opera istratiană, va constitui un izvor seducător pentru interpretările moderne, de factură psihanalitică, apărute în deceniul al nouălea al sec. XX. Elisabeth Geblesco va publica o teză de doctorat ("Langue d'écriture et figure paternelle") şi va reveni asupra acestei chestiuni în revista "L'Arc" 86/87, insistând asupra modului în care se aplică, în cazul scriitorului nostru, conceptul lacanian "d'object a, d'object perdu, (sein, scyballe, regard, voix...)2.

După mai mult de opt ani de convieţuire liberă, "contrabandistul grec" îşi părăseşte femeia şi copilul de nouă luni. Undeva într-o pagină din "Mes departs", scriitorul notează: "Ma mčre aprčs huit années de vie commune avec mon pčre parlait tres bien le greque." Exegeta precizează: "Istrati fu donc l'enfant de deux langue, de deux culture - subjectivement vécues comme divisées du fait de cette radicale séparation dont il porta la marque toute sa vie: l'une dans la terre natale, de l'enracinement, du retour; l'autre dans l'absence - la greque - chapmp du pčre, du départ, de l'exil et de la rupture."3 Interesul pentru limba greacă sporeşte când, ajuns băiat de prăvălie la Kir Leonida, începe să o înveţe. Istrati va recupera limba tatălui având ca "dascăli" de greacă pe bunul Căpitan Mavromati, pe Kir Nicola şi Barba Yani, iar mai târziu va folosi acest idiom cu Nikos Kazantzakis şi alţi "Kalos antropos" pe care acesta i-i va prezenta la Atena.

În locul tatălui absent, va găsi în diferitele perioade ale existenţei sale, în lumea brutală şi violentă, câte un tată ocrotitor şi temut (ca şi alter ego-ul său Adrian Zografi) în Codin, Mihail şi Samoilă Petrov, ceea ce în termeni psihanalitici înseamnă "figures paternélles symbolique ambivalents (ressortissant ŕ la fois du disphorique et de l'euphorique)4. Dar simbolul tatălui ideal este încarnat de Romain Rolland şi ca model de personalitate şi ca scriitor. Lui i se adresa în momentele dificile, de cumpănă, tânărul scriitor (care se născuse într-o limbă nouă), afectuos şi plin de respect zeiesc: "Tată!". Scrisorile către acest tată spiritual erau semnate uneori "votre fils". Pe el l-ar fi primit regeşte, incognito, la Paris şi la Nisa, dacă s-ar fi decis să-l viziteze pe când Istrati era fotograf ambulant şi scriitor. Devotamentul filial faţă de Romain Rolland răzbate din "Corespondenţa integrală" a celor doi creatori. Lui i-a încredinţat cele mai multe manuscrise şi-i mărturisea cu o sinceritate absolută: "J'écris pour vous" şi semna "Celui qui vous doit sa nouvelle vie" sau "votre fils spirituel"5.

Scriind în franceză, Panait Istrati n-a abandonat limba maternă, ci a glisat ceea ce îi era mai specific şi intraductibil în noua limbă şi a atras eticheta de exotism lingvistic istratian. Nerenunţarea la fondul ancestral lexical şi la sonorităţile pe care le vehiculau cuvintele româneşti seamănă cu o marcă originală, inimitabilă. Autoarea tezei de doctorat consideră "vocea maternă" de două ori pierdută: "par la mort et par toute l'infranchissable barričre de la langue autre, męme l'orsque celle-ci a été choisie et revendiquée comme facteur de libération" şi insistă asupra faptului că "le fils sans pčre, l'enfant chéri d'une mčre dont la tendresse l'a sauvé de la mort et de la pervertion ne sait pas ce qu'est une exigence paternelle, celle qui n'est ni brutalité, ni asservissement."6

