O surpriză plăcută
O surpriză plăcută ne face Aurel
Maria Baros, preşedintele Filialei
Bucureşti Proză a Uniunii Scriitorilor,
care iniţiază un proiect cultural
demn de toată lauda: o revistă literară
şi de arte vizuale, intitulată Proza 21,
ce îşi propune o „reinserare a prozei
în marele corp literar al revistelor”.
Noua publicaţie apare în format carte,
foarte elegantă şi, de subliniat, substanţială,
cu o structurare pregnantă a sumarului.
Astfel, sub genericul Bucureşti. Proză,
putem citi fragmente literare de Alexandru
Ecovoiu, Constantin Arcu, Ioan Groşan,
Ion Lazu, Nicolae Stan, Răzvan Petrescu,
Ştefan Dimitriu; la rubrica Bump
Mapping, îi întâlnim pe Dora Pavel,
Liviu Lungu şi Radu Ţuculescu; Spaţiul
Global este ilustrat prin proze de
Anamaria Beligan (Australia), Constantin
Stoiciu (Canada), Marius Daniel Popescu
(Elveţia); Transdinamic este o altă
secţiune a revistei unde un fragment
din Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian
este tradus în engleză de Alistair Ian
Blyth, iar prozatorul ucrainean Volodymyr
Danylenko apare în româneşte; am
citit, apoi, cu interes real eseurile
Prozatori de astăzi. Mutanţii şi
Innamoramento. Portanţa metavectorială
semnate de Aurel Maria Baros, Autoplastia
datorată lui Gheorghe Iova, cronicile
de carte scrise de Marius Miheţ şi
Andreea Răsuceanu şi cele două scurte
povestiri ale unei tinere prozatoare,
Marina Popescu. Acest prim număr
al revistei Proza 21 este ilustrat cu
fotografii ale regretatului Manfred
Szilagyi. Dar să notăm şi echipa redacţională
care a contribuit la această reuşită:
Aurel Maria Baros, director fondator,
Marius Miheţ, Emil Lungeanu redactori
asociaţi, Alistair Ian Blyth, redactor de
limba engleză. Noua publicaţie face
clar demonstraţia că Uniunea Scriitorilor
este o instituţie care funcţionează bine,
pe temeiul unor idei reformatoare cum
este şi aceasta: orice membru al Uniunii
Scriitorilor se poate situa în centrul
unui eveniment / proiect cultural de
anvergură, pe care-l generează şi îl
înfăptuieşte; totul e să-şi dorească acest
lucru şi, mai ales, să fie în stare.
Idei vechi şi noi
În LETTRE INTERNATIONALE
nr. 96 (iarna 2015-2016), sub titlul
Nicolae Ceauşescu rescrie istoria
naţională, e reprodus un document
important: fragmente din stenograma
şedinţei Comisiei pentru elaborarea
Programului Partidului Comunist Român,
desfăşurată la Mangalia în zilele de 11
şi 13 iulie 1974, sub coordonarea lui
Nicolae Ceauşescu privind istoria
României în viziunea naţionalcomunismului,
problemele statului,
naţiunii şi minorităţilor naţionale. Din
acelaşi număr interesant al revistei
editate de ICR, semnalăm eseul lui Ion
Vianu, intitulat Poate fi salvat omul?
ce pune în discuţie dimensiunea religioasă
a existenţei în contextul atentatelor
teroriste care zguduie în acest moment
Europa. Eseistul român pare să pledeze
pentru o mântuire prin frumuseţe şi
propune ca soluţie tipul omului arhetipal:
„Dar este pregătită omenirea să acceadă
la acest stadiu suprem, entuziasmul,
prin slăvirea arhetipurilor, prin icoanele
ei, operele de artă? Sunt semne că
nu e capabilă şi că o post-umanitate
care va pierde semnificaţia Frumuseţii
este pe cale să se impună. Totuşi, nu
putem spune că alternativa mântuirii
prin frumuseţe este lipsită de şanse.
Arhetipurile sunt adânc înrădăcinate
în definiţia însăşi a Umanului. Ar putea
să ne fie dezrădăcinate? Omul poate
pierde credinţa, dar în străfundul lui
sunt zidite arhetipurile. Arhetipurile
umplu existenţa umană, îi dau consistenţă
şi bogăţie. Atât timp cât acceptăm că
viitorul ne rezervă o astfel de şansă,
Omul vechi va putea supravieţui.
Supraomul a eşuat, post-omul este un
robot, un cyborg… Omul arhetipal este
o şansă a diversităţii şi a vieţii.”
