Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
întregiri la biografia lui I.E. Torouţiu de Nicolae Scurtu

biograf, istoric literar şi traducător, I.E. Torouţiu (1888–1953) se impune în cercetarea literară de la noi prin adunarea, adnotarea şi publicarea excepţionalei crestomaţii de documente şi texte – Studii şi documente literare. Volumele 1–13, care îl determină pe criticul literar Perpessicius să-l numească „Hurmuzachi al istoriei literare“.
Profesorul şi cărturarul I.E. Torouţiu a fost, după cum se cunoaşte, şi un apreciat traducător din literatura germană, austriacă, precum şi din literaturile franceză şi engleză.
Una dintre epistolele ce se publică aici, necunoscută până acum, face trimiteri şi aprecieri la traducerea operei Faust1 , pe care a elaborat-o exemplar Laura Dragomirescu (1893–1981), soţia criticului şi esteticianului Mihail Dragomirescu.
Aprecierile şi obiecţiile germanistului I.E. Torouţiu pornesc de la o recenzie a primului volum din Faust ce aparţine unei publiciste, Viorica Nestorian Mavrodin, care îşi permite unele libertăţi inacceptabile din perspectiva unui cărturar instruit şi format la şcoala germană.
Relevante sunt consideraţiile lui I.E. Torouţiu despre modul cum a tradus şi rezultatul la care a ajuns Laura Dragomirescu, pentru care a primit Premiul Academiei Române.
Importantă este şi cea de a doua epistolă în care istoricul literar I.E. Torouţiu mulţumeşte profesorului Mihail Dragomirescu pentru clarificarea unor asperităţi existente în relaţiile lui I.L. Caragiale cu Titu Maiorescu.
O mărturie a lui I.E. Torouţiu, conform căreia suprimă un pasaj privitor la Const. Rădulescu-Motru şi că „aşa am procedat în cele 7 volume apărute: De vivis nihil nisi bene“, trebuie să ne dea de gândit.
Republicarea acestor documente şi mărturii se va face în chip imperios după originale, şi nu după colecţia lui I.E. Torouţiu.

*

I.E. Torouţiu
Membru corespondent al Academiei Române
Directorul revistei „Convorbiri literare“
Bucureşti, III, 2 mai [1]941
Str[ada] Argentina, nr. 39

Stimată doamnă Dragomirescu,

Am citit cu atenţiune darea de seamă a d[oam]nei Viorica Nestorian Mavrodin asupra traducerii d[umnea]v[oastră] Faust (Gazeta comerţului, 20 aprilie 1941) şi dacă-i necesar să fiu din nou mojic, sunt şi vă mărturisesc sincer că nu-mi place, nici de frică.
Întâi este multă flecăreală, din care se desprind lăudabile cunoştinţe, posibilităţi de a jongla în cozerii de salon, uşoare, banale.
Negarea valorii înaintaşilor în materie nu duce la concluzia afirmării tale. Este un clişeu de factură minoră şi uzat să cobori pe altul, ca tu rămânând pe piedestalul pe care te-a aşezat propria-ţi realizare, numai prin comparaţie cu cel de jos şi înjosit, să pari sau artificial să apari mai înălţată.
În general, recenzia arată ce nu este creaţia d[umnea]v[oastră]: că nu-i juxtă. Însăşi acceptarea acestui termen într-o problemă atât de mare şi grea cum este „die Nachschaffung“2 aşează mai dinainte discuţia pe un plan scăzut.
Trebuie păstrat nivelul înalt cuvenit lui Goethe, lui Faust şi maestrei traducătoare. Dacă în introducere s-ar fi menţionat ostenelile precursorilor, dacă ar fi subliniat cu bunăvoinţă, cu înţelegere pentru vremurile în care s-au produs celelalte tălmăciri, cu accentul evoluţiei şi progresului limbii, în sensul unei îmbogăţiri şi al unei superioare posibilităţi de exprimare, dacă n-ar fi iscat o atmosferă de dispreţ pentru ceea ce au făcut alţii, d[oam]na Viorica Nestorian Mavrodin, dacă n-ar fi încercat să şteargă cu buretele, temerar, însă neconvingător, munca unui I. Gorun, I.U. Soricu şi chiar cea a lui Iosif Nădejde, fără să mai amintesc extraordinarele zbateri ale celor dintre 1860–[18]75, Skeletti şi Pogor, şi dacă, în locul stridentei disonanţe introductive, care ocupă, cu reveniri, trei sferturi din recenzie, recenzoarea ar fi adoptat celălalt plan al generozităţii recunoaşterii, atunci cu adevărat v-ar fi creat uvertura potrivită creaţiei d[omniei] voastre.
Să negi pe toţi dinaintea ta, să găseşti numai pentru traducerea de care vorbeşti atribute optime, la superlativ, şi apoi, chipurile, după îngrămădirile recunoaşterilor totale, să te faci că-i găseşti şi cusururi, care în cele din urmă, la o atentă examinare, devin şi ele calităţi, iată o recenzie care nu-mi place.
Este un mixtum compositum3: de banal, pamflet, inutilă jignire a unor oameni pe drumul cărora am mers cu toţii. În acest ghiveci laudele ce vi le aduce vă jignesc mai mult şi regret că nu pot să împărtăşesc punctul de vedere al criticii, care se mai dă şi la critici, cărora le place, nu le place, şi care fără să-şi dea seama devin prin felul expunerii d[omniei] sale tocmai un asemenea specimen de critic.
Atunci de ce-i ia în tărbacă? În aceeaşi tărbacă, în care se vâră şi d[omnia] sa.
Dacă doamna Viorica Nestorian Mavrodin este convinsă de superioritatea operei d[umnea]v[oastră], să elimine din vocabular „superioritatea“, fiindcă termenul duce neapărat la o comparaţie cu ceva inferior.
Or, relativitatea, principiul relativităţii, în timp şi evoluţie, impune o singură comparaţie: cu textul original, subliniind mijloacele prin care aţi izbutit să daţi literaturii româneşti înfăptuirea Faust.
Ca introducere, cum spuneam, poate fi folosită în formă bibliografică şi istorie literară literatura faustiană românească dinaintea d[umnea]v[oastră]. Dacă nu pe un fond efectiv, care ar implica obiectiv vorbind sentimentul generozităţii, nu cel al detractării, ţigănesc, balcanic, oriental, atunci cel puţin tangenţial istorico-literar.
Numai să nu-mi obiectaţi că cer generozitate altora, când eu în Ediţii critice Eminescu, nu numai nu dovedesc nici umbră de generozitate faţă de îngrijitorii de ediţii, cei mai mulţi morţi de mult.
Mi-am propus eu însumi această problemă şi mi-am dezbătut procesul sufletesc îndelung şi cu toate piesele care mă acuză şi care mă absolvă de vină.
M-am ridicat şi voi continua să stau stâlp de protest tocmai împotriva tuturor acelora, care au nesocotit generozitatea faţă de Eminescu şi cu impietate au năvălit asupra operei lui, desfrunzind-o ca nişte omizi lacome de glorie deşartă.
Nu, doamnă Dragomirescu, nu! Lucrarea d[umnea]v[oastră] merită o prezentare de substanţă, prin exemplificări şi ilustraţii convingătoare pentru eforturile d[umnea]v[oastră] încununate de biruinţă, nu de eşecul altora.
Cu aceste gânduri am citit şi recitit şi am început şi sfârşesc nevolnicele mele rânduri de faţă, pe care le închei cu respectuoase sărutări de mână şi devotate complimente domnului profesor Mihail Dragomirescu.

I.E. Torouţiu

*

[Bucureşti], 29 ianuarie [1]942

Mult stimată doamnă Dragomirescu,

Aveţi dreptate. Comunicaţi domnului profesor că voi suprima pasagiul care-l priveşte pe d[omnu]l prof[esor] C. Rădulescu-Motru. De altfel, aşa am procedat în cele 7 volume apărute: De vivis nihil nisi bene4.
Îi mulţumesc domnului profesor pentru lămuririle date. Nu puteam pricepe de ce împăcare este vorba.
Am o altă scrisoare a lui I.L. Caragiale adresată lui T. Maiorescu, în termeni foarte calzi, cu prilejul uneia din sărbătoririle sale. Dar eu nu cred prea mult în sinceritatea unei împăcări reale sau de durată.
Amândoi erau făcuţi din cremene, după chipul şi asemănarea lui Mefisto. Vă felicit la pofta de lucru. Spor!
Respectuoase sărutări de mână d[umnea]v[oastră] şi complimente d[omnu]lui profesor.

I.E. Torouţiu

______________

Originalele celor două epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti. 1 Wolfgang von Goethe, Faust. Volumele 1–2. Traducere în versuri de Laura M. Dragomirescu. Bucureşti, «Bucovina» I.E. Torouţiu, 1940–1942, p. 232 (1) şi 328 (2). (Colecţia „Convorbiri literare“). 2 Înlocuire. 3 Amestec artificial, nereuşit. 4 Despre vii numai de bine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara