Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
în jurul Istoriei literaturii polone de Cristian Pătrăşconiu

Czeslaw Milosz, Istoria literaturii polone, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2017, 594 pag., traducere din limba poloneză şi note de Constantin Geambaşu. Traducerea versurilor de Passionaria Stoicescu.

de puţin timp, avem şi în româneşte, una dintre faimoasele istorii ale literaturii polone. Ea este cu atît mai relevantă cu cît autorul ei este, la rîndul său, un nume foarte mare al acestei literaturi: Czeslaw Milosz. Despre această carte, despre corelative ale ei, dar şi despre ceva care indică, în cîteva privinţe, asemănări de familie cu Istoria literaturii polone şi cu care istoria lui Milosz are cîteva intersecţii semnificative, un survol din mai multe unghiuri (7 la număr, din raţiuni de spaţiu, dar ar fi putut să fie şi mai multe) imediat mai jos.

1. Istoria literaturii polone apare, în premieră, în 1969, la Londra, în engleză. Tot în engleză, ea cunoaşte o reeditare, cu bătaie peste Ocean (Czeslaw Milosz a fost, pentru mai mulţi ani, profesor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Slave a Universităţii din Berkeley – California) în 1983. Între timp, cartea lui Milosz cunoscuse deja o ediţie germană (1981). În 1986, apare şi ediţia în limba franceză. În acelaşi an cu ediţia americană, Istoria literaturii polone se traduce în italiană. De asemenea, Czeslaw Milosz apare cu această carte în japoneză în 2006 şi în maghiară în 2011. În Polonia, sub forma unei versiuni în limba polonă, ea ajunge după mult timp – prima oară în 1993. Alte două ediţii poloneze apar în 2010 şi 2016 (aceasta din urmă fiind ediţia din care s-a făcut şi tălmăcirea op-ului în limba română). Czeslaw Milosz ia Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 (motivaţia juriului: „cu o viziune clară şi fără compromisuri, exprimă condiţia omului într-o lume a unor conflicte severe“). Aşadar, numai ediţia princeps a cărţii apare distinctă de marele premiu obţinut de autorul ei, restul ediţiilor avînd şi acest atribut aparte, anume că Czeslaw Milosz este, probabil, cel mai faimos autor nobelizat pentru literatură care a scris şi o istorie a literaturii ţării sale de origine.

2. Istoria literaturii polone este, în sensul cel mai strict al ei, o carte dictată, nu scrisă. Povestea originii acestui proiect editorial care a cîştigat o binemeritată faimă internaţională în zona umanist-literară este, pe scurt, următoarea: Czeslaw Milosz preda, în engleză, în anii săi de exil, cursuri de mai multe feluri. Unele dintre acestea ţineau de „genericul Trecerea în revistă a literaturii polone“. Nu erau gîndite iniţial, rememorează autorul lor, pentru a sta într-o carte. Dar, cu timpul, ele s-au adunat în caiete – tot mai multe. Acumularea caietelor a dat naştere şi ideii de a face o carte. Doar că exista o problemă. Aceasta, după cum spune Czeslaw Milosz: „totuşi, engleza nu este limba mea şi, avînd grijă să nu intru într-o altă piele decît cea proprie, totdeauna am ţinut să scriu în polonă, atît poezie, cît şi proză“. La această problemă, spune tot Milosz, exista şi o soluţie pragmatică: „de vreme ce puteam preda în engleză, puteam şi dicta, ceea ce se deosebeş te fundamental de scris, căci nu mai există grija permanentă faţă de corectitudinea gramaticală perfectă, adică este mai uşor să te exprimi liber“. Istoria literaturii polone a fost, aşadar, dictată: studentei sale de la acea vreme, Catherine S. Leah, cea care, de altfel, a rezolvat şi chestiunea corecturilor gramaticale şi stilistice pentru prima ediţie.

3. Structural, Gustave Lanson este cel care îi dă lui Czeslaw Milosz un tipar flexibil şi adecvat după care să îşi facă propria istorie a literaturii. Adică: „mai întîi prezentarea succintă a contextului istoric al perioadei date, apoi biografii ale autorilor şi analiza operelor“. Într-o primă ediţie, Czeslaw Milosz se opreşte la 1939. Ceea ce avem în româneşte e versiune adăugită – cartea care trece de Al Doilea Război Mondial şi care bate, cronologic, pînă spre anii 1970 ai secolului trecut. Sunt mai bine de cinci secole de literatură (şi, de fapt, explicit adesea, uneori implicit, de istorie) polonă „topite“ în materia acestei cărţi, una care stă sub umbrela unor consideraţii de principiu din specia acesteia: „drept trăsătură mai mult sau mai puţin permanentă a literaturii polone poate fi considerată dihotomia interesantă, şi anume, moralismul emoţional, întreţinut în mod vizibil de aportul puternic al eticii creştine, care coexistă cu anticlericalismul şi scepticismul radical în ceea ce priveşte dogmele de orice fel (fie religioase, fie politice)“.