Arca literaturii
ARCA, revista care apare la Arad,
este exemplară pentru modul în care
zonalitatea poate fi exploatată superior
şi transformată într-un soi de marcă,
garanţie a valorii şi a seriozităţii. Deşi,
în majoritate, colaboratorii revistei,
autori arădeni sau din regiune, sunt
cei obişnuiţi, iată, puşi laolaltă într-o
revistă bine făcută, ei devin semnificativi
şi surprinzători, conturând o secvenţă
demnă de luat în seamă a actualităţii
literare naţionale. Sunt destule texte
şi semnături de reţinut din sumarul
numărului triplu 1-2-3, 2016: cronica
literară de Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa
şi Romulus Bucur, dialogul realizat de
Ciprian Vălcan cu Agustin Gutiérrez
Canet, cronica de arte vizuale a lui
Victor Neumann despre Cătălin Băleanu,
paginile de poezie (Olimpiu Nuşfelean,
Ioan Barb, Lucia Cuciureanu, Mihaela
Oancea, Geo Galetaru, Miruna Mureşanu,
Lazăr Magu), ca şi cele de restituiri
(Lucian-Vasile Szabo, Dumitru Vlăduţ,
Iulian Negrilă, Horia Truţă) şi de lecturi
paralele (Radu Ciobanu, Ionel Bota,
Ioan Tuleu, Antoniu Martin, Felix
Nicolau, Anca Giura, Carmen Neamţu,
Horia Ungureanu, Livius Petru Bercea,
Florin Dochia, Constantin Butunoi,
Radu-Ilarion Munteanu, Mircea M. Pop).
Şi încă ceva: neapărat e de semnalat
o reuşită transfrontalieră a revistei Arca
ce este anunţată în acest număr: „Revista
de cultură Tekstualia din Varşovia
traduce şi publică integral, în luna iunie
a.c., revista Arca (275 de pagini A5,
ediţie specială). E un semn de apreciere
şi interes din partea prestigioasei
publicaţii poloneze de cultură aflată şi
ea, precum Arca, în proiectul centraleuropean
destinat culturii scrise, Review
within Review.” Scriitorii arădeni merită
felicitări.
Din sumar
Din sumarul numărului 1 din acest
an al revistei MEMORIA: Imnul românesc
întru latinitate – contribuţii ale
transilvănenilor de Ioan-Aurel Pop,
Rolul spiritual al Părintelui Arsenie
Boca în rezistenţa ortodoxă anticomunistă
din România de Tudor Petcu, Falsificarea
istoriei – ofensă adusă victimelor
comunismului de Gh. Boldur-Lăţescu,
Experimentul Periprava şi drama familiei
Nadă de Marinela Androne, Maria
Golescu, roadele unui exil întârziat de
Mihai Neagu, Am fost şi eu la CNSAS
de Alex Ştefănescu, Efectul Scăieni
asupra bibliotecilor publice din România
de Octavian Onea, Basarabia, restituţii
istorico-culturale, sugestii paideice de
Alexandru Zub. De asemenea, sub titlul
Testamentul lui Eugen Ionescu, revista
publică un text al marelui dramaturg
apărut în Le Figaro Littéraire, chiar a
doua zi după moartea sa. Un scurt
fragment: „Îmi simt mintea goală şi
mi-e greu să continui, nu din cauza
durerilor, ci a acestui vid existenţial de
care e plină lumea, dacă pot spune
că lumea e plină de vid. Ca de obicei,
mă gândesc că poate voi muri în această
seară sau, să nădăjduim, mâine ori
poimâine. Sau, chiar, cine ştie cât mai
târziu. Când nu mă gândesc la tot ce
poate fi mai rău mă plictisesc. Câteodată
mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc
că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi
ceva, va fi ceva. Poate că după va fi
bucuria.”
Războaiele domnului Iaru.
Urechist a fost, urechist a rămas
Domnul Florin Iaru în ADEVĂRUL
din 26 martie: „Mă umflă râsul când
mă gândesc de la ce au pornit tragediile
lumii. Frumoasa Elena a distrus
Troia şi pe troieni. Honduras şi Nicaragua
s-au războit de la fotbal. Primul Război
Mondial a plecat de la un atentat.” Sub
titlul „Unde dai şi unde crapă”. E drept!
Dă Elena şi crapă Troia, de parcă Ahile
şi Ulise nu erau pe-acolo, cu Agamiţă
cu tot. Dar să zicem… Să admitem şi
chestiunea cu atentatul. Însă cea cu
Honduras şi Nicaragua nu mai ţine!
Pentru că nu a dat Nicaragua, ci El
Salvador. Şi nu de la fotbal. Ba Salvadorul
cîştigase meciul de baraj cu Honduras,
disputat în Mexic, cu 3-2 şi se calificase
pentru Turneul Final CM din Mexic. Şi
totuşi a atacat Hondurasul pentru că
i-ar fi persecutat pe imigranţii salvadorieni.
Meciul a fost pe 26 iunie 1969, atacul
Salvadorului pe 14 iulie. Războiul a
fost numit apoi „Războiul de 100 de
ore”. Chestiunea cu fotbalul e o simplă
poreclă.
Toate astea le găsea dl. Iaru în cîteva
minute. Dar năravul urechistului
n-are leac. Atunci nu e de mirare că
se pricepe la fel de bine ca la război
şi fotbal şi la statutul Uniunii Scriitorilor.
Ba şi la Ordonanţa 26/2000, şi la Registrul
Asociaţiilor, şi la programele
USR dintre care, cît a fost vicepreşedintele
acesteia, n-a început, nu zicem să
fi terminat, nici măcar unul.