Se ştie că, Istrati se va depăşi pe sine folosind o limbă care nu-i intrase în sânge odată cu murmurul duios al mamei şi nici limba pierdută a tatălui biologic, pierdut şi el pentru totdeauna, ci franceza, adică limba "tatălui simbolic." După J. Lacan, tatăl spiritual nu e altceva decât "tatăl mort". Ora rupturii, a despărţirii şi a "uciderii tatălui" va sosi pentru scriitorul nostru nu prea târziu ci după ce s-a întors învins din Rusia Sovietică. Neascultând "porunca tatălui" autoritar şi intransigent, Panait Istrati va publica "Vers l'autre flamme". Tonului violent ca al oricărei interdicţii îi corespunde revolta şi decizia contrară a fiului spiritual. Decepţionat de ceea ce văzuse acolo, el vrea să rostească tot adevărul despre ororile comuniste şi nu acceptă orbirea politică a celui pe care-l considera instanţa morală supremă. Drama sa constă în imposibilitatea de a trăi în minciună şi crimă politică. Mitul scriitorului umanist Romain Rolland se autodemolase pentru el.

Depăşind interpretările psihanalitice în manieră lacaniană şi derridiană eşafodate pe datele biografice cunoscute, vom constata că, la începutul secolului XXI se reiterează interpretarea etnicistă a operei şi biografiei scriitorului cu dublă origine, încercându-se o anexare la spaţiul literar grecesc. Încă din anul Centenarului naşterii lui Panait Istrati, revista "Periplous" deschidea o astfel de discuţie. Sub genericul "Panait Istrati, în ce măsură e grec?" aglutina mărturisiri prin interviuri la care au participat Margareta Panait Istrati, Al. Talex, Mircea Iorgulescu şi Elli Alexiou. De curând, în octombrie 2008, în cadrul unui simpozion ţinut la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" din Brăila, d-na Elena Lazăr a prezentat o comunicare despre "destinul eleno-românului" Panait Istrati, subliniind interesul constant al grecilor, vreme de opt decenii, pentru viaţa şi opera acestui scriitor: de la Nikos Kazantzakis care-l portretizase în personajul Azad şi Zorba, la traduceri, enciclopedii, dicţionare enciclopedice, critică şi istorie literară până la reviste on-line "Eupolia" şi la "Marea Enciclopedie on-line a Pontului Euxin". Informaţiile aduse sunt pe cât de interesante tot atât de provocatoare şi ne obligă la un răspuns pseudo-polemic.

În toate aceste documente literare, numele lui Panait Istrati apare însoţit de sintagma "greco-românul". Apropriat ca valoare inalterabilă de editori, cercetători şi publicişti greci, scriitorul este, în aceeaşi măsură, învăluit de o tăcere vinovată din partea noastră, pe considerentul că "ce-i al meu, al meu rămâne." După cum arată Elena Lazăr, în prefaţa antologiei alcătuite de Leonidas Hristaki "Panait Istrati. Un scriitor." (1993), acesta încearcă să dea răspuns la întrebarea: "Este Istrati scriitor francez? Prozator român sau grec?" Observăm că în vechea dilemă de la G. Călinescu încoace s-a introdus o nouă necunoscută, a treia.

Francezii au recunoscut cu onestitate că Panait Istrati este "scriitor român de expresie franceză" şi l-au aşezat printre cei mai originali, editându-i integral opera la editurile cele mai prestigioase. Ca dovadă, în anul 2006 au apărut în trei impresionante volume: "Oeuvres", Edition établie et preséntée par Linda Lę, Phébus libretto.

Este adevărat că sângele fierbinte românesc şi grecesc izbucneşte în pasionala viaţă şi-n opera istratiană. Nu putem nega că sunt destule sugestii mitice greceşti în paginile cărţilor sale (Adrian Zografi e "purtătorul ghemului Ariadnei", prin labirintul vieţii celorlalţi eroi istratieni. Numele Zografi ("pictor") vine din greaca vulgară. Aşa îi scria lui Romain Rolland şi-şi exprima alegerea acestui nume pe considerente estetice: "Zoographos nu-mi place.") Arta şi-o imagina aidoma unor divinităţi greceşti. Grecia a intrat în conştiinţa scriitorului prin lecturi, întâlniri fundamentale cu scriitori clasici şi moderni (Nikos Kazantzakis, Glinos, A. Monastrioty) şi prin contactul cu realitatea din arhipelag. De pildă, în 5 martie 1927, îi scria lui Romain Rolland: "... je crois que j'irai participer aux fętes de Delphes, oů je suis invité."7 Nu putem ignora numele personajelor sale cu rezonanţe greceşti şi nici cântecul Neranţulei. Ştim că a scris fragmente din "Ciulinii Bărăganului" la Atena şi Kifisia, că a fost ameninţat cu închisoarea în "patrida", că a vrut să cunoască locul de unde se trăgea tatăl său.