4. Un element de culoare: Czeslaw Milosz este el însuşi personaj în Istoria literaturii polone. Cum scrie Milosz despre Milosz? Dar, mai întîi, cît: aproximativ o jumătate de pagină de carte (în ediţia românească: pp.450- 451). Altfel, o face într-o manieră relaxată – spune despre calitatea sa de întemeitor al grupului care a dat revista Zagary (Surcele). De asemenea, are cîteva fraze în care vorbeşte despre sine ca poet cu plachete de versuri publicate – „operele sale poetice (...) oferă o nouă viziune asupra tragediei istorice (...) şi şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei poeziei polone în următoarele două decenii“. Cartea, să nu uităm, e publicată în 1969 – opera lui Czeslaw Milosz creşte realmente spectaculos atunci şi în deceniile care vor urma. Despre menţionarea propriului nume în Istoria... pe care o scrie, Czeslaw Milosz spune în prefaţa ediţiei în limba engleză că „mă expun, de asemenea, posibilelor consideraţii sarcastice cu cele cîteva cuvinte despre Czeslaw Milosz ca unul dintre poeţii polonezi contemporani. Dar aş fi fariseu dacă m-aş arăta mult mai aspru faţă de această persoană decît criticii literari polonezi.“

5. Am invocat la începutul acestui text un „corelativ“ la Istoria... lui Milosz. Este vorba tot despre o istorie – publicată, de asemenea, în premieră în limba engleză (şi tot în Marea Britanie, la începutul începutului). În 1981 prima dată, în două volume, ambele stînd sub acest titlu: „Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu“. Autorul cărţii: Norman Davies. Şi, la fel ca Istoria...lui Czeslaw Milosz, şi aceasta a lui N. Davies – o istorie mai largă, cu, inevitabil, mai multe teme mari decît o istorie literară – nu a putut să apară în Polonia în mod oficial şi în limba polonă decît după căderea comunismului. Menţionez acest titlu (pe care îl avem şi în româneşte – peste 1100 de pagini, Polirom, 2014) fiindcă, şi separat, şi în cuplaj cu Istoria... lui Milosz ea ajută în mod semnificativ la înţelegerea unei ţări foarte speciale şi puternice din Europa Centrală şi, implicit, la contextul în care s-a forjat una dintre cele mai spectaculoase literaturi din regiune. À propos, dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, Polonia este cea care are (şi) cele mai multe Premii Nobel pentru Literatură (cu, desigur, C. Milosz unul dintre laureaţi): 4 la număr (în unele statistici apare şi I. B. Singer).

6. Istoria literaturii polone a apărut în româneşte printr-un subsidiu susţinut de Institutul Cărţii din Polonia (o foarte flexibilă şi eficientă instituţie de profil – căutaţi, din 2-3 clickuri, pe internet să vedeţi ce pot să facă aceşti oameni!) şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti (acesta, la rîndul său, o instituţie cu o foarte bună mobilitate pe scena noastră publică). Editura care a publicat această Istorie... merită, la rîndul ei, să fie nominalizată, remarcată şi felicitată: Ratio et Revelatio din Oradea scoate, cu o cadenţă realmente impresionantă, titluri foarte bune pentru zona umanistă a pieţei noastre de carte – literatură, filozofie, eseistică, memorialistică. Şi tot ei, cei de la Ratio et revelatio, au, de asemenea în Oradea, şi două librării cochete, aşa cum nu sunt prea multe în România. Àpropos, Istoria...lui Czeslaw Milosz nu e primul titlul din portofoliul acestui mare scriitor central-european publicat de către cei de la R&R – cu un an şi jumătate în urmă, tot aici, a apărut Autoportretul unui îndărătnic, volumul de convorbiri pe care Alexander Fiut l-a realizat cu Czeslaw Milosz.

7. Am lăsat pentru final – un final condensat – cîteva consideraţii despre cel care a mijlocit apariţia românească a Istoriei lui... Czeslaw Milosz: Constantin Geambaşu. Are peste 55 de cărţi traduse din polonă în limba română şi este, vorbesc faptele, cel mai performant traducător literar din polonă în română al ultimelor două- trei decenii. Domnul Geambaşu este cel care duce, foarte sus, opera de aducere în limba noastră a unor cărţi fundamentale ale culturii polone în care au excelat, bunăoară, Ion Petrică şi Olga Zaicek şi în care sunt şi acum cîteva nume promiţătoare. Trei dintre laureaţii polonezi ai Nobelului pentru Literatură (cu excepţia lui Sienkiewicz) îl au ca traducător principal sau exclusiv în limba română pe Constantin Geambaşu. Prin portofoliul său omologat, prin cadenţa cu care face şi publică traduceri importante, prin opţiunile sale în spatele cărora se întrevede şi o anume viziune, Constantin Geambaşu face, de unul singur, o muncă impresionantă, aproape, aş zice, instituţională. À propos, din Czeslaw Milosz am numărat în româneşte cel puţin 8 titluri – majoritatea sunt traduse de Constantin Geambaşu.

Revenind la Istoria... lui Czeslaw Milosz: „moşită“ în româneşte de un traducător cum nu se poate mai potrivit (dublat, acolo unde sunt de tradus versuri, de Passionaria Stoicescu), avem, iată, la îndemînă o apariţie editorială de referinţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara