Întâlnirile României literare
la Botoşani
la Botoşani, în cadrul programului cultural
dedicat zilei de 15 ianuarie, cu prilejul decernării
Premiului Naţional „Mihai Eminescu“ pentru Poezie,
a avut loc o reuşită reuniune din seria Întâlnirile
României literare. Gazda manifestării literare a
fost Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din municipiul
moldav. Publicul numeros de la această prezentare
a revistei noastre a fost format din profesori şi
elevi ai acestei valoroase instituţii de învăţământ.
Au participat, din partea redacţiei, Gabriel Chifu,
Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric şi Răzvan Voncu,
iar ca invitaţi, câţiva colaboratori: Ioan Holban,
Vasile Spiridon şi Hanna Bota. Moderatorul întâlnirii
a fost poetul Gellu Dorin. Toţi scriitorii prezenţi au
avut intervenţii substanţiale, apreciate şi răsplătite
cu calde aplauze de auditoriul atent. Punctele de
vedere exprimate, însumate, s-au constituit într-o
lecţie de literatură despre rostul unei reviste de
cultură astăzi, despre programul, însemnătatea
şi echipa redacţională ale României literare,
despre „secretul de fabricaţie“ al revistei noastre,
despre felul cum revistele literare şi literatura,
în general, îi pot ajuta pe tinerii de astăzi, într-o
perioadă cu atâtea provocări şi vulnerabilităţi.
Această primă manifestare publică din 2018, de
bun augur, ne convinge de viabilitatea proiectului
cultural Întâlnirile României literare, proiect
menit să apropie revista noastră de publicul
cititor şi care va continua pe tot parcursul anului,
în diverse oraşe din ţară.
asaltul poeţilor
Continuă să apară cărţi de poezie care ne
stârnesc interesul: la Cartea Românească, în
colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de
Poezie Mihai Eminescu, Mircea Cărtărescu
publică, într-o nouă ediţie, Poeme de amor. Un
alt poet optzecist, Călin Vlasie, îşi adună lirica
într-un volum antologic din seria devenită
importantă prin numele publicate până acum,
Opera poetică; cartea, apărută tot la Cartea
Românească, cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter,
cuprinde, de asemenea, referinţe critice şi o
anexă intitulată Poezie şi psihic (fragmente
teoretice). Tot la Cartea Românească, văd lumina
tiparului două volume remarcabile: Cod numeric
personal. Poeme inedite (2009-2017) de Lucian
Vasiliu şi În formă continuată de Liviu Georgescu.
Am reţinut alte două plachete: Biela de Tedy
Arman (la Editura Charmides) şi Departe de
lume în mijlocul lumii de Vlad Scutelnicu (la
Editura Contact internaţional, Iaşi), cu ilustraţii
de Elleny Pendefunda. În fine, la Editura Timpul,
Florentin Palaghia şi fiul său, Eduard Filip
Palaghia, semnează un volum de versuri intitulat,
cum altfel?, Dimpreună. Gellu Dorian e şi el
prezent în librării, de data aceasta în ipostaza
de comentator al debuturilor poetice din perioada
2008-2017, cu un volum scos tot la Editura Timpul,
Cititorul de poezie. Avem de unde alege. Lectură
plăcută.
o publicaţie – Arhivele
Bistriţei
Ne face plăcere să semnalăm ARHIVELE
BISTRIŢEI, publicaţie periodică, pe care o
coordonează Mircea Gelu Buta şi care este editată
de Presa Universitară Clujeană. Fascicula 4 (8)/
Anul II îi este dedicată lui Alexandru Vaida-Voevod
şi reuneşte comunicările prezentate la Seminarul
de istorie Marea Unire a Românilor, organizat
anul trecut, la Bistriţa, de către Biblioteca
judeţeană „George Coşbuc“. Toate textele
ne-au reţinut atenţia: Mircea Gelu Buta
scrie despre Alexandru Vaida-Voevod şi
bistriţenii, Ionuţ Lupescu are o privire de
ansamblu în preajma Centenarului Marii
Uniri, Mircea Vaida-Voevod îl numeşte pe cel
omagiat „un om pentru istorie“, Ioan Boldovan
extrage din discursurile parlamentare ale lui
Alexandru Vaida-Voevod tematica legată de
problemele demografice şi de relaţiile interetnice,
Liviu Maior vorbeşte despre transformarea de
către regimul comunist a acestui „făuritor al Marii
Uniri“ în „duşman al poporului“, iar Ioan Aurel
Pop stăruie asupra sensurilor istorice ale Unirii
de la 1918: „România nu s-a format la 1918-1920
– cum se spune, uneori, în mod grăbit sau tendenţios
– ci atunci s-a oficializat ca realitate veche,
recunoscută pe plan internaţional, prin tratate.
Nici numele de România nu este nou, ci el vine
de demult, din «Romaniile», «Vlahiile» sau Ţările
Româneşti semnalate de toţi marii noştri istorici
şi consemnate încă de la finele mileniului I al erei
creştine. «Domnia a toată Ţara Românească»
(Dominatio totius Terrae Romanae) există din
secolul al XIV-lea, iar Ţări Româneşti, «Valahii»
sau «Romanii» se află presărate peste tot în Europa
de Sud-Est şi sunt cuprinse în izvoare la scurtă
vreme după căderea Imperiului Roman de Apus.
România de pe hartă a fost lăsată să funcţioneze
târziu şi a fost recunoscută abia între 1859-1920.“
Astfel de publicaţii, ce pot trece neobservate, au
în realitate rolul de a ţine treaz sentimentul
naţional, iar rolul acesta trebuie recunoscut. E
ceea ce facem şi noi prin aceste câteva rânduri.
precizare
În cadrul evenimentelor de la Botoşani
din 15 ianuarie, una din laureatele premiilor
Editurii Cartea Românească (nu ale USR!) a citit
un text care se dorea poetic, dar era, pur şi simplu,
stupid-provocator şi dezonorant pentru autoare.
Şi cu atât mai nepotrivit (e prea puţin spus!)
într-un context solemn cum este Ziua Culturii
Române şi a naşterii lui Eminescu. Menţionăm
că textul nu făcea parte din volumul premiat.
Deşi nu suntem direct implicaţi, ne exprimăm
regretul pentru acest incident nedorit.
„în faţa Soareluişi a morţii“
În revista 22 (nr. 2/2018), Mihai Şora acordă
un amplu interviu (realizat de Sabina Fati). La
vârsta impunătoare de 101 ani, gânditorul îşi
păstrează optimismul („Partea optimistă din
mine nu vrea – şi nu poate – să renunţe la încrederea
în viitor…“) şi speranţa în destinul acestei ţări,
care depinde acum de voinţa şi de energiile puse
laolaltă ale românilor: „Au fost situaţii, în istoria
României, în care presiunile de ordin economic
sau politic nu aveau legătură cu necesităţile
reale ale acestei ţări şi cu parcursul ei
firesc. Dar lucrurile s-au schimbat, iar
evidenţa aceasta nu poate fi contestată
de nimeni: România nu este nici provincie
sovietică, nici colonie americană, nici
orezărie chineză. România este alcătuită
din totalitatea cetăţenilor ei, iar de calitatea
majorităţii covârşitoare a acestora depinde
ca România să aibă un destin favorabil
sau nu.“ Am reţinut şi răspunsul său la
întrebarea V-aţi gândit vreodată cum
aţi fi reacţionat dacă vi s-ar fi cerut să
colaboraţi cu Securitatea?: „Nu m-am
gândit. Poate cineva să garanteze despre
sine că, în faţa morţii, când este direct
confruntat cu moartea, când se află,
prin urmare, într-o situaţie limită, rămâne
întreg la minte şi la suflet? Sau cum este
când îţi sunt ameninţaţi copiii? – «Ne spui
ori îl împuşc?» Cred că aceasta este lecţia
cea mai dificilă pe care trebuie s-o învăţăm
din tragediile prin care am trecut, care
ne-au schimbat parcursul vieţii ori ne-au
mărunţit sufletele: iartă-i nu-i judeca. Câţi
îndrăznesc, în faţa Soarelui şi a morţii, să
ţină ochii deschişi?“ E de meditat la întrebarea
asta: pe cei care izbutesc să ţină ochii deschişi
„în faţa Soarelui şi a morţii“ trebuie să-i
căutăm şi să-i punem în centrul lumii noastre.
Din sumar
Sunt destule de citit în nr. 12/ 2017
al revistei TOMISUL CULTURAL: Rochia ta
roz, un poem de Ileana Mălăncioiu, paginile
de poezie de Ovidiu Genaru şi de Leo Butnaru,
fragmentul din romanul Mierea al unui tânăr
scriitor care s-a afirmat în ultima vreme,
Tudor Ganea. Apoi: lectura critică atentă şi
generoasă pe care acest alergător de cursă
lungă al cronicii literare, Ioan Holban, i-o
consacră volumului Antieroica, de Doru-Mihai
Mateiciuc (tânăr poet sucevean), eseurile
semnate de Marcel Tolcea, care ia în discuţie
„un subiect tabu printre admiratorii lui Mircea
Eliade – francmasoneria“, şi de Gelu Negrea,
cu un titlu uşor ironic, credem noi, Caragiale
şi emanciparea femeii. O menţiune specială
pentru dialogul foarte interesant al lui Iulian
Talianu, fondatorul revistei, cu poetul Liviu
Ioan Stoiciu, care mărturiseşte: „Privesc în
urmă dezamăgit că atât am putut, mi-ar fi
plăcut să mut munţii din loc şi mai ales să nu
fiu antipatizat de cititorii critici, «să contez pe
eşichier». Sunt furios, pe de altă parte, că
postmodernismul anilor din urmă a îndepărtat
cu totul cititorul de scriitor, de literatura scrisă
în limba română, deşi numai partea spirituală
din noi are viitor (nu partea materială, trecătoare).“
Sumarul este completat de o mulţime de articole
pe teme culturale: Arhitectura interbelică pe
litoralul românesc – Balcicul paradiziac (de
arh. Radu Cernescu), Casa memorială Panait
Istrati (de Zamfir Bălan), Spiritualitatea britanică
prezentă la Sulina (De Mădălina Ciocoiu),
Câteva exemplare de cărţi cu ex libris din
colecţiile speciale ale Bibliotecii I.N. Roman
(de Doina Moşoiu), Castelele Bavariei (de Mihaela
Caterinici), ca şi paginile dedicate poetului
Ovidius (cu contribuţii de Pietro Faiella şi Corina
Mihaela Apostoleanu). E de amintit şi scrisoarea
deschisă pe care Doina Păuleanu, directoarea
Muzeului de Artă din Constanţa, o adresează
Guvernului României, având ca subiect situaţia
„celui mai valoros muzeu comunal din România“,
cel din Topalu.