Asimilarea de care discutăm, orgolioasă, făcută de Ministerul Elen al Culturii cu ştiinţă, demnă de admirat şi de urmat, dă strălucire frontispiciului Centrului Cultural din Faraklata, localitate legată de biografia lui Gherasim Valsamis.

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa susţinea că originile naţionale, "acest numitor comun e mult mai puţin important decât creaţia individuală, contextul social, imaginaţia, limba şi istoria personală a autorului."8 Este adevărat, dar în cazul lui Panait Istrati şi naţionalitatea a jucat un rol important.

Deşi a locuit sporadic în ţara tatălui biologic, grecii i-au sărbătorit cu fast Centenarul. La noi, o parte a operei era ocultată şi interzisă ("Spovedanie pentru învinşi" şi "Cruciada mea sau a noastră"). Fiecare popor dă prioritate fie paternităţii, fie maternităţii, când este vorba de identitatea naţională a unui ins, dacă nu ambelor elemente genealogice. Grecii cred mai ales în paternitate şi de aceea îl consideră al lor pe autorul "Chirei Chiralina"? Românii dau întâietate factorului matern? Răspunsul îl găsim la însuşi Panait Istrati. Însumând argumentele care demonstrează românitatea sa, el îşi exprimă dragostea şi apartenenţa la ţara mamei în cuvinte ataşante, emoţionante chiar. Astfel în prefaţa volumului "Trecut şi viitor" se confesează cititorilor săi din România: "Eu sunt şi ţin să fiu autor român. }in la aceasta nu din cauză că mi s-a contestat acest drept (el mi s-a contestat de către oameni care nu au nici o cădere!), ci fiindcă simţirea mea, realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească. Înainte de a fi "prozator francez contemporan" aşa cum se spune pe coperta colecţiei "Rieder", eu am fost prozator român înnăscut."9 După această frază tranşantă, argumentele se multiplică făcându-se loc eroilor care sunt exponenţi ai neamului nostru şi sentimentului naţional de dor, limbii române pe care n-a uitat-o. Celor care i-au contestat dreptul de a fi în pantheonul literar românesc le va spune că majoritatea eroilor săi "sunt români ori din România - ceea ce pentru sine e acelaşi lucru, - că aceşti eroi au grăit - în sufletul său, timp de ani îndelungaţi, - în româneşte, oricât de universală ar părea simţirea lor redată în artă". "Le voi mai spune oamenilor de bine, că dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea care mi s-au întipărit în suflet pe când mă purta mama de mână îmi sunt cele mai scumpe, şi că numai un "înstrăinat" ca mine va şti să le ducă dorul şi să le dezmierde amintirea, aşa cum le ştiu eu astăzi când trăiesc din amintiri."10

Într-o altă profesiune de credinţă ("Crezul meu") Panait Istrati a scris un autentic poem în care vibrează sentimentul nostalgiei şi al iubirii pentru oraşul în care s-a născut şi pentru contemporanii săi. Concluzia este decisivă. "Lumea întreagă e demnă de iubit, dar tot mai cu drag mă plec spre cutare faţă de prieten care mă citeşte la Brăila."11 Dacă s-ar fi naturalizat francez, i s-ar fi decernat Premiul Goncourt, iar cărţile i s-ar fi tipărit în sute de mii de exemplare. Ar fi avut şi mulţi bani dar el refuză acest avantaj rămânând definitiv legat de rădăcinile sale materne, precizând celui care juca rolul vrăjitorului ademenitor: "Je concerverai mon passeport roumain.12

Într-o astfel de dilemă de ordin etnico-literar este firesc să dăm ascultare vocii scriitorului, îndeosebi fiindcă în mai multe ocazii s-a pronunţat despre apartenenţa sa la spiritualitatea românească. Interzis, calomniat, alungat, huiduit, vânat, atacat şi ameninţat chiar cu moartea pentru delicte de opinie, "între banchet şi ciomăgeală", Panait Istrati nu se va dezice de originea sa românească, niciodată.

Ceea ce îi tulbura zilele, uneori, era sentimentul remuşcării generat de părăsirea mamei. O evoca adesea. De dincolo de meridianele cunoscute, din Murmansk, în timpul nopţilor albe, se gândea la ea. I se confesa, în acele momente, lui Romain Rolland: "Ŕ Mourmansk fin des nuits blanches. Entre minuit et une heure, baiser du crépuscule et de l'aube, le soleil nous montrait ses rayons derričre une coline. Et je pensais - en me promenant, en lisant, en flânant - je pensais ŕ ma mčre, qui me disait souvent: - Je ne sais pas, mais on dirait que je t'ai mis au monde sur un mât de caravie!"13

Când a aflat de moartea Joiţei se autoflagela, pentru că i se părea că nu a făcut nimic pentru buna lui mamă. Tot lui Romain Rolland îi spunea în 10 mai 1927: "il n'y a que pour ma mčre que je n'ai rien fait, rien! Voilŕ la canaille"14 şi, disperat, voia să se întoarcă în ţară să-şi culce obrazul pe mormântul ei.

"Et je n'ai plus qu'une envie: aller ŕ Braďla, coucher ma joue sur la tombe de ma mčre, écouter oncle Dimi me parler. Impossible. Défense d'entrer, pour moi."15 Umbra ei de dincolo de mormânt îi apare ca o persecuţie, ca o schingiuire sufletească. Vizualizând chipul acestei "ţărănci nemuritoare", el n-o poate separa de geografia locului. Ascultăm cuvintele rostite în franceză ca pe o maree continuă, peste secole: "Mon Danube...ma mčre..." Era convins că numai printr-o scriere literară ar fi putut fi recuperată definitiv imaginea ei. Dar această intenţie literară (dorinţă) rămâne doar între paginile corespondenţei cu Romain Rolland ca o premoniţie funebră. "Nou sommes tous au bout de notre rouleau. Il se peut męme que je vous précčde et ce serait parfait. Tant pis pour l'oeuvre capitale qui est loin d'ętre terminée. (J'aurais pourtant bien aimé écrire le sixičme volume: La Mčre)."16

Panait Istrati a fost legat sufleteşte de mai toate ţările prin care a vagabondat în arzătoarea dorinţă de cunoaştere socială şi umană, însă i-au fost mai dragi România, Franţa, Grecia şi Egiptul, numit "a patra mea ţară". Cetăţean al lumii şi scriitor universal, a îmbogăţit patrimoniul mondial cu opere rezistente la muşcătura dinţilor de oţel ai timpului. Spre sfârşitul vieţii, bolnav, trăind în condiţii precare, îşi aminteşte doar două dintre patriile sale, România şi Franţa. Mărturie stă scrisoarea din 18 iulie 1934, destinată prietenului său Ernst Bendz. Grecia şi Egiptul nu mai apar aici, cum nu apar nici ţări prin care a colindat: "Toutefois aprčs vingt-huit ans de travail manuel (de 12 ŕ 40 ans) et dix années de labeur littéraire (de 40 ŕ 50), mes deux patries auraient pu nourrir encore quelques années un homme qui n'en a plus pour longtemps."17

Deci este de înţeles pentru ce a revenit în ţară ("De ce m-am retras la Brăila"), de ce a ales să moară şi să fie îngropat în acelaşi loc din Cimitirul Bellu împreună cu mama sa şi nu în Grecia sau chiar în Franţa. Panait Istrati este de mult scriitor român, un povestitor cu har. Nimeni - şi ca atare nici criticii literari, nici istoricii literari de oriunde - nu are dreptul să-l contrazică pe cel ce scria cu înflăcărare dublată de mândrie naţională aceste cuvinte cu valoare de testament, din articolul subintitulat atât de sugestiv: "Poţi să împaci capra cu varza?".

"Da, oricât de cosmopolit aş fi din naştere, de vagabond, îndrăgostit de orizonturi nesfârşite, aşa cum mă vedeţi, rămân totuşi: român, prin mamă şi prin limbă şi prin frumoasa mea Brăilă; grec prin tată şi "iubita sa patrida"."18

Panait Istrati a aspirat să fie în "sfânta casă a literaturii române". De aceea şi-a tradus o parte a operei nu în greceşte ci în româneşte. Atât cât timpul i-a înlesnit munca aceasta iar moartea nu i-a smuls condeiul din mână.

Prin opera lui Panait Istrati ca şi prin cea a lui E. Cioran, M. Eliade, E. Ionescu, G. Enescu şi a multor creatori geniali de origine română participăm la înfru­museţarea şi înnobilarea lumii, secol de secol. Dar să nu uităm să vorbim şi să scriem şi în limba greacă şi în limbile de circulaţie universală ca să putem să-i slujim pe zeii culturii şi literaturii noastre cu abnegaţie, cu demnitate şi fără partie pris-uri. A tăcea, a nu reacţiona, a face pe "niznaiul" este tot atât de vinovat ca şi o nedreptate perpetuată din generaţie în generaţie: o sărăcire prin indiferenţă faţă de valorile româneşti.



1 Correspondance intégrale Panait Istrati-Romain Rolland (1919-1935) Canevas Editeur, Décembre 1989, p. 136.
2 Elisabeth Geblesco, Langue d'écriture et figure paternelles, L'Arc, 86/87 Panait Istrati. Revue trimestrielle, Edition Le Jas, Fondateur: Stephane Cordier, Directeur: Jean-François Guesnier, Directeur littéraire: Roger Dadoun, p. 59.
3 Idem, p. 61.
4 Elisabeth Geblesco, Langue d'écriture et figure paternelles, L'Arc, 86/87 Panait Istrati. Revue trimestrielle, Edition Le Jas, Fondateur: Stephane Cordier, Directeur: Jean-François Guesnier, Directeur littéraire: Roger Dadoun, p. 67.
5 Correspondance intégrale Panait Istrati-Romain Rolland (1919-1935) Canevas Editeur, Décembre 1989, p. 212.
6 Elisabeth Geblesco, Langue d'écriture et figure paternelles, L'Arc, 86/87 Panait Istrati. Revue trimestrielle, Edition Le Jas, Fondateur: Stephane Cordier, Directeur: Jean-François Guesnier, Directeur littéraire: Roger Dadoun, p. 69.
7 Correspondance intégrale Panait Istrati-Romain Rolland (1919-1935) Canevas Editeur, Décembre 1989, p. 230.
8 Marie-France Ionesco, "Portretul scriitorului în secol", Humanitas, Bucureşti, p. 81.
9 Istrati, P., "Trecut şi viitor" Pagini autobiografice, Editura Renaşterea, Bucureşti, 1925, p. 10.
10 Idem, ibidem, p. 11.
11 Istrati, P., Crezul meu în "Pentru a fi iubit Pământul...", Editura Tineretului, 1969, Bucureşti, p. 58
12 Correspondance intégrale Panait Istrati-Romain Rolland (1919-1935) Canevas Editeur, Décembre 1989, p. 277.
13 Correspondance intégrale Panait Istrati-Romain Rolland (1919-1935) Canevas Editeur, Décembre 1989, p. 277.
14 Idem, p. 149.
15 Idem, p. 232.
16 Idem, p. 364.
17 "Panait Istrati în corespondenţă cu scriitori străini", Editura Minerva, Bucureşti 1988, p.197.
18 Istrati, P., "Printre golanii din Grecia" în "Pentru a fi iubit Pământul", Editura Tineretului, 1969, Bucureşti, p. 206.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara