Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Dragoste târzie

Dominique Bonna a scris povestea unei iubiri a lui Paul Valéry, care, la 66 de ani, s-a îndră- gostit de mult mai tânăra Jeanne Voilier, 34 de ani. Au trăit, venerabilul profesor de la Collège de France şi impetuoasa avocată, care îşi juca numeroşii amanţi pe degete, o aventură erotică de toată frumuseţea. „Sunt nebun după tine” se intitulează picanta biografie datorată scriitoarei franceze. La ora pasiunii cu pricina, se împlineau 45 de ani de când Valéry făcuse jurământul de a nu ceda pulsiunilor sexului şi de a se consacra spiritului. N-a fost să fie: graţiile Jeannei l-au obligat pe austerul domn să-şi încalce jurământul. Fără păreri de rău sau remuşcări, dacă e s-o credem pe Dominique Bonna.


Villon în Pléiade

Ediţie bilingvă! „Operele complete”, 992 de pagini, ale poetului din secolul XV au nevoie pentru cititorul de azi de „traducere” în franceza actuală. A fost şi cazul lui Montaigne din secolul următor. Abia clasicii din secolul XVII nu mai au, consecinţă a reformei iniţiate de Academia lui Mazarin, nevoie de o toaletă asemănătoare. Cunoscut îndeosebi prin baladele lui petulante, Villon e şi autorul unor versuri emoţionante ca de romanţă: „Doi eram şi aveam o singură inimă” („Deux étions et n’avions qu’un seul coeur”). Cântate în timpul vieţii poetului, versurile au văzut lumina tiparului abia în 1489, două decenii după moartea lui. Prima ediţie critică i se datorează poetului Clément Marot, celebrul traducător al „Psaltirei” în versuri şi e din 1533. Regele François I, care era literat, îl citea pe Villon.


Scrisoare de adio

Uneori textele îşi tulbură cititorii mai puţin prin calităţile estetice cît mai mult sinceritatea mărturisirii din litera lor. Aşa s-a întîmplat cu Brittany Maynard, diagnosticată cu o tumoră cerebrală incurabilă, căreia medicii i-au mai dat şase luni de viaţă. În vîrstă de 29 de ani, Brittany a ales eutanasia medicamentoasă, hotărînd s-o ia înaintea tumorii, sinucigîndu-se sîmbătă, 1 noiembrie. „Astăzi e ziua în care am ales să mă despart cu demnitate de viaţa căreia îngrozitoarea tumoră i-a luat deja atît de mult, dar căreia, dacă nu mă decid repede, îi va lua şi mai mult de acum încolo.” Ecoul pe care scrisoarea de adio l-a stîrnit în rîndul cititorilor americani ar stîrni invidia celor mai cunoscuţi prozatori de peste ocean.


După Freud, Sade

Cu două excepţii de iconodulie (Nietzsche şi Camus), studiile lui Michel Onfray sunt iconoclaste. Filosoful şi psihiatrul francez i-a „demolat” pe rând pe Heidegger, Sartre, Freud şi alţii. Ultimul în dată, Marchizul de Sade. Patima răutăţii se intitulează micul studiu (180 de pagini) recent apărut şi consacrat unuia dintre idolii generaţiei lui Lacan, Barthes şi Foucault, dar şi ai generaţiei care a urmat, Sollers et comp. După ce purică dosarul judiciar al lui Sade, scoţând la iveală toate ororile, Onfray îi discută opera. Observaţia principală este că Sade nu fantasmează ca un scriitor şi artist, ci trăieşte monstruozităţile pe care le descrie. Nimic fictiv, inventat, totul live. În opinia lui Onfray, e vorba, în cazul Sade, de un criminal de drept comun, nu de un gânditor sau de un ideolog. Apologia crimei nu reprezintă la Sade nici măcar încercarea de a-şi justifica actele criminale, pe care le socoteşte normale, ţinând, cu alte cuvinte, de natura umană. Idolatrizarea marchizului de către atâţia intelectuali de primă mână, de la Apollinaire la Deleuze, n-ar avea, aşadar, nici un temei filosofic serios. Intuşabil până mai ieri, iată-l pe marele libertin de acum trei secole trecut prin maşina de tocat hârtie, cum scrie un recenzent în „Le Point” din 16 octombrie.


Hollywood, un mit fisurat

Un întreg scandal a stârnit în SUA cartea americanului Ben Urwand, Colaborarea, despre felul în care naziştii au reuşit să cenzureze diferite filme produse de studiourile holliwoodiene între 1933 şi 1940. Conduse de evrei, cu o singură excepţie, studiourile treceau drept antinaziste. Urwand demonstrează, pe bază de documente de arhivă, că naziştii impuneau, prin intermediul ambasadorului la Washington, înainte de ruperea relaţiilor diplomatice, numeroase modificări şi tăieri din scenarii, care se refereau, într-o anumită măsură, la evrei, la război sau la germani. Germania reprezentând una dintre pieţele importante ale filmului, producătorii se fereau să supere oficialitatea de la Berlin. Au fost şi cazuri în care scenariul a fost abandonat din motive de acest fel. E vorba de un film după un roman al lui Sinclair Lewis. Un scenariu după Erich Maria Remarque a suferit profunde modificări. Cartea lui Urwand l-a nemulţumit pe cronicarul cinematografic de la „New Yorker”, care a scris că autorul cărţii nu cunoaşte exigenţele economiei de piaţă! S-ar părea că producătorii evrei de la Hollywood se temeau mai puţin de naziştii de peste Ocean decât de extrema dreaptă americană foarte favorabilă lui Hitler.


Moda ineditelor

„Le Mondes des Livres” din 16 octombrie consacră două pagini curiozităţii tot mai mari a cititorului francez (numai?) actual pentru publicarea de scrieri inedite, fie ficţiuni, fie corespondenţă, jurnale, memorii sau altele. De curând, într-un depozit de mobilă din Texas, a fost descoperit un roman necunoscut al americancei Pearl Buck, laureată Nobel în 1938. Nu se ştie cum a ajuns acolo, ultima reşedinţă a autoarei, care a murit în 1973, aflându-se la 3000 de kilometri distanţă. La moarte, în 2007, francezul Julien Gracq şi-a depus manuscrisele într-un fond al Bibliotecii Naţionale. Acolo a fost descoperit şi a fost apoi publicat romanul Ţările soarelui-apune, scris cu o jumătate de secol în urmă. 25.000 de texte ale portughezului Fernando Pessoa au alimentat numeroase editări, inclusiv un volum de povestiri fantastice scrise în engleză în 1906. Începând din anii 1980, o nepoată a lui Raymond Radiguet, celebru prin singurul lui roman, Le Diable au corps, tipărit imediat după Primul Război Mondial, a publicat zeci de volume de scrisori, articole, poeme şi altele din opera unui autor mort la 20 de ani. Mauriac, Morand, Jack London, Kawabata şi alţii, legiune, scriitori de toată mâna, se văd astăzi „recuperaţi” prin opere, nu neapărat esenţiale, dar importante măcar documentar pentru profilul fiecăruia.


Shakespeare cel din piese

Am mai menţionat în această pagină biografia lui Shakespeare datorată americanului Stephen Greenblatt, Cum Shakespeare devine Shakespeare. Interesul biografiei constă în aceea că nu recurge la date legate de viaţa marelui Will, puţine şi nesemnificative, ci la opere. „Imaginaţie istorică”, scrie un comentator. Ipoteze, supoziţii, presupuneri: „Rezultatul, scrie acelaşi, e fascinant şi îl îmbarcă pe cititor în extraordinara poveste a unui fiu de fabricant de mănuşi, fără moştenire sau diplomă, care devine primul dramaturg al timpului (şi probabil al tuturor timpurilor), înainte de a-şi sfârşi viaţa ca un bogat gentilom de ţară”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara